5,067 matches
-
adecvate (Zani, 2003). Lepore (1998) sugerează că există cel puțin trei căi prin care suportul social poate reduce efectele patologice ale stresului: a) temperarea activității neuroendocrine, care reduce excitarea generală datorată stresului; b) facilitarea adaptării prin procese cognitive; și c) combinarea temperării directe a excitării și facilitarea adaptării. Existența unei relații între suportul social și starea de sănătate a fost semnificativ validată de numeroase cercetări, dar mecanismele ce stau la baza acestei relații au beneficiat de o înțelegere mai puțin clară
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în fața gravității violenței. ● Scenarizarea violenței „de dragul violenței” (estetica spectaculară și dramatizată a violenței). ● Maniheismul tratării semio-discursive a actelor în scenele de violență (reducerea confruntărilor dintre personaje și actori la dispute între două „tipuri pure” de actanți: unii% „negativi”, alții% „pozitivi”. Combinarea unei scheme cultural-valorice maniheiste și naturalizante (lupta Binelui și Răului, legea celui mai puternic, înfruntarea ca trăsătură a interacțiunii umane din zona interpersonală intimă - ceea ce vedem sistematic în schema narativă a serialelor americane difuzate și de televiziunile din România) - cu
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
despre actorii colectivi, ca partidele socialiste occidentale, observăm că ideile lor (și practicile) s-au schimbat substanțial de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar adaptarea lor la realitate s-a făcut progresiv. Un alt caz de schimbare adaptativă constă în combinarea unei orientări fundamentale continue cu variația obiectelor valorizate. Să luăm persoanele active politic, al căror sistem de va-lori este orientat (o trăsătură fundamentală a personalității lor) în mod esențial către contradicție. Ele sunt contestatare, se opun, critică, protestează. Păstrează
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea „fiziologiei” (normalității) cu „fiziopatologia” (anormalitatea) operează o „suprapunere exactă a corpului bolii și a corpului omului bolnav” (M. Foucault). În felul acesta spațiul configurației bolii și spațiului localizării suferinței devin superpozabile prin intermediul gândirii medicale. În această spațializare a bolii se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al tulburărilor psihice, nu atât după „discursul clinico-medical”, cât mai ales după tipul de anormalitate și modelele de evoluție ale proceselor psihice morbide. 9) Modelul sistematic este tipul de clasificare al bolilor psihice introdus de P. Berner și care urmărește combinarea datelor clinice cu cele de ordin psihopatologic și psihologic. 10) Modelul biologic este „separat”, cel puțin aparent de orice raport cu contextul narativ al suferinței bolnavului. Acesta consideră boala psihică din același punct de vedere pozitivist ca și boala somatică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele terapeutice allopatic homeopatic exorcist adorcist aditiv substractiv sedativ excitant După F. Laplantine, „un model etiologic este o matrice care constă într-o anumită combinare a raporturilor sensurilor și care comandă, cel mai adesea, soluții originale, distincte și ireductibile, pentru a putea răspunde la problemele ridicate de prezența bolii”. Vom prezenta, în continuare caracteristicile principalelor „modele ale bolii” expuse mai sus. 1) Modelul ontologic presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
după E. Dupré, Th. Ribot și M. Scheler din „instinctul de simpatie”, în virtutea căreia individul se simte atras către ceilalți. Instinctul de simpatie exprimă acordul individului cu ceilalți membri ai grupului. El este acea „tendință ego-altruistă care rezumă în ea combinarea instinctelor de conservare individuală, de reproducere specifică și de solidaritate gregară, unite pentru a asigura, în cadrul speciei și în timp, opera de continuitate a vieții” (E. Dupré). Tulburările vieții instinctuale Psihopatologia cuprinde o gamă variată și complexă de tulburări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limbaje sunt intim legate între ele, condiționându-se reciproc. Nu putem, nu trebuie, nu avem dreptul, deși în practică se face, de a separa cele două limbaje. O imagine globală a bolii, indiferent de natura acesteia, este dată numai din combinarea sintetică a informațiilor furnizate din ambele direcții. Nu ne putem limita exclusiv la limbajul medical, omițând chiar ca nesemnificativ „științific” limbajul psihologic. Este foarte adevărat faptul că „limbajul psihologic” este extrem de nuanțat, propriu fiecărui bolnav, cu o mare încărcătură emoțională
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să-ți spun dimineață. Ești unul dintre cei mai buni angajați pe care îi am...”. Deși ar putea părea o diferență nesemnificativă, vă asigur că va genera un rezultat foarte diferit. Cum exprimarea îngrijorării este interpretată pozitiv de majoritatea oamenilor, combinarea îngrijorării cu munca de calitate va acționa, probabil, ca un stimulent pozitiv pentru productivitate. Dacă îngrijorarea este combinată numai cu problema performanței, probabil că veți avea și mai multe probleme. Un caz de imprecizie pozitivă Directorul unei fabrici m-a
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
încât comportamentele tipice nu vor funcționa. Aceasta înseamnă că vechile modalități vor fi eliminate. 8. Domenii multiple. Angajați oameni cu pregătire și experiență diverse. De exemplu, obișnuiți-vă să nu angajați tot personalul de la aceeași universitate. Energia hibridă provine din combinarea diverselor domenii. Dacă toată lumea are o pregătire, abilități sau experiență similare, oamenii au tendința să priveascăla fel orice situație. Diversitatea merită efortul în ceea ce privește creativitatea. 9. Instruiți angajații să se adapteze ușor. Când te adaptezi ușor în mai multe privințe, poți
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
de elemente (precum fonemele sau morfemele) între care se pot stabili anumite relații determinate, prin excluderea altora, care nu sînt valide. Aceste elemente se pot combina, potrivit regulilor care le domină, pentru a compune semne. Numărul elementelor și posibilitățile de combinare ale fiecărui element sînt fixate simultan pentru toate de structura limbii, însă uzul limbii decide care dintre aceste posibilități sînt actualizate și care rămîn în stadiul de virtualitate. Totuși, numai structura limbii condiționează identita-tea și constanța ei, astfel încît, atîta
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
finalizarea și concretizarea ei89. Ca orice entitate lingvistică, discursul are o latură formală, reprezentată de înlănțuirea elementelor de vocabular alcătuitoare, și o latură de conținut, care nu rezultă întotdeauna din însumarea conținuturilor acestor elemente, ci este rezultanta specifică tipului de combinare a lor. Mobilul realizării discursului constă în necesitatea comunicării și este plasat deci în afara limbii, dar concretizarea lui antrenează mijloacele și tehnica limbii. De aceea, elementele limbii cu care se realizează discursul sînt selecta-te din perspectiva interlocutorului și din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deci nu combină elementele respective oricum, încît și structurarea de ansamblu a întregului discurs, și organizarea diferitelor secțiuni ale lui urmează anumite reguli, care țin de norma limbii, însă această normă oferă destulă libertate în alegerea materialului lingvistic și în combinarea unităților. De aceea, aceste unități pot fi comutate unele cu altele în contexte, fără ca prin aceasta să se afecteze prescripția normei. Se poate spune, de exemplu, am așezat scaunul la fereastră, iar, apoi, comutînd pe scaun cu fotoliu, am așezat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Problema limbii universale presupunea, așadar, pe de o parte, să se găsească conceptele primitive, să se clasifice și să se numeroteze, și, pe de altă parte, să se inventeze caractere (= semne) pentru a le exprima și pentru a le reda combinările și relațiile dintre ele. Din concepția lui Leibniz și a altor gînditori din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea rezultă, înainte de orice, ideea unei relații indisolubile dintre limbă și gîndire, încît funcționarea gîndirii este de neconceput fără participarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să corespundă necesităților de cunoaștere și de comunicare, iar acestea nu rămîn la același nivel, ci devin tot mai complexe. Concepția lui Coșeriu decurge, desigur, din lipsa unei departajări între problematica limbii populare și cea a limbii literare și din combinarea modului de a privi schimbarea la nivelul de manifestare naturală a limbii cu viziunea asupra aspectelor dominate de voința novatoare. Potrivit lui Coșeriu, "privite dintr-o perspectivă corectă, limbile nu se află într-o continuă schimbare, ci într-o continuă facere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dacă fiecare limbă se prezintă ca universală, actualizarea ei nu se caracterizează prin aceeași universalitate, deoarece se realizează ca vorbire, ca folosire individualizată, încît de fiecare dată se prezintă altfel, atît prin elementele antrenate, cît și prin modul lor de combinare. De aceea, cînd se traduce, nu se traduce o limbă 322, ci un text cu folosirea individuală a limbii, iar această folosire nu preia în totalitate trăsăturile specifice ale limbii. Pot apărea, prin urmare, numai o parte, de obicei redusă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Între numele substantive și numele abstracte s-ar putea situa numele imaginare, a căror referință (entitate denumită) este un produs al fanteziei, deci nu o construcție logică, ci o construcție în care elemente ale realității sensibile se află într-o combinare neobișnuită, ireală. În cazul numelor abstracte, caracteristice limbajului filozofiei, indicarea ostensivă a realității semnificate (a referentului) este exclusă și, de aceea, există posibilitatea interpretării diferite a semnificației, situație ce rezultă dintr-o mobilitate intensivă (a intensiunii) a noțiunii ce stă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ar părea că, în asemenea condiții, el încearcă mai degrabă să reconstituie unitatea armonică a limbii, opunîn-du-se unei distanțări prea mari între stilurile funcționale. În multe situații, Mihai Eminescu uzează chiar, în textele filozofice, de valorile metaforice ce reies din combinări-le de cuvinte și tot el surprinde aspecte ce s-ar putea constitui în trăsături specifice ale limbii sau în indicii asupra modului de a gîndi și asupra spiritualității conservate în limbă și relevate prin limbă. Ca atare, marele poet
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a impus atenției multora dintre învățații români, întrucît reprezenta, pe de o parte, mijlocul de expresie al unei mari culturi (în care prevala o latură filozofică de o excepțională valoare) și, pe de altă parte, putea realiza inovații lexicale prin combinarea elementelor proprii, încît să poată reda conținuturi de gîndire noi. Acest ultim aspect a făcut din germană un model de limbă ce se bazează pe resursele proprii, care a stimulat pe unii dintre învățații din secolul al XIX-lea, între
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care reprezintă totalitatea unei înlănțuiri lingvistice supuse unei astfel de analize. Într-o analiză a textului, arată Hjelmslev, se au în vedere două tipuri de relații: 1) relațiile de presupoziție sau de condiționare și 2) relațiile fără presupoziție sau de combinare. În urma unei cercetări extinse, Rodica N a g y (Sintaxa limbii române. Unități, raporturi și funcții, Institutul European, Iași, 2005, p. 81-96) a ajuns la concluzia că textul este "o unitate sintactică, semantică și pragmatică superioară frazei" (p. 96) și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Dar, din cauza corupției, AEP nu mai este entitatea coezivă de altădată, iar implicarea ei extinsă în sectoare non-militare ale economiei de export a Chinei subminează grav disciplina și profesionalismul (Segal, 1994, p. 26; Joffe, 1997, p. 56). Prin urmare, prin combinarea lor, schimbarea economică și modernizarea socială din China amenință aspecte esențiale ale suveranității interne a regimului. A treia provocare la adresa statului chinez este amenințarea la adresa legitimității ideologiei chineze, cauzată de schimbarea economică și socială. Analiștii descriu această evoluție în termenii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
față de o altă persoană”. Individul neraportat nu dispune de o totalitate, căci nu o poate atinge decât prin suflet, care nu poate exista la rândul său fără cealaltă latură a sa ce se găsește mereu În “tu”. “Întregul constă În combinarea Eului cu acel Tu, care apar drept părți ale unei unități transcendente”. Karen Horney afirmă că „...toți oamenii doresc să fie iubiți și să se bucure reconfortant de sentimentul de a fi iubit și se simt indignați dacă lucrurile nu
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
că dacă ar fi fost conștient de acest lucru, nu ar fi scris niciodată Tractatus-ul.“40 Pare totuși cu totul neplauzibil ca autorul Tractatus-ului să se fi înșelat în acest fel. Se pune, totodată, întrebarea cum este posibil ca prin combinarea unor obiecte, care nu au proprietăți empirice, nu pot fi cunoscute prin intuiție, să ia naștere faptele lumii, care au asemenea proprietăți. Datorăm onestității intelectuale inflexibile a lui Malcolm recunoașterea faptului că acea interpretare realistă a ontologiei Tractatus ului pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
drept „simplificatoare“. Tractatus-ul s-a sprijinit pe supoziția că limbajul este construit după o schemă simplă și unitară. Și anume că el este alcătuit din cuvinte, care desemnează obiecte și însușiri, și din propoziții ce descriu stări de lucruri, prin combinarea acestor cuvinte. Este acea imagine pe care ne-o transmite și modul cum descrie Sf. Augustin învățarea limbajului de către copil, redat prin citatul din primul paragraf al Cercetărilor. Ceea ce poate fi înfățișat în acest fel, crede acum Wittgenstein, nu este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
constituie întotdeauna o propoziție cu sens. O expresie ca „Soba simte dureri.“ (vezi Cercetări, § 350 și 351) are drept componente numai expresii familiare, pe care noi le înțelegem. Cu toate acestea, nu putem conferi un sens propoziției ce rezultă din combinarea lor. Știm că expresia „a simți dureri“ este strâns legată de activități cum ar fi mângâierea, alinarea, încurajarea, tratamentul medical și altele, care nu pot fi aplicate unei sobe sau unei pietre. Când spunem că propoziția „Soba simte dureri.“ nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]