4,695 matches
-
repetă Don Șef, încleștîndu-și degetele pe brațele fotoliului în care stă. Da?! se miră Cornea. Atunci sînt de acord. Dar cu o condiție: cel din conducere, care a dat dispoziția asta, să scrie aici, pe hîrtie, și să semneze. Bine, murmură șeful. Nu vă supărați că am venit, zice Cornea, dar asta-i părerea mea. Bună ziua! Bună! oftează Don Șef. Îl văd că se uită un timp la mine, apoi bagă mîna în buzunar, scoate de acolo o cutiuță de plastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acolo o cutiuță de plastic în care sînt pastile "Diazepam", un medicament cu efect de liniștire a sistemului nervos -, scoate o pastilă, o aruncă în gură, o mestecă, apoi merge la chiuvetă și bea un pahar cu apă. Dificil om! murmură Don Șef, așezîndu-se în fotoliu. Închipuiți-vă ce-ar fi fost dacă ajungea președinte de sindicat pe secție... O clipă am senzația că cineva mi-a dat o palmă... Deci Don Șef nu e străin de căderea lui Cornea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
separator? mă întreabă Don Șef. Poftim? tresar eu, care mă gîndeam la ședința de sindicat. A, da, merge bine. S-a terminat montajul interior, mîine vin cei de la construcții-montaj să facă legăturile exterioare cu conductele centrale. Bine, asta e bine, murmură șeful cu gîndul și privirea aiurea. Cîți ani aveți, dom' Vlădeanu? Treizeci, împliniți deja. Și nu vă însurați? Ba da... cred că da... Zău?! Cu cine? O fată. Doctoriță. Don Șef se uită la mine calm, măsurîndu-mă: Ce vă place
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la gură, rămîne cu ea un timp între buze, apoi scapără un chibrit și o aprinde. Don Șef, surîd eu, nu-i voie de fumat în curtea combinatului. Dacă vă vede careva din conducere? Mai dă-i în mă-sa! murmură el, trăgînd din țigară. Stropii mărunți ai ploii reci de primăvară ne lovesc fără cruțare. Cei ce trec pe lîngă noi și intră în pavilionul administrativ merg iute, zgribuliți, pitiți sub umbrele, ori cu căștile de protecție înfipte pe cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
uită spre porțiunea de perete dintre un dulap metalic și rama ferestrei. O urmez, ajung în spatele ei și descopăr că pe perete, lîngă dulap, e pusă o oglindă, în care doamna Teona se uită, potrivindu-și cu atenție casca. Mda, murmură ea, privindu-mă în oglindă, vine o vreme cînd regreți că nu ți-ai ales o meserie pe măsura resurselor sufletești. Cred..., zice, studiindu-se îndelung, apoi întorcîndu-se spre mine, cred că nu mi-ar fi stat rău deloc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de Nord, la blocul-turn. Tabelul a plecat de la combinat în ianuarie. Ceilalți de pe tabel au primit deja repartiție. Ați fost la I.L.L.? Da. Cel scund se întoarce la birou, deschide un dosar și mă întreabă: Ce nume? Vlădeanu, răspund. Mda, murmură el, urmărind cu degetul tabelul. Acest tabel conține ultimele repartiții pentru blocul-turn, ce vor fi supuse azi spre aprobare Biroului Executiv de la ora paisprezece. Nu, nu sînteți trecut. Nici pe lista celor respinși la ședințele din lunile anterioare nu sînteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ți-am mulțumit. Cu vîrf și îndesat! Tonul meu rece, mult prea aspru, îi întunecă obrazul. O văd cum își mototolește în mîini mănușile, de parcă ar vrea să le arunce în cel mai apropiat coș de gunoi. Da-da, Mihai, murmură ea, acum îmi dau seama că nu glumești. Tonul tău, ba chiar și faptul că-mi spui direct pe nume, nu, nu mă supără asta; mă supără tonul pe care-mi rostești numele mă face să cred că ai ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am reușit, dar am rămas cu dragostea pentru teatru... Ia te uită! rămîn eu perplex. Brîndușa m-a lăudat în fața acestei femei... Și zici că ți-a vorbit frumos despre mine? o întreb. Foarte! Foarte frumos mi-a vorbit. Mda..., murmur eu, dumirindu-mă. Brîndușa ți-a vorbit frumos despre mine, dar nu despre mine ca om ori ca autor dramatic. Ea ți-a vorbit frumos despre "Mihai Vlădeanu, angajatul combinatului nostru", vorba lui Eminescu: "Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles tu... Cine știe ce conflict de serviciu ai avut cu ea... Dacă nu ai dreptate, mă amenință din nou cu palma, să știi că-i spun. Tot! Tot ce-ai zis despre ea... Vorbind-o de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
urgent! răspunde sec doamna Cristina. Să văd... dacă o pot scoate din ședință. Doamna Cristina rămîne cu receptorul la ureche, privind aiurea, mușcîndu-și cînd buza de jos, cînd buza de sus. M-aș bucura să nu fie cum zici tu..., murmură ea într-un tîrziu. Ca să-mi puteți da palme, o completez eu, pufnind în rîs. Nu, Mihai... Ca să nu primesc eu o palmă, precizează ea pe un ton amar. Alo, da! Tovarășa Roman la telefon! se aude vocea Brîndușei în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cei mai frumoși sîni! -, mijlocul, rotund, e strîns de bluza coborîtă puțin peste fusta neagră, iar picioarele, cu genunchii rotunzi, alăturați, stau într-o parte, lîngă pat, cu cizmele, din piele neagră, strîns lipite. Nu trebuia să-mi spui, Mihai..., murmură Cristina, continuînd să privească mocheta. De cîte ori venea la București, Brîndușa trecea pe la mine. Stăteam ceasuri în șir de vorbă, ne aminteam de anii aceia frumoși ai studenției, cînd locuiam amîndouă în aceeași cameră... Dacă simțeam nevoia cuiva, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cristina stă cu privirea în tavan și continuă să surîdă din cînd în cînd, cu gîndul aiurea, departe. Palma mea stîngă, rezemată de pernă, se mișcă încet, pînă ce vîrful degetelor îi atinge părul. Și totuși, ceva trebuie să fie, murmură Cristina. Ai supărat-o în vreun fel... Nu știu, doamnă, repet eu, strîngînd din umeri. Degetele mele cuprind între ele cîteva fire de păr, desfăcînd în două o buclă. Cristina privește tavanul și surîde iar: Ai contrazis-o în vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
este acum tovarășul fizician Vlădeanu! Doamna Cristina tresare, iar mîna care ține receptorul începe să-i tremure. Îi prind cu putere palma care mi-a atins mîna și-i fac semn să fie calmă. Stai... nu... nu-nțeleg ce vrei, murmură doamna Cristina, m-ai trezit din somn, tocmai adormisem, ast-noapte am venit cu trenul... Mi-ai spus că te-ai întîlnit cu tovarășul Vlădeanu. Știi cumva unde poate fi găsit? Scuză-mă! surîde doamna Cristina, eu nu-s pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
măcar dacă știi unde s-a dus! strigă Brîndușa. S-a întîmplat un accident la combinat. Este căutat. Doamna Cristina face ochii mari spre mine. Eu simt că leșin. Spune-mi, se aude vocea Brîndușei, știi? Da, cred că da, murmură doamna Cristina. Intra în restaurantul hotelului să bea o cafea, ori, poate, să mănînce. Te rog foarte mult, interesul este al combinatului, nu al meu, te rog să cobori pînă la restaurant și să-i spui să rămînă acolo. Va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prieteni de mult, atît cît să ne cunoaștem foarte bine; dealtfel, de cîtva timp stăm împreună; cît de curînd ne vom... ...căsători. Excelent! Vă urez noroc! îmi taie ea vorba. Speram să nu te superi... Vă rog să mă iertați! murmur eu, mușcîndu-mi buza pe dinăuntru. Este și vina mea, continuă femeia pe un ton grav. Eu m-am pierdut în întrebări laterale... De fapt nu voiam să-ți pun decît o singură întrebare: cîte pagini ai scris de cînd ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ar trebui să te îmbraci în armură, dacă mai ai de gînd să întîmpini bărbații necunoscuți cu acel zîmbet provocator, cu care m-ai întîmpinat pe mine azi... Doamna Cristina se oprește din rîs și mă privește mirată. Cum adică? murmură ea. Ascultă, Cristina, îi spun calm, ponderat, căutînd să mă fac înțeles, într-un fel, Brîndușa are dreptate: ce s-ar întîmpla dacă bărbații din combinat ar începe să facă curte femeilor venite în delegație?!... Pînă azi, eu am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bine la toate astea, Ina Cristian. Acum, îi spun după un moment lung de tăcere, poți să strigi după ajutor, că pînă vine ajutorul, eu am plecat, închei surîzînd. Mă întorc și răsucesc cheia, descuind ușa. O clipă, te rog! murmură doamna Cristina. Intră în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-s din mămăligă!", îi spun în gînd și-l privesc lung, fix, ca într-un studiu reciproc, înaintea unui duel. A, iată-vă! exclamă directorul general, arătînd cu privirea spre Don Șef. L-ai găsit totuși... Da, l-am găsit, murmură Don Șef. Siiiigur! se înfurie directorul. Noi decretăm stare de necesitate pe întreg combinatul, sute de salariați stau la locurile lor de muncă, iar dumneata semnezi bilete de voie! Cînd i-am semnat biletul, nu era..., strînge din umeri Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mănînc. Ospătarele terminaseră de mîncat și plecau la culcare. Cînd am rămas singuri, doar cu femeia de serviciu care mătura în celălalt capăt al sălii, bucătăreasa m-a întrebat: Cîți ani ai? Aproape douăzeci, i-am răspuns. Un copil..., a murmurat ea și a continuat să mănînce. Cînd am terminat mîncarea, ea a luat amîndouă farfuriile, s-a dus la spălător, le-a spălat, le-a pus în raft, apoi s-a întors la masă. De ce ai ales Fizica? m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că nu trebuie să vorbesc de risc; acum, sau peste cîteva săptămîni, cînd ar fi trebuit să pornesc normal, riscul ar fi fost același: riscul acțiunilor de pionierat. Tovarășul Arbore va conduce legarea comenzilor pe dispecerul central, răspund eu. Mda, murmură nemulțumit Marinescu. Văd că ați repartizat lucrările unor ingineri abia cunoscuți. Nu știu cîtă încredere le putem acorda. Nu dumneavoastră trebuie să le acordați, pentru că nu conduceți dumneavoastră operațiunea, îi spun lui Marinescu. Dacă vreți să pornesc separatorul, spun, rotindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
proiectului. E clar? Nu prea, dar mă voi clarifica din mers, răspunde Dinu. O să-mi iau și cîțiva băieți de-aici, de la instalație. Am oamenii mei de încredere. Pentru eventuale neînțelegeri, cu cine iau legătura? Cu mine, îi răspund. Bun, murmură monosilabic Dinu și închide telefonul. Răceala asta a lui Dinu devine uneori enervantă. Singurii oameni cu care discută mai mult sînt muncitorii de la instalația pe care o conduce. S-a înconjurat de băieți tineri, inimoși, pe care și i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cîțiva mecanici. Ne-am întors cu toții în combinat parcă am presimțit c-o să fie nevoie de noi... Acum, mă întorc în secție. Zicea meșterul Cornea că o să lucrăm și noi la montajul exterior, așa-i? Așa-i. Deci se pornește, murmură el trist. Eah! se înveselește dintr-o dată, chiar dacă n-a venit Televiziunea să ne filmeze, mie tot nu-mi pare rău că am lăcuit pupitrul de comandă... O să vă simțiți dumneavoastră mai bine cît o să dureze pilotarea. Știți, eu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebuit să te culci cu șeful sau cu directorul general? Sau, altfel spus, te-ai culcat cu un bărbat ca să obții un profit material, ori a contat numai dragostea ca atare ?... Tamara tresare și face din nou ochii mari. Dumnezeule! murmură ea. Pînă azi n-aș fi crezut că poți fi așa!... Ești vulgar, Mihai, vulgar și bădăran. Nu numai cu mine, acum. Ai fost și mai înainte, pe scări, cu doamna Brîndușa. Mi-era mie rușine de rușinea care ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ține ușa, vreo mie cinci sute de salariați stau încă în combinat pentru că eu n-am ajuns la separator... Mergeți dumneavoastră, doamnă, și meditați în altă parte, într-un loc în care se poate cugeta în voie. De ce așa, Mihai? murmură Tamara, adunîndu-și privirea asupra mea. De ce să ne despărțim așa?!... De ce altfel și nu așa, Tamara?! o întreb eu. Ar fi trebuit să-i dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
frig, dom' șef, zice Brăduț și pleacă spre interiorul combinatului. Puteai, dracului, să găsești un motiv mai..., adaugă furios domnul Luchian. Ce vrei, Dane?! se înfurie Graur. Știu că ție-ți convine, că tu nu ai copii mici... Trăiască scuza! murmură Lupu și pleacă după Brăduț. Înțeleg, Graure, zice domnul Luchian, dacă ar fi fost altcineva, dar cînd e-n joc amicul nostru Mihai... Hai, îmi zice, luîndu-mă furios de braț, hai că timpu-i scump... Ce zici de vreme? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]