4,802 matches
-
, Andriana (19.IX.1928, București - 28.VI.2000, București), traducătoare și publicistă. Este fiica Elizei (n. Tănăsescu), profesoară de limba română și desen, și a lui Nicolae Fianu, casier general la Societatea Petroliferă „Prahova” din București. Învață la liceele bucureștene „I. Heliade-Rădulescu” și „Regina Maria” și urmează, între 1947 și 1951, Facultatea de Litere din București. A fost studentă și la Institutul de Teatru din București, secția direcție de scenă. După ce lucrează cinci ani ca asistentă de regie a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286986_a_288315]
-
mai poate fi întâlnită două decenii în publicații sau pe vreo carte. După moartea soției, în 1946, V. se refugiază într-o existență ascetică, lipsită de comodități elementare. Se dedică meditației și scrisului. Frecventează gruparea spirituală Rugul Aprins de la mănăstirea bucureșteană Antim, inițiată de Sandu Tudor, în jurul căreia se vor strânge numeroși intelectuali ai vremii. Interzisă în cele din urmă, după destrămarea grupului va participa la întrunirile din casa colecționarului Barbu Slătineanu, la audițiile muzicale de la seratele lui Apostol Apostolide, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
, Constantin (24.I.1895, București -21.IV.1974, București), poet și prozator. Fiu al unor locuitori, probabil foarte strâmtorați, ai periferiei bucureștene, B. a urmat cu mari greutăți școala primară și liceul, apoi s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică, pe care l-a absolvit în 1924. Actor ambulant aproape un deceniu, în 1934 este redactor la „Cruciada românismului”; publică versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
care „Drumul vremii” (Craiova), „Pasărea albastră”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Litera” (Arad), „Sfarmă-Piatră”, „Flacăra” ș.a. Câteva strofe îi apar și în „Universul” și „Universul literar”. În 1945, părăsind gazetăria, urcă din nou pe scenă, jucând la diverse atenee populare bucureștene, iar din 1949 este angajat la Teatrul de Stat din Reșița, de unde se și pensionează. B. a debutat ca poet în „Epoca” (1922), cu versuri de factură vag minulesciană. Cel dintâi volum, Florile roșii (1934), incluzând câteva poeme în proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
umflat. Eminescu vedea aici o lipsă de pietate față de „nenorocirile țării”, Caragiale îl suspectă de plagiat (Țară și Mihnea-Vodă, după Patrie de V. Sardou, comedia Gheșeftarii, 1876, după Mercadet de Balzac). Nuvelele Mixandra și Casa spânzuratului, românul Clucerul Mitică. Moravuri bucureștene, scrieri rămase în bună parte în pagini de gazeta, sunt încercări fără valoare. Utilă a fost activitatea lui D. de popularizare a literaturii franceze prin articolele din „Românul” și prin tălmăciri (Hugo, Balzac, P. Mérimée, Maupassant, A. France, Zola, Jules
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
Peste nordul Moldovei interbelice vremurile de glorie mai dăinuiau doar în paginile cărților de istorie. Evoluția vieții politice și economice românești marcată de perioada de ocupație austriacă pentru Bucovina, dar și de marginalizarea impusă de factorii de decizie din capitala bucureșteană au determinat transformarea acestei regiuni, de-a lungul secolelor, din (semi)centru de dominație în periferie subdezvoltată, cu industrie și comerț în declin, imprimând acestui colț de țară renumele de "loc în care nu se întâmplă nimic". Descrierile monografice, memorialistica
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
acuzat de plagiat de către Adevărul literar, utilizează paginile revistei pentru a demonta, punct cu punct, acuzațiile aduse (VII, nr. 3-4, 1932). Una dintre cele mai active voci pe tema promovării culturale moldovenești, Leca Morariu își menține atitudinea critică față de "regionalismul bucureștean", susținând că doar prin propria afirmare Moldova va înceta să mai fie "a cincea roată la car"39. Noua revistă suceveană devenea astfel încă o "armă" de "autenticitate românească" în lupta împotriva snobismului capitalei. Lupta regionalismului se ducea, firește, și
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Suceava - încearcă, de fapt, să copieze stilul capitalei, fără a reda spiritul regiunii: Va să zică, de-o pildă: "nimic din folclorul regiunii" în Făt-Frumosul Sucevii, a cărui singură preocupare constantă e doar "să se apropie cât mai mult de nivelul celor bucureștene!"... Ba să ne mai slăbească bârlă-bucureșteanul domn N. N. Vasiliu cu "nivelul" d-sale! [...] regionalismul nostru [...] n-are nevoie, n-are nevoie, n-are nevoie de pomenitul "nivel!"40. De fapt, astfel de acuze sugerau că fenomenul localismului creator nu urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
astfel de atmosferă poate că nu ar trebui să surprindă derapajul ulterior spre xenofobie și antisemitism al mișcării, limbajul violent și susținerea fățișă a legionarismului. Programul mișcării este redactat abia în 1934 și promovează regionalismul și emanciparea Bucovinei față de editurile bucureștene, în acest sens înființându-se editura Iconar, iar un an mai târziu revista legionară cu același nume. Momentul apariției revistei, ce nu se identifică însă în totalitate cu gruparea ce a generat-o, a coincis, paradoxal, cu disoluția iconarismului, membrii
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Rusu, Sebastian Popovici, Liviu Rusu, Traian Cantemir, Aurel Fediuc, George Ionașcu, George Voevidca, George Drumur, Iulian Vesper, Neculai Roșca, Leon Țopa, George Fonea, George Ionașcu, Procopie Miliște, Traian Chelariu. Totuși, numele recunoscute, deja deprovincializate, colaborau la alte reviste literare - paradoxal, bucureștene - astfel că solidaritatea inițială a scriitorilor regionali a lipsit de la început acestei noi mișcări 48. Alte două încercări de revitalizare a creației literare aparține tot lui Mircea Streinul, în 1939, prin colecția editorială Gruparea de Nord și gruparea din jurul ziarului
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Chișinău, Bacău, Focșani, Buzău, Râmnicu-Sărat, Arad, Timișoara, Brașov etc. - "o întreagă floră de care va trebui să se țină socoteală, oridecâteori se va încerca o judecată completă și obiectivă", așa cum va trebui să se țină cont și de atâtea publicații bucureștene cu "rol dăunător"50. Că Bucureștiul deținea în mod eronat monopolul revistelor de calitate o arăta și C. D. Fortunescu, reproșând capitalei superficialitatea cu care abordează publicațiile locale. Pe de altă parte, Fortunescu aprecia, pe un ton umoristic, că provincia
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
abordează publicațiile locale. Pe de altă parte, Fortunescu aprecia, pe un ton umoristic, că provincia este un: "excelent mediu de formațiune intelectuală, iar revistele ei, cu aparența lor de modeste rude sărăcăcioase și deaceea ținute cam după ușă de cele bucureștene, sunt respectabilele clocitoare care, dacă n-au scos pui de cântărețe întraripate din toate ouăle, căci o bună parte din ele au fost de rață, e destul că a dat uneori și câte o privighetoare"51. Într-un articol din
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
și că oricum, ele nu oglindesc neapărat specificul locului, fiind influențate tot de centru 52. Deci, dacă unele publicații sau grupări exploatau cultura locală ca și contrapondere la ofensiva culturală a capitalei, multe nume au devenit ulterior sonore în mediul bucureștean, localismul creator dovedindu-se o veritabilă strategie de promovare culturală. Uneori însă, provincia păstrează distanța și își manifestă valoarea în mod orgolios. Astfel, aprecieri ale revistelor din capitală au stârnit reacții la redacția Junimii literare. Un articol din Ideea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
eliminat, căci "idealul de aspră spiritualitate creștină" poate fi trăit în orice spațiu românesc. Despre antagonismul centru-provincie notează și un anume Dr. I. G. care recunoaște în revistele regionale adevărate arme de luptă împotriva "acelei prese cotidiene și revistelor literare bucureștene și tot așa contra centralismului economico-politic de acolo, care cu atacuri îndrăznețe [...] caută să dărâme câte o formă de tradiție și cultură și de cuviință provincială"61. Cum era de așteptat, nu toate opiniile consonează în aprecierea provinciei ca factor
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
la evadare, provincia e numai un provizorat, pentru ceilalți - provincialii resemnați - capitala adună un mănunchi bogat de tare și stereotipii: Pentru ei, Capitala e un loc de nebunie, de neomenie, de necurmate ispite zadarnice. Acești provinciali consideră pe oaspeții lor bucureșteni un fel de personagii senzaționale și frivole, asemeni eroilor de la cinematograf. Îi privesc pe sub ochi și-i scrutează fără entusiasm. Complexul de inferioritate din sufletul provincialului de acest fel se vădește în numeroase ocazii [...] Complexul de superioritate, de suficiență, de
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
marcat de ușurătate, dar care poate lua contururi halucinante (Grand Hôtel „Victoria Română”), o făptură mai interiorizată, integră sau care pare „sucită” celor din jur nu se poate adapta (Cănuță, om sucit, Inspecțiune). Aici se află în elementul lui Mitică, „bucureșteanul par excellence”, cam intrigant, poltron și bârfitor, însă, altfel, mereu bine dispus și pus pe șotii, șmecher, lăudăros și băgăreț, o simpatică secătură, cu aura inconfundabilă a balcanității dâmbovițene. Amicul poate fi și becher, dar, cu felul lui colocvial (trăncănitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Secolul al XIX-lea marchează apariția, ce e drept la distanțe de câțiva ani - 1811, 1814, 1833 - a unor medalii referitoare la viața Bucureștilor (medalia școlilor grecești din București, placheta Teatrum Valachicum Bucharestini, medalia dedicată generalului Kiseleff, de către Colegiul medicilor bucureșteni) . Iașul, oraș aflat la confluența marilor evenimente ale istoriei neamului nostru, va constitui de timpuriu obiect de reflectare în medalia românească. De la 1713, anul când Brâncoveanu „bate” piesele pentru care va plăti cu viața, și până la începutul secolului al XIX
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
Universitatea ieșeană, prima școală de fizică experimentală gen Lippman, cum se apreciază, care va pune bazele învățământului superior tehnic la Iași. În anul 1913 se transferă la Universitatea din București unde va funcționa până în 1937 când se pensionează. În perioada bucureșteană pune bazele unui institut electrotehnic similar celui de la Iași, în care organizează, în anul 1926, primul post de radiodifuziune din România. Vom încheia cu un citat dintr-un text al academicianului Ștefan Procopiu, „Universitatea din Iași îi datorează o parte
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
și medic curant la Liceul internat. Descendent dintr-o familie cu relații la vârf în viața capitalei (P.P.Carp și D.A.Sturdza îi erau cumnați), doctorul Ion Cantacuzino ar fi putut să-și găsească un loc comod în învățământul universitar bucureștean, dar aceasta ar fi fost scandalos, cum însuși apreciază. A fost crescut și educat în spiritul muncii, al pasiunii și dăruirii. Pasiunea pentru cercetările începute la Institutul „Pasteur” din Paris a fost motivul pentru care a părăsit orașul Iași și
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
societăți științifice, universități și institute de învățământ superior de pe toate meridianele globului. Fostul elev al savantului Gheorghe Marinescu va contribui, la rândul său, la formarea a numeroase generații de cadre medicale valoroase, atât în perioada ieșeană, cât și în cea bucureșteană. S-a integrat de timpuriu în mișcarea politică de stânga, iar după 30 decembrie 1947 a fost președinte al primului Prezidiu al Marii Adunări Naționale a R.P.R. După cum lesne se poate constata, medalia realizată în anul 1949 poartă o amprentă
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
acordat Universității de Medicină și Farmacie, realizând și o medalie a instituției respective, la împlinirea a 120 de ani de existență, în 1999. La Centenarul nașterii lui Gr. T. Popa, inițiativa imortalizării chipului în medalii a aparținut, cum spuneam, universității bucureștene. Medalia (bronz, 60 mm) impresionează prin simplitate (chipul clasic al personalității, inscripții adecvate pe revers și simbolul solidității, al forței - frunza de stejar). Pe avers (fig. 128av) este prezentat chipul omagiatului în profil spre stânga, flancat de inscripția DR. GR.
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
permanentă dedicată culturii este „Mișcarea literară și artistică” („Carnet literar și artistic”), cu informații despre ultimele apariții editoriale, expoziții, spectacole de teatru și concerte. În primii ani, multe articole au caracter polemic: D. Ovid Densușianu plagiază de G. Pascu, Premiile bucureștene de Dem. Theodorescu, Dezmințirea d-lui C. Stere, În jurul unei chestii literare (despre „furtuna ridicată în literatura românească de d. Duiliu Zamfirescu, cu prilejul intrării d-sale în Academie”), O scrisoare deschisă de G. Ibrăileanu către C. Dobrogeanu-Gherea. Deși sporadice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288184_a_289513]
-
Memnon sau Înțelepciunea omenească de Voltaire -, cât și prin ample prezentări și comentarii: Poezia lirică franceză, Dramaturgia sârbească, Portrete scandinave, Aspecte din literatura rusă, Scriitori celebri și autobiografiile lor, O incursiune în literatura bulgară ș.a. „Cronica teatrală” (cu variantele „Teatrele bucureștene”, „Note teatrale”) e semnată de Dem. Theodorescu, C. Săteanu (Arald) ș.a. L.Cr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288184_a_289513]
-
publice, anticariate, conferințe, expoziții, concerte. A făcut parte dintr-o echipă de boemi cu lavalieră, care l-a avut membru, la un moment dat, și pe Urmuz. O bună parte din amintirile sale radiografiază o jumătate de veac de viață bucureșteană, pe categorii socio-profesionale: scriitori, filosofi, gazetari (se reține portretul venalului Dem. Theodorescu, poreclit „șacalul”), profesori, ingineri, magistrați, medici, diplomați, clerici. Imaginile despre Tudor Arghezi, de exemplu, nu sunt întru totul confortabile, un portret scris cu aciditate fiind și acela al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
mult trama narativă, iar tehnica autodenigrării, a acelui understatement accentuează, parcă, ideea că Literatura cu majusculă e cea în care forma e superioară fondului. Trupul de la Miezul nopții Lidia Cotea, profesor și cercetător neostoit în ale literelor franceze la Universitatea bucureșteană, publică un volum (L'Imaginaire du corps chez les écrivains de Minuit années '80-'90, la editura L'Harmattan din Paris, 2013) în care își propune să surprindă și să redea "rostirea" corpului specifică ficțiunilor narative ale scriitorilor cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]