18,601 matches
-
lui Lecoq m-a impresionat de la prima vedere. Era un hangar imens, destul de urât la exterior, dar superb amenajat înăuntru, un parchet de culoarea lămâii, un mobilier sobru, de bun gust și foarte cald. În plus, atmosfera era extraordinară. Stilul maestrului era de a-i lăsa pe studenți să descopere singuri, prin exercițiu, ceea ce era de demonstrat, astfel încât se repeta până și în closet. Grupuri mai mari sau mai mici puteau fi văzute peste tot, zilnic aveau loc mici examene la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
eram cu desăvârșire prost. Ne-a ajutat să înțelegem, ne-a așteptat, nu s-a enervat deloc. Un profesor desăvârșit, un imens profesor ce și-a închinat propria viață numai continuității, vieții speciale a breslei, pentru care era un adevărat maestru. Enorm de multe lucruri am învățat de la el, lucruri care mi-au folosit apoi în propria experiență de profesor. Nu știu dacă m-a apreciat sau nu, probabil că da, pentru că, intrând pe site-ul lui, am văzut că teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
din câte am avut, dar cred că important este să încerc să fur acelor zile contururile mai interesante, așa că figura lui îmi apare ca într-o stampă japoneză, alcătuită din doar câteva linii trasate fugar de o mână sigură de maestru. Szajna îmi aduce aminte de Cotescu, nu știu de ce, poate pentru că este la fel de blajin ca și marele actor român, poate pentru faptul că a apărut în viața mea brusc, straniu... dar ce întâlniri importante nu pot fi puse pe seama straniului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Mic de statură, semănând oarecum cu Valentin Silvestru al nostru, Fialka făcea de toate, cu un aer distant, parcă grăbit, gândindu-se la altceva sau așa mi se părea mie. Impunea respect, era clar că în acea trupă el era maestrul, el conducea, el era un fel de factotum, cu costumul lui alb de Pierrot de bâlci. M-a fascinat efectiv, mă uitam la el fără să pot să-mi desprind privirea, aveam în față pe unul din cei mari în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Mă duc la Institut, așa cum am mai zis undeva înainte, căci mă chemase Cotescu. Intru în biroul lui, era o dezordine artistică acolo, tot felul de reviste de teatru și film, niște tablouri, o atmosferă stil, destul de greoaie față de bonomia maestrului, care se ridică îndată ce intru, îmi face semn să mă așez pe un fotoliu și, după ce spune iute ce are de spus, că să mă apuc de treabă dacă vreau să ies din cocleala vieții de văduv, mă îndeamnă iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
plângând fără să-mi pese de lume. În fine, vine și Cojar, ne pupăm și mergem să vedem clasa. Avea Tavi un fel al lui de a stârni pasiuni, era blajin și îngăduitor, nu făcea caz de urieșenia lui de maestru, vorbea cu toată lumea la fel și de aceea ucenicii, cei care se strecurau pe ușa cârciumii ca să se afle în preajma lui, se bucurau de atenție mare, lucru care, probabil, le făcea bine, îi ridica în proprii lor ochi. Îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de necazurile lui, multe nedrepte, îl stimulau să trăiască și să se bucure de viață. Probabil că în ziua aceea nefericită personajele lui au ieșit un pic la plimbare, au întârziat căscând ochii la cine știe ce vitrină și, de dorul lor, Maestrul s-a topit ca o lumânare. Când s-au petrecut toate acestea? În ce lume, în ce veac? Oare s-au petrecut, sau totul nu este decât o născocire a unor minți rătăcite, obișnuite să îmbrace azi o haină, mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a unor minți rătăcite, obișnuite să îmbrace azi o haină, mâine alta, azi un chip și mâine altul? Dacă ai întreba lumea pe stradă ce poate spune despre Cotescu, probabil că marea majoritate ar zice degrabă Tanța și Costel, iar Maestrul ar da din cap încetișor, în felul său inimitabil, ar apuca un pahar de Cotnar, l-ar ridica la nivelul ochilor, ar privi cum lasă dâre pe cleștarul cupei și ar spune: ― Puiule, Cotnarul este un dar de la...! - semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
toți în bănci, apoi ne-a luat la descusut, cine suntem, ce vrem, mă rog, tot tacâmul zilei ca să ne cunoaștem între noi. La sfârșit îl aud graseind inconfundabil: ― Zoe dragă, avem prea mulți urâți în clasă, ce ne facem? ― Maestre, spune Zoe, or fi urâți, dar sunt talentați. ― Tu chiar crezi? Adică să fie așa de urâți și totuși talentați? Nu eram chiar toți urâți, exagera și el, ba aș zice că erau și destui frumoși, dar, ce e drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
viață și pe moarte, fără menajamente. A dispărut după câteva zile și nu s-a mai auzit nimic de el, viața și-a urmat cursul, l-am uitat pe Marcel, până într-o zi, când am primit un telefon. ― Alo, maestre, sunt eu, Marcel. ― Marcel, tu ești? ― Eu. Sunt artist de circ și deseară am spectacol. Mi-ar plăcea dacă ai putea să vii să mă vezi. Am fost în seara aia la circ și l-am văzut. Evolua la perș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
țin eu perșul, că îl cam doare spatele, îmi spusese înainte de spectacol. Era destul de musculos, chiar foarte, dar ținea în vârful perșului o băbătie grasă, nevasta stăpânului lui (am aflat că la ei în circ așa li se spuneau ciracii maeștrilor). La un moment dat era să o scape dracului pentru că ea făcuse o altă mișcare și el nu era pregătit pentru improvizație, s-a opintit de am crezut că o să moară, i-a ieșit stomacul în afară de efort, dar a izbutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lungul acestor frământați ani. Acum zăcea într-un coșciug de lemn negeluit, răpus de cancer, o tumoră la creier care nu a putut fi operată. Era internat la Colțea și mi-a dat într-o zi un telefon. ― Ce faci, maestre, Marcelino la telefon. ― Salut, Marcel, cum te simți? ― Bine, doctorul îmi spune că este mai bine. Eu tocmai vorbisem cu doctorul care îmi spusese că nu mai sunt nici un fel de speranțe, că îl trimite acasă să moară în patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de speranțe, că îl trimite acasă să moară în patul lui; la ce-o fi mai bine să mori așa, nu știu. ― Mă bucur tare, Marcel. Înțeleg că nu mai ai amețeli, că e totul ok? ― Nu, mă mai doare, maestre, mă doare - și aici a început să plângă - mă doare, fir-ar el să fie, dar Marcelino nu se lasă, nu-i așa, maestre, că nu trebuie să mă las? ― Așa e, Marcel, am îngăimat eu fără glas. ― Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tare, Marcel. Înțeleg că nu mai ai amețeli, că e totul ok? ― Nu, mă mai doare, maestre, mă doare - și aici a început să plângă - mă doare, fir-ar el să fie, dar Marcelino nu se lasă, nu-i așa, maestre, că nu trebuie să mă las? ― Așa e, Marcel, am îngăimat eu fără glas. ― Mă duc acasă, ce să mai stau în spitalul ăsta, dacă tot sunt mai bine, nu mă las, trebuie să mai intru o dată în arenă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fără glas. ― Mă duc acasă, ce să mai stau în spitalul ăsta, dacă tot sunt mai bine, nu mă las, trebuie să mai intru o dată în arenă, nu-mi pot lăsa paltonul și pantofii și balerina mea, nu-i așa, maestre, trebuie să continui. Mi-e atât de dor de toate astea, de parcă le-am părăsit de când lumea. Auzi, că cică am ceva la capul ăsta prost, de unde, Doamne iartă-mă, să am eu ceva la cap, că doar nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de toate astea, de parcă le-am părăsit de când lumea. Auzi, că cică am ceva la capul ăsta prost, de unde, Doamne iartă-mă, să am eu ceva la cap, că doar nu l-am folosit așa de tare, nu-i așa, maestre, de ce oare s-a îmbolnăvit Marcelino, maestre, de ce mă pedepsește Dumnezeu așa de tare, eu toată viața asta mi-am dorit, să pun paltonul și nasul și pantofii și să intru în arenă. Oare am să mor, maestre, oare chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de când lumea. Auzi, că cică am ceva la capul ăsta prost, de unde, Doamne iartă-mă, să am eu ceva la cap, că doar nu l-am folosit așa de tare, nu-i așa, maestre, de ce oare s-a îmbolnăvit Marcelino, maestre, de ce mă pedepsește Dumnezeu așa de tare, eu toată viața asta mi-am dorit, să pun paltonul și nasul și pantofii și să intru în arenă. Oare am să mor, maestre, oare chiar trebuie să mor, eu tare n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
-i așa, maestre, de ce oare s-a îmbolnăvit Marcelino, maestre, de ce mă pedepsește Dumnezeu așa de tare, eu toată viața asta mi-am dorit, să pun paltonul și nasul și pantofii și să intru în arenă. Oare am să mor, maestre, oare chiar trebuie să mor, eu tare n-aș vrea, mă doare capul, fir-ar el să fie... Ce mai faci, maestre, cum o mai duc copiii, ești bine, ai grijă, eu ce să-ți spun, mă duc acuma acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am dorit, să pun paltonul și nasul și pantofii și să intru în arenă. Oare am să mor, maestre, oare chiar trebuie să mor, eu tare n-aș vrea, mă doare capul, fir-ar el să fie... Ce mai faci, maestre, cum o mai duc copiii, ești bine, ai grijă, eu ce să-ți spun, mă duc acuma acasă și te mai sun, maestre. Nu știu când a închis, plângea când domol, când în hohote, făcea planuri și se prăbușea, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mor, eu tare n-aș vrea, mă doare capul, fir-ar el să fie... Ce mai faci, maestre, cum o mai duc copiii, ești bine, ai grijă, eu ce să-ți spun, mă duc acuma acasă și te mai sun, maestre. Nu știu când a închis, plângea când domol, când în hohote, făcea planuri și se prăbușea, era singur și nu-l putea ajuta acum nici unul dintre căluții pe care îi îngrijise ca grăjdar, nu-i puteau da o mână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dansat numai cu mine și ce avansuri îi făceam, mamă, mamă, că doar eram un fel de expert, ce dracu’, aveam victorii nenumărate la activ, îl bătusem chiar și pe Johnny, ori se știe că Johnny era și el un maestru. Am bătut-o eu la cap să vină la hotel, înțelesesem că la ea nu se poate, că are o fetiță. Nu s-a ales nimic, am aflat că ea era de fapt securistă cu misiune acolo, eu tocmai eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mult a plătit deja tata pentru ea. Fiul mai are puțin și varsă. Tatăl îi distruge grăsanei frizura înaltă, tapată și‑și bagă degetele de‑a dreptul în acest cuib de pasăre, pot să îndrăznesc? Ho‑ho! Sigur că da, maestre, hi‑hi. Fata îl măsoară pe fiu, care arată ca un tânăr studios. Fiul privește țintă la draperia de plastic, cu desene mari, de la fereastră. Invalidul privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
privea discret Reiko. Am dat să mă ridic În picioare și să mă prezint, dar m-a Întrebat cu o voce pe care parcă o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am dat din cap afirmativ. Ce mai face Maestrul? mă Întrebă ea, scoțându-și ochelarii de soare. Și atunci când Reiko a intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei doi clienți de la masa Învecinată, femeia mai În vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei doi clienți de la masa Învecinată, femeia mai În vârstă și tânărul cu părul lung, și-au ațintit privirile În direcția noastră. — Maestrul e bine, sănătos? Nu l-am mai văzut de multă vreme. Și Keiko ce mai face? Avea vocea unei prezentatoare din emisiunile acelea pentru copii care se transmiteau des la televizor mai demult. O voce prietenoasă, care-mi trezea amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Avea vocea unei prezentatoare din emisiunile acelea pentru copii care se transmiteau des la televizor mai demult. O voce prietenoasă, care-mi trezea amintiri dulci, dar care parcă venea dintr-un loc Îndepărtat la care nu aveam cum să ajung. — Maestrul? — Da, maestrul Yazaki. Reiko Îl chemă pe barman și comandă un lichior de coacăze negre. — Nu aș putea spune că o duce excelent cu sănătatea, am Început eu. Pe urmă i-am povestit, alegându-mi cu grijă cuvintele, absolut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]