4,923 matches
-
caracteriza tehnica prin care atitudinea se materializează. Acest portret, conținând liniile unor mari ambiții și proiecte, are o acoperire cu totul modestă în spațiul efectiv al versurilor. Dincolo de trama pe care mai curând o etalează/ forțează didactic decât o construiește, lirica se desfășoara în jurul unei scheme invariabile: patinare dezordonată pe gheața obținută prin proliferare metaforică. Derapajul poetic prin rețeaua deasă de metafore se produce sub semnul unei simbolistici încărcate, apăsătoare, psihotice, ce eliberează la răstimpuri aluzii intertextuale. În acest fel, Triptic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
blajină, pe alocuri cu o scriitură chiar prețioasă: „Mâna care scrie (când odihnește) / îmi pare demonic de transparentă; / sub piele venele, ca într-un acvariu / câteva plante - și sângele / curge în interior și irigă / tăcerea” (Autoportret). Undeva, definindu-și implicit lirica, C. afirmă că poetul de azi operează o schimbare de perspectivă și mută accentul de pe metafizic pe cotidian. Dar, spre deosebire de alți optzeciști, el include în modelul noii poeticități elementul plastic, secvența picturală: „O carte ca un amurg deschid / filă cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286199_a_287528]
-
Olariu, Constantin Munteanu, Ion Focșeneanu, Horia Petra-Petrescu, Gheorghe Banu, Ernest Bernea, Aurel Martin, Vasile Netea, Florica Ciura, Ioan Diaconu, Marin Negrea, Ioan V. Boeriu, Sanda Opriș, Mihail Sturdza, Dimitrie Danciu, nume care își au locul lor într-o istorie a liricii transilvănene, dar de o mai restrânsă circulație națională. Se publică (sau se retipărește) proză de Gheorghe Tulbure, Axente Banciu (sub pseudonimul S. Tamba), N. Vonica, A. P. Bănuț, Al. Lascarov-Moldovanu, Ernest Bernea, Virgil Onițiu, Victor Tufescu. Deși sporadice, traducerile au în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290061_a_291390]
-
opera poetică a lui V. Alecsandri se ocupă Aurel G. Stino (Iarna în poezia lui V. Alecsandri) și D. Munteanu-Râmnic (Iarăși Vasile Alecsandri și poezia populară). I. E. Torouțiu tipărește Din scrisorile poetului Dimitrie Nanu, iar D. Mazilu se oprește asupra liricii eminesciene (Expresia lingvistică a „Luceafărului”, Fondul și expresia „Luceafărului”). Alți comentatori ai fenomenului liric autohton sunt N. Gheorghiu (Grigore Alexandrescu), Ion Climer (Pentru d-ra Elena Văcărescu), Aurel G. Stino (Un dușman al lui George Coșbuc: Gr. Lazu), T.T. Socolescu (Amintiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287186_a_288515]
-
Socolescu (Amintiri despre Octavian Goga). Pe lângă aceștia, în G.c. se manifestă un pluton compact de recenzenți, producția lirică interbelică fiind comentată de D. V. Păun, N. Chiriac-Dimancea, I. Constantinescu-Delabaia, Perpessicius, N. Crăciun, Al. T. Stamatiad. Literatura străină, cu precădere lirica, intră în preocupările revistei atât prin traduceri directe, cât și prin prezentarea generală a operei unora dintre marii poeți ai lumii. Cezar Titus Stoika scrie despre Lermontov, Al. Mihailov despre transpunerile în românește din opera lui Pușkin. Se republică traducerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287186_a_288515]
-
și fără prea multă vigoare. A. se numără printre poeții transilvăneni notabili din perioada 1930-1937. A pregătit pentru tipar un volum de versuri, Hotare pentru vis, care, deși anunțat de mai multe ori înainte de război, va apărea doar postum (1998). Lirica sa, de o mare bogăție imagistică, dezvăluie o sensibilitate înclinată spre reflexie și visare. Poemele din cuprinsul volumului transpun, într-o ambianță feerică, elanurile unui suflet însetat de lumină și puritate (Apropiere, Peste lut, Domnița apelor). Accentele religioase, convertite pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285349_a_286678]
-
Dem. Pascu, Petru Stati, ALA, 1936, 805; Mihail Sebastian, Întâlniri cu teatrul, îngr. Cornelia Ștefănescu, București, 1969, 91-93; Boz, Anii, 168-169; Dan Grigorescu, Shakespeare în cultura română modernă, București, 1971, 208-209; Ist. teatr. Rom., III, 520-523; V. Corchiș, G. Voșloban, Lirica dobrogeană, Constanța, 299-302; Constantin Măciucă, Teatrul și teatrele, București, 1989, 5-85; Ceuca, Teatrologia, 134-137, 189-190; Acterian, Privilegiați, 52, 64-68, 129-144, 150-155, 170; Ionuț Niculescu, Haig Acterian - un destin tragic asumat, „Ararat”, 1995, 14; Dan C. Mihăilescu, Haig Acterian, „Shakespeare”, LAI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
de inspirație pentru unele opere ale iluștrilor înscrise în patrimoniul național. Perioada de apartenență efectivă la periferie se suprapune însă doar efemerelor vremuri ale copilăriei. Eminescu a părăsit Ipoteștiul la începutul claselor primare, dar le-a evocat cu nostalgie în lirica sa. Fiind băiet... sau O, rămâi cimentează legătura poetului cu locurile natale. Istoricul Nicolae Iorga a părăsit Botoșaniul după gimnaziu și a urmat liceul la Iași, apoi s-a stabilit în capitală. George Enescu a lăsat Liveniul în urmă la
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
studii primare și gimnaziale la Dorohoi, inițiază în târgul natal mișcarea și revista avangardistă Unu, în 1928, pe care o va muta ulterior în capitală. Colaborează cu articole și în presa dorohoiană, debutând în Gazeta Dorohoiului. Este autor de proză, lirică și memorialistică. 29. Mihail Grigore Poslușnicu (1871-1936), născut la Suceava, cu studii liceale și universitare la Iași, este profesor de muzică la Liceul "Laurian" din Botoșani, publicist și compozitor. În 1924 editează la Botoșani Revista profesorilor de muzică, colaborând cu
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
DSR ca scriitori minori. Este și cazul scriitorului Scarlat Callimachi, menționat cu principalele volume de creație, prezentat ca autor modest de poezie și teatru. Artur C. Enășescu se impune doar ca "poet minor, repetând până la saturație metaforele, devenite clișee, ale liricii noastre de început de secol"33. Tiberiu Crudu completează lista sămănătoriștilor cu o "epică destul de săracă sub raportul invenției și al expresiei"34, iar poetul Ion Dragoslav este receptat în aceeași manieră în care o făcuseră Lovinescu și Călinescu, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
narațiunii și fac din Endgame o dramă anti aristotelică. Monika Fludernik, în Narrative and Drama , arată că dihotomia narațiune dramă este un subiect refuzat de naratologia post-clasică și consideră că drama este, ca și alte genuri marginale cum ar fi lirica, pictura, muzica, hipertextul sau spectacolul cinematografic interactiv, o posibilă candidată la narativitate. Fludernik insistă, printre altele, pe rolul spectatorului care oferă, prin prezența lui, spectacolului dramatic, un scenariu spațio temporal specific. Insistă, de asemenea, pe importanța unor concepte ca fabula
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
tragic a melancoliei. Poemele sunt fine arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului (în al doilea ciclu, dedicat satului și copilăriei, memoria - duioasă - joacă rolul unui al cincilea organ al percepției). Este o lirică unde natura, peisajul, rural sau citadin, este însuflețită, totul fiind perceput într-o continuă, incandescentă sau somnolentă mișcare, în care se amestecă regnurile, senzațiile, amintirile - ca într-un haiku elaborat, iar peisajul (păsări, flori, copaci, dealuri, zăpada, ploaia) se transformă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
în 1941. Redactor la „Dacia”, funcționar de stat, B. va lucra după război în redacția Editurii Scânteia. O carte retrospectivă, apărută în 1970 și menținând titlul din 1941, adăuga versuri noi, unele risipite între timp prin mai multe periodice literare. Lirica din Febre cerești, volum întâmpinat cu elogii de unii critici, l-a situat pe B. între talentele generației sale. Dacă sensibilitatea poetului este mai degrabă aceea a unui simbolist, între mijloace pot fi detectate semne ce țin de romantism, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
de unii critici, l-a situat pe B. între talentele generației sale. Dacă sensibilitatea poetului este mai degrabă aceea a unui simbolist, între mijloace pot fi detectate semne ce țin de romantism, dar și de tehnicile moderne. Starea caracteristică acestei lirici derivă din suferință și deznădejde, poetul, prins între Pan și „albastre ispite, cerești capcane”, traducând cu fervoare conștiința vremelniciei. Prinț nostalgic, înconjurat de „albe vedenii”, navigator spre o insulă himerică, ieșind din timp („vom da timpului cătușele înapoi”), el pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
de roșu”, amintită și în eseuri lirice precum Floarea roșie. În violența coloristică suprapusă glacialității de fond se simte, parcă, ceva din arta icoanei pe sticlă, stilizarea, rigoarea formală fiind o formă de a filtra emoția. În anii din urmă, lirica lui B. se devitalizează; supraviețuiesc numai virtuozitatea, reveria pictorică. SCRIERI: Febre cerești, București, 1941; Febre cerești, pref. Aurel Dragoș Munteanu, București, 1970. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, Ion Bălan, „Febre cerești”, VRA, 1941, 607; Octav Șuluțiu, Ion Bălan, „Febre cerești”, G
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
trăirilor sufletești. Temele preferate sunt dragostea, considerată ideal de esență divină, starea de pace, de puritate, asociată sentimentului de comunicare cu natura. Poezia sa patriotică și cântecele de revoltă atestă influențe din Octavian Goga și Aron Cotruș, dar și din lirica lui Th. Körner, din care traduce mai multe poeme, după cum în romantismul baladelor istorice se regăsesc ecouri ale lecturilor din Uhland. Sonetul ocupă, ca formă de exprimare, un loc important în creația sa, unele compoziții de acest fel situându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285816_a_287145]
-
a glacialității sugerează teama, distanța incomensurabilă, cu stranii ecouri, din nou, într-o elegie eminesciană: „Unde-m vine-aminte de svânta ta față, / Mi să varsă-n suflet răceală de gheață”. Plângerea Ecleziastului, motivul perisabilității lumii - străvechiul topos „ubi sunt” al liricii antice și medievale - se regăsește în psalmii lui D., ca și la contemporanul său Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii. Rezonanțe de bocet interferează acum lamentația psalmistului, sentimentul trecerii nu întunecă, ci atrage doar o melancolie senină. În imaginea petrecerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
într-o lume care evolua rapid, omul nu și-a mai găsit locul, supraviețuind propriei legende de fondator cultural. Poezia lui V. poartă, adânc încrustată, pecetea unui gust de epocă. Vizibile mai mult decât oriunde în erotică, înfluențele vin dinspre lirica neoanacreontică, dinspre clasicismul epigonic italian și „mica poezie” franceză de sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat, Évariste Parny, Jacques Delille, Gentil-Bernard au ecouri numeroase în lirica lui galantă, manieristă ca și modelele sale, dispusă să sacrifice adevărul sentimentului sau vigoarea senzațiilor convenției idilice, pastorale, grației minore, tonalității tânjitoare, jocurilor de artificii ale unor concetti. E o poezie plină de „suspin”, dar și de voluptate a „chinului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
tot supremația erosului. Poema îl anunță pe Heliade din Zburătorul prin momentele ei de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei. Prieteșugul, Imaginația, Simpatia trădează, chiar din titlu, artificiul, caracterul de disertație versificată pe teme morale, dar și strădania de înviorare a abstracțiilor prin personificare. În Ceasornicul îndreptat i se cere timpului să întârzie când înfloresc valorile morale (frăția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
acaparat țara și pe literații ei: „Mulți limbi-n loc a-i da folos,/ Dau șchioapă Românie”. Figură emblematică a vieții culturale din epocă, la ale cărei principale evenimente a avut o participare hotărâtoare, V., autor al primelor încercări în lirica de concepție și în cea militantă, râmâne în istoria poeziei românești datorită efortului de a aduce, fie și sub forma juxtapunerii cumulative ori a căutării repetate, intensitate spirituală în meditație și vibrație în versul patriotic. Meritele lui sunt legate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
pe uscat și pe mare îi este atribuită. Adevăratul poet de tranziție între neoclasicismul de secol XVIII și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu este, desigur, în maniera Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu este, desigur, în maniera Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye, dar și pe Cârlova (și lui îi închină o poezie), legând pe Sappho, pe Ovidiu și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye, dar și pe Cârlova (și lui îi închină o poezie), legând pe Sappho, pe Ovidiu și pe Catul de romantici, după ce a trecut prin lirica secolului XVIII, cam în felul în care o făcuse Lamartine. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Poezii alese, București, 1830; Adevărul, [Paris], 1843; Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt..., pref. Ioan Voinescu II, București, 1848; Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
lit. (1941), 112-118, Ist. lit. (1982), 111-117; Cornea - Păcurariu, Ist. lit., 111-129; Al. Piru, Poeții Văcărești, București, 1967, 73-128; Ist. lit., II, 192-206; Al. Piru, O controversă: Eliade-Iancu Văcărescu, RL, 1969, 44; Piru, Ist. lit., II, 347-386; Ovidiu Papadima, Începuturile liricii moderne (cântecul popular, cântecul de lume, Văcăreștii și Conachi), RITL, 1971, 1; Anghelescu, Preromant. rom., passim; Gáldi, Introducere, 132-143; Păcurariu, Clas. rom., 54-58; Cornea, Originile, 152-156, 343-364; Mihail Caratașu, Documentele Văcăreștilor, pref. Șerban Cioculescu, București, 1975; Dicț. lit. 1900, 891-893
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]