5,046 matches
-
se Îndrăgostise sincer de Marc. Era convinsă că are stofă de mare cineast, ceea ce, de altfel, era probabil adevărat. Lucrând În condițiile reportajului, cu un material de ecleraj ușor, deplasând câteva obiecte, el crea scene tulburătoare, În același timp realiste, calme și profund disperate, ce aminteau de stilul lui Edward Hopper. Marc plimba o privire indiferentă peste celebritățile cu care venea În contact, iar pe Bardot sau pe Sagan le filma cu tot atâta considerație ca pe niște calmari sau raci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
codul genetic al celulelor vecine, să secrete toxine. Specialiștii care l-au consultat se contraziceau În destule privințe, afară de una, esențială: avea să moară curând. Cancerul lui nu era operabil, continua să producă metastaze, ineluctabil. Cei mai mulți doctori recomandau o agonie calmă și, cu ajutorul unor medicamente, scutită până la capăt de suferințe fizice; În fapt, până acum nu simțea decât o mare oboseală generală. Cu toate astea, nu accepta verdictul; nici nu-și putuse imagina o acceptare. Pentru occidentalul contemporan, chiar și sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-o rogojină, un bărbos Înalt medita sau dormea. Tot gol, și foarte bronzat; părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
recentra pe grup. Se ridicară În picioare și formară un cerc, luându-se de mâini. Fără nici un chef, Bruno luă mâna bețivancei din dreapta, iar În stânga pe a unui bărbos bătrân și respingător ce semăna cu Cavanna. Concentrându-se, rămânând totuși calmă, Învățătoarea yoghinică emise un „ooom!”* prelung. Ca la un semn, toți Începură să scoată câte un „ooom!”, de parcă o făceau din moși-strămoși. Curajos, Bruno Încerca să intre În ritmul sonor al demonstrației, când deodată se simți dezechilibrat de vecina din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de instructor de schi Îi pipăia de zor fesele. Mai avea la cort o conservă de ravioli. Înainte de a pleca, dintr-un reflex de pură disperare, Își consultă robotul telefonic. Avea un mesaj. „Probabil ai plecat În vacanță..., enunța vocea calmă a lui Michel. Caută-mă, când te Întorci. Și eu sunt În vacanță, și pentru multă vreme.” 4 Merge, ajunge la frontieră. Păsări de pradă se rotesc În jurul unui centru nevăzut - probabil un stârv. Mușchii coapselor răspund cu suplețe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
câțiva metri de fete; Îi povesti despre verile din casa tatălui său. Christiane asculta mângâindu-i părul. Își petrecură săptămâna Împreună, iar În ajunul plecării lui Bruno cinară la un restaurant din Saint-Georges-de-Didonne, specializat În fructe de mare. Aerul era calm și cald, flacăra lumânării ce lumina masa aproape că nu tremura. La picioarele lor se Întindea estuarul Girondei, În depărtare se zărea capul Grave. Când privesc luna strălucind deasupra mării, spuse Bruno, Înțeleg mai clar ca oricând că nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
va veni. Era sâmbătă, 1 august. 9 Contrar obiceiului său, Bruno o luă pe drumuri lăturalnice. Puțin Înainte de Parthenay, făcu o pauză. Simțea nevoia să se gândească; da, dar În fond, la ce? Se oprise În mijlocul unui peisaj monoton și calm, lângă un canal cu apa aproape nemișcată. Plante acvatice creșteau sau putrezeau, era greu de spus. Liniștea era tulburată de vagi țârâieli - În aer erau, probabil, insecte. Se lungi pe taluzul ierbos, remarcă un foarte slab curent acvatic: canalul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
improbabil să fi Întâlnit bărbați - Bruno avea impresia că Anne renunțase la absolut orice relație cu bărbații. Câteva minute, vor discuta Între patru ochi, ea va dori să știe „cum a fost”. El Îi va răspunde: „Bine”, pe un ton calm și sigur de sine, cum le place femeilor; dar va adăuga cu o nuanță de umor: „Victor s-a uitat cam mult la televizor.” Foarte curând, se va simți prost, Anne se lăsase de fumat și nu mai suporta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fi amândoi un trup. Este o taină mare, vă spun, legată de Cristos și Biserică.” Într-adevăr, era o formulă bine găsită: și vor fi amândoi un singur trup. Michel medită un timp la această perspectivă, o privi pe Anne: calmă și concentrată, părea să-și țină respirația; era aproape frumoasă. Stimulat probabil de citatul din Sfântul Pavel, pastorul continua cu o energie crescândă: „Doamne, fii bun cu roaba ta: În clipa În care se leagă cu bărbatul ei prin căsătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
propunerile sociologice aplicate la Cap d’Agde să fie prezentate cetățenilor din alte țări care de regulă prețuiesc aceste valori culturale (Japonia, Coreea). Oricum, atitudinea respectuoasă și legalistă care-i asigură fiecăruia, dacă respectă termenii contractului, numeroase momente de plăcere calmă, pare să aibă o mare putere de convingere, de vreme ce se impune, fără greutate și În afara oricărui cod explicit, elementelor minoritare aflate În stațiune (bizoni frontiști din Languedoc, delincvenți arabi, italieni din Rimini).” Bruno Își Întrerupse articolul aici, după o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
atunci douăzeci și trei de ani, dar Încă mă gândesc la asta, uneori. Annabelle Îl Însoți până la gară. Se Însera, era aproape ora șase. Se opriră pe podul de peste Grand Morin. Se vedeau plante acvatice, castani și sălcii; apa era calmă și verde. Corot iubise acest peisaj, Îl pictase de mai multe ori. Un bătrân, nemișcat În grădina lui, semăna cu o sperietoare. Acum suntem amândoi În același punct, zise Annabelle. La aceeași distanță de moarte. Chiar Înainte de plecarea trenului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
totul se termină cu bine, cățelul e vesel din nou. Bruno tăcu dintr-odată. Acum părea senin, aproape extatic. Michel se uită la ceas, apoi privi În jur. Muribunda nu mai făcea nici un zgomot. Era aproape amiază; atmosfera era extrem de calmă. Se ridică, reveni În Încăperea centrală. Lăsându-și baltă morcovii, Hipiotul-Cărunt dispăruse. Își turnă o bere, merse la fereastră. Se vedea la mai mulți kilometri, până la pantele acoperite de brazi. În depărtare, Între culmile Înzăpezite, se zărea scânteierea albăstruie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
continuau să putrezească În mormintele lor, să se transforme puțin câte puțin În schelete. Michel petrecu seara acasă. Era prea departe ca să audă ecourile sărbătorii din sat. De mai multe ori, Îi reveniră În memorie imagini ale Annabellei, estompate și calme; imagini, de asemeni, ale bunicii. Își aminti că pe la treisprezece-paisprezece ani cumpăra lanterne, mici obiecte mecanice pe care Îi plăcea să le demonteze și să le monteze Întruna. Își aminti și de un avion cu motor, dăruit de bunica, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
loc deschis altfel este primit vîntul. Rogu-te acum să treci sub meri. Foșnetele se schimbaseră. Intrigat, m-am uitat la Goilav. Pictorul zîmbea. - Dacă vrei să muți din loc universul, nu e nevoie decît să schimbi perspectiva. Cu desfătare calmă izvorul mișca valuri în arabescuri umbrite de ferigi. Cînd, la bătaia lunii, iazul își deschidea adîncul, dintre alge clipea subțire o părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ca și buzele. Obrazul închis în conturul de scoică, separându-se de gâtul înalt și robust, prin umbra subțire ce urcă de sub bărbie spre urechea ascunsă de mătasea grea a părului. Fata s-ar lăsa privită. Să-i citească fața calmă și simplă. Liniștea absolută, aproape vidul i-ar cuprinde încet, ca o amnezie. N-ar înțelege ce anume îi tulbură. Nu doar figura necunoscutei, de o absolută transparență... umerii goi, de pe care căzuse un șal pufos, cu dungi verzi, ca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiecare dată, pasiunile. Vocile se amestecau. Se deprinsese, însă, deja, să aștepte și să intercepteze cuvintele : risc, răspundere, caracter, libertate, contradicții, comoditate, alegere. Distingea și curbura, ca a unei subțiri plăci metalice, pe care o căpăta glasul Inginerului sau căldura calmă și ironică a gazdei. Vocile se uneau, ridicându-se în înaltul holului, risipite prin ușile laterale spre camerele din jur. Prin ușa din dreapta, apărea marginea albă a unei canapele largi și scunde. Pe banda de perete până la ușa următoare înflorise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fraze ! Un fel de predică citită cândva în cărți, de care își bătea joc cu măsură ? „N-ai crede, poate.“ „Știi, probabil.“ Simțise ironia cu care recitea, parcă în fața ei, pagini știute, iritarea de a se asculta vorbind, îngăduința, o calmă detașare de retorica acestor formule, readuse cu un anume patos totuși. Glasul își păstra căldura. Chiar când nu mai reușea, parcă, să stăpânească ironia dintre cuvinte. Tocmai acest joc îl tulburase, simțea, și pe el. Suprapunerea chipului vizitatoarei cu portretul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doar cu un șal care transmite, parcă, răcoarea înserării. Broderiile și franjurile marginale se odihnesc încă, aparent neînsuflețite, gata să devină, peste doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la Karl Friedrich Museum din Berlin ? Pe smalțul înflorit al pajiștii, între amorași care duc coiful, scutul și celelalte arme ale lui Marte, în fața Cupidonului speriat de un iepure, Venus apare de asemeni goală
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a pierde nimic, într-un moment ultim, când și Piero se convinsese că singura victorie rămânea stilul, „cel mai înalt grad pe care l-a atins și-l poate atinge arta“... — Un Portret de femeie tratat prea scrupulos, de o calmă banalitate, la Muzeul Poldi Pezzoli, un model apropiat oarecum de al Simonettei, datorat lui Antonio sau Piero Pollaiuolo, ar arăta decisiv de ce tabloul de la Chantilly nu putea fi decât al lui Cosimo ! — Vorbea mult despre chinurile trupului și nenorocirile bătrâneții
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Să poată sta, apoi, liniștită în fața bucatelor. Să aleagă. Să nu se mai sature, nu din cauza foamei, ci din plăcere. Să se înfrupte pe îndelete, încântată a retrăi vremurile bune ale lumii bune. Să simtă, copleșită, simpatia lumii... Să redevină calmă, îmblânzită, aproximativă, idioată. Calculaseră bine. Nu va avea de-a face, prin urmare, cu aceiași imbecili. Îi slăbise, în ultimele ore, îndârjirea. Leșinul, vinul dulceag, aromat o amețiseră. Se trezise moale, anihilată. Ar fi dormit săptămâni în șir, într-un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
l-ai lăsat în această vale de suferință și încercări.“ Peste ecranul ruinat al amintirilor voi întinde o mare de mătase albă, de dimineață până seara, din nou până dimineața, până ar apărea, cândva, conturul de scoică al unui chip calm și straniu, de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că da. Liniștea stațiunii, marea... — Le-am promis că vom veni să-i întâlnim astă-seară, la Mamaia. Dar n-are rost. Îi vedem destul tot anul. — Mâine. Plătesc hotelul, las valiza în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
plâns. Lungana, firește, Doamna Veturia n-ar oferi asemenea satisfacție. Sindicaliștii nu se îndoiesc că Vornicu are dreptate, dar asemenea inculpare publică nu se mai întâmplase. Și câtă vehemență ! „Nepăsarea este intolerabilă ! Trebuie pedepsită !“, încheie, palid, inginerul. Tăcere groasă. Glasul calm al lui Manole restabilește încrederea : are cineva ceva de spus ? Nu se găsesc oratori, Manole își limitează intervenția finală la convingerea că vinovatele vor fi în viitor mai conștiincioase. Ședința se termină abrupt, suplimentul oferit de Lucian devine astfel și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Vera îl cercetează cu încetineală. De cinci, șase sau șapte ani înfățișarea soțului a rămas aceeași, nu s-a schimbat, în vreme ce chipul ei s-a tot ascuțit și s-a uscat și s-a înnegrit. Blândul Manole, cu figura lui calmă, comună. Diavolul nu mai izbutește azi decât acest travesti ? Scund, subțire, cu umeri osoși și pasul mărunt, banalitatea răbdătoare, ca o fatalitate, să ne îngroape blând pe toți, pustiul obișnuinței care rulează lent, extrem de lent. Ce ar fi în stare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și încă, te ridică din scaun, te clatină, te plesnește, te împinge spre ceilalți. „Dacă ar fi arme, în sala asta, s-ar descărca. S-ar trage în neștire...“ Tovarășul Manole : obraz palid, proaspăt ras, părul muiat de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]