5,319 matches
-
a ghemuit pe podea și a început să absoarbă. Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea noastră, ploaia se oprise de tot, Zenobia, ghemuită pe podea, începuse să se înnegrească, ba chiar, pe alocuri, să plesnească parcă pe sub fâșia de plastic cu care era acoperită, iar eu, privindu-l pe Iason, care găsise că ar fi momentul cel mai potrivit să se pieptene cu un pieptene de os, mic, gălbui, simțeam cum crește în mine dorința de a-i
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am să vă învelesc, în fiecare seară...“. Apoi s-a pierdut printre balansurile trestiilor, iar Zenobia și-a lipit de umărul meu umărul ei învelit în fâșia de plastic murdară, neplăcută la atingere, cârpele se aflau înăuntru, mă simțeam bine în ele și am plecat amândoi, umăr la umăr, fără să-i aruncăm măcar o privire lui Iason. Bineînțeles, înainte de a pleca i-am mulțumit domnului Sima
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
avea doi metri lungime și doi lățime. O găsise Zenobia. Avea și mobilă : o sofa ieșită de mult la pensie și un scaun, încă bun. Altceva n-ar mai fi încăput. Am completat mobilierul cumpărând o pernă mare și o fâșie de pânză albă, pentru cearceafuri. Am bătut câteva cuie în pereți pentru cele două cămăși de rezervă ale mele și cele două rochii dobândite prin muncă cinstită de Zenobia. Cărțile (posedam un număr oarecare), împreună cu celelalte bunuri proprii (farfuria comună
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Nu puteam să adorm. Nu-mi puteam lua gândul de la Petru. Târziu, mi s-a părut că aud ceva ca o bufnitură sau ca un geamăt înfundat. M-am ridicat și m-am dus din nou la fereastra luminatorului. O fâșie de lumină plutea în dreptul celei de-a doua ferestre de sub etajul nostru, formând o perdea ca de aburi. Dincolo de ea, bezna părea și mai neagră. Întors în cameră, m-am întins iar lângă Zenobia. Simțeam cum mă învăluie liniștea ei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o adiere dinspre stradă. Am intrat În prăvălie. Nu era nimeni. Am dat fuga la intrarea dinspre stradă și am Închis bine de tot. Am respirat adînc, simțindu-mă ridicol și laș. Mă Îndreptam spre dosul prăvăliei cînd am văzut fîșia de hîrtie pe tejghela. Apropiindu-mă, am băgat de seamă că era vorba de o fotografie, o veche stampă de birou din acelea care se imprima de obicei pe o planșă din carton gros. Marginile erau arse, iar imaginea, fumurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sigur că acuma parcă-i un mormînt. — Știți care era camera lui Julián? — Prima ușă e dormitorul principal. A doua dă Într-o cameră mai mică. Poate că aia, zic eu. Am intrat În hol. Zugrăveala pereților se descompunea În fîșii. În fund, ușa de la baie era Întredeschisă. Un chip mă privea din oglindă. Ar fi putut să fie al meu sau al surorii care trăia În oglinzile din apartament. Am Încercat să deschid a doua ușă. — E Închisă cu cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apuc. Personajele mă vizitează, dar nu le găsesc încă locul în poveste. Închid ochii și mă gândesc la ele: Zinzin stă cocoțată în vârful unui copac în parcul din centrul orașului. Este îmbrăcată într-o rochie de seară, ruptă în fâșii înguste, de parcă cineva ar fi pus-o acolo să prindă muște. Printre zdrențele de pe ea se zărește un trup împlinit, încă pietros. Stă cu o vioară în poală și se uită absentă în zare. Din când în când o droaie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de usturoi, de care era proptit un dreptunghi de carton cu un slogan promoțional cu totul neobișnuit în trecuta orânduire: usturoi de la Mărăția, întărește inima și bărbăția! După broboada comerciantei destul de tinere, o identifică a fi de pe Valea Siretului, din fâșia unde se avântă în competiție cultivatorii bucovineni de varză cu iubitorii de usturoi din Câmpurile Jijiei. Sesizându-i privirea aparent interesată, țăranca tinerică îi întinse o cunună de usturoi roșu: Poftiți, domnule, luați de la mine usturoi proaspăt! Tocmai acum vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
A, e străin, spuse polițistul, devenind și mai rezervat. — Poftim! Gaston i-a întins polițistului pânza albă pe care o strângea în mână. Gestul a fost neașteptat. Acesta, buimăcit, a desfăcut-o și a văzut două șnururi albe atârnând. Era fâșia de pânză - fundoshi - pe care o poartă unii bărbați în loc de chiloți. Endō îi ceru scuze polițistului, zâmbind. — Străinul acesta a băut cam mult. Are umor, nu glumă... Putem pleca? — Bine. Dați-i drumul, le făcu semn polițistul, rămânând cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îl privea pe fratele sau, care stătea pe burtă și citea cu atenție articolul. — Nu crezi că-i vorba de Gaston? întrebă ea. — Ia stai!... Luni seara? — Alaltăieri. Din articol reieșea că străinul era într-un Ford, cu doi japonezi. — Fâșia aceea de pânză cu șnururi! Ții minte în ce situație ne-a pus la restaurantul cu sushi? Mă rog... nu contează. — O fi în pericol? Poate a vrut să ne transmită un mesaj prin fundoshi. Takamori sări din pat. — Plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru. Faci ce ți se spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când să scuipe. Yamagata părea împrejmuită de munți, dar ajungând în câmp liber, și-au dat seama că drumul era fără sfârșit, iar munții se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de 402 metri -, panta era destul de abruptă. De pe câmpie, cerul părea senin deasupra munților, dar după ce au urcat puțin - cam cât urcaseră și cu o zi în urmă - i-a prins o ploaie măruntă. În dreapta se întindeau lanuri sărăcăcioase. Pe fâșii înguste de pământ, înconjurate de duzi, creștea ceapă verde și se vedeau mănunchiuri de grâu și porumb pipernicit. Nimic altceva. Cărarea șerpuia. Li se părea că nu mai ajung în vârf. După ce treceau muntele acesta, aveau apoi de străbătut valea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
treacă vremea. O vămpișoară își reface machiajul. Vreo două schimbă între ele pliante de cosmetice, „e reducere, poți să cumperi și demachiantul în același preț, și crema exfoliantă...”. Singurul mascul al grupei, un deșirat cu părul uns cu gel și fâșie de piele la gât, ca o cotarlă de lux, își trombonește vecinele. - ...asta înseamnă... importanța stă în... încerc să reiau fraza, dar s-a culcat. Am rămas cu mâna în aer, cu degetele rășchirate, mirându-mă și eu de înflăcărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Spălați-vă sufletele cum s-au curățat apostolii în apa Iordanului, aruncați necurățiile de la voi... - Vorbește bine, e călugăr? - Peste tot e Răul! Națiunile Unite nu le-au mai dat alimente celor câteva sute de mii de palestinieni nevoiași din Fâșia Gaza! - E greu și la alții... Moare lumea de foame, da’ parcă le pasă la americani? - Bogatul nu crede săracului, nu știi? - Oamenii aruncă în aer alți oameni! Omoară copii nevinovați! Răul e peste tot! Au fost inundații în Texas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În fața peronului se întinde spre miazăzi un câmp. Cândva a fost, cred, cultivat. Acum e sălbăticit, acoperit cu o iarbă măruntă și aspră. Câmpul coboară la un moment dat într-o vale și urcă apoi pe o colină joasă unde fâșiile de iarbă alternează cu petele cenușii ale Pământului pustiit de soare. În depărtare, se vede dunga neagră a unei păduri în care se pierde linia ferată. O altă linie ocolește gara, face o buclă prin spatele magaziei de mărfuri, dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica să văd mai departe. M-am hotărât să trec și de ea. În bălți nămolul era amestecat cu resturi vegetale. Dacă lunecam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors și ne-am oprit pe o fâșie de iarbă neatinsă de foc ca să așteptăm dimineața. Deodată, începu să se lumineze. Răsărea luna. Priveliștea deveni în clipa următoare de-a dreptul halucinantă. Petele negre lăsate de foc păreau lupi tolăniți pe iarbă, care din moment în moment, înnebuniți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ne dăm bătuți și să ajungem dincolo de pădure. La un moment dat m-am oprit. Mi se păruse că auzisem ceva care semăna cu vuietul unei mări. Dar nu era decât vântul. Am pornit mai departe. Iarba se împuțina, iar fâșiile de nisip se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sune pe Mma Ramotswe, ceea ce i-ar da timp să se scoale și să-și prepare ceaiul de rooibos de dimineață. Odată gata ceaiul, știa că-i place să stea afară cam o jumătate de oră, să privească păsările de pe fâșia ei de iarbă. Erau pupeze, cu dungile lor alb-negru, ciuguleau insecte ca niște micuțe jucării mecanice, și turturelele țanțoșe, antrenate în eternul lor joc de-a iubirea. Lui Mma Ramotswe îi plăceau păsările și, poate, dacă și-ar exprima dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
traversară sătucul în dubița albă. Era un sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
servitorilor și un garaj rudimentar. Era greu de găsit un loc potrivit pentru pândă, dar, în cele din urmă, Mma Makutsi ajunse la concluzia că, dacă parcau chiar după colț, pe jumătate ascunși de ghereta unde se vindeau porumb copt, fâșii înguste de carne uscată bâzâite de muște și, pentru cei care vroiau o delicatesă, pungi cu viermi de mopani gustoși. Nu vedea de ce n-ar parca o mașină acolo; era un loc bun pentru întâlniri amoroase sau pentru cineva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
galbene, tulpini agățătoare se ițiră prin pământul acum afânat și transformară totul într-un verde luxuriant. Bălțile secate, depresiunile pârjolite fură, dintr-o dată, inundate cu apă maronie ca mâlul, iar apa curgea din nou în albiile râurilor, până mai ieri fâșii uscate de nisip. Anotimpul ploios era miracolul anual care îngăduia vieții să existe în aceste ținuturi secetoase - un miracol în care erai obligat să crezi, altfel riscai să nu mai plouă niciodată, iar vitele să moară, așa cum se mai întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu toată carnea răsăritul. În sufletul meu înfloresc panseluțe. Petru, un noiembrie în plus. Toamna curgea la cișmeaua din curtea liceului, frunzele lichide inundau Copoul. De la Râpa Galbenă până la Agronomie, râu galben luneca între două cimitire. Doliul nu este o fâșie de noapte făcută fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
amputează ambele mâini numai să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
patul puștii vor crește. Doi ani eu vă sunt tată și mamă, pe tovarășul sergent și în gând o să-l pronunțați cu majuscule. Arma mirosea a cadavru în descompunere, ghinturile săpate-n oțelul țevii puroiau rugină, Petru înfășura pe vergea fâșii albe, ungea rănile cu ulei, apoi, cu grijă, asambla moartea ca pe un puzzle. 30. La 4 dimineața, somnul este un fel de moarte pe jumătate, viața numără în coșul pieptului secundele, între două bătăi de inimă se moare o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]