5,372 matches
-
fost condamnat 12 ani de închisoare și exilat în Siberia . În anul 1972, Comitetul raional Lenin din Chișinău al Partidului Comunist al Moldovei decide excluderea lui Druc din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) cu următoarea justificare ""pentru tolerarea opiniilor naționaliste, a eșecului de a le opri și a pierderii de vigilență"" . Cu această ocazie, este concediat automat de la Institut și numit pe postul de cercetător științific și specialist principal al Centrului de Organizare Științifică a Muncii și Conducerea Producției al
Mircea Druc () [Corola-website/Science/305055_a_306384]
-
anului 1919, avea întreg teritoriul național sub controlul altor puteri: Albii lui Denikin, armatele bolșevice, armatele partizanilor (care încercau să ocupe un teritoriul cât mai întins, ca și numeroase bande înarmate lipsite de orice orientare politică, plus Polonia. Forțele liderului naționalist exilat Simon Petliura, care reprezenta în mod formal Republica Populară Ucraineană, controla numai o mică fâșie de teren lângă granița poloneză. În asemenea condiții, Piłsudski nu a avut nicio greutate în a-l convinge pe Petliura să se alieze cu
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945. Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata”, toată bibliografia lui a fost blocată. Chiar din 1945, în timpul detenției - fără judecată - în lagărul
Onisifor Ghibu () [Corola-website/Science/305079_a_306408]
-
convingă pe regele Wilhelm I să retragă candidature membrului familiei Hohenzollern pentru ocuparea tronului Spaniei. Regele a reguzat, mai ales că Bismark chiar dorea cu orice preț războiul. Franța părea să fie umilită de Prusia. S-a instalat o frebra naționalistă și belicistă, Franța dorind să răzbune afrontul suferit. În 1870 declara război Prusiei care deținea o armata numeroasă, bine instruită și echipată, având acces la mai multe cai ferate care să le transporte rapid trupe, dispunând și de un Stat
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Marcel Bucard, finanțat de Mussolini, a propus francismul, un curent fascist, iar în 1936, un ex-comunist,Georges Doriot, va înființa Partidul Popular Francez, care era național-socialist. În noiembrie 1929, în urmă alegerilor parlamentare este compusă o Adunare Națională conservatoare și naționalistă ce cuprindea veterani. 433 de mandate din 613 sunt câștigate de centru-dreapta datorită temerilor față de amenințarea bolșevică. În ianuarie 1920, în ciuda prestigiului, Clemenceau este înfrânt de Deschanel, datoreita nemulțumirilor față de atitudinea să la Conferință de Pace. Deschanel este succedat în
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Uganda de un grup de teroriști germani și arabi palestineni.De asemenea, perioada președinției sale a fost marcată în primăvara 1977 de alegerile care, pentru întâia dată în Israel,au fost câștigate de o coaliție de partide nesocialiste, liberale și naționaliste în frunte cu Menachem Beghin, care a devenit prim ministru. În timpul cadenței sale au funcționat trei guverne - ultimul condus de Golda Meir, și cele dintâi conduse de Itzhak Rabin și Menachem Beghin. Prof.Efraim Katzir a fost cel dintâi președinte
Efraim Kațir () [Corola-website/Science/306050_a_307379]
-
israelian condus de Itzhak Rabin și Organizația pentru Eliberarea Palestinei condusă de Yasser Arafat. Netanyahu a avertizat că acordurile vor duce la amplificarea actelor de teroare contra populației israeliene și s-a aflat în fruntea mișcării de protest a dreptei naționaliste și religioase împotriva politicii "procesului de pace" cu arabii palestineni promovate de Rabin și Peres. El a vizitat în mai multe rânduri scena unora din atentatele de teroare efectuate de palestineni (de pildă cel de la 19 octombrie 1994, îndreptat la
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
în epoca fanariotă, când un mare număr de emigranți albanezi și-au deschis afaceri în multe târguri și sate, sau erau angajați în garda domnilor și boierilor munteni, fiind cunoscuți ca arbănași, arvaniți sau arnăuți (din limba turcă: "arnavut"). Mișcarea naționalistă albaneză din Imperiul Otoman "Rilindja Kombëtare" s-a manifestat activ în Muntenia, care a devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri, Jani Vreto și Naum Veqilharxhi (autorul primului abecedar albanez, tipărit la
Albanezii din România () [Corola-website/Science/306072_a_307401]
-
în jurul căreia s-a petrecut istoria Africii de Sud în perioada de după Al Doilea Război Mondial. Apartheidul era practicat în Africa de Sud de mulți ani, dar abia în 1948 a luat o formă juridică, fiind susținut de legi. La alegerile din 1948, Partidul Naționalist a câștigat alegerile într-o coaliție cu Partidul Afrikaans, condus de pastorul Protestant Daniel François Malan. La puțin timp după aceasta s-a hotărât ca fiecare individ să aibă drepturi conform rasei sale. O lege promulgată în 1950 rezerva anumite
Apartheid () [Corola-website/Science/306153_a_307482]
-
Napoleon, a început să încurajeze naționalismul în rândurile celor care trăiau în acele regiuni. Când regimul lui Napoleon a început să se clatine, alți monarhi italieni pe care i-a instalat au încercat să-și păstreze tronul hrănind acele sentimente naționaliste, pregătind începerea revoluțiilor. Printre aceștia s-a numărat și viceregele Italiei, Eugène de Beauharnais, care a încercat să primească acordul Austriei pentru a fi numit succesor la tronul Regatului Italiei, și Joachim Murat, care a chemat patrioții italieni să ajute
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
în primul rând împotriva Imperiului Austriac și a casei de Habsburg, deoarece aceștia controlau direct partea de nord-est, astăzi Italia, predominant vorbitoare de limba italiană și erau singurele mari puteri ce se împotriveau unificării. Imperiul Austriac a înăbușit vehement sentimentul naționalist ce se născuse în rândul populației din peninsula italiană, precum și în alte părți ale imperiului. Cancelarul austriac Franz Metternich, un influent diplomat în Congresul de la Viena, a declarat cuvântul „Italia” ca fiind nimic mai mult decât o „expresie geografică”. Sentimentele
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
în care a intrat Piemontul în 1855. Cu toate acestea, războiul a atins un obiectiv util - a izolat Austria, care a încercat un efort inconfortabil să echilibreze cele două părți în timpul războiului. La data de 14 ianuarie 1858, un italian naționalist, Felice Orsini, a încercat să-l asasineze pe Napoleon III, împăratul francez. Scriind din celula sa, Orsini nu a pledat pentru viața lui, ci mai degrabă a apelat la Napoleon al III-lea pentru a-și îndeplini destinul său, sprijinind
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
iunie, pecetluind victoria aliaților. Din perspectivă germană, acțiunile trupelor lui Blücher de la Waterloo și eforturile combinate de la Leipzig, au oferit un nou motiv de mândrie și entuziasm. Această interpretare a devenit o cărămidă importantă în construirea mitului Borussian de către istoricii naționaliști pro-prusaci ulterior, în secolul al XIX-lea. După înfrângerea lui Napoleon, Congresul de la Viena a stabilit un nou sistem politico-diplomatic european bazat pe echilibrul puterilor. Acest sistem a reorganizat Europa în sfere de influență care, în unele cazuri, au suprimat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
la suveranitate populară și la o largă participare la procesul politic, promisiuni care nu au fost onorate după obținerea păcii. Activismul organizațiilor studențești a determinat liderii conservatori, cum ar fi Klemens Wenzel, Prinț von Metternich, să se teamă de sentimentul naționalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue în martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmată la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frânat conducerea intelectuală a mișcării naționaliste. Metternich a reușit să
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
se teamă de sentimentul naționalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue în martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmată la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frânat conducerea intelectuală a mișcării naționaliste. Metternich a reușit să canalizeze resentimentele conservatorilor față de asasinat spre consolidarea legislației care avea să limiteze mai mult libertatea presei și să restrângă mișcările liberale și naționaliste în creștere. În consecință, aceste decrete au împins "Burschenschaften" în ilegalitate, au restrâns
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frânat conducerea intelectuală a mișcării naționaliste. Metternich a reușit să canalizeze resentimentele conservatorilor față de asasinat spre consolidarea legislației care avea să limiteze mai mult libertatea presei și să restrângă mișcările liberale și naționaliste în creștere. În consecință, aceste decrete au împins "Burschenschaften" în ilegalitate, au restrâns publicarea de material naționalist, au extins cenzura presei și a corespondenței personale, și au limitat dreptul academic la libertatea exprimării interzicând profesorilor universitari sa încurajeze dezbateri naționaliste
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
să canalizeze resentimentele conservatorilor față de asasinat spre consolidarea legislației care avea să limiteze mai mult libertatea presei și să restrângă mișcările liberale și naționaliste în creștere. În consecință, aceste decrete au împins "Burschenschaften" în ilegalitate, au restrâns publicarea de material naționalist, au extins cenzura presei și a corespondenței personale, și au limitat dreptul academic la libertatea exprimării interzicând profesorilor universitari sa încurajeze dezbateri naționaliste. Decretele au fost subiectul pamfletului lui Johann Joseph von Görres "Teutschland [arhaic: Deutschland] und die Revolution" ("Germania
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
naționaliste în creștere. În consecință, aceste decrete au împins "Burschenschaften" în ilegalitate, au restrâns publicarea de material naționalist, au extins cenzura presei și a corespondenței personale, și au limitat dreptul academic la libertatea exprimării interzicând profesorilor universitari sa încurajeze dezbateri naționaliste. Decretele au fost subiectul pamfletului lui Johann Joseph von Görres "Teutschland [arhaic: Deutschland] und die Revolution" ("Germania și Revoluția") (1820), în care el a concluzionat că este și imposibil și de nedorit reprimarea libertății de expresie prin măsuri reacționare. O
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
devenit cunoscute ulterior sub denumirea de "Vormärz", „înainte de Martie”, cu referire la martie 1848. În această perioadă, liberalismul european a prins viteză; agenda liberală includea aspecte economice, sociale și politice. Numeroși liberali europeni din perioada "Vormärz" cereau unificarea sub principii naționaliste, promovau tranziția la capitalism, cereau lărgirea dreptului la vot. „Radicalismul” lor depindea de poziția pe care o aveau în raport cu votul universal: cu cât mai largă era definiția pentru vot „universal”, cu atât erau considerați mai radicali. În pofida reacției conservatoare considerabile
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
acestuia pe dealul deasupra micului oraș Hambach, din provincia Palatinat din Bavaria. Ducând steaguri, bătând tobe și cântând, marșul a durat o bună parte din dimineață și din amiază și, odată ajunși la castel, participanții au ascultat discursuri ale oratorilor naționaliști de toate culorile politice. Conținutul discursurilor sugerează o diferență fundamentală între naționalismul german al anilor 1830 și naționalismul francez de la Revoluția din Iulie: cel german se concentra pe educația maselor; odată ce populația este educată și știe de ce are nevoie, ea
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
la el în 1862. Trei episoade s-au dovedit fundamentale pentru unificarea administrativă și politică a Germaniei: aspirațiile iredentiste ale lui Christian al IX-lea al Danemarcei au dus la Al Doilea Război al Schleswigului (1864); ocazia creată de activitățile naționaliste italiene la granița Austriei au forțat Austria să își irosească resursele militare pe două fronturi în Războiul Austro-Prusac (1866); și temerile francezilor de a fi înconjurați de Hohenzollerni i-a determinat să declare război Prusiei, ceea ce a avut ca rezultat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
acceptat administrația germană a Parisului și a unei părți din nordul Franței cu „trupele germane urmând să fie retrase pas cu pas” pe măsură ce se plătesc despăgubirile. Victoria din războiul franco-prusac s-a dovedit a fi piatra de hotar a problemei naționaliste. În prima jumătate a anilor 1860, Austria și Prussia pretindeau ambele că vorbesc în numele statelor germane; ambele susțineau că pot reprezenta interesele germane în străinătate și în interior. Ca răspuns la iredentismul danez, ambele s-au dovedit hotărâte să facă
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
refuzul de a învăța germana etc.) au accentuat diferențele lor nu doar față de germanii creștini, ci chiar față de evreii autohtoni. Un alt element important în crearea națiunii, și anume povestea trecutului istoric eroic, a intrat în grija unor istorici germani naționaliști, cum ar fi constituționalistul liberal Friedrich Dahlmann (1785-1860), a studentului său conservator, Heinrich von Treitschke (1834-1896), și a altora mai puțin conservatori, cum ar fi Theodor Mommsen (1817-1903) și Heinrich von Sybel (1817-1895). Dahlmann a murit înainte de unificare, dar a
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
constituționalistul liberal Friedrich Dahlmann (1785-1860), a studentului său conservator, Heinrich von Treitschke (1834-1896), și a altora mai puțin conservatori, cum ar fi Theodor Mommsen (1817-1903) și Heinrich von Sybel (1817-1895). Dahlmann a murit înainte de unificare, dar a pus bazele istoriilor naționaliste prin istoriile revoluțiilor engleză și franceză, judecându-le pe acestea ca fiind fundamentale pentru construirea unei națiuni. Dahlmann însuși vedea Prusia ca agentul logic al unificării. „Istoria Germaniei în secolul al XIX-lea” de Heinrich von Treitschke, publicată în 1879
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
trasarea rolului Prusiei de salvator al germanilor de la noua creștere a puterii lui Napoleon în 1814, la Waterloo, creând o aparență de mai mare unitate economică și unind germanii sub un singur steag după 1871. În această concepție, rolul istoricului naționalist este să scrie istoria națiunii; aceasta presupune vederea trecutului acelei națiuni cu scopul unei istorii naționaliste. Procesul scrierii istoriei este un proces de amintire și uitare: de alegere a unor anumite elemente care trebuie aminitite, adică accentuate, și ignorarea sau
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]