6,102 matches
-
către Regia Metalurgică, rata de producție a mortierelor fiind de 26 de exemplare pe lună în octombrie 1942. Aruncătoarele Brandt de calibrul 60 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. În anul 1942, fiecare regiment de infanterie avea câte 27 de aruncătoare Brandt Model 1935 (un pluton cu trei piese pentru fiecare companie). Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat " Învățămintele trase din operațiile executate de Armata a 3-a
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
Aruncătorul de calibrul este un mortier greu proiectat și fabricat în Uniunea Sovietică. Mortierul a intrat în dotarea Armatei Roșii în anul 1938 și era folosit inițial la nivel de regiment de infanterie, iar spre sfârșitul și după cel de-al Doilea Război Mondial la nivel de batalion. Aruncătorul de bombe de calibrul 120 mm Model 1938 a fost dezvoltat pentru a sprijini infanteria rusă cu o piesă de artilerie mai ieftină decât
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
și era folosit inițial la nivel de regiment de infanterie, iar spre sfârșitul și după cel de-al Doilea Război Mondial la nivel de batalion. Aruncătorul de bombe de calibrul 120 mm Model 1938 a fost dezvoltat pentru a sprijini infanteria rusă cu o piesă de artilerie mai ieftină decât tunurile de însoțire. În materie de design, mortierul nu era deosebit, fiind relativ asemănător aruncătoarelor de calibru mediu și ușor ale epocii. Piesa era transportată cu ajutorul unui cărucior cu două roți
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
militară de control și recepție, condusă de căpitanul inginer de geniu Spiridon Boncea, a contribuit la organizarea și reglementarea producției a aruncătorului. Acesta a fost denumit oficial "Reșița Model 1942". Aruncătorul Reșița Model 1942 a intrat în dotarea regimentelor de infanterie în primăvara anului 1942, când a fost înființată o companie cu două plutoane a câte șase piese fiecare. Din cauza producției inițiale insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei tipuri de aruncătoare de
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
lui 1917, care nu l-a ocolit nici pe Octav Vorobchievici, regimentul pleacă din tabăra vasluiană Scânteia spre sud, unde va participa la bătălia de la Mărășești. toamna 1917 - Primește a doua tresă de ofițer. Face parte din Regimentul 63/79 Infanterie. Noaptea de 17-18 sept. 1917 - Octav Vorobchievici conduce un pluton de patrule și capturează doi prizonieri. 25 oct.-7 nov. 1917 - Se află la Bârlad într-o permisie pentru fapta de mai sus (mai târziu va fi decorat pentru ea
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
1917 - Se află la Bârlad într-o permisie pentru fapta de mai sus (mai târziu va fi decorat pentru ea). 25 ian. 1918 - Primește ordinul Coroana României cu spade și titlul de Cavaler (“făcând parte din din Regimentul 63/79 Infanterie, pentru curajul și iscusința cu care a condus plutonul de patrule, capturând și prizonieri, în noaptea de 17-18 sept. 1917”). 1919 - După război devine instructor la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie “Principele Carol” din Sibiu. 1920 - Apare lucrarea "Armata
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
Cavaler (“făcând parte din din Regimentul 63/79 Infanterie, pentru curajul și iscusința cu care a condus plutonul de patrule, capturând și prizonieri, în noaptea de 17-18 sept. 1917”). 1919 - După război devine instructor la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie “Principele Carol” din Sibiu. 1920 - Apare lucrarea "Armata noastră și ceea ce trebuie să facem pentru ea", Chișinău, 48 pag. 21 sept.1922 - Se căsătorește cu Lucia Pârvanovici, fiica lui Theodor și Maria Pârvanovici, din Pitești. Th.P. era cofetar și avea
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
brațe pe micuța Octavia, spre disperarea mamei ei, care îl știa grav bolnav de plămâni, cauză din care marele artist va și muri, în dec. 1928. martie 1924 - Octav Vorobchievici este transferat la garnizoana de la Ismail, în calitate de căpitan, regimentul 28 Infanterie. 16 apr. 1925 - Primește ordinul Coroana României în gradul de ofițer, regimentul 28 infanterie Ismail. 1926 - Apare piesa de teatru "Drumul codrului", 24 pag., scene de război. A fost jucată de prieteni și membrii familiei. 1927-1928 - Octav Vorobchievici urmează cursurile
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
plămâni, cauză din care marele artist va și muri, în dec. 1928. martie 1924 - Octav Vorobchievici este transferat la garnizoana de la Ismail, în calitate de căpitan, regimentul 28 Infanterie. 16 apr. 1925 - Primește ordinul Coroana României în gradul de ofițer, regimentul 28 infanterie Ismail. 1926 - Apare piesa de teatru "Drumul codrului", 24 pag., scene de război. A fost jucată de prieteni și membrii familiei. 1927-1928 - Octav Vorobchievici urmează cursurile Școlii Superioare de război din București. Președintele comisiei de admitere este generalul Ion Antonescu
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
în anii 70 - 80. toamna 1931 - Octav Vorobchievici devine redactor la România Militară, colaborator la Adevărul literar, Revista fundațiilor, etc. Este membru fondator al Asociației scriitorilor militari. 1931 - Apare volumul " Doi ani de garnizoană la Paris", Sibiu, Tiparul Școlii de Infanterie, 250 pagini. Descrie perioada oct. 1928 - aug. 1930 în care a urmat cursurile prestigioasei Ecole Militaire, cu multe incursiuni în istoria Franței și a Parisului. 1931 - Apare lucrarea "Educația ostășească în unitate". 1931 - Apare volumul " Între Verdun și luminișul Armistițiului
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
zi de valabilitate. Parcă fiecare a așteptat de la celălalt să se răzgândească. Sentimentele de prietenie și respect reciproc au rămas intacte între cei doi. 11 apr. 1944 - Octav Vorobchievici este numit Comandant de Brigadă, în fruntea celor 3 regimente de infanterie ale Diviziei a 8-a, aflată pe frontul Moldovei (sector Oancea, pe Prut). după 23 august 1944 - Alături de maiorul sovietic Serafimovici, pe lângă mari unități roșii, acționează pentru obținerea de drumuri libere, din Munții Vrancei spre părțile sedentare, de unde, reorganizate, să
Octav Vorobchievici () [Corola-website/Science/324108_a_325437]
-
mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36 tubate amovibil FF-KF-RF"”, reprezentau materialul de bază al artileriei române la nivel de divizie de infanterie. Aceste tunuri aveau însă o viteză redusă la gura țevii, fiind ineficiente ca tunuri antitanc, și erau depășite tehnic. Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14 septembrie 1941, intitulat " Învățămintele trase din operațiile executate de Armata
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
perioadă, însă pe 26 octombrie 1944 documentația și prototipurile au fost confiscate de către Comisia Sovietică de Control, proiectul fiind abandonat. Primele tunuri au fost livrate Diviziei 1 Blindate „România Mare” în primăvara anului 1944. Din vara aceluiași an, diviziile de infanterie și cavalerie au primit și ele câte o baterie de șase piese. Din decembrie 1944, numărul de tunuri alocat diviziilor a crescut la două baterii organizate într-un divizion. Tunurile Reșița Model 1943 au fost și în dotarea celor două
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
în timpul Bătăliei pentru România nu sunt cunoscute. În timpul luptelor dintre forțele germane și trupele române după evenimentele din 23 august 1944, tunul Reșița s-a dovedit a fi foarte eficient. Pe 29 august, lângă satul Pogoanele, elemente ale Diviziei 21 Infanteriei au folosit cu succes o secție de tunuri Reșița pentru a forța o coloană germană aparținând Diviziei 10 Panzergrenadier să se predea. În timpul luptelor de urmărire din Transilvania și Cehoslovacia, tunurile antitanc se aflau în avangarda unităților române, fiind folosite
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
în primul rând prin dumneavoastră, ca om care provine din aviație.” La 1 decembrie 2014 a fost înaintat la gradul de general (patru stele), iar la 1 ianuarie 2015 generalul Ștefan Dănilă a predat șefia Statului Major General generalului de infanterie Nicolae Ciucă. După predarea funcției de șef al Statului Major general, la 5 ianuarie 2015, a fost numit "Consilier de Stat" și șef al "Departamentului Apărare" la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până în prezent este consilierul militar
Ștefan Dănilă () [Corola-website/Science/324171_a_325500]
-
atestă nivelul de pregătire este înaintat la gradul de ofițer - sublocotenent (praporshchik - în rusă: пра́порщик). Până în anul 1843 obține gradele de sublocotenent, locotenent și căpitan, îndeplinind funcții de comandant de pluton și de companie (roată) în Regimentul 2 Infanterie, la Batalionul 2 Infanterie cu reședința în Brăila. În 1843 face parte împreună cu Ion Ghica, Cristian Tell și Nicolae Bălcescu din societatea secreta “Frăția“ al cărei scop era răsturnarea vechilor orânduiri feudale și unirea tuturor românilor într-un singur stat
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
este înaintat la gradul de ofițer - sublocotenent (praporshchik - în rusă: пра́порщик). Până în anul 1843 obține gradele de sublocotenent, locotenent și căpitan, îndeplinind funcții de comandant de pluton și de companie (roată) în Regimentul 2 Infanterie, la Batalionul 2 Infanterie cu reședința în Brăila. În 1843 face parte împreună cu Ion Ghica, Cristian Tell și Nicolae Bălcescu din societatea secreta “Frăția“ al cărei scop era răsturnarea vechilor orânduiri feudale și unirea tuturor românilor într-un singur stat democratic și independent. Sub
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
scop era răsturnarea vechilor orânduiri feudale și unirea tuturor românilor într-un singur stat democratic și independent. Sub influența ideilor progresiste ale revoluției burghezo-democratice sesizează nevoia de pregătire militară pentru soldați, subofițeri și cadeți astfel că organizează în Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 , primele cursuri de cultură generală. Se remarcă prin pregătirea sa și este cooptat ca un colaborator apropiat al generalului Gheorghe Magheru, Maiorului Cristian Tell (Comandantul Batalionului 1 din Regimentul 2 ), colonelului Voinescu și în special al camaradului
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
Comandantul Batalionului 1 din Regimentul 2 ), colonelului Voinescu și în special al camaradului său din perioada 1830-1840, marele patriot român Nicolae Bălcescu. La izbucnirea revoluției de la 1848, căpitanul este avansat la gradul de maior și numit comandant al Batalionului 2 Infanterie din Regimentul 2 în garnizoana Brăila. Unitățile Regimentul 2 își exprima totala adeziune la idealurile revoluției și încă din 3 Iunie 1848 în marea lor majoritate se deplasează la Islaz pentru a fi acolo la Marea Adunare din 11 Iunie
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
la 5 mai 1882 la moșia sa de la Dracea, județul Teleorman. Nu a avut moștenitori. Ca o recunoștință a vieții sale pusă în slujba patriei și poporului român, la 12 iunie 1995, la 165 de ani de la înființarea Regimentului 2 Infanterie, Batalionul 191 Infanterie a primit drapelul de luptă și odată cu acesta denumirea onorifică de "Colonel RADU GOLESCU", având ca titulatură completă Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu".
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
1882 la moșia sa de la Dracea, județul Teleorman. Nu a avut moștenitori. Ca o recunoștință a vieții sale pusă în slujba patriei și poporului român, la 12 iunie 1995, la 165 de ani de la înființarea Regimentului 2 Infanterie, Batalionul 191 Infanterie a primit drapelul de luptă și odată cu acesta denumirea onorifică de "Colonel RADU GOLESCU", având ca titulatură completă Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu".
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
patriei și poporului român, la 12 iunie 1995, la 165 de ani de la înființarea Regimentului 2 Infanterie, Batalionul 191 Infanterie a primit drapelul de luptă și odată cu acesta denumirea onorifică de "Colonel RADU GOLESCU", având ca titulatură completă Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu".
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
("Transportorul Amfibiu Blindat Model 1977") este un transportor blindat pentru trupe proiectat și fabricat în România. Constituie un mijloc de luptă și transport al grupei de infanterie din unitățile mecanizate. A fost succesorul modelului TAB-71, fiind înlocuit la rândul său de modelul B-33 Zimbru. Modelul de referință al temei de cercetare-proiectare a fost transportorul sovietic BTR-70, însă este un vehicul blindat de luptă diferit de acesta. A
TAB-77 () [Corola-website/Science/326568_a_327897]
-
este dotat cu aruncătorul de grenade AG-7, iar restul soldaților au 21 de grenade defensive F1 la dispoziție. Șasiul transportorului TAB-77 a fost folosit pentru mai multe vehicule experimentale. Un vehicul a fost echipat cu turela mașinii de luptă a infanteriei MLI-84, fiind testat în vara anului 1982. Un TAB-77 a fost dotat cu tunul automat A436 de calibrul 30 mm și rachete antitanc dirijate Maliutka. Prototipul a fost testat în luna noiembrie a anului 1982 și urma a intra în
TAB-77 () [Corola-website/Science/326568_a_327897]