4,964 matches
-
singura operațiune combinată de amploare desfășurată în Franța mai înainte de debarcarea din Normandia din iunie 1944. Debarcarea a fost un dezastru, în ciuda sprijinului aerian asigurat de avioanele de vânătoare și bombardament și a celui al artileriei navale. În același timp, debarcarea de la Dieppe a furnizat informații valoroase cu privire la necesitatea unor comunicații eficiente între forțele combinate de asalt. La terminarea operațiunii, dintre cei aproximativ 6.000 de militari (în prinicipal canadieni), peste 1.000 au fost uciși, iar alți 2.340 au
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
2.340 au fost luați prizonieri. Importanța raidului de la Dieppe este încă subiect de controverse printre cercetătorii și istoricii militari. În vreme ce unii istorici consideră că eșecul de la Dieppe a fost factorul hotărâtor al deciziei aliaților de a nu încerca o debarcare de proporții în zona unui port în Ziua Z, alți istorici atrag atenția asupra faptului că numărul mare de operațiuni amfibii care au avut loc înainte și după raidul de la Dieppe demonstrează că nu s-a tras nicio conculuzie folositoare
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
în zona unui port în Ziua Z, alți istorici atrag atenția asupra faptului că numărul mare de operațiuni amfibii care au avut loc înainte și după raidul de la Dieppe demonstrează că nu s-a tras nicio conculuzie folositoare din această debarcare eșuată. Winston Churchill a trimis în 1939 instrucțiuni Comisarului apărării Newfoundlandului, L. E. Emerson, pentru întărirea cooperării cu Canada. De asemenea, premierul canadian Mackenzie King a fost încurajat să treacă la o „invazie prietenească” a Newfoundlandului. Comisarul Emerson a reorganizat
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
166 artilerie de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar ele nu au mai părăsit Newfoundlandul.. Mai multe regimente canadiene au fost încartiruite în localități din Newfoundland de-a lungul războiului. Cel mai cunoscut a fost Regimentul
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar ele nu au mai părăsit Newfoundlandul.. Mai multe regimente canadiene au fost încartiruite în localități din Newfoundland de-a lungul războiului. Cel mai cunoscut a fost Regimentul de pușcași
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
împotriva farului Estevan Point de pe insula Vancouver pe 20 iunie 1942. Japonezii au lansat de asemenea „baloane incendiare” împotriva teritoriului Canadei, unele dintre ele atingând provinciile vestice. Divizia I canadiană și Brigada I de tancuri canadiană au luat parte la debarcarea aliată din Sicilia (Operațiunea "Husky") de pe 10 iulie 1943 și la debarcarea aliată din Italia din septembrie 1943. Participarea militarilor canadieni la operațiunile din Sicilia și Italia continentală a fost posibilă după hotărârea de mobilizare la luptă a Diviziei I
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
au lansat de asemenea „baloane incendiare” împotriva teritoriului Canadei, unele dintre ele atingând provinciile vestice. Divizia I canadiană și Brigada I de tancuri canadiană au luat parte la debarcarea aliată din Sicilia (Operațiunea "Husky") de pe 10 iulie 1943 și la debarcarea aliată din Italia din septembrie 1943. Participarea militarilor canadieni la operațiunile din Sicilia și Italia continentală a fost posibilă după hotărârea de mobilizare la luptă a Diviziei I canadiene, încartiruită în Anglia, care nu participase la acțiuni militare active. Guvernul
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
Forțele canadiene au fost prezente pe cele mai importante teatre de luptă și au avut contribuții de primă importanță la victoriile din timpul bătăliei Atlanticului, la campaniile de bombardament asupra Puterilor Axei, la invadarea Siciliei și a Italiei continentale, la debarcarea din Normandia și la eliberarea teritoriului vest european, (cu o mențiune specială pentru Olanda). Producția de materiale militare, alimente, materii prime și „Planul de pregătire aeriană al Commonwealthului” au fost de cea mai mare importanță pentru victoria Aliaților. Canada, în ciuda
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
lui între puterile învingătoare a fost obiectivul Aliaților încă de la începutul războiului . Pe 12 noiembrie 1918, o brigadă franceză a intrat în capitala otomană și a început Ocupația Istanbulului și a regiunii imediat învecinate. A doua zi, a urmat o debarcare a militarilor aliați de pe vasele de război britanice, franceze, italiene și elene. Ocuparea Istanbulului a fost urmată de mai multe alte acte asemănătoare. Pe 14 noiembrie, trupele franco-elene au ocupat orașul Uzunköprü din Tracia Răsăriteană și calea ferată care lega
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
mult, marina italiană a debarcat un puternic corp expediționar în Anatolia. Dată fiind lipsa delegației italiene de la Conferința de pace, britanicii au reușit să convingă Franța și SUA să accepte pretențiile Greciei, iar, în cele din urmă, Conferința a autorizat debarcările elenilor pe teritoriul anatolian. Campania grecilor în Anatolia apuseană a început pe 15 mai 1919, după o debarcare la Smyrna. Această zi a fost marcată pentru turci de „primul glonț” tras de Hasan Tahsin împotriva purtătorului drapelului elen, care mărșăluia
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de pace, britanicii au reușit să convingă Franța și SUA să accepte pretențiile Greciei, iar, în cele din urmă, Conferința a autorizat debarcările elenilor pe teritoriul anatolian. Campania grecilor în Anatolia apuseană a început pe 15 mai 1919, după o debarcare la Smyrna. Această zi a fost marcată pentru turci de „primul glonț” tras de Hasan Tahsin împotriva purtătorului drapelului elen, care mărșăluia în fruntea trupelor de ocupație, de asasinarea colonelului Albay Fethi Bey, care refuzase să strige „Zito Venizelos” și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
vechi vas cu aburi, „SS Bandirma” pe 16 mai 1919, în direcția Samsun El a debarcat trei zile mai târziu și și-a stabilit cartierul general al hotelul „Mintika Palace”. Mustafa Kemal a pus populația din Samsun în gardă față de debarcările elene și italiene, a organizat mitinguri de masă (evitând însă să se implice în mod oficial) și a pus la punct o rețea de transmisiuni care folosea liniile telegrafice locale, cu ajutorul căreia a păstrat o legătură permanentă cu toate unitățile
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această cerere, considerată excesivă. Antanta a admis ca Grecia să obțină controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei și Ayvalıkului din Anatolia apuseană. Debarcările elenilor au avut loc mai înainte de debarcările italine de pe coasta sudică a Tuciei din regiunea Antalya. Prin permisiunea acordată grecilor să debarce la Smyrna, puterile occidentale sperau să blocheze expansiunea italiană în Anatolia. Pe 28 mai, grecii au debarcat la
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această cerere, considerată excesivă. Antanta a admis ca Grecia să obțină controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei și Ayvalıkului din Anatolia apuseană. Debarcările elenilor au avut loc mai înainte de debarcările italine de pe coasta sudică a Tuciei din regiunea Antalya. Prin permisiunea acordată grecilor să debarce la Smyrna, puterile occidentale sperau să blocheze expansiunea italiană în Anatolia. Pe 28 mai, grecii au debarcat la Ayvalik. Acest oraș mic a fost ales
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și Çerkez Ethem. Rauf Orbay, care era de asemenea etnic cerchez, a reușit să organizeze temeinic aceste miliții și le-a stabilit ca sarcină dezorganizarea spatelui frontului grecilor. Decizia Aliaților să permită grecilor să debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o însemnată populație elenă, Eleftherios Venizelos a cerut și a obținut permisiunea Aliaților de debarcare a trupelor grecești la
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o însemnată populație elenă, Eleftherios Venizelos a cerut și a obținut permisiunea Aliaților de debarcare a trupelor grecești la Smyrna, motivând necesitatea apărării populației civile. Turcii au pretins că adevăratul scop al lui Venizelos ar fi fost colonizarea elenilor în regiune, astfel încât aceasta să capete o majoritate elenă, care ar fi îndreptățit pretențiile Atenei pentru
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
anexarea ei. De altfel, Venizelos declarase public că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva guvernării anacronice otomane și a administrației sale corupte, ignorante și sângeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea populației era format din greci. Imedia după debarcare forțelor elene la Smyrna, naționaliștii turcii au declanșat atacuri împotriva lor, ceea ce a dus în schimb la represalii brutale împotriva populației civile turce din partea militarilor invadatori. Forțele elene au folosit Smyrna ca bază pentru lansarea unor atacuri în interiorul Anatoliei. Mustafa
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
că nu există semne de activitate inamică și că insulele par a fi fost evacuate, generalul Douglas MacArthur a accelerat planurile de capturare a insulelor și a ordonat alte operațiuni de recunoaștere. Campania a demarat la 29 februarie 1944 cu debarcarea de pe Insula Los Negros, a treia insulă ca suprafață din arhipelag. Utilizând o plajă mică și izolată în care japonezii nu se așteptau la niciun atac, forța aliată a avut de partea sa elementul surpriză, dar insulele s-au dovedit
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
invadarea Insulelor Amiralității pentru 1 iunie 1944. De-a lungul lunii ianuarie 1944, avioane AirSols din Insulele Solomon și avioanele australiene din Kiriwina au întreținut o ofensivă susținută împotriva Rabaulului. Sub presiune constantă, apărarea japoneză a început să slăbească, permițând o debarcare la 15 februarie în Insulele Green, aflate la doar de Rabaul. În 16 și 17 februarie, Task Force 58 din flota americană din Pacific a atacat principala bază japoneză de la Truk. Majoritatea avioanelor japoneze au fost chemate să apere Trukul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
a Șasea americane și-a amintit apoi că nimeni de la cartierul său general nu credea că insulele sunt neocupate. În planul inițial, o echipă de Alamo Scouts (unitate specială de recunoaștere a Armatei a Șasea) trebuia să observe insula înainte de debarcare. Krueger a trimis un grup de șase membri ai acestei unități Alamo Scouts pe coasta de sud a Insulei Los Negros sub acoperirea unui bombardament la 27 februarie. Aceștia au raportat că pe coasta de sud este „plin de japonezi
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Palaus, unde era reconstruit după pierderi grele, dar Cartierul General considera că Armata a Optsprezecea avea nevoie mai mare de această unitate. Marina Imperială Japoneză a respins sugestia lui Imamura de a trimite în insule o forță navală specială de debarcare. În ianuarie 1944, s-a acceptat, însă, trimiterea Regimentului 66 pentru a întări capabilitățile defensive în urma debarcărilor Aliaților la Arawe și Saidor la jumătatea lui decembrie, respectiv începutul lui ianuarie. Această mișcare a fost și ea, însă, anulată, după ce o
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
mai mare de această unitate. Marina Imperială Japoneză a respins sugestia lui Imamura de a trimite în insule o forță navală specială de debarcare. În ianuarie 1944, s-a acceptat, însă, trimiterea Regimentului 66 pentru a întări capabilitățile defensive în urma debarcărilor Aliaților la Arawe și Saidor la jumătatea lui decembrie, respectiv începutul lui ianuarie. Această mișcare a fost și ea, însă, anulată, după ce o navă ce transporta întăriri pentru regiment a fost scufundată de cu pierderi mari de vieți omenești în
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
ale Aliaților; totuși, 530 de soldați din Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților, forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală 14. G-2 identificase
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
au rămas neutilizate, iar tunurile antiaeriene nu au deschis focul pentru a economisi muniție și pentru a camufla pozițiile. Ezaki a ordonat oamenilor săi să nu se deplaseze și să nu deschidă focul pe timp de ziuă. Locul ales pentru debarcare era o mică plajă pe malul sudic al limanului Hyane lângă aerodromul Momote. Aerodromul putea fi cucerit rapid, dar zona din jurul său era o mlaștină cu mangrove, iar intrarea în liman avea doar lățime. „Cum întreaga operațiune era oricum una
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
rapid, dar zona din jurul său era o mlaștină cu mangrove, iar intrarea în liman avea doar lățime. „Cum întreaga operațiune era oricum una riscantă,” observa Samuel Eliot Morison, „măcar să fim consecvenți.” Riscul a meritat. Japonezii nu se așteptau la o debarcare în acest loc, iar grosul forțelor lor era concentrat în apărarea plajelor din zona limanului Seeadler, pe cealaltă parte a insulei. Vremea în ziua de 29 februarie 1944 era înnorată, cu un plafon de nori la înălțime mică ce a
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]