7,605 matches
-
moderată de o serie de alte variabile (mărimea grupului - inițiativa structurii corelează pozitiv cu satisfacția în grupurile mari și negativ în cele mici; natura grupului - grupurile militare solicită într‑o mai mare măsură structura decât considerația etc.); - cele două dimensiuni comportamentale nu sunt independente una în raport cu alta; dimpotrivă, fiecare dintre ele constituie o variabilă cvasimoderatoare pentru cealaltă (de exemplu, liderii descriși ca manifestând considerație scăzută față de subordonați sunt percepuți ca fiind puțin preocupați de orientarea grupului pe direcția atingerii scopului). # Teoria
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
una în raport cu alta; dimpotrivă, fiecare dintre ele constituie o variabilă cvasimoderatoare pentru cealaltă (de exemplu, liderii descriși ca manifestând considerație scăzută față de subordonați sunt percepuți ca fiind puțin preocupați de orientarea grupului pe direcția atingerii scopului). # Teoria celor două dimensiuni comportamentale, prin rigoarea ei metodologică, a deschis un șir lung de cercetări centrate îndeosebi pe diagnoza și evaluarea diferitelor stiluri de conducere (problemă la care ne vom referi într‑un alt paragraf). De asemenea, spre deosebire de teoria trăsăturilor, interesată în plan practic
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
practic de selecția liderilor, noua teorie se preocupă de formarea și antrenarea liderilor (prin autoevaluări, cursuri, discuții în grup, studii de caz, jocuri de roluri etc.). Nu‑i mai puțin adevărat că nu rezultă prea clar cum schimbările atitudinale și comportamentale ale liderilor cresc eficacitatea grupului. Unii autori (Schriesheim, Kerr, 1966; Korman, 1966; House, Dessler, 1974, apud Jago, 1994, pp. 119‑120) vorbesc despre decepția care a însoțit eforturile de formare a liderilor. Aceasta deoarece teoria celor două dimensiuni comportamentale nu
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și comportamentale ale liderilor cresc eficacitatea grupului. Unii autori (Schriesheim, Kerr, 1966; Korman, 1966; House, Dessler, 1974, apud Jago, 1994, pp. 119‑120) vorbesc despre decepția care a însoțit eforturile de formare a liderilor. Aceasta deoarece teoria celor două dimensiuni comportamentale nu ia în considerare faptul că (C) și (S) depind de o multitudine de alți factori, cum ar fi: trebuințele și starea de dependență a subordonaților, gradul de structurare a sarcinii, gradul de satisfacție intrinsecă asociat sarcinii, presiunea exercitată de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
exercitate asupra liderului grupului de eșaloanele ierarhice superioare etc. Jago este și mai dur, arătând inutilitatea identificării unui stil de conducere universal pornind de la dimensiunile considerației și structurii de inițiativă. 2.3.2. Teoria continuumului comportamentaltc "3.2. Teoria continuumului comportamental" Își are originea într‑o serie de investigări efectuate de Rensis Likert începând de prin 1947 și expuse într‑o manieră sistematică în lucrarea New Patterns of Management (1961). Likert a fost interesat de studiul comportamentelor conducătorilor grupurilor înalt productive
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se asociau cu insuccesul organizațional. În urma analizării rezultatelor obținute prin aplicarea unui instrument conceput de Bowers și Seashore (Four‑Factor Scale - „Scala de patru Factori”), cercetătorii au conceput așa‑numitul „Continuum Michigan” (vezi figura 5). Fig. 5 Figura 5 - Continuumul comportamental al liderului La o primă vedere, concepția Școlii de la Michigan pare a fi identică cu cea a Școlii de la Ohio. Liderii pe care Likert i‑a numit centrați pe angajați sunt similari cu cei centrați pe considerație, iar cei centrați
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
considerației din clasificarea Ohio, în timp ce o altă caracteristică a liderilor eficienți din clasificarea lui Likert (standarde înalte de performanță) corespunde inițiativei de structură din clasificarea Ohio. În ambele clasificări apare, în subtext, ideea necesității de a echilibra cele două dimensiuni comportamentale, neexistând, se pare, o singură categorie superioară de comportament de conducere. Găsim aici, în germene, o idee care va fi dezvoltată de teoriile situaționale, și anume aceea a existenței mai multor tipuri de comportamente de conducere a căror eficiență depinde
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a existenței mai multor tipuri de comportamente de conducere a căror eficiență depinde de numeroase variabile specifice situației în care se acționează. Și totuși, între cele două abordări există și diferențieri. Astfel, în timp ce la Școala de la Ohio cele două dimensiuni comportamentale sunt constructe de sine stătătoare, opuse, chiar dacă nu independente, după cum am văzut mai înainte, la Școala de la Michigan cele două „centrări” (pe angajați și pe producție) reprezintă extremele unui continuum, deci ale aceleiași dimensiuni. Aceasta înseamnă că am putea descrie
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
dimensiunea structurii, iar funcția de ideolog a liderului ca sursă de convingeri, valori și standarde pentru comportamentul subordonaților, funcție de imagine a tatălui - liderul fiind punctul nodal pentru sentimentele pozitive ale membrilor grupului și obiect de identificare și transfer -, ilustrează dimensiunea comportamentală numită considerație. Mintzberg (1973), la rândul lui, a desprins 10 roluri ale managerilor, grupate în trei categorii: roluri interpersonale, roluri informaționale, roluri decizionale. Or, se știe din psihologia socială că rolul este aspectul dinamic al statutului, adică exact maniera comportamentală
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
comportamentală numită considerație. Mintzberg (1973), la rândul lui, a desprins 10 roluri ale managerilor, grupate în trei categorii: roluri interpersonale, roluri informaționale, roluri decizionale. Or, se știe din psihologia socială că rolul este aspectul dinamic al statutului, adică exact maniera comportamentală de traducere în fapt a exigențelor de statut. Spre deosebire însă de „funcțiile” lui Krech și ale colaboratorilor săi, „rolurile” lui Mintzberg sunt mai clar definite, oferind premisele unei bune operaționalizări. În același timp, ele sunt mai pregnant orientate spre
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
III); stilul manifestat de lider este activ, constructiv, chiar directiv; - liderii centrați pe relații sunt mai eficienți în situațiile de control moderat (IV, V, VI, VII) deoarece acestea îi determină pe lideri să colaboreze cu subordonații, gradul lor de flexibilitate comportamentală fiind mai mare; stilul liderului este în acest caz participativ (vezi figura 7). Figura 7 - Eficiența liderului `n funcție de particularit\Țile situației Teoria lui Fiedler este apreciată de unii autori ca fiind cea mai pertinentă, dar și cea mai controversată
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
referă la modul de concepere a oamenilor. Spre deosebire de Fiedler, care consideră că oamenii sunt relativ inflexibili, orientați prin natura lor fie spre sarcină, fie spre relații, Hersey și Blanchard pornesc de la premisa că oamenii sunt adaptabili, putându‑și modifica stilurile comportamentale în funcție de particularitățile situației. De asemenea, una dintre criticile severe aduse lui Fiedler de către Hollander (1964) - și anume faptul că în concepția acestuia subordonații apar ca niște creaturi fără identitate, aflate la discreția liderilor - este atenuată în noua teorie. Hersey și
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de la subordonați niveluri mai înalte de performanță și urmărește permanent îmbunătățirea performanțelor). # Toate aceste stiluri de conducere pot fi practicate în funcție de particularitățile situației (în acest sens, teoria se aseamănă cu cea a lui Vroom și Yetton, care militau pentru flexibilitate comportamentală, și se deosebește de teoria lui Fiedler care era preocupată de dificultatea schimbării stilului - aprecierea îi aparține lui Gibson et al., 1997, p. 286). Caracteristicile subordonaților se referă la experiența și abilitățile lor, mai ales abilitățile perceptive (cu cât aceștia
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
obținut nici un fel de corelație. Aceste rezultate i‑au determinat pe unii autori să susțină că puterea de predicție a teoriei este îndoielnică. Teoria „cale‑scop” se individualizează puternic în raport cu toate celelalte, ea încercând să surprindă nu doar rolul factorilor comportamentali în conducere, ci și al celor cognitivi și, mai ales, al celor motivaționali. De asemenea, teoria aduce pentru prima dată în discuție rolul diferențelor interindividuale în explicarea satisfacției și performanțelor. În planul implicațiilor organizaționale, teoria atenționează asupra unor caracteristici ale
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
teoria aduce pentru prima dată în discuție rolul diferențelor interindividuale în explicarea satisfacției și performanțelor. În planul implicațiilor organizaționale, teoria atenționează asupra unor caracteristici ale formării conducătorilor. Această formare nu trebuie să se centreze doar pe achiziția unui nou stil comportamental de către lider, ci și pe antrenarea liderilor în diagnosticarea situațiilor de conducere și în punerea în disponibilitate a comportamentelor adaptate particularităților situației (Jago, 1994, pp. 132‑133). 2.6.4. Teoria atribuiriitc "6.4. Teoria atribuirii" Este expresia teoriilor atribuirii
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
analiza oricărui tip de lider, important este să se pornească de la natura grupului și de la specificul situației în care acesta acționează, deoarece numai atunci se va putea evalua calitatea conducerii prin raportarea „ofertei” la „cerințe”, vor putea fi considerate dominantele comportamentale ale unei persoane susceptibile să ocupe o poziție de lider (Neculau, 1977, p. 138). Putem considera deci că perspectivele de analiză deschise de modelul mixt al conducerii sunt promițătoare. 3. Stilul de conduceretc "Stilul de conducere" Faptul că de particularitățile
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nostru de vedere, credem că definirea cea mai productivă a stilului de conducere se poate face dintr‑o perspectivă psihosocială. Definim astfel stilul de conducere ca fiind modul concret de jucare a unui rol, deci de transpunere efectivă în plan comportamental a exigențelor ce derivă din statutul de conducător. Or, aceleași exigențe pot fi transpuse în maniere diferite, deci prin stiluri comportamentale diverse sau exigențe de statut diferite pot fi transpuse în practică într‑o manieră relativ asemănătoare, aceasta datorită, pe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
astfel stilul de conducere ca fiind modul concret de jucare a unui rol, deci de transpunere efectivă în plan comportamental a exigențelor ce derivă din statutul de conducător. Or, aceleași exigențe pot fi transpuse în maniere diferite, deci prin stiluri comportamentale diverse sau exigențe de statut diferite pot fi transpuse în practică într‑o manieră relativ asemănătoare, aceasta datorită, pe de o parte, trăsăturilor de personalitate ce diferă de la un individ la altul sau sunt asemănătoare, iar, pe de altă parte
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
altul sau sunt asemănătoare, iar, pe de altă parte, datorită altor numeroși factori diferiți sau asemănători care influențează stilul (imperativele vremii, particularitățile social‑istorice, situația concretă, stadiul de dezvoltare a grupului etc.). În felul acesta, latura atitudinal‑motivațională și cea comportamentală se regăsesc reunite în stilul de conducere, care capătă valențe deosebite de îndată ce este interpretat situațional. Definiții mai mult sau mai puțin asemănătoare întâlnim și la alți autori. # Stilul de conducere este maniera în care sunt îndeplinite funcțiile conducerii, modalitatea tipică
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cea mai mare (9). Din interacțiunea valorilor acestor dimensiuni apar mai multe stiluri de conducere. Deși, practic, se pot stabili 81 de astfel de stiluri de conducere, cei doi autori își concentrează atenția doar asupra a cinci tipuri de stiluri comportamentale (vezi figura 17). Figura 17 - Grila managerială Stabilirea celor cinci stiluri de conducere se realizează în funcție de atitudinile și practicile pe care le manifestă conducătorii față de felul cum se realizează planificarea, se execută munca, față de rezultat, disciplină, obiective, relațiile dintre șefi
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mai mare corespondență între lider (trăsăturile lui de personalitate, comportamentele manifeste) și particularitățile situației. Merită subliniată și o altă contribuție a lui Reddin. El introduce câteva noțiuni care specifică mai bine concepția cu privire la stilul de conducere. Astfel, vorbește despre flexibilitate comportamentală (definită ca fiind capacitatea conducătorului de a se adapta mai multor stiluri eficiente alternative) și despre rezistență de stil (exprimată în tendința conducătorului de a‑și menține același stil, indiferent de context). Alte două noțiuni sunt la fel de importante: stil în
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de complexitatea și dificultatea sarcinilor). Tipologiile stilurilor de conducere, oricât de numeroase și de diversificate ar fi ele, au o mare importanță teoretică și practică. Răspunzând exigențelor de raționalitate clasificatoare, ele permit identificarea, denumirea și localizarea fluxului indefinit de acte comportamentale, dând, în felul acesta, sentimentul (iluzoriu sau nu) înțelegerii multiplicității și varietății individuale. Totodată, tipologiile satisfac narcisismul celui care are acces la ele, deoarece îi permit să se cunoască și să se localizeze printre cei din jurul său. În fine, ele
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care are acces la ele, deoarece îi permit să se cunoască și să se localizeze printre cei din jurul său. În fine, ele pot fi luate ca punct de reper și introduse în programele de formare sau ameliorare a diferitelor stiluri comportamentale ale liderilor în vederea obținerii și creșterii succesului organizațional. 3.3.2. Diagnoza și autodiagnoza stilurilor de conduceretc " 3.2. Diagnoza și autodiagnoza stilurilor de conducere" Tipologizarea stilurilor de conducere prezintă mai ales o valoare teoretică. Din punct de vedere practic
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și ale lui Carl Gustav Jung referitoare la tipologiile psihologice. Culorile sunt clasificate de Marston în funcție de tendința individului de a accepta sau de a reacționa (respinge), precum și de a se arăta ostil sau favorabil mediului - fapt care generează patru caracteristici comportamentale. Jung, după cum se știe, diferenția două categorii de funcții (gândire/sentiment; senzație/intuiție) în funcție de două atitudini: extraversia și introversia, obținând astfel 8 tipuri psihologice. Redăm contribuțiile celor doi autori în figurile 21 și 22. În 1942, suprapunând clasificarea culorilor peste
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
realiza prin învățarea socială dirijată pe baza introducerii treptate a factorilor de progres, astfel încât aceștia să dispună în final de un repertoriu de stiluri bogat și variat, adaptabil împrejurărilor și situațiilor diverse cu care se confruntă. Numai flexibilitatea și mobilitatea comportamentală a liderilor ar constitui, probabil, cheia succesului. Nu este deloc întâmplător faptul că în ultima vreme a început să se vorbească tot mai insistent despre liderul de succes; mai mult decât atât, se încearcă descoperirea trăsăturilor/caracteristicilor care individualizează acești
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]