5,756 matches
-
Oricum ar fi fost, nu mă duru lovitura. Nimerise într-o chiurasă de oțel, ori devenisem complet insensibil? În dreptul porții, altă scenă tare. Smaranda, nevasta șoferului care; tocmai se întorcea, dând cu ochii de mine, mă apostrofă cu o excesivă mînie: ― Vă plăcu ce făcurăți, om rău ce sînteți? V-aș omorî dacă aș putea, dar o să vă plătească Dumnezeu cu vârf și îndesat... I-am întors spatele și mi-am văzut de drum. Ce să-mi pun mintea cu o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
sar fi simțit stânjenit de cineva) și, cu un gest repezit, mă fixă cu o privire învăpăiată, tăioasă și plină de venin, ce sfredelea mai crâncen chiar și decât cel mai aprig burghiu, și în care am putut vedea deopotrivă mânie și regret, căci acum nu mai era el singurul posesor al gândurilor și al zbaterilor sale interioare, ce nu-i dădeau pace cu niciun chip, gânduri și zbateri ce doreau parcă, ca într-o învolburare năprasnică de lavă dintr-un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lucru, dacă nu creezi și condițiile de trebuință înfăptuirii lui; iar, atunci când, într-un sfârșit, totul fu terminat și meticulos verificat, se înfățișă sfios înaintea ștreangului, așa cum se înfățișează acuzatul în fața Curții cu Juri, sau câinele, în fața stăpânului cuprins de mânie, adică umil și fără să cuteze a-și ridica cumva privirea. Trecură, astfel, câteva clipe lungi. Dintr-odată, însă, îl înăbuși un val mare de neliniște, simțind cum cineva parcă îi vorbește în conștiință și îi pune cu asprime frână
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mirare și care revoltă este că, tot meditând adesea la cele întâmplate, acesta nici nu-și regreta fapta nesăbuită, nici nu și-o lăuda, însă nicidecum nu se socotea un ticălos, așa cum poate că îl socotește cititorul acum, plin de mânie. Era doar arogant și rece. Avea o atitudine de biruitor. Deloc nu se gândea că vărsase sânge nevinovat, luând viața unui om (practic, fără motiv!). La momentul înmormântării Carlei - acel stârv rece și inert de pe catafalc -, își făcu și el
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
un gust tare searbăd în gură. Așa stând treaba, dorind să nu-mi mai irosesc deloc vremea și nervii cu acea cauză dea dreptul pierdută, și neavând nicio remușcare, care să-mi vorbească în conștiință și să-mi reproșeze cu mânie că n-am încercat măcar, am pornit cu tot avântul și cu toată tragerea de inimă, de care eram atunci stăpânit, spre a mă ridica peste ceilalți și a mă realiza cât mai bine, spre a arăta cu câtă putere
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
reneg și să nu mai privesc deloc în urmă! Și acum, haide, răspunde, când te întreb! Ce ai de zis în apărarea ta? Ultimele vorbe le rosti greoi, mult prea înfundat, într-un fel de nedescris, aproape sufocându-se de mânie. Practic, ea devenise o pradă sigură a unei crize de nervi nemaiîncercate de dânsa până atunci. Aceste rare manifestări stoarseră acum din ea aproape toată seva vitală, toată energia existentă, totul... Oricine ar fi privit-o pentru prima dată atunci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Mi-ai și arătat-o. Uite-o acolo, pe jos. În ea, era vorba de niște datorii pe care leam făcut eu într-un mod cât se poate de regretabil și de nedemn. După ce ai citit scrisoarea aceea, clocotind de mânie și tremurând de indignare, ai dat buzna aici, în încăpere, mi-ai arătat-o și mi-ai dat-o s-o citesc, pentru ca, mai pe urmă, să iasă un mare scandal între noi doi. Ții minte toate astea? Zi. - Ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
aflăm? Că, în realitate, istețului și descurcărețului Ulise ― care și-a ales o soție foarte comodă, dispusă să-l aștepte douăzeci de ani ― îi place foarte mult să fie pedepsit de zei să hoinărească. El pare să fi stârnit anume mânia lui Poseidon împotriva sa, pentru a nu fi nevoit să se întoarcă prea repede la Penelopa pe care o lasă să-și țeasă pânza și să-și verifice fidelitatea. Nu întîmplător orbirea lui Polifem are loc spre începutul călătoriei. Planta
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-și țeasă pânza și să-și verifice fidelitatea. Nu întîmplător orbirea lui Polifem are loc spre începutul călătoriei. Planta aducătoare de uitare, oferită de lotofagi, nu i-a convenit hoinarului deoarece amnezia i-ar fi luat orice bucurie a întîrzierii. Mânia zeului mării reprezenta o soluție mai bună, îi asigura un lung șir de aventuri palpitante. Cu magiciana Circe are timp să capete un nou fiu, iar după ce stă de vorbă cu profetul Tiresias, care-i dezvăluie viitorul, avem toate motivele
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
această idee. Irina suferea toate toanele mele. O pedepseam amarnic de orice mi se întîmpla, o umileam, o disprețuiam. Găseam cuvinte savant combinate care s-o doară. De la tatăl meu, care înjura birjărește, și până la mine, care căutam și în mânie să mă exprim interesant, era un progres mare. Când o vedeam așa de abătută, mă cuprindea mila, și o târam cu aceeași frenezie spre camera unde ne întîlneam de obicei, și acolo ne grăbeam sa ne îmbrățișăm pătimaș, ca să nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pretențiile mele era să vie exact la întîlniri (ceea ce era destul de greu pentru ea, care sta departe). Reușeam s-o fac să fie exactă, dar întotdeauna aveam impresia că are grijă de a nu întîrzia numai spre a nu provoca mânia mea. Scuzele ei umile la cea mai mică inexactitate nevoită îmi făceau milă. Nu puteam însă renunța la pretenția mea: simțeam că imediat ce nu s-ar teme, ar veni fără nici o ordine, m-ar face să aștept ridicol, și nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avut ocazia să învețe mai multă carte. Ioana caracterizase imediat: "Viky e dulce și insuportabilă, Roza e singura profundă din toate fetele pe care le cunosc". Viky a primit recomandația cu un surâs grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu te impresioneze aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în glumă pentru culoare locală Ahmed
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-mă tot mai mult pe drum, și ultimii pași făcîndu-i alergând. De obicei, în astfel de clipe o găsesc străină, fără să fie dușmănoasă, dar nici prietenă, ca și cum suferința ei devenise prea mare ca să mai aibă nevoie de agitații. În mânia împotriva mea, pierde orice control al vorbelor, mă pedepsește cu orice simte instinctiv că m-ar îndurera mai mult, și nu o dată, în plină vehemență m-a comparat cu celălalt, cu toate că din pricina celuilalt fusese nenorocită o clipă mai înainte; ne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
poți înțelege pe cel căruia i-a murit cineva scump. Câteodată mă duc în lungul mării, pe unde nu vine nimeni, și strig să întrec zgomotul valurilor: "Ioana m-a înșelat! Fie-vă milă de mine!" Secretul regelui Midas. În mânie, Ioana își pierde orice control al vorbelor, vrea să pedepsească pentru toate nenorocirile ei și atunci face imprudențe. Așa, uneori mă aseamănă cu celălalt. Ce ciudată revoluție a stărilor sufletești! Pornind de la un reproș pentru viața ei trecută, gândul la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a lui, sau ce colț din ea a mai rămas neatins, numai pentru mine. Și altă dată aș fi crezut că numai dacă ar fi primit o sărutare străină ne-am fi despărțit pentru totdeauna. Ioana pretinde în momente de mânie că totul s-a întîmplat numai din pricina mea, dar eu, scriind aceste lucruri, îmi dau seama că nu voi ierta-o niciodată, că chinul va fi etern. S-au întîmplat multe în viața ei care îmi produc milă de câte ori îmi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un secret. Oricâte remușcări ar avea, orice ar promite (de altminteri, n-am niciodată curajul să-i cer astfel de promisiuni; mă mulțumesc să creez un obicei între noi, dar îmi dau seama ce șubred va fi în fața primei ei mânii, imediat ce voi escamota ceva din viața noastră în fața unui străin), vanitatea ei va fi mai puternică și va trebui să izbucnească. Mereu aceeași concluzie, că tot ce s-a întîmplat n-a schimbat nimic, că suntem în aceeași luptă ca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mie de planuri. I-am scris între timp și o dată i-am vorbit la telefon, spunîndu-i mereu cu ce nerăbdare o aștept și cum toate frumusețile naturii nu pot fremăta în mine fără ea, parcă ar fi un disc (aceeași mînie) care strălucește alături, îmbie cu o mie de emoții, dar așteaptă încă diafragma pentru a-și spune întreg secretul. Nu avusesem ocazia despărțirilor dar oricum, totul nu era prea important, durase abia trei zile. Și, de altfel, întrevedeam pentru mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pretindeam că o am pentru ele. Dar ce dezastru pentru Ioana când va observa că le-am luat! Și ce mângâiere când va vedea că i-am lăsat ce aveam mai drag! E în stare însă, într-un moment de mânie (o cunosc de atâta vreme și sunt incapabil să-mi închipui evoluția sentimentelor ei aflând fuga numea) să le strice. Sau simbolic și sarcastic pentru mine, să le dea drumul în mare. Dacă va crede că am plecat pentru altă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi arătau băiatul de treisprezece ani și războinicul infirm în timp ce intrau în tabăra lor, sângeroșii și flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale lor, astfel că îi înțelegeau, ca războinici, pe emisari. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
preot fără vedere? Cum ar fi putut avea putere să se împotrivească? Acum, însă, putea cugeta mai profund la propria lui moarte. Își rodea încontinuu buzele și-și reprima valurile care îi răscoleau adâncurile inimii. „Dacă-mi dau frâu liber mâniei astfel,“ medită el, „ar putea crede că sunt descumpănit și până și vasalii mei se vor simți făcuți de rușine.“ Existau mulți oameni care nu vedeau nimic mai mult decât exteriorul bărbătesc al lui Katsuyori și îl considerau cutezător, aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbea aproape numai despre natură, câtă vreme gândurile lui Mitsuhide erau preocupate de probleme omenești, fie că era treaz sau adormit, fie că mânuia pensula pe un tablou. Trăia în între oameni, în mijlocul demonilor care se întreceau și între flăcările mâniei și ale răutății. Cu toate că aerul alpin era plin de cântecele cucilor, sângele fierbinte care i se ridicase la tâmple în timpul retragerii din Azuchi încă nu se calmase. În timp ce urca Muntele Hiei, cugetul lui Mitsuhide nu era împăcat nici un moment. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dăscălească: Ceea ce am observat din momentul când v-am întâlnit a fost culoarea pielii. Păreți să fiți foarte speriat sau foarte îngrijorat de ceva anume. Vă reprimați furia din ochi, dar îmi dau seama că sunt plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit în urechi? Sau să vi se fi uscat saliva, lăsându-vă în gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fie învins în mijlocul călătoriei. Dacă murea în dimineața aceea, pur și simplu ar fi fost prea multe regrete. Așa că mai scotea încă o săgeată și o potrivea în coarda arcului. Asculta zbârnâitul corzii iar și iar, părând să-și risipească mânia cu fiecare săgeată. În sfârșit, coarda se destrămă, iar arcul fu gata să se rupă. — Săgeți! Nu mai am săgeți! Mai aduceți-mi! Continuând să strige în urma sa, Nobunaga începu să ridice și să tragă chiar și săgețile inamice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
chelia lucitoare a lui Mitsuhide, nu simți nici un strop de dușmănie. Și el era om și făcuse ceea ce făcuse din furie, presupunea Nobunaga. Propria lui neglijență era cea mai mare gafă pe care o făcuse și-i părea rău că mânia lui Mitsuhide se transformase în nimic mai mult decât violență prostească. „Ah, Mitsuhide, n-ai să mă urmezi și tu peste câteva zile?“ întrebă el în gând. Cu mâna stângă ținea teaca săbiei scurte. Cu dreapta scoase lama. „Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi își șterse lacrimile și se îndreptă puțin de spate. În acel timp, luă o expresie gravă, iar intensa lui durere păru să fie străpunsă de o furie acută. De obicei, la moartea unei rude nu se făcea simțită o mânie atât de intensă. — Nu am putere să v-o spun în cuvinte. Veniți toți trei și uitați-vă aici. Le dădu scrisoarea și-și mută privirea, ascunzându-și lacrimile cu brațul. La citirea scrisorii, cei trei părură loviți de trăsnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]