4,649 matches
-
teatrul medieval oferă spectacolul unor acțiuni succesive care nu au neapărat o legătură unele cu altele, iar teatrul umanist, liric și elegiac, nu prezintă privirilor spectatorilor decât puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care se manifestă, la Descartes, în Discursul asupra metodei (Le Discours de la méthode), apărut în 1637. În ceea ce privește regula unității de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ci pentru a șterge urmele "barbariei" medievale și pentru reinstaurarea unei limbi și unei literaturi moderne. Canoanele antice le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou. Ei condamnă teatrul medieval, simplist în intrigile sale neconstruite, grosolan în ceea ce privește subiectele sale, ca și în limbaj, și caută exemple în tragedia și comedia antice. "În ceea ce privește comediile și tragediile, scrie Du Bellay în Défense et illustration de la langue française, dacă regii și republicile ar fi vrut să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mélite, pe când nu știa nimic despre existența regulilor. În 1660, retrospectiv, în Examen la Mélite, declară: "Acest bun simț comun, care era singura mea regulă, mă făcuse să găsesc unitatea de acțiune pentru a învenina patru Amanți printr-o singură intrigă." Unitatea de acțiune implică continuitatea sa. Acțiunea nu va fi una singură, dacă nu este continuă", scrie d'Aubignac în Practica teatrului. Bruștele rupturi de acțiune de care se servesc reprezentanții barocului, Shakespeare sau Calderón, în străinătate, Rotrou, în Franța
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Asta trebuie făcut la sfârșitul fiecărui act pentru a face acțiunea continuă." Unitatea de acțiune constă în stabilirea unei legături de necesitate internă între acțiunile secundare și acțiunea principală. Clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă, ignorată în Antichitate, ca și în Evul Mediu. În teatrul grec vechi, acțiunile secundare sunt ca și inexistente. D'Aubignac atrage atenția că grecii, când voiau să trateze despre un material prea bogat, îl împărțeau în mai multe piese. "Ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Abandonată din cauza condițiilor de reprezentare pe care le impunea, trilogia cu legătură constituia un mijloc comod de rezolvare, prin alăturare, a problemei legăturii între mai multe acțiuni. Cât despre teatrul medieval, cu foarte lungile sale Mistere, și teatrul baroc, cu intrigi complicate, ele înmulțesc acțiunile secundare unindu-le, fără să se preocupe de legătura dintre ele. Pentru clasicism, în schimb, acțiunile secundare trebuie în mod necesar să exercite o influență directă asupra acțiunii principale. Ele sunt excluse dacă nu întrețin o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru clasicism, în schimb, acțiunile secundare trebuie în mod necesar să exercite o influență directă asupra acțiunii principale. Ele sunt excluse dacă nu întrețin o strânsă legătură cu ea. D'Aubignac a criticat rolul Infantei în Cidul, care introduce o intrigă paralelă cu acțiunea principală. Dragostea pe care i-o poartă Infanta lui Rodrigue, de nemărturisit la începutul piesei, căci Rodrigue este de un rang inferior ei, nu mai este așa când Cidul, învingătorul Maurilor, a salvat regatul Castiliei. Totuși Infanta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie dependentă, un rezultat al tuturor acțiunilor particulare ce sunt folosite acolo drept incidente sau episoade." Unitatea de acțiune privește atât tragedia, cât și comedia. Corneille, în Discursul despre cele trei unități, o definește în comedie ca "unitatea de intrigă, sau obstacol în scopurile principalilor actori", în tragedie ca "unitatea de pericol (...), fie că eroul său este doborât de el, fie că scapă cu bine". Nu că aș pretinde că nu pot fi admise mai multe pericole într-una (tragedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scopurile principalilor actori", în tragedie ca "unitatea de pericol (...), fie că eroul său este doborât de el, fie că scapă cu bine". Nu că aș pretinde că nu pot fi admise mai multe pericole într-una (tragedia), și mai multe intrigi sau obstacole în cealaltă (comedia), numai să dăm în mod obligatoriu din unul în celălalt; căci atunci ieșirea din primul pericol nu face câtuși de puțin completă acțiunea, pentru că ea atrage un al doilea; și lămurirea unei intrigi nu-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai multe intrigi sau obstacole în cealaltă (comedia), numai să dăm în mod obligatoriu din unul în celălalt; căci atunci ieșirea din primul pericol nu face câtuși de puțin completă acțiunea, pentru că ea atrage un al doilea; și lămurirea unei intrigi nu-i lasă deloc pe actori să se odihnească, pentru că îi însărcinează cu rezolvarea uneia noi." În Examen la Horace, chiar Corneille subliniază defectele tragediei sale, care păcătuiește în privința unității de acțiune. Uciderea lui Camille creează un al doilea pericol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul, și sunt atât de necesare aici, că nu ar fi posibil să înlăturăm vreuna, fără a face să cadă întregul edificiu." Corneille se scuză, fără îndoială din cauza docților, că nu a acordat locul întâi declamației în această operă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau în cazul acesta s-ar cuveni să facem multe pregătiri ingenioase. Este posibil ca un om să moară trăsnit, dar ar fi o idee proastă a poetului să scape așa de un amant pe care l-ar folosi pentru intriga unei comedii. Numai Verosimilul poate deci construi, susține și termina în mod rațional un poem dramatic." (Cartea II, cap. 2) Pentru Corneille, în schimb, dacă acțiunea este veridică, nu este cazul să ne facem griji pentru verosimilul ei. Acest mare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să descurce situația", scrie Chapelain. Intervenția lui Don Fernand în deznodământ apare absolut neverosimilă. "Deznodământul Intrigii nu este bazat decât pe nedreptatea bruscă a lui Fernand, care, ca un Zeu ieșit dintr-o mașinărie, vine să comande o căsătorie pe care în mod rezonabil nici nu ar fi trebuit s-o propună." Dacă autenticitatea faptului îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
totdeauna, așa cum declară el însuși în Examen la Mincinosul, o "aversiune firească (...) pentru aparteuri", nu recurge la ele decât foarte rar. El preferă să le înlocuiască cu unele confidențe înainte și după o scenă de dragoste sau o scenă de intrigă, pentru a păstra situația conversației, mai degrabă decât să folosească, cu aparteul, un limbaj artificial. Dacă utilizează, contrar a ceea ce face în alte părți, multe aparteuri în Mincinosul (Le Menteur), este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut, turbulentă la mijloc, căci aici se fac toate înșelăciunile și toate intrigile, iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbească decât persoane de o condiție cu totul mediocră, dar ea nu mai are totală justețe într-a noastră, când chiar și regii pot intra în ea, când acțiunile lor nu o depășesc. Când se pune în scenă o simplă intrigă de amor între niște regi, și când pe ei nu-i pândește vreun pericol nici asupra vieții lor nici de stat, nu cred că, deși personajele sunt ilustre, acțiunea este și ea îndeajuns pentru a se ridica până la înălțimea tragediei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oferi plăcerea căutată, și nu ar exista nimic mai rece decât o căsătorie creștinească lipsită de pasiune de o parte și de cealaltă. Trebuie să existe totdeauna patimă, să pătrundă gelozia, voința părinților să se opună, și să fie folosite intrigi pentru a se atinge scopurile. Astfel le este arătat drumul celor care vor fi stăpânite de aceeași pasiune, să se servească de aceeleași metode pentru a atinge aceleași scopuri. În fine, chiar scopul urmărit de Comedie angajează Poeții să nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pare acum întunecată. Dacă îmi permite răbdarea dumneavoastră, îmi întorc clepsidra și fac un salt mare în piesa mea, ca și cum ați fi dormit între timp."5 El dovedește o dezinvoltură tot atât de mare pentru unitatea de loc, constrângere incompatibilă cu complexitatea intrigilor sale. Îi atribuie corului, în Henric V, piesă din 1597, următoarele cuvinte: " Această groapă de nimic poate ea să cuprindă vastele câmpuri ale Franței? Putem noi oare îngrămădi în acest cerc de lemn toate căștile care au îngrozit întreaga suflare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra teoreticienilor baroci, până ce se va impune Clasicismul. Teatrul său este un rezervor de situații din care se inspiră din abundență autori preclasici precum Alexandre Hardy, Boisrobert, Rotrou. Pe vremea când Clasicismul triumfa, Corneille și Molière se mai inspiră din intrigile sale. Corneille, în Don Sancho de Aragon, își amintește de El Palacio confuso, cum explică chiar el în Examenul din 1660: Această piesă este complet inventată, dar nu este cu totul a mea. Ceea ce primul act are fastuos, este scos
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un barbar. Marmontel îi face elogiul în articolul Comedia din Enciclopedia din 1753: "Un popor care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul spaniol. (...) Dar nici aceste exagerări forțate, nicio licență de imaginație care violează toate regulile, niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au putut determina să i se refuze lui Lope
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regularitate în Elemente de literatură (Eléments de littérature) din 1787, ceea ce nu are nimic uimitor din partea unui om care nu iubește drama. "...defectul geniului spaniol este de a nu fi știut să stabilească borne nici imaginației, nici sentimentului. (...) În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun, în sentimente romanești, în expresii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile cele mai diverse. Într-un cuvânt, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, vă voi întreba dacă îndatoririle condițiilor, avantajele, inconvenientele, pericolele lor au fost puse în scenă. Dacă asta este baza intrigii și moralei pieselor noastre. Apoi, dacă aceste îndatoriri, aceste avantaje, aceste inconveniente, aceste pericole nu ne arată, zilnic, oamenii în situații foarte neplăcute. Eu Așadar, ați vrea să-i reprezentăm pe omul de litere, pe filosof, pe comerciant, judecător, avocat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este totdeauna realistă, căci ei sunt convinși că atenția spectatorului nu ar putea rezista trecerilor succesive de la o acțiune la alta, și că plăcerea lui ar fi alterată din această cauză. "Acțiunea teatrală nu face pauză; și amestecarea a două intrigi înseamnă oprirea alternativă a uneia și a alteia", scrie, în Prima Convorbire despre Fiul nelegitim, Diderot, care-l acuză pe Marivaux, al cărui teatru nu-l apreciază, că folosește intrigi paralele 26. Urmând exemplul lui Molière care, zugrăvind deja condițiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cauză. "Acțiunea teatrală nu face pauză; și amestecarea a două intrigi înseamnă oprirea alternativă a uneia și a alteia", scrie, în Prima Convorbire despre Fiul nelegitim, Diderot, care-l acuză pe Marivaux, al cărui teatru nu-l apreciază, că folosește intrigi paralele 26. Urmând exemplul lui Molière care, zugrăvind deja condițiile în Pisălogii, creează o piesă cu sertare lipsită de unitate, Diderot îi pune în gardă pe autorii dramatici. Din dorința de a zugrăvi condiții multiple, există marele risc de a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]