5,099 matches
-
încă mai strâng dorințele în palmă Neînțelese blânde și străine Prin miez de soartă tulbure și calmă Eu te caut de-o viață și mai bine. Adun un zvon Pe fruntea mea o noapte se coboară Desprinsă parcă din limpede amurg Căințe gem în fiecare seară Sub punți de ape ecou de vise scurg Mă arde-un gând ca cel din urmă vaier A beznelor tăcere amăgitor zgârind Cununi de vise suspinând prin aer îmi poartă umbra de presimțiri fugind Adun
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Câștigând vise Amândoi câștigăm vise dănțuim în spirale și lumi sinusoidale. Trecem în contratimp ca rătăcirea sfârcului în spatele draperiilor de pluș. Dereglăm programul hergheliilor și răsuflările în focuri de paie peste noianul amintirilor. Singurătățile îmbrățișează draperiile amurgurilor ratate în uzura fanteziilor deja împlinite.
C??tig?nd vise by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83898_a_85223]
-
cel mult, pe sine. Cu bună știință. Devenea, cu alte cuvinte, responsabil. Citea tot ce găsea În biblioteca lui Andrei Morar și tot ce Îi cumpăra Marta, la cererea lui. Peste toate acestea veneau și cărțile dăruite de Semproniu. Din Amurgul gândurilor știa pagini Întregi pe de rost. Dormea cu Schimbarea la față a României sub pernă și era Încântat de Caragiale, Rebreanu și Slavici. Asculta cu respirația tăiată amintirile de detenție ale lui Semproniu care nu avea copii, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
venit în fire, mi-am dat seama că trebuie să fie Marele Bill Koenig. Buimac și cu picioarele moi, i-am lăsat pe Fritzie și pe polițaii mexicani să mă ducă prin secție și să mă scoată afară. Era în amurg, iar cerul Tijuanei era deja luminat de neoane. O mașină de patrulă Studebaker trase la scară. Fritzie și Bill mă împinseră pe bancheta din spate. Șoferul porni cea mai gălăgioasă sirenă din lume, apoi îi dădu blană. Am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
muzicii de la radio. Am întins o masă cu sandvișuri și punci cu sau fără alcool. Toți cei șase am mâncat și am băut, iar necunoscuții care treceau spre Strip au auzit muzică și râsete și s-au alăturat petrecerii. Spre amurg curtea era plină cu oameni pe care nu-i cunoșteam, iar Harry a dat o fugă până la Hollywood Ranch Market, ca să mai cumpere mâncare și băutură. Mi-am descărcat revolverul de serviciu și i-am lăsat pe civilii necunoscuți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ar fi transformat într-o stâncă în cădere liberă. Atunci gândul mi s-a îndreptat spre Betty, ca o dorință, aproape ca o rugă. Norii s-au împrăștiat, iar avionul a început să coboare spre marele oraș ce lumina în amurg. Am rugat-o pe Betty să-mi asigure o călătorie lipsită de pericole în schimbul iubirii mele. Costume bărbătești foarte populare în epocă, cu pantaloni strânși pe glezene și haină cu umeri largi, vătiți. Revolta costumelor zoot, cum e denumit evenimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
era de fapt. Propunerea ei m-a făcut să-mi dau seama că agitația mea era un semn al trecerii anilor. Eram aproape de vârsta la care femeile încetează să mai sângereze la luna nouă și m-am văzut petrecându-mi amurgul vieții în liniștea obișnuită a grădinii lui Nakht-re. Am pus o statuie a lui Isis deasupra patului și m-am rugat să am parte de înțelepciunea și liniștea zeiței, vindecătoarea femeilor și a bărbaților. Dar am uitat să mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se făcuse violet. Încă amețit, Auta vru să se ridice. I se păru ciudat că e între nisipuri. Nu-și mai dădea seama ce l-a mânat aici. Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
usuci foile la soare și apoi le lustruiești cu o bucată de fildeș. De aici încolo cartea așteaptă să fie scrisă. Iahuben asculta uimit și tot trăgea cu coada ochiului spre desișul de lângă râu, acum abia zărindu-se prin aerul amurgului. Apoi, deodată, își aduse aminte: - Vorbeai de stea adineauri... Acum ai uitat și tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate că și steaua ni se pare numai o coadă de vacă sau un ochi de zeu pentru că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
călare două zile. Iar acum ajunseseră de-abia la jumătatea drumului. Lăsaseră în urmă pădurile și tufărișurile de laur. Acum muntele era îmbrăcat în pajiști verzi pline de mii de pete albe: oile. În lătrat de câini ciobănești se lăsa amurgul și le dădea de știre asupra locului de popas. Se opriră la un sălaș de păstori. Soldatul mâncă senin, neprivind nicăieri, negîndindu-se la nimic. Încă mestecând, se duse sub acoperământul de bârne și învelindu-se cu o manta ciobănească adormi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o purta în sân, dar o știa pe dinafară. Regele îi scrisese Marelui Preot astfel: Mi-a venit o veste ciudată din ținutul de miazăzi. Țăranii din câmp au văzut și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
eu zic mai bine să nu vă duceți. Și țăranul plecă, după ce-i arătă lui Auta încotro să meargă. Dar după un sfert de ceas soldații se opriră. Auta întrebă: - Vreți să facem popas? Eu cred că putem ajunge înainte de amurg. Mai bine întindem cortul acolo. Căpetenia cetei porunci însă soldaților săi să bată țărușii pentru cort, apoi se trânti în lanul de grâu să-și întindă picioarele amorțite de mersul călare. Așa culcat cum era, spuse: - Noi rămânem aici. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrânul atunci, vorbindu-i de alți cutezători nesăbuiți despre care istoriseau vechile povești. "Nu-i e dat omului să zboare! i-a mai spus Marele Preot. Numai pasărea poate!" Da, din nefericire nu-i era dat... Încă era lumină, încă amurgul abia începea să se prefire prin aer când Auta zări un turn ascuțit și înalt de vreo sută de coți ieșind din lanul de grâu. Strălucea, dar nu ca argintul, ci mai aburit (sau pentru că nu mai era soare?)... În jurul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se clatină picioarele. În cadrul acelei uși se ivi cineva... Un zeu? Avea o înfățișare aproape omenească: pielea era argintie și vălurită uimitor de frumos, două mâini, două picioare, umeri, cap... un cap rotund ca un glob de sticlă, de culoarea amurgului din Țara Nisipurilor, vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Să vii, zeule Auta! Tu ești zeu și știi totul. Ai să ne înveți și meșteșugul. Auta zâmbi trist, gîndindu-se de la cine ar putea învăța el însuși acest meșteșug al războiului. Când se făcu seară, păziți de umbrele lungi ale amurgului, cei douăzeci de inși se strecurară pe după stânci. Auta surprinse la Hor o ciudată privire de milă. Hor îl întrebă: - Cum pot să umble pe jos atîta? M-am uitat la Mpunzi. Ca să-i spui câteva cuvinte care nici nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din turn. - Plecăm, Auta! zise el. Acum chiar dacă ai vrea să rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă în sus. Nefert nu părea să înțeleagă, dar se strânse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-a zis atunci așa: "Robul negru Mai-Baka este cu niște prinți străini. Ei mi-au poruncit să te aduc acolo numaidecît". M-am speriat și am alergat după el. Bine că nu m-a văzut nimeni. Afară se lăsase amurgul liliachiu, atât de frumos în țara Ta Kemet. Acum se puteau strecura fără grijă din oraș, până în locul unde-i aștepta luntrea. Pe drum nu-i mai privi nimeni. Se întuneca repede. Când ajunseră în apropierea luntrei, cârmaciul scoase capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
romane și povestiri, cu amintirile din copilărie și tinerețe, și cu alte opere relativ minore. Cu toate acestea, se considera privilegiată pentru a fi Împărtășit atât de intim existența creatoare a unui autor atât de distins, chiar și În anii amurgului lui. — Cred, domnișoară Bosanquet, că ar trebui să o informezi pe doamna Wharton de... ăă... nefericita mea stare, murmură Henry În ziua care urmează celui de al doilea accident cerebral. Theodora nu-i spune că a făcut-o deja. Boala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În Bayswater. Sosise devreme și masa fusese puțin amânată din pricina unei mici crize la bucătărie, de aceea propusese să iasă puțin la aer, dat fiind că era atât de plăcut. Străzile erau liniștite, cu puține trăsuri sau mașini. Era ora amurgului, când Londra arăta cel mai bine. Lămpile cu gaz tocmai se aprindeau, aruncând umbrele platanilor desfrunziți pe pavaj și, din loc În loc, prin grădini, câte un cireș prematur Înflorit Împrăștia o pată rozalie pe pereții de cărămidă. — Șaptezeci de lire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mine ar fi un privilegiu, spuse ea. După prânz făcură o plimbare pe domeniul Pittville, până la uriașul pavilion În stil neoclasic din capătul parcului, sorbind puțin din apa ușor sărată care curgea sub cupola cu ecou. Apoi, când se lăsă amurgul, se Întoarseră În salonul intim, traseră draperiile, se așezară În fotolii de o parte și de alta a căminului și Henry citi Întreaga piesă, Doamna Vibert. Intriga era vag inspirată dintr-o poveste a unui relativ obscur scriitor francez, Henri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de elocvent În ultimele pagini ale jurnalului? Căzură deci de acord și, Într-o seară (posomorâtă și cețoasă, nu amurgul splendid, auriu, ca dintr-un tablou de Turner, la care sperase), Henry luă o gondolă plină cu vârf de haine până În mijlocul lagunei și, sub privirile nedumerite și oarecum scandalizate ale lui Tito, credinciosul gondolier al lui Fenimore, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În jurnale și biografii, citite la mult timp după eveniment. Era conștient că, În timp ce el traversa și retraversa spațiul dintre De Vere Gardens și Piccadilly În ziua aceea nesfârșită de sâmbătă, În timp ce ședea la masa de lucru În birou și amurgul se făcea tot mai gros dincolo de ferestre, scriind, una după alta, scrisori de care nu era nevoie, În timp ce stătea În sala teatrului din Haymarket și hohotele de râs ale publicului i se spărgeau În valuri pe deasupra capului neatent - În vreme ce povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tăcere. Ea i-o strânse violent. Era pentru amândoi o declarație ireversibilă, ieșind într-un final la iveală dintr-o eternitate de tăinuiri. — N-aș putea suporta să te pierd, spuse ea. Vultur-în-Zbor ridică privirea înspre muntele Calf, luminat în amurg. Se înălța abrupt prin păduri pierdute, amenințătoare, verzi, care se opreau undeva sus, pentru a face loc orașului K. Muntele Calf: tot atât de străin pentru el ca și pentru lumea pe care o cunoscuse. Și totuși exista o asemănare: o asemănare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O cerere ridicol de inutilă în condițiile date. Vocea subțirică, dar pătrunzătoare, a domnului Moonshy se făcu auzită la ușă. — Libertate! țipa el. Libertatea însăși este în lanțuri! — Bună seara, rosti vocea lui Aleksandr Cerkasov. — Este ajunul eliberării, spuse Moonshy. Amurgul celor puternici. Chiar și numai pentru asta și tot e o seară bună. Doriți un pahar cu vin? întrebă contele. — Mulțumesc, spuse Moonshy pe un ton normal și apoi izbucni: Prea mulți martiri au vărsat sânge, prea mult sânge! Cotropitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]