5,034 matches
-
de bisturiu în cruce și ganglionii revărsau un fel de pastă amestecată cu sânge; bolnavii sângerau sfâșiați. Dar apăreau pete pe burtă și pe picioare, un ganglion înceta să supureze, apoi se umfla din nou. În cele mai multe cazuri bolnavul murea, emanând un miros înspăimântător. Presa, atât de limbută cu istoria șobolanilor, nu mai scotea o vorbă. Șobolanii doar mor pe stradă, iar oamenii în odaia lor. Și ziarele nu se ocupă decât de stradă. Însă prefectura și municipalitatea începeau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nici răi, nu Încap În nici un timp. Rămîn pe dinafară, deși trăiesc Înăuntru. Nicăieri. Nu se poate spune sigur dacă aceștia consumă timp sau ei sînt consumați de timp; Thomas credea că mai sînt și unii, numărați pe degete, care emană timp, aceștia erau nemuritori, Isus ar fi fost unul. Nemulțumirile lui Jesper erau atît de multe, de la revenire, Încît nu mai era loc să mai adauge și Thomas vreuna de-a sa, atunci cînd se Întîlneau. De aceea, Thomas sau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de cașmir oranj (DKNY1) și pantaloni crem, strânși pe picior (de la Joie). Împreună cu accesoriile, o curea bej, cercei-lacrimă din aur, sandale turcoaz-deschis de la Jimmy Choos, cu un toc delicat, auriu, și o geantă de pânză zebrată, aveam o ținută care emana o strălucire discretă à la Liz. Nimeni nu va ști că la New York m-am gândit, timp de trei zile încheiate, cu ce să mă îmbrac. Toaleta nu era tocmai 100% potrivită pentru peisajul rural englez, dar, de fapt, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vorbească de unul singur: „Și ce frumoasă este! Asta și aceea, și una, și alta. Și poate că celălalt, în loc să pretindă și să solicite, este pretins și solicitat; poate că nici nu e la înălțimea meritelor ei... Dar ce bucurie emană micuța asta, și cu câtă grație îl salută pe cel de colo! De unde o fi scos asemenea ochi? Sunt aproape ca și ceilalți, ca ochii Eugeniei! Ce dulce trebuie să fie să-ți uiți de viață și de moarte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
costumele lor și tobele aduse de acasă, mi-erau în principiu dragi. Dar mă așezam într-o parte mai îndepărtată a sălii. Într-o zi, m-am așezat accidental între ei doi. Afară era o căldură de infern. Corpurile lor emanau o răcoare atât de plăcută, atât de învăluitoare, poate din cauza culorii, încât mi s-a părut că mă refugiez pe pământul viu al copilăriei mele. De atunci nu m-am mai mișcat de lângă ei. Mă atrăgeau perceptiv, tactil, olfactiv. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
oferea în Orășelul Copiilor. Andrei, pe la vreo doi ani, se prindea de urechi în fața câte unei vitrine: „Mo Căciune, adu tu dalului, că Nicu nu dă nimic”. Tipul politiza intens: personal is political devenise o realitate și pentru prunci. Tovarășul emana de toate. Le prohibea pe toate. Era un Deus ex machina. Nodul cauzal al tuturor cauzelor. Numele voinței voințelor. În acei ani, tata, însărcinat cu aprovizionarea subterană, a intrat pe ușa din dos la Hotel Rusca. Avea pile. Era comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încheiat într-un mod dezarmant: „Mă simt un ghișeu”. Mulți am devenit ghișeu, treabă bună pentru cei cu stil funcționăresc, dar ucigătoare pentru oamenii vii. Multă vreme am fost și eu prizoniera modelului „omului de cultură”. A celui care apare, emană panseuri fundamentale, pune nația în fund de prea marea lui înțelepciune. Nu vreau să scriu azi doar despre sursele interbelice ale acestui model, din care descind intelectualii sublimi, care măcar au verticalitate, ci mai degrabă despre sursele lui comuniste, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care nu arată ca stors, nici măcar obosit. E ca un motor gata să intre în funcțiune în orice clipă, și are o ținută la fel de impecabilă ca azi dimineață. Când se înfurie, nu i se deranjează nici un fir de păr. Doar emană o furie tăcută, tăioasă ca oțelul. — Va trebui să ne oprim aici. Poftim ? Ridic ușor capul. S-au ridicat și alte capete ; văd în ochii celor de la masă înmugurind speranța. Suntem ca niște copii de școală care simt o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
goi și plafon înalt, se gândi că ar fi un antrepozit. Lumina lămpii scotea din negura forme bizare, aglomerate, care păreau fie părți integrante ale pereților, fie legate de ei, cine știe cum. Formele blânde și flexibile contrastau cu impresia solidă care emana din coastele osoase care întăreau coridoarele și pereții sălilor. Ele împodobeau pereții pe toată înălțimea lor, într-o ordine evidentă. Totuși nu-i dădea senzația că ar fi fost aranjate sau fixate, fiindcă mai era mult spațiu liber în imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gura și urlă înspăimântat. Se vârî și mai adânc.) Hai, vino, motanule. Vino la Brett. N-avem timp de joacă, astăzi. Ceva... aproape tot atât de gros ca bârna pe sub care trecuse "tehul", se lăsă fără zgomot din plafon. Din această apariție emana o puternică impresie de energie conținută. Niște degete... sau niște falange hidoase se rășchirară, apoi se chirciră, acoperind cu totul gâtul lui Brett aidoma unor tentacule. Strigătul de groază al inginerului se curmă. Cu un gest reflex, își duse mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
tălpile lui Belerofon, ar trebui totuși să ne aducem aminte că pentru omorîtorul Himerei melancolia este mai degrabă un viciu labirintic. Există printre marmurile de după Praxitele piese care mă emoționează profund deși nu aparțin marii sculpturi grecești. O tristețe ciudată emană din ele, În ciuda eforturilor de a zîmbi ostentativ. E tocmai momentul În care Belerofon pătrunde În deșertul melancoliei sale, renegîndu-și aventurile. Inima lui a sfărîmat echilibrul rațional; răspunde sfinxului simțind; și amintindu-și. Belerofon a Îmbătrînit și are senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cea mai nemijlocită, căci muzica însemnează armonizarea interiorității noastre, a sufletului nostru "ideal" de care vorbește Hegel, cu faptul pur de a exista purtat la plenitudinea sa extatică, absolutizarea identificării eu-existență. Grecii recitau cuvintele însoțite de cânt. Dacă nu ar emana melodicitate, poemul ar fi perforat de cuvinte. Și, prin aceasta, și sufletul nostru ar fi sfâșiat de cuvinte. Melosul contribuie decisiv la a crea un continuum, o integralitate capabilă să fie receptată nemijlocit de intuiția noastră poetică. "Un factor armonizator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pleacă de la lumină fizică și/sau spirituală trece prin întuneric de asemenea fizic/și sau spiritual, pentru a renaște în lumina superioară, divină. Astfel, în poezia Atât de fragedă, prima hipostază este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și pioasă neîntreruptă este muzica lui Bach, bucurie a unui cor de îngeri muzica lui Mozart, iar eroica, dramatica muzică a lui Beethoven culminează cu Imnul Bucuriei din ultima sa simfonie. Melancolie infinită, răscolitoare, dar și tonifiantă, purtătoare spre înălțimi emană muzica lui Schubert, iar "melodia infinită" wagneriană, preluată apoi mai ales de Richard Strauss, exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
universului: Că ești sărac și singur, prin beznă că ți-e mersul, Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n cartea mea". Neliniștile sale religioase și sociale, Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul din tabloul Fecioara printre stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în acțiune apriorismul fundamental al spiritului omenesc: voința de eliberare din finitudine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care "intri ca într-un templu și te face să atingi cerul cu mâna", cum ne comunica o altă distinsă cititoare. În ce măsură influențează poezia viața universală? Așa cum am afirmat și altă dată, există o întrepătrundere universală a energiilor spirituale. Energiile emanate de creațiile poetice, care sunt dintre cele mai subtile, nu știm unde, când și sub ce formă se fructifică în univers. Pot induce gânduri, crea sensibilități, sau poate genii. Pot schimba o epocă aflată în restriște, o lume ce "pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ultimă, notam câteva impresii. Nu prea suport morala! O respect, pe aceea fundamentală, dar nu și pe aceea care condamnă lucrurile firești, dreptul omului la o existență confortabilă și nebântuită de angoase. Pentru că în cartea ta, de la început la sfârșit, emană sfânta noastră morală - creștină și proletară. Deci îți spuneam: soluție clasică, ca în filme în cartea ta „Restul e tăcere... „ (chiar dacă întâmplarea este reală). În romanele fără soluție - le găsește Dumnezeu! Numai că aici lovește și în cel care nu
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
degrabă de sus, de la cer...E ca o coardă Înfundată care se rupe” zice Trecătorul , episodicul erou al Livezii..., devenit aici personaj principal (p.27). Și-n altă parte:„Se aud, poate, greierii.Sau, mai bine, acea tăcere imperfectă care emană din cîmpie cînd toate sunetele pămîntului se amestecă și creează o sinteză muzicală În sufletul celui care ascultă”(p.37). Ce frumos!... Sau despre particularitatea rusului - subiect care l-a preocupat și pe autorul Stepei: „Creierul rusului nu gîndește precum
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
rănile voastre, de mult cicatrizate Uitarea rezistenței asemănătoare firului de ață Se simte atunci când sunteți meschine și versate Totuși cu toții facem parte din această lume înșelătoare, hoață... Mințim... Mințim... precum un carismatic zâmbet Mințim... pentru că nu mai avem suflet Mințim... emanând același haotic vuiet Mințim... și nu mai avem timp de cuget Mințim... că ne pasă de al vostru plânset Mințim... că mai citim din nou un verset Mințim... spunând mizerii cu un sălbatic urlet Mințim...că ajutăm dar nu mai
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
se pencher en dehors! dar numai gândul proximitèții ei cumplite îmi dè fiori reci, ea vorbind încontinuu, incoerent, smucindu-și din când în când capul, ca pentru a-mi atrage luarea aminte, foindu-se, Ori de câte ori își schimbè poziția pe banchetè, emanând în aer un miros persistent de haine îmbâcsite, de urinè și de tutun ceea ce face ca în stomacul meu sè se înalte un val uriaș de greațè care se sparge de pereții interiori ai cutiei craniene, lovindu-se de cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
un restaurant, am simțit cum mirosul meu, devenind lèuntric, forma undeva la nivelul stomacului un nor fluid, eteric și, de acolo, rèspândindu-se în tot trupul, în valuri expansibile de aer, își face loc pe sub piele, pleznind prin porii deschiși și emanând în jurul meu efluvii evanescente de esențe ușor lichefiabile, În surdinè, fie în restaurant, fie în mintea mea alertatè de pericolul iminent, rèsunè rafinate macrameuri muzicale, învèluindu-mè în sonoritèți baroce, ample, Ioana vorbește drept și frumos, construind în jurul meu, din alese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de acaparatoare... Pământul o primește atât de molcom și o îmbrățișează cu tandrețe, iar eu îi simt gustul pe buze: atât de candidă și, totuși, rece! Îndepărtez gerul doar cu un semn de iubire când suntem amândoi îmbrățișați. Căldura ce emană din trupu-mi, ca blana de hermină, Ți-l acoperă pe-al tău, ca o primăvară fremătândă. Și-atunci, ca prin minune, ne naștem două crengi gata înmugurite... Eliberare Știu, uneori, dragostea este oarbă, nu vezi defectele celuilat. Stai într-o
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
să își ascundă câteva kilograme în săculețele de celuloid legate în jurul burților și-așa suprasaturate cu glucidele îngurgitate de-a lungul zilei, fără să știe că din fecalele lor răsărea pe lângă garduri un strat de iarbă cu însușiri miraculoase, care emana, în afară de idei politice, captate de radarele Primăriei, și note muzicale masacrate în solfegiile guriștilor din cartierul Hipodrom prin partituri numite manele care, să fim sinceri, erau adormite în codul genetic al brăilenilor de pe vremea turcilor, pentru că miroseau prea puternic a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
În rest, orașul era atemporal, o zi dura după toate calculele cât un anotimp și anul cât un deceniu și abia atunci tufa mai înmugurea puțin, ca la următorul Intercity să înflorească exploziv. Era o frumoasă tufă de timp și emana mirosul de trecere a clipei ca și când n-ar fi fost, dar având în vedere specificul, putem spune că brăilenii erau veșnici față de alți locuitori ai lumii. Și tocmai se scărpina cu brațele crengoase de nerăbdare, scuturând fără voie câțiva muguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]