7,971 matches
-
Iancu nu se simțea capabil să facă asta. Pruncul sfânt nu suferise, nu fusese dezgustat de lume, nu avusese dorințe păcătoase. Pe când el suferea, era dezgustat și plin nu numai de o dorință, ci de mai multe deodată. Spinarea îi alunecă pe cărămizile peretelui. Se lăsă pe vine, cu genunchii la gură. Și iar mărturisi cu glas tare: ― Nu cred prea tare în poveștile Bibliei, nu cunosc extazul mistic și nici măcar iubirea. Sunt doar un visător și un nevrednic slujitor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cuvintele, dar vocea soției îl pătrundea ca o frază muzicală îndepărtată, deosebit de melodioasă. O simțea trecându-i ușor prin sânge, ca o mângâiere fără sfârșit. Și sunetele acelea reușeau să deseneze în el imaginea trupului gol, cu picăturile de apă alunecând alene peste umeri, brațe, sâni. Căsătoria lor își dovedea trăinicia prin numărul și vârstele copiilor. Aveau șase copii, patru fete și doi băieți. Cel mai mare, Grigore-Feirat, împlinise deja douăzeci și unu de ani, iar cel mai mic, Ioan-Murad, numai un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de principe al Moldovei. Era doar un negustor prosper și un zaraf preferat pentru corectitudinea lui. Ienăchiță intrase cu totul întâmplător într-una din prăvăliile sale. Pentru că nu dormise prea bine, Poetul avea un aer dezorientat și suspicios. Mâna lui aluneca indiferentă peste stofele, mătăsurile și șalurile pe care vânzătorul i le tot desfășura dinainte. Lui Manuc îi fusese suficientă o singură privire ca să înțeleagă. Omul dorea doar să-și descarce sufletul cuiva. Printr-o întorsătură elegantă de frază, îl invitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai mult decât savuros.” PAGINĂ NOUĂ 6 Pâș! Pâș! Doar în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din grămada mare de lemne pe care abia o ducea în brațe tot îi alunecă unul. Încercă să-l prindă din zbor, dar îi alunecară mai multe și căzură toate. Nici că se putea un zgomot mai mare! Feciorul privi speriat spre mormanul de perne și pilote, din care răzbi un mormăit chinuit. ― Ce faaaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din grămada mare de lemne pe care abia o ducea în brațe tot îi alunecă unul. Încercă să-l prindă din zbor, dar îi alunecară mai multe și căzură toate. Nici că se putea un zgomot mai mare! Feciorul privi speriat spre mormanul de perne și pilote, din care răzbi un mormăit chinuit. ― Ce faaaci? Ce tot faaaci? ― Căzu doar unul, boierule! Dormiți liniștit, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ceea ce este mai bine pentru neamul său. Își zări feciorul țopăind într-un fel bizar, în încercarea disperată de a ajunge la paravanul din colțul odăii, mergând tot cu spatele spre ea și săltându-și din mers pantalonii care-i alunecau mereu. Simți cum o inundă iar valul râsului, dar se stăpâni. ― Și... de când a apărut dorința asta, moțule? Hai, bagă-te în pat, mănâncă zakuska și să vorbim ce și cum. Înțeleg că ai o problemă extrem de serioasă. Întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deoarece oamenii dumneavoastră de legătură și-au dovedit ineficiența, mi-am luat unele măsuri de prevedere. Un duplicat al acestui raport, ca și cererea de retragere a agentului deconspirat, au fost deja trimise împăratului. FINAL PASAJ RETRAS Bărbia lui Ledoulx alunecase mult în jos și greutatea ei îi căscase aproape de tot gura. Când își dădu seama, consulul și-o închise repede, pufnind pe nas din cauza furiei și a fricii. ― Bursuc? Vulpoi? Se știe tot! Uitase de pătură și, când dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ritmul unei melodii orientale, Nanone începu danțul egiptean, ultimul ei număr din acea seară, transformându-se sub privirile fermecate ale spectatorilor într-o femeie mai misterioasă, mai ademenitoare și unduitoare decât șarpele din Eden. Eșarfa ei tresărea, ezita, vibra, zbura, aluneca, se avânta ca o flacără verde, o flacără de vrajă, flacăra irezistibilă a păcatului. Pe ultimele acorduri, însuși Marele Komandir, în ținută de gală, cu toate decorațiile strălucind pe tunica lui brodată cu fir de aur, sări primul pe podium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
europene de altfel, vestimentația suferise o drastică sărăcire sau transformări care, uneori, frizau absurdul. Aici însă veșmântul mai era încă o sărbătoare, așa că privea cu interes bogăția și eleganța stofelor, strălucirea mătăsurilor, diversitatea blănurilor și frumusețea princiară a faldurilor care alunecau peste crupele cailor. Admira exuberanța culorilor, panașele albe sau vopsite în nuanțe pastelate, curgerea lor veselă și ritmată de galopul ușor al cailor peste încremenirea albă a iernii. Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
generație. Cunoscuse toate bucuriile, dar și toate dramele prin care trecuse familia de-a lungul timpului. Manuc o strânse în brațe. Îi făcea bine să o simtă atât de aproape de inima lui. Se agăță de ea ca de un catarg alunecând spre timpul din afara timpului real, timpul interior în care trecutul și viitorul coexistau cu prezentul. Se stabilise în țara Românească atras de libertatea pe care o descoperise aici. Acum, însă, ceva îl avertiza că va fi silit de evenimente să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Așa! Acum, simți? Stau cu aripile petrecute peste umerii noștri, cu capetele lângă tâmplele noastre. Și dacă mergem acum la culcare, ei ne vor purta ușor spre acea țară cu multe, multe cireșe. Vrei să mergi la culcare, Gaiané? Fetița alunecă ușor din îmbrățișarea lui și lipăi repede spre odaia ei. Prințul urmări pata albă care pluti o vreme prin bezna culoarului, cu senzația tactilă că tocmai fusese atins de un înger. Remanența inefabilului. Vraja copilăriei. țineau ușa de la sobă deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trupul unui bărbat. Dar tu ești acum soțul meu. Cred că mi-e îngăduit să te văd gol. Te rog, vrei să-ți scoți cămașa?” Se ridicase amuzat și contrariat de cererea ei. Își desfăcuse cămașa și o lăsase să alunece. Mariam își luase palmele de pe față, își ridicase încet pleoapele, apoi o văzuse trăgând mult aer în piept, ca și cum ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Scotea doar un fior nesfârșit din toate corzile acelui instrument păgân, sălbatic, răscolitor care-i stătea agățat, ca o femeie nebună, de gâtul lui. Ah, teribil intrument tzambalul! A desferecat totul în mine. Mi-a căzut încet blana, mi-au alunecat șalvarii, mi-au pocnit cupele bustierei, căci n-aveam pe mine decât costumul național de harem, și am dansat goală și desculță pe acea zăpadă cernită direct din rai... Da, draga mea Catherine, a fost o veritabilă răpire pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
numai proporțiile vechilor statui de zei cizelate din cele mai fine marmure sau strălucirea frumuseții bărbătești, dar și mișcarea, tresărirea blândă a mușchilor, efectele luminii pe suprafața pielii, deplina armonie a gesturilor. El nu se dezbrăcase de lucruri, ci lucrurile alunecaseră încet, cu grație, ca într-o vrajă. Luciano tuși, apoi luă bluza și îl ajută pe prinț să se îmbrace. Taciturnul ucenic schimbă chiar și câteva vorbe cu acesta, ca să-i permită maestrului său să-și revină. Potrivi apoi umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
odată, ca mistuiți de un pântec magic. Cu siguranță, cumanii care intraseră cândva în această pădure experimentaseră pentru prima oară vraja sau extazul. O numiseră Deli Orman, pădurea nebună. Și, în miezul acestei păduri, un pârâu sălta vijelios dintre stânci, aluneca într-o cascadă de curcubee rotitoare, apoi dădea un ocol potolit, ca să ocrotească minunea de flori a poienii. O răsuflare albastră dintr-o uitare deplină de sine binecuvânta acel loc clipă de clipă, de veacuri. O picătură de sânge porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bine. Eu te învăț pe franțuzește... iar tu mi-o arăți pe românește... Dar uite, uite că plecai cu pantalonii în vine!... Hermelinul roși de ciudă, dar și de plăcere. Putea să jure că își legase bine nădragii. Cum de alunecaseră totuși? Valetul avea mâini de vrăjitor. Nu le simțea, în schimb, resimțea din plin efectul. ― Ce faci? Nu mai pleci? ― Ba da! Acum... Vă mulțumesc, domnule! ― Ușa este puțin mai la dreapta ta. ― Da, domnule! ― Julien! ― Voi veni negreșit, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rămânea uneori până în zori. Dacă apărea omul de legătură, Manuc se retrăgea în camera alăturată. Harabalele cu mărfuri veneau și plecau întruna. Prin ușa întredeschisă, pictorul îl vedea semnând actele primite, citind și scriind scrisori atent, ușor încruntat. Cămașa îi aluneca. Scotea la iveală umărul rotund, cu pielea deosebit de albă în contrast cu șuvițele negre de păr. Un umăr bărbătesc. Dar și o candoare aproape feciorelnică. Când ploua, rămâneau în odaie și servitorul le umplea cupele cu Amarul de Tupliash, preferatul prințului, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de intrarea sa intempestivă printre viețuitoarele pădurii. Când se răsuci... Un alt moment de tăcere... De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se auzi sunetul brățărilor. Zerenda își strânse fustele înainte de a sări, murmurând niște cuvinte de mulțumire. Prințul o urmări cum se îndepărta. țiganca nu mergea. Înainta pe vârfuri în fluturarea mută a volanelor și a șalului mare cu franjuri lungi. Aluneca ușor, cu grația efemeră a nălucilor. Fără substanță. Fără să facă nici un zgomot. Manuc bătu cu bastonul de două ori în tavanul trăsurii și se cuibări între perne. Și vei pune temeliile unui oraș... Orașul tău... Într-adevăr, chiar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bunicului. Genele și păienjenișul ridurilor de pe frunte purtau urmele roz ale pudrei. Amănuntul îl uimise. Descoperirea îl dezamăgise. Bunicul era sau nu era un bărbat adevărat? Își amintea bine de acea zi toridă. În aer plutea un parfum grețos. Lumânările alunecau unele peste altele. Și acea cădere moale îl îngrețoșa. Florile, adunate într-o movilă înaltă de jur-împrejurul mesei, fermentau. Cineva îi tot șoptea să sărute mâna bunicului. Îl împingea ușor de la spate. Cutremurat de mostruozitatea ideii, leșinase. Mult mai târziu, citise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îl aveam pregătit. Dacă lucrurile ar fi ieșit prost pentru tine, nimic, dar nimic nu m-ar fi împiedicat să-l folosesc. Prințul luă pumnalul, îl examină și, cu o delicatețe care sugera mângâierea, dar și recunoștința, îl lăsă să alunece înapoi, în ascunzătoarea lui. Zâmbi cu totul destins și luă mâna pictorului. ― Am primit vești din țară. Sunt așteptat la Turtucaia. În sfârșit, va sosi noul domn. Ioan Caragea... Dar... aș dori să vii cu mine. ― Poate veni și medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Femeile se agită primprejur, potrivesc flacăra, amestecă În ceaune, suflă, gustă, plescăie din limbă, apoi iar Încep roiala - spre casă, din casă; spre uliță, din uliță, Între focuri, printre focuri, vorbind, vorbind toate odată, mereu potrivindu-și basmalele care mereu alunecă, de parcă pentru această unică Însușire a lor, alunecatul de pe cap, ar fi fost cumpărate și purtate (și, desigur, potrivite, din trei mișcări), chirăie mai ceva ca găinile - sau În locul lor, care nu mai chirăie: fierb În ceaune. Mama se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu ricșa cu pedale cu care venise tocmai de pe deal. Întâmplător, locuința inspectoratului sanitar șef era prima de pe drumul de la livadă la Shahkot. Medicul ridică surprins privirea când ricșa, grație impulsului dat de o pantă lină de la nord de bungalow, alunecă până în fața verandei sale cu un scrâșnet sonor al frânelor. Domnul Chawla sări din scaunul său direct pe peticul de pietriș din fața trepetelor verandei și le urcă în fugă pentru a se posta amenințător în fața funcționarului oficial, neținând seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ulei de păr? îl întrebară ele pe Hungry Hop, ale cărui bucle unse frumos și parfumate îl demascau ca fiind ultimul utilizator al produsului. Erau grozav de supărate. La vederea umflăturii de pe falca lui deveniră și mai furioase. Fără-ndoială, alunecase când făcea baie și se lovise. Fratele lor cel demn de milă, care le pierduse uleiul de păr, care mereu era rănit sau se rănea singur. La început, fuseseră răbdătoare și pline de compasiune, dar. în definitiv, lucrurile astea aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sfârșit. Deja fluxul de bani în contul de la bancă slăbise. Nu mai existau discuții, nu mai existau seri plăcute, nu se mai râdea. Sampath era nefericit, parcă ascunzându-se acum în copacul său. Iar domnul Chawla observase că fiul său aluneca înapoi în tăcerile sale, în vechea sa stare mohorală și nefericire, că ochii săi își pierdeau liniștea, expresia mulțumită și strălucirea. Glumele sale subtile și simțul umorului dispăruseră cu totul, iar de la vizita Colectorului Districtual stătea cu fața spre frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]