5,219 matches
-
să se considere daci puri (și par foarte mulțumiți!). Tonul l-a dat Nicolae Densușianu (1846-1911), un erudit fantast, autor al unei masive cărți intitulate Dacia preistorică (publicată postum, În 1913). Teza pe care o susținea, recurgând la un amalgam bizar de informații și deducții, era aceea că Dacia ar fi constituit, cu 6000 de ani Înainte de Cristos, centrul unui imperiu mondial Înglobând Europa, Mediterana, Egiptul, Africa de Nord și o bună parte a Asiei. De aici, de la Dunăre și Carpați, s-ar
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
același minimalism auster.) Așa cum poate să-și dea seama oricine mi-a urmărit evoluția îndeaproape - mai ales dacă literatura deconspiră inadvertent viața interioară a scriitorului -, lucrurile începuseră s-o ia razna, semănând cu ceva ce devenea, conform celor de la The New York Times, „bizar de complicat... opulent și trivial... exagerat“, iar eu nu sunt neapărat împotriva acestei caracterizări. Doream să mă întorc la simplitatea trecută. Eram copleșit de viața mea, iar acele prime propoziții păreau să reflecte ceea ce mersese greșit. Venise clipa să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dimineața într-o parcare din Bridgehampton, în Porsche-ul închiriat în vara aceea, să deschidă magazinul de băuturi alcoolice, de regulă fumând o țigară cu Peter Maas, care aștepta acolo același lucru. Tocmai rupsesem relația cu un topmodel din cauza unei certe bizare în timp ce prăjeam un macrou pe grătar - se plângea de prea multă băutură, prea multă inconștiență, de exhibiționism, de homosexualitate, că mă îngrășasem, de paranoia. Însă era vara lui Jeffery Dahmer, celebrul homosexual-cannibal-ucigaș în serie din Wisconsin, și atunci am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pomenit uitându-mă pierdut spre Commons - zona plată, centrală a campusului. Fusese zăpușeală toată dimineața, aerul cald și stătut, dar acum o briză ușoară răscolea stratul de frunze ruginii, dezvelind gazonul verde ascuns dedesubt. Erau prea multe întrebări (și prea bizare) pentru a le contempla rațional și sistematic. Se întâmpla într-o marți - era singurul dat. Nu mai puteam rămâne pe treptele care duceau la Registratură - pierdut și privind aiurea la câinele jigărit și singuratic adulmecând zona din jurul clădirii Booth House
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am prezentat o poveste care n-avea nici un sens decât pentru mine. Dar Miller părea să mă ia în serios. Continua să noteze, mai ales atunci când un anume detaliu îl incita, și nu părea să-l deranjeze nici cel mai bizar dintre amănunte. N-aveai cum să-i descifrezi expresia feței - tipul putea fi drogat. Întreagă povestire întortocheată, absurdă, lui îi apărea ca ceva obișnuit. Unde era surpriza? Unde era uimirea? Dar imediat mi-am dat seama că, luând în considerare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Locomotiva însăși părea tractată de o forță misterioasă, indicibilă. S-a declanșat atunci un exod general după sticle de bere și răcoritoare, depozitate în număr mare în instalațiile frigorifice din vagonul-restaurant. Figuri nădușite, trupuri deshidratate, risipindu-se în cele mai bizare poziții. Părea un tren care-și uitase locul plecării și nu-și mai amintea gara de destinație, o garnitură a abandonaților aruncându-se spre niciunde, străbătând o țară a nimănui, în plină transă creativă... Prima haltă în Spania, unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trăiește din scris (produce romane polițiste pe bandă rulantă), simte nevoia să mărturisească primele sale observații privind Trenul Literaturii. Cu ochiul său de criminalist versat, a detașat din grupul de scriitori toate cuplurile care s-au coagulat până acum: normale, bizare, hilare și mistice. Știe care dintre scriitori este mizantrop, bețiv, aerian etc. Chingiz a pornit să scrie un roman detectivistic despre Trenul Scriitorilor. Subiectul presupune și o crimă, care se va întâmpla când vom ajunge în Rusia - un teritoriu predestinat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
scenă ridicolă, pe care mi-o asum integral. Tac și număr cărțile autorilor albanezi, destul de multe... Librăria Mollat e fabuloasă. Autori și titluri care te intimidează. Cum să mai înghesui lumea cu scrisul tău? Săli și compartimente dintre cele mai bizare: chiromanție, alimentarea câinilor, creșterea florilor, vampirism, magie etc. CD-urile sunt mai scumpe decât la Madrid și Lisabona. Multe titluri celebre, volume pentru toate gusturile și buzunarele, în serii diferite. De pildă, o ediție À la recherche du temps perdu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
întâlnit în practica serviciilor de pe aici, extrem de vigilente și avizate în legătură cu tot ce vine dinspre Kaliningrad. Soldatul - prea tânăr ca să-și amintească de vremurile când eram „republici-surori” - își întrebă în cele din urmă colega, superioară în grad, ce e cu bizarul tărâm de unde vin, dar aceasta, probabil neștiind mai multe, nu-și pierdu totuși aplombul (funcția o obligă!) și îi explică, pe un ton prefăcut-indiferent (așa am intuit), că avem o „viză colectivă” și, deci, să nu-și mai bată capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
avem destule, mai puțin performanță culturală. Altceva, la fel de idiot: se pretinde același cuantum al remunerării pentru scriitorii din Est și din Vest. Imposibil. Sunt țări cu economii și realități diferite. În fine, un termen ca „geopoetic” asociat lui „geopolitic”, sună bizar, și nici măcar ca metaforă nu prea merge. Thomas Wohlfahrt simte tensiunea și stânjeneala generală și încearcă să „împacheteze” ședința. Ne aflăm în preajma finalului acestei călătorii și ar fi păcat să intrăm în Berlin ca o trupă dezbinată. OK!, dar să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai temperat, mai nuanțat față de cei doi maeștri ai literaturii de mai sus, atunci însă, înainte de ’60 și de fuga lui P. Dumitriu, opiniile mele puteau trece pur și simplu drept teorii antirevoluționare, iar în cercul intelectualilor lugojeni, drept teorii bizare și megalomanice ale unui tinerel care întârzie suspect de mult să urmeze o „carieră onorabilă”. Aveam, în anii aceia, premergători, dar și imediat după debutul editorial, „o fire imposibilă”, trăiam cu o anume frenezie extrem de puțin seductivă - ideile, temperamentul meu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și parcă legitimatoare ale „victoriei” personale sau a familiei, tribului, colectivității mai mult sau mai puțin largi. Evident, când azi România post-decembristă luptă pentru a se așeza, cât de cât onorabil, în rândul mândrelor și extrem-performantelor state post-industriale, e cumva bizar să vorbim de „ideal”, de valori care depășesc și transcend materialul, de „reîntoarcere” la unele valori ale trecutului, românesc sau vest-european, cum ar fi demnitatea și noblețea persoanei, deasupra banului, sau a necesității artei și literelor împotriva chiar a necesităților
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
alandala, fără să țină cont de culoarea locală. Așa ajungi să ai în fața ochilor amintita carte poștală din Belle-Epoque care, după ce a făcut turul capitalelor europene, s-a întors la expeditorul otoman, constelată cu obliterări multicolore, unele de-a dreptul bizare. Oamenii de litere au în această privință mai multă delicatețe decât arhitecții, deși aceștia din urmă sunt mai bine retribuiți. Scriitorii-călători au lăsat orașul așa cum l-au găsit la sosire, iar notele lor de drum, oricât de ample, nu umplu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Sacré-Coeur și a turnului Eiffel; cea mai recentă, biserica din Nazaret, Dominus flevit de pe Muntele Măslinilor, este un cadou al anilor 1950, al fenomenului baby-boom. Autenticul în vrac a dispărut sub falsul renovat, colorat și postsincronizat. Cum ar fi acest bizar Garden Tomb, alături de schitul Sfântul Ștefan, o Golgotă protestantă inventată de englezi în 1883, loc spre care converg autocarele cu nigerieni, ugandezi și kenyeni, cu toții africani anglofoni. Un arhitect ca Viollet- le-Duc ar fi respectat geniul locului, și atunci
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a fâlfâi drapelul reușesc întotdeauna să încaseze dividendele cele mai mari. * * * În chiar locul de unde a dispărut cadavrul Învățătorului, se ridică un chioșc din lemn sculptat, construit de greci după anul 1808, el însuși având în vârfu-i un ornament piramidal bizar. Cenotaful cuprinde două cămăruțe foarte înguste, prima, Capela Îngerului, unde poți vedea un fragment din piatra rotundă rostogolită de Iosif din Arimateea; în cea de-a doua, inima inimii, acolo unde a murit moartea, poți atinge cu mâna chiar peretele
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
priveliști copleșite de soare, "necazuri multe"; cursa comandată pune la încercare rezistența convoiului. Într-un Discurs către mine însumi (intercalat în jurnal) considerații deloc amabile despre ofițerii de carieră; "domnul căpitan Holban, cumnatul ilustrului literat Eugeniu Lovinescu", e un personaj bizar. De la 15 august, de când am ajuns în tabără și până la ziua aceasta", părintele lui Anton Holban (viitorul romancier) "încă nu s-a spălat, pentru care lucru bunul și burtosul doctor Rizescu a luat măsuri ca să se înarmeze o companie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Iulie Dimineața vedem Razelmul. Pornim apoi îndărăt. Sălașuri improvizate de păscari. Câteva boarfe trântite pe mal între stuhării, copii, căței, purcei, babe, patru pari strâmbi, deasupra trestie și câteva maldăre de iarbă. Pologuri Câteva capete buhoase... parc-ar fi niște bizare sălașuri africane, așa cum se văd în stampele unor desenatori. Apucăm pe gârla Cernețului. Stoluri mari de rațe trec pe de-asupra. Un bâtlan stă neclintit pe o cioată. Pare o statuetă lucie, în colțul unui salon, în umbră, între plante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înarmată cu pistoale și iatagane. Fabrica de avioane Din orașul zis Arad Nu ne costă milioane Ci bătând fii lui Arpad. (Ionescu tipograful) Pământ mormânt Pavimentul, monumentum dovezi de viață îmbielșugată, ordonată și civilizată odinioară. harșaua calului jugu-dracului crengi îngemănate bizar în pădure. Începutul istoriei cu iapa cea cuminte care duce acasă pe moșul cel bețiv. Vreau să vă spun niște istorii ciudate pe care nu le știe nimeni și pe care și eu cu mare mirare le-am aflat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ar fi numai vorbe, atuncea lucrul pare așa de evident, încât recunoașterea însamnă înfăptuire. Dar sunt vorbe, pentru că de fapt fiecare șef de grupă își are socotelile lui și considerațiile lui personale. Pentru asemenea motive a și apărut acest cuvânt bizar un fel de ariciu ori animal de prin Australia: pertractare. Bine, hai să pertractăm. Un om din popor, plictisit încă de astăvară de atâtea pertractări, mi-a povestit o istorioară pe când eram la Oradea, la granița de vest cum spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
În loc să ajungă la familii, ar fi ajuns robi la Crâm. Așadar, avem încă un motiv în plus ca să-i acordăm credit lui Dlugosz și nu avem dreptul să ne îndoim de sinceritatea hanului. De curând a fost exprimată o opinie bizară în legătură cu țăranii care formau oastea cea mare. Aceștia au „refuzat” să mai rămână sub arme. Iar căutarea familiilor lor a fost de fapt pretextul de a trăda, de a-l părăsi pe domn. Acest punct de vedere este formulat de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a vieții vegetative, instinctive și senzuale”. Marcă a puterii spirituale, părul lung este urmarea interdicției inițiatice de a fi tăiat: „a pierde părul înseamnă a pierde puterea”. În locul hainelor, trupul se acoperă cu pletele supradimensionate și fecioara ia un aspect bizar, adică se sustrage cenzurii supraindividuale a normei. Fecioara îmbrăcată cu propriul păr trăiește exclusiv la nivel spiritual, asemenea asceților cu plete, sprâncene și bărbi crescute hipertrofic. Într-un basm din Păuleasca, Argeș, modificarea aspectului fizic este subliniată prin contrast cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Păuleasca, Argeș, în care fata alungată de tatăl cu porniri incestuoase umblă prin lume în chip de mort viu: „un diavol, strigoi ce-o fi, un vampir, că merge mereu c-un coșciug în cap”. Cererea fetei însăși este la fel de bizară ca premoniția morții din basmele antologate de Ovidiu Bârlea, dar ea vine, în ambele cazuri, din conștientizarea traseului inițiatic: „Vă rog să tăieț’ aicea cu drujba, să-mi tăiați patru blăni. Faceți-mi un coșciug să pot să-l bag
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Uneori/ de cele mai multe ori/ descopăr acolo esență de artă, esență de viață. În același timp știu că aproape toată arta este autobiografică, că nu poți despărți niciodată la modul abrupt viața de artă, de literatură, că și în cel mai bizar lucru expus pe o pagină există ceva trăit sau imaginat de către un autor. Am dispus dialogurile din acest volum în ordine alfabetică, mizând pe "democrația alfabetului", confrații intervievați fiind cu toții profesioniști ai literaturii române de ieri, de azi. Îmi rămâne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scriitori români au început să se afirme în străinătate fără să mai fie nevoie ca să părăsească fizic România. Este cazul cu Mircea Cărtărescu, cu Dan Lungu. Gabriela Adameșteanu are trei romane publicate la Gallimard. În același timp se întâmplă ceva bizar cu spațiu balcanic din sudul și nordul Dunării. Aș spune că nu fascinează, nu excită imaginarul occidental. Francezii sunt fascinați de spațiul latino-american, de Japonia, de nordul Africii, de Africa neagră, de China și de Asia în general, de țările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
producție industrială, agricultură, asistență medicală, construcții, transport de mărfuri și persoane etc. Deși se practicau prețuri mai mari decât în alte localități învecinate, pe parcursul acestor ani, comerțul hușean s-a dezvoltat și s-a diversificat, locul numeroaselor dughene cu firme bizare fiind luat de magazine elegante și bine aprovizionate. În general, nivelul de trai postdecembrist a cunoscut o îmbunătățire substanțială, în ciuda inflației care a fost în unele etape galopantă și a șomajului oscilant. Există, ca în orice societate cu economie liberă
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]