5,724 matches
-
un recurs punitiv. Când tanti Sofița hotăra că ei trebuiau să se întindă cât le era plapuma, era de la sine înțeles că întregul sens al zicerii nu se dezvăluia decât în case nevoiașe, unde se înveleau câte trei cu o pătură. Că pătura era stadiul superior al plăpumii. De unde și ironia cu care pronunța cuvântul plapumă tanti Sofița. Marinel a plecat în viață cu convingerea că în tot ce era bun și frumos se ascundea o mare provocare, pe care era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
punitiv. Când tanti Sofița hotăra că ei trebuiau să se întindă cât le era plapuma, era de la sine înțeles că întregul sens al zicerii nu se dezvăluia decât în case nevoiașe, unde se înveleau câte trei cu o pătură. Că pătura era stadiul superior al plăpumii. De unde și ironia cu care pronunța cuvântul plapumă tanti Sofița. Marinel a plecat în viață cu convingerea că în tot ce era bun și frumos se ascundea o mare provocare, pe care era mai sănătos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
arborele genealogic. Nu se iubesc îndeajuns, își adaugă mereu alte cauze, ca să nu se iubească chiar deloc. Turnătorul nostru din dormitorul A era bocciu, mărunțel, vânjos, pistruiat, indigest, mohorât și ducea la bătaie. O jivină rătăcită printre oameni. Îi puneam pătura-n cap imediat după stingere, iar el mai icnea uneori, dar de urlat, ca turnătorul lipsit de orice urmă de demnitate din dormitorul B, care țipa înainte să fie bumbăcit, niciodată. Într-un fel, ne mândream cu turnătorul nostru. Turnătoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
era, așa cum spun politicienii când n-au o definiție mai bună pentru oamenii cu fundul în două luntri, un factor de echilibru. Ne-a echilibrat în toți anii de liceu, l-am echilibrat și noi de mai multe ori cu pătura-n cap și nici nu m-am mirat când l-am văzut, peste ani, cu grad mărișor în Ministerul de Interne. De data asta, pe fruntea lui nu mai scria cu litere mari: „Feriți-vă de mine, că le zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
comuniști care fuseseră hărțuiți În Baquedano. „Cei doi, amorțiți de frig, strîngîndu-se În brațe noaptea, În deșert, erau o imagine vie a proletariatului din lumea Întreagă.“ Ca niște buni urmași ai lui San Martín, cei doi călători și-au Împărțit păturile cu ei. „A fost unul dintre cele mai friguroase momente pe care le-am trăit, dar și unul În care m-am simțit ceva mai Înfrățit cu această specie umană, pentru mine, cel puțin, ciudată.“ Această stranietate, adînca separare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate, pîine, brînză și pături a aprins o scînteie care a scos la lumină o dureroasă delimitare. În tot cazul, se găseau În Chuquicamata, cu mina și minerul din sud: „Eficiența rece și resentimentul neputincios merg mînă-n mînă În mina cea mare, legate, În ciuda urii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de atîtea constraste și Învățăminte, cu atîta comedie și tragedie la un loc, precum e viața Însăși, și după ce am comentat - nu exhaustiv, ci doar făcînd sugestii -, Închei cu imaginea glorioasă a lui Che, la sosirea În Caracas, Înfășurat În pătura de drum, privind de jur-Împrejur panorama sud-americană, „bolborosind tot felul de versuri, legănat de torsul camionului“. Vă las, acum, fără alte comentarii, fiindcă, În măreția sa teribilă, neîmpodobită, capitolul final, „Însemnare pe margine“, nici nu mai are nevoie și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
La umbra copacilor imenși, unde sălbăticia oprise Înaintarea civilizației, ne făceam planuri să construim un laborator În aceste locuri, cînd ne terminam excursia. Ne imaginam ferestre mari de la care să se vadă tot lacul, iernile care acoperă pămîntul cu o pătură albă; șalupa pe care aveam s-o folosim ca să traversăm lacul; cum vom pescui, dintr-o barcă, pe mijlocul lacului; excursii nesfîrșite În pădurea aproape virgină. Cu toate că s-a Întîmplat adesea ca, pe parcursul călătoriei noastre, să vrem să rămînem În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
stricat ca să putem dormi În baraca unui muncitor de la drumuri, un șiretlic foarte util, fiindcă frigul era deosebit de aspru În noaptea aceea. Era atît de crîncen, Încît a apărut și un musafir care ne-a rugat să-i Împrumutăm niște pături, fiindcă el și soția lui, care stăteau cu cortul pe marginea lacului, aproape Înghețaseră. Ne-am dus să bem un mate cu acest cuplu stoic, care trăia de ceva vreme pe lîngă lacuri doar cu cortul și cu ce-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pielea de oaie pe care o foloseam ca pernă. În vreme ce-mi făceam inhalația, zgomotul aparatului l-a trezit pe colegul meu de pat, care a făcut o mișcare bruscă, apoi a amuțit. I-am simțit corpul Încordîndu-i-se sub pătură, apucînd un cuțit și ținîndu-și răsuflarea. Avînd Încă proaspătă În minte experiența din noaptea precedentă, m-am hotărît să rămîn la locul meu, de frică să nu fiu Înjunghiat, În caz că vedeniile erau cumva contagioase prin părțile astea. Am ajuns În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
-l creionează În imagini semnificative, reprezentarea simbolică a orașului va rămîne Întotdeauna sub forma unor flăcări Înverșunate. Era ultima zi a șederii noastre și, după numeroase ciocniri de pahare care exprimau frumoasele noastre sentimente de rămas-bun, ne-am Încolăcit sub pături și am adormit. Mult-așteptata sirenă a sfîșiat liniștea nopții, chemîndu-i și trezindu-i pe voluntarii de serviciu, străbătînd chiar pînă la patul lui Alberto, din care acesta a sărit mult prea repede. Ne-am ocupat imediat pozițiile, cu toată seriozitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
săi, dispăruți În chip misterios, despre care se spunea că sînt pe fundul mării. Cei doi, amorțiți de frig, strîngîndu-se În brațe noaptea, În deșert, erau o imagine vie a proletariatului din lumea Întreagă. Nu aveau nici măcar o amărîtă de pătură cu care să se acopere, așa că le-am dat una de-a noastră, iar eu și Alberto ne-am Înfășurat cu cealaltă cît de bine am putut. A fost unul dintre cele mai friguroase momente pe care le-am trăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
răscrucea drumurilor. Am Început să mergem cu rîvnă spre o casă care știam că se află la numai 8 kilometri distanță, dar nici n-am ajuns bine la jumătatea drumului, că ni s-a și făcut somn. Am atîrnat o pătură Între un stîlp de telegraf și o bornă kilometrică și ne-am băgat sub ea - baie turcească pentru corp, baie de soare pentru picioare. După două sau trei ore, după ce pierduserăm fiecare aproape trei litri de apă, a trecut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
uruguaian de raliu, care a fost lovit de alt șofer În timp ce ieșea din boxa pentru alimentare cu combustibil. Un șir de camioane ne-a plimbat prin toată regiunea, pînă cînd am ajuns, Într-un final, În Iquique, Înfofoliți bine În pături de lucernă - aceasta fiind Încărcătura camionului care ne-a dus pe ultima bucată. Sosirea noastră, cu soarele care ne răsărea din spate, proiectîndu-ne reflexiile asupra celui mai pur albastru al unei mări matinale, părea scoasă din O mie și una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nici apă cu care să ne facem de mîncare sau să ne fierbem un mate. Frigul se Întețea; climatul deșertic și altitudinea la care ajunseserăm ne cam Încolțiseră. Eram incredibil de epuizați. Am hotărît să ne Întindem pur și simplu păturile pe jos și să dormim pînă În zori. Luna nu se vedea, iar noaptea era foarte Întunecată, așa că am pipăit cu degetele cum să Întindem păturile și ne-am Învelit cît de bine am putut. După cinci minute, Alberto mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cam Încolțiseră. Eram incredibil de epuizați. Am hotărît să ne Întindem pur și simplu păturile pe jos și să dormim pînă În zori. Luna nu se vedea, iar noaptea era foarte Întunecată, așa că am pipăit cu degetele cum să Întindem păturile și ne-am Învelit cît de bine am putut. După cinci minute, Alberto mi-a spus că Înghețase bocnă; i-am răspuns că bietul meu corp era Încă și mai rece. Dar fiindcă nu făceam Întrecere cine Îngheață mai tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
eram epuizați, iar ceasul meu spunea că nu e decît 12.30. O estimare cît de optimistă tot ne dădea cel puțin Încă cinci ore de mers prin noapte. Alte discuții și Încă o Încercare de a ne culca Între pături. După cinci minute, eram iarăși pe drum. Noaptea abia Începuse, dar am văzut niște faruri În depărtare; nu era ceva nemaipomenit de emoționant, fiindcă șansele să ne ia erau mici - dar măcar se mai lumina drumul. Și așa s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de viață. Cu oasele Încă pătrunse de frigul nopții, imaginația noastră colorată a transformat Argentina Într-o viziune ademenitoare din trecut. Entuziasmați de bunătatea timidă a cholos-ilor∗, ne-am dus Într-o albie secată din apropiere, unde ne-am Întins păturile și am dormit, sub mîngîierea soarelui care răsărea. La 12 am pornit din nou, mult mai fericiți; trecuserăm peste suferințele din noaptea precedentă, urmînd sfatul bătrînului Vizcacha∗. Dar drumul era lung, așa că n-a trecut prea mult și frecvența popasurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
apoi ne-am odihnit o vreme, căci la trei noaptea urma să plecăm spre Puno cu un camion care transporta oameni. Mulțumită Gărzii Civile, călătoream pe gratis. EN LOS DOMINIOS DE LA PACHAMAMA Pe tărîmurile Pachamamei PÎnă la ora trei dimineața, păturile poliției peruane Își demonstraseră valoarea, Îmbrățișîndu-ne cu o căldură care ne-a repus pe picioare. Apoi, cînd polițistul de serviciul ne-a zgîlțîit pînă ne-am trezit - căci mergea un camion pînă În Ilave -, ne-am văzut În trista situație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vîntul ne biciuia din plin trupurile și, În cîteva minute, eram de-a dreptul Înghețați. Camionul continua să urce și, cu fiecare minut care trecea, frigul devenea tot mai intens. Ca să nu cădem, trebuia să ne ținem mîinile afară din păturile care ne adăposteau cît de cît trupurile; era greu să ne schimbăm chiar și un pic poziția fără să fim la un pas de a risca să zburăm cu capul Înainte, pînă În spatele camionului. Aproape de ivirea zorilor, o problemă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
deși poate că vreunul dintre credincioși ar putea), Însă cînd am ajuns În Huancarama abia mai puteam să mă țin pe picioare. Nu mai aveam nici un pic de adrenalină și criza mea de astm s-a Înrăutățit. Învelit Într-o pătură de la poliție, am privit ploaia și am fumat țigări de foi - una după alta -, ceea ce m-a ajutat Într-o oarecare măsură să-mi mai potolesc oboseala. Spre ziuă am reușit să adorm, sprijinit de un stîlp din hol. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
asortîndu-se perfect cu zilele gri, cenușii, de munte. Am trecut de cel mai Înalt punct de pe drum, aflat la 4 853 de metri, pe cînd Încă mai era lumină afară. Deși ne aflam În timpul zilei, frigul era intens. Înfășurat În pătura mea de călătorie, holbîndu-mă la priveliștea ce se Întindea de fiecare parte, bolboroseam tot felul de versuri, legănat de torsul camionului. În acea noapte am dormit la marginea orașului, iar În ziua următoare am ajuns devreme În Lima. LA CIUDAD
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cultelor din 1948 și acuzat de organele securității pentru activitatea sa religioasă și încadrat în lotul „Partizanii României creștine”, conform declarației Pr. Iosif Simon. I s-a întocmit un dosar prin care era învinuit, chipurile, că ar fi sustras niște pături la inventar, cu ocazia predării Casei de noviciat, după reforma cultelor și naționalizarea localurilor de cult care au fost predate Ministerului Învățământului; dar această acuzație nu corespundea adevărului. În baza acestei reclamații Pr. Anton Bișoc a fost invitat pentru un
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
zicându-i: „Vino, te rog, părinte, de mă însoțește la procuratură, pentru că cine știe ce vor face cu mine, măcar Sfinția ta să dai de știre la alții” (conf. Pr. A.B.) La interogatoriu Pr. Anton Bișoc se angajase să plătească acele pături, pentru ca problema să se termine, dar nu s-a întâmplat așa, pentru că cele două canalii din Săbăoani, șeful miliției Colibaba Mihai și maiorul Pârvu Constantin, securist, n-au așteptat verdictul instanței judiciare, ci au procedat în mod abuziv la arestarea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
uneori să ne povestească și nouă câte ceva din anii grei de închisoare. Atunci Pr. Mihai începea să ne spună, cum la Bacău a stat o iarnă la securitate fără foc, fără sticlă la geam și acoperindu-se numai cu o pătură ruptă. Cum de aici a fost dus în lanțuri la Jilava, unde a botezat pe un ateu care dorea să devină creștin și care la scurt timp a și murit împăcat cu Dumnezeu. Tot el mai povestea cum a fost
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]