5,796 matches
-
Încă o dată, memoria lungă a comunismului iese la iveală în disputele din rând. O femeie așezată undeva în dreapta mea asistă la discuție, apoi ne avertizează oarecum jenată că a „fugit de la serviciu” și „în curând vor veni și alte patru colege, cam peste două ore, așa. Avem birourile aici, aproape de tot. M-a rugat să le țin rândul, nu vă supărați ?”. Cei din jur aprobă ideea cu jumătate de gură, mai puțin domnul „intelectual”, care nu mai spune nimic, cufundat în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de mătase pe cap, înnodat însă cu o anumită doză de cochetărie. O urmează fără prea mare entuziasm cele două fiice ale sale, ce bat timid la poarta adolescenței, după cum mama lor o încearcă pe cea a credinței. Ca toate colegele lor de generație, cele două fete poartă hélas, blugi mult prea strâmți, în totală contradicție cu regulile firești ale locului. Mama se activează imediat, căutând în coșul de nuiele plasat strategic pe o bancă, chiar la intrarea în mănăstire, un
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să mă laud - știam multe limbi, că m-a Învățat domnișoara aceea, Și pe urmă, la facultate, pe toți i-a impresionat foarte mult faptul că am fost În lagăr și am venit acasă fără familie. Au fost și alte colege ale căror familii au rămas În Auschwitz. Și toți colegii s-au purtat extrem de frumos și niciodată nimeni nu mi-a spus un cuvânt urât, știindu-se situația mea: și că mă Întrețin singură, și că n-am familie și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
alta, vă spun, eram ținuți afară, copiii, chiar la cămășuță albă. Că aveam eu dedesubt mai multe, dar trebuia să-l salutăm pe rege, da? Să mergem mai departe, În clasa a III-a. Ni se cântau cântece legionare. Ei, colegele mele, cu care am făcut grădiniță, cu care ne-am iubit, cu care ne-am jucat, nu mai erau aceleași colege. — Cum se explică asta, doar erați Încă niște copii? — Erau, desigur, influențate de cei de acasă, de familie. — Cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
salutăm pe rege, da? Să mergem mai departe, În clasa a III-a. Ni se cântau cântece legionare. Ei, colegele mele, cu care am făcut grădiniță, cu care ne-am iubit, cu care ne-am jucat, nu mai erau aceleași colege. — Cum se explică asta, doar erați Încă niște copii? — Erau, desigur, influențate de cei de acasă, de familie. — Cum se manifesta această schimbare ciudată? — Ne ignorau, nu se uitau la noi și erau totdeauna cu cântecele legionare pe buze. Printre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
un băiețel. Mi-a ieșit complet din cap, se vede că am căutat să uit și n-am păstrat resentimente - și n-am Întrebat-o: „Tu ai fost acea femeie care era conducătoare de lagăr În Transnistria?”. Mi-a fost colegă de serviciu și ne Înțelegeam. Îmi povestea diverse lucruri despre copilul ei. Am știut până târziu de el, când era deja student. Nu mi-a venit În cap s-o Întreb: „Ai fost În Transnistria, ai fost conducătoare de lagăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În limba română? — Da, se preda În română, exact programa școlară care se preda la clasa a II-a... Un fapt, așa, divers, de care Îmi aduc aminte: stăteam și mă uitam pe geam la bunici și a trecut o colegă, o fostă colegă de clasă, care mi-a spus: „Foarte bine că au fost dați afară copiii evrei - singura de care Îmi pare rău că a plecat de la noi ești tu”... Nu i-am răspuns, cred că am fost intimidată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Da, se preda În română, exact programa școlară care se preda la clasa a II-a... Un fapt, așa, divers, de care Îmi aduc aminte: stăteam și mă uitam pe geam la bunici și a trecut o colegă, o fostă colegă de clasă, care mi-a spus: „Foarte bine că au fost dați afară copiii evrei - singura de care Îmi pare rău că a plecat de la noi ești tu”... Nu i-am răspuns, cred că am fost intimidată, dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cred că am fost intimidată, dar mi-am dat seama că s-a discutat la ei acasă acest lucru... Și n-am uitat asta niciodată. Chiar și atunci când ne-am Întors din lagăr n-am mai putut vorbi cu această colegă, deși ajunsesem În aceeași clasă la Întoarcere... — Deci, din ’39-’40 au Început deja perioade mai grele pentru dumneavoastră? — Anii grei au Început din 1940, când evreii din comune au fost evacuați - trebuiau să părăsească locurile natale. Bunicul meu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a noastră, o familie tot din Rădăuți, Carp, a adus vreo două covoare românești cu flori pe care a reușit să le deșire - și făceau șosete sau mănuși și le vindeau. Și eu m-am apropiat; una dintre fiice era colegă de clasă cu mine și lucram și eu cu andrelele, făceam ciorapi, făceam mănuși cu un singur deget și după aceea mergeam și le vindeam, iar banii erau ai familiei. Însă noi primeam pentru munca noastră, pentru ce făceam. Într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
meșteșugari, și știu că ultimul drum a fost să ne ducem canarul la niște foști vecini de-ai tatălui meu, care erau tâmplari nemți. Mai mergeam În casa preotului Agapie, care era o familie de prieteni, mama mea fiind prietenă, colegă de liceu, colegă de școală cu fiica preotului. Deci noi intram În case românești până În ultima clipă și dânșii veneau la noi, să participe la necazurile noastre măcar prin vorbe... Înțeleg că vedeați că se putea Întâmpla ceva groaznic cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că ultimul drum a fost să ne ducem canarul la niște foști vecini de-ai tatălui meu, care erau tâmplari nemți. Mai mergeam În casa preotului Agapie, care era o familie de prieteni, mama mea fiind prietenă, colegă de liceu, colegă de școală cu fiica preotului. Deci noi intram În case românești până În ultima clipă și dânșii veneau la noi, să participe la necazurile noastre măcar prin vorbe... Înțeleg că vedeați că se putea Întâmpla ceva groaznic cu evreii. Au existat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ca fiind ceva ce aparținea trecutului... Această primire călduroasă v-a influențat foarte mult? Ne-a făcut bine. Poate dacă nu ne-ar fi primit bine am fi putut pleca În Israel... Am citit o scrisoare de a mea unei colege, scrisă În ’47, care plecase În Israel, unde spun că tatăl meu nu va pleca niciodată și că voi merge la facultate să studiez... În ’47 deja vă reluaserăți studiile? Îmi reluasem... Stau să mă Întreb ce ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
vrut, iar când a putut a plecat, chiar cu riscul că eram student - și m-a lăsat... Și dumneavoastră de ce nu v-ați mai dus după facultate? După ce am terminat facultatea m-am căsătorit cu o româncă, fată foarte bună, colegă de-a mea. Avea și ea o mamă aici, o mamă la care țin și eu, Într-adevăr, ca la o mamă... De fost am fost În Israel, când s-a putut, au existat perioade mari când nu ne puteam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ați fost deportată? Numai bolile ne-au adus aminte mereu de lagăr - În rest, m-am Încadrat În viață ca toată lumea. Am muncit și am iubit foarte mult elevii pe care i-am avut, m-am Împrietenit foarte bine cu colegele mele, cu colegii mei - și acum mă caută elevii, mi-aduc flori... Era prima zi de școală și deodată vine unu’ care acum e profesor. Îmi aduce garoafe, mie care sunt afară, acolo, În antreu. Zic: „Da’ ce este?” - „Eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să vadă cum sunt lacrimile, dacă sunt curate sau nu... ăsta era hobby-ul lui, după ce nu mai erau exterminări, o dată cu apropierea frontului. Și Într-o bună zi vine și-n lagărul nostru. Lumea s-a speriat. Eu cu o colegă de-a mea eram În tabără, În baracă, și a apărut el, un bărbat foarte bine. Când ne-a văzut... Dar să vă explic: acest lagăr era Înființat Încă mai Înainte, din ’43, și au fost duse acolo fete poloneze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dea speranță. Când aveați mai mult timp liber, când nu munceați, cam despre ce vorbeați, cum vă Încurajați? (râde) „Găteam”. Toată lumea era extraordinar de bună gospodină - eu nu știam să gătesc, dar acolo eram o bucătăreasă extraordinară. Am avut niște colege cu care discutam despre cărți, despre muzică... Erau unii plini de amărăciune și se tot gândeau. Noi, câteva, nu ne-am lăsat purtate de tragedia noastră. Am discutat cum o să fie locuința noastră, cum o s-o aranjez, ce lucru o să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de vedere psihic. Au fost care au Înnebunit ori s-au sinucis. Lagărele erau Înconjurate cu sârmă cu electricitate. Erau unii care s-au aruncat În sârme, ca să moară, că nu mai puteau răbda. Eu am avut noroc de niște colege, să zic așa, cu care ne-am ținut din punct de vedere moral. Deși nu m-am zbătut pentru viață, din punct de vedere moral am Încercat să trăim aceste momente. Nu ne-am gândit la moarte - Eu, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Învățat-o meserie și dumneata n-ai treabă cu ea”. Că tot timpul se agăța de mine, tot timpul a vrut să fiu pedepsită, În genunchi... Cam care erau pedepsele? Cele mai Îngrozitoare, În genunchi, câte 25... Am avut o colegă de școală al cărei tată era director la Banca Națională. Erau doi frați, pe nume Gundler. Și unul dintre acești Gundler s-a botezat - a avut o domnișoară care-l educa, dar și familia a trecut la creștinism. A avut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
lungă de tot. Am fost tare șocat văzând profesorii, doamnele profesoare cum stau la coadă În fața latrinelor, mutrele unora care Încearcau să se stăpânească când simțeau urgența necesității. Trebuia să mă uit În altă parte când vedeam câte o fetiță, colegă de școală, așteptând la rând... Și mie Îmi era rușine să fiu văzut acolo. Latrina nu a fost fragmentată, despărțită de pereți. Pentru prima dată trebuia să-mi rezolv necesitățile fiziologice față de alți oameni, uneori cunoscuți. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că am luat patru, că am luat zece, la algebră, la logaritmi... Eram preocupați de aceste lucruri. Noi Învățam duminica și nu sâmbăta. Și atunci sâmbăta după-amiază discutam, noi, cele două clase, să ne Întâlnim la ora cinci la o colegă - tinerețea Își cerea drepturile... Ne Întâlneam la cinci după-masa, se punea un radio sau nu știu ce și, dacă nu era, cântam noi, dansam, iar la ora șapte mergeam acasă. - În general, aceste petreceri aveau loc la o anumită persoană? - DAVIDOVICI: Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
momentul În care ați plecat de la Auschwitz ați plecat cu vechea uniformă? DAVIDOVICI: Dar nu era o uniformă, ci o rochie În dungi, care era... Și mă strigau „tanti”... La 18 ani... - De ce vă strigau așa? DAVIDOVICI: Pentru că așa arătam. - Colegele vă strigau așa? DAVIDOVICI: Nu colegele... „Unde este W. C. -ul, tanti?” Nici nu-ți Închipui cum arătam rochia aia lungă, cu niște saboți care mi-au deformat picioarele... - și acum le am deformate. Ei, și am ajuns la Altenburg... - Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Auschwitz ați plecat cu vechea uniformă? DAVIDOVICI: Dar nu era o uniformă, ci o rochie În dungi, care era... Și mă strigau „tanti”... La 18 ani... - De ce vă strigau așa? DAVIDOVICI: Pentru că așa arătam. - Colegele vă strigau așa? DAVIDOVICI: Nu colegele... „Unde este W. C. -ul, tanti?” Nici nu-ți Închipui cum arătam rochia aia lungă, cu niște saboți care mi-au deformat picioarele... - și acum le am deformate. Ei, și am ajuns la Altenburg... - Iar s-a făcut dezinfecție? DAVIDOVICI: Da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
plecați În America... Cine v-a propus? Cum v-a propus? DAVIDOVICI: Ei, n-aș putea să spun... Erau câțiva care se ocupau de această problemă și: „Unde vrei?” - „Acasă”. Păi, acasă voia sora mea, voiau prietenele mele, acasă voiau colegele mele... Majoritatea voiam acasă. Ei, și atunci ne-au predat rușilor. Acolo am stat vreo patru săptămâni, după care din nou am fost eliberați pe 13 aprilie 1945, iar În august 1945 am ajuns la Cluj. - Care a fost cel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
existat. Și datorită dumitale am aflat de ce. Și hai să-ți spun de ce. Am dat un telefon la un fost coleg de la Cluj care este președintele nostru de la Cluj și care are lista oamenilor... Și Între ăștia figurează o fostă colegă de clasă: doamna Magda Deleanu. Ăsta este numele ei de doamnă. De fată o chema Magda Andor. Și am spus: „Uite, ești dispusă să dai un interviu?” - „Măi, eu sunt dispusă, cu dragă inimă, dar eu am fost doar până În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]