8,430 matches
-
Ca atare, în acest context sau sistem are loc o evoluție permanentă, ca în nici un alt domeniu al activității umane."(s.n.)221 Și-n cazul de față se poate observa cu ușurință adaptabilitatea cu care Dilthey își înzestrează în general paradigmele. Conceptele traversează epocile și oferindu-i creației un motiv și un cadru de desfășurare; ele se află într-un continuu efort de redefinire, dar nu sunt "personificate" în sens hegelian, în virtutea unui joc al logicii atotputernice, ci se remodelează în funcție de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
continuitate și progres într-un cadru paradigmatic, adică despre progresul tipologic. Chiar dacă discuția viza atunci doar tipurile de sisteme filozofice și nu sistemele culturii în ansamblul lor -, ea poate fi extrapolată acum și asupra acestora, pentru că, așa cum am arătat, dincolo de paradigma fiecărui tip de sistem filozofic, există o paradigmă a filozofiei ca "sistem cultural" (vezi trăsăturile ei esențiale care configurează conceptul generic de "filozofie"). Iar cum orice "sistem cultural" are, ca și filozofia, propria lui paradigmă, putem vorbi fără a forța
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
despre progresul tipologic. Chiar dacă discuția viza atunci doar tipurile de sisteme filozofice și nu sistemele culturii în ansamblul lor -, ea poate fi extrapolată acum și asupra acestora, pentru că, așa cum am arătat, dincolo de paradigma fiecărui tip de sistem filozofic, există o paradigmă a filozofiei ca "sistem cultural" (vezi trăsăturile ei esențiale care configurează conceptul generic de "filozofie"). Iar cum orice "sistem cultural" are, ca și filozofia, propria lui paradigmă, putem vorbi fără a forța cu nimic lucrurile despre progres paradigmatic. În plan
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pentru că, așa cum am arătat, dincolo de paradigma fiecărui tip de sistem filozofic, există o paradigmă a filozofiei ca "sistem cultural" (vezi trăsăturile ei esențiale care configurează conceptul generic de "filozofie"). Iar cum orice "sistem cultural" are, ca și filozofia, propria lui paradigmă, putem vorbi fără a forța cu nimic lucrurile despre progres paradigmatic. În plan sincronic însă, "sistemele culturale" sunt determinate de același mod de concepere a realității, de un Zeitgeist dominant (vezi evoluția proceselor psihice). Tocmai "spiritul epocii" îi asigură autonomia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Tocmai "spiritul epocii" îi asigură autonomia perioadei istorice respective. În această măsură putem vorbi așadar despre discontinuitate. "Centrată în ea însăși", fiecare epocă se raportează la sine, descoperind propriile adevăruri în limitele unor exigențe paradigmatice. Am spune că, dacă în virtutea paradigmelor conceptele însele sunt "transmisible", produsele culturale și, în consecință, chiar culturile edificate pe rezidualitatea unor asemenea concepte sunt "netransmisibile", "impermeabile", "unice"234, în sensul că fiecare epocă-și are propria Weltanschauung, pe care n-o putem socoti "depășită" sau perimată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofice și "o coapartenență de conținut": raportarea statornică la "enigma vieții și a lumii"). "Și tot atât de puțin continuă Spengler are filozofia întotdeauna și pretutindeni aceeași materie"235 (fiindcă de fiecare dată există alte circumstanțe individuale, social-istorice și culturale, care umplu paradigma filozofiei cu un alt conținut altfel spus, cu alte date ale realității și, ca atare, le imprimă sistemelor alte rezolvări). Numai că în radicalismul lui, Spengler încheie contrazicându-și afirmația inițială în legătură cu imposibilitatea filozofilor de "a-și alege materia": Nu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
viziuni despre lume și așa cum vom vedea de îndată consideră că nu mai avem "nici posibilitatea de a crea tipuri inedite", așa cum se exprima M. Florian. Pentru Dilthey, variabil este doar numărul unor Weltanschauungen concepute în cadrul limitat al celor trei paradigme. 196 Ibid. 197 M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 518. 198 M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 374. 199 Se înțelege că filozoful german ajunge la aceste idei în urma analizei expuse mai sus. Ele nu se constituie nicidecum într-o condiție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unități" (s.n.) "unități date, nu deduse"-, adică din structuri "pe care le înțelegem din interior". Cu alte cuvinte, obiectul acestor științe noologice unde, spre a ajunge la comprehensiune, trebuie "să ne cufundăm cu toate forțele sufletești" se structurează în funcție de niște paradigme particulare. El "se edifică abia singur", inductiv, pe măsură ce "îl analizăm și-l înțelegem", fiindcă "aici mai întâi înțelegem, pentru a cunoaște treptat"41. Până la urmă apreciază Dilthey -, "viața însăși" diferențiază între ele aceste științe, iar nu noi pe baza unei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Până la urmă apreciază Dilthey -, "viața însăși" diferențiază între ele aceste științe, iar nu noi pe baza unei "analize teoretice": "Locul lor nu este determinat prin raportarea la o știință universală", la "o unitate" (s.n.)42 dinainte stabilită, adică la o paradigmă unică și atotcuprinzătoare, ci numai "prin raportarea la realitatea vieții și prin descrierea acesteia"43. 3. Corelațiile trăirii Andrei Marga consideră că Dilthey "intercalează"44 în relația dintre subiect și obiect viața, întrucât conștiința ("punctul de plecare al filozofării", cum
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tocmai în această "legătură dintre componentele lumii exterioare, plăsmuite în funcție de scopul unui astfel de sistem, și activitatea intensă, dar efemeră a indivizilor" (s.n.)101. Cu alte cuvinte, trăinicia sistemelor culturale este întreținută de capacitatea de integrare conștientă a indivizilor în paradigmele acestora. Se poate observa și de aici că trăirile se obiectivează abia prin corelație și expresie, ceea ce trimite încă o dată la relativizarea caracterului transcendental al conceptului de "trăire", despre care am vorbit în subcapitolul precedent. După cum am arătat deja, Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
autorul -, abia datorită semnului, gândirea-și capătă cu adevărat caracterul specific (ibid. subcap. "Funcția generală a semnului. Problema semnificației"). Concluzia pe care o desprindem din această privire comparativă este aceea că în cazul lui Dithey forma simbolică, tipul, conceptul, o paradigmă oarecare păstrează o funcție pasivă, fiindcă ele nu fac decât să reproducă sintetic, în plan abstract, uniformitățile constatate în planul realității, al trăirii nemijlocite. Fiind transmisibile și reziduale (vezi II, 2Bj), ele se umplu cu un conținut, adaptându-se acestuia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
îi apare lui Dilthey ca ultimă realitate. De altfel, în capitolul următor, unde se creează un context mai potrivit, vom relua discuția despre "insondabilul" vieții și vom vedea că el se transferă și în filozofie, făcând din aceasta însăși în ceea ce privește paradigma ei o "formă deschisă". 21 V. Drăghici, Prefață la W. Dilthey, Construcția..., pp. 9-10. 22 W. Dilthey, Einleitung..., p. 119. 23 Ibid. 24 Apud V. Drăghici, Prefață la op. cit., pp. 7-8. 25 Un demers de acest tip a practicat, de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cu care se realizează un stil, dar nu despre un progres de la un stil la altul". Blaga face însă imediat o adăugire ce ne amintește de termenii în care, pe un alt plan, Th. Kuhn discută despre trecerea de la o paradigmă la alta în cazul "revoluțiilor științifice" (vezi I, nota 175): trecerea de la un stil la altul "nu se face niciodată printr-un simplu <<progres>> al tehnicii artistice. În trecerea aceasta, de importanță capitală pentru mișcarea istoriei, intervin profunde schimbări vectoriale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vocea lui Dilthey, pentru care individul izolat este "pură abstracție" vezi III, 3), ci "aparține comunității culturale și epocii"32. Prin aceasta, Husserl izolează orice Weltanschauungsphilosophie de știință și o împinge în zona istorismului, fără a admite, precum Dilthey, că paradigma ei este de fapt paradigma filozofiei în genere. De altminteri, el afirmă categoric și oarecum depreciativ că filozofia modernă a unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de vedere, nu aceasta este "esența filozofiei". Husserl
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
individul izolat este "pură abstracție" vezi III, 3), ci "aparține comunității culturale și epocii"32. Prin aceasta, Husserl izolează orice Weltanschauungsphilosophie de știință și o împinge în zona istorismului, fără a admite, precum Dilthey, că paradigma ei este de fapt paradigma filozofiei în genere. De altminteri, el afirmă categoric și oarecum depreciativ că filozofia modernă a unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de vedere, nu aceasta este "esența filozofiei". Husserl consideră așadar că o Weltanschauungs-philosophie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
le-ar fi gândit! Consider două întrebări importante, mai ales din perspectiva unei abordări filosofico-istoriografice: 1) Cum s-a format puterea-cunoaștere? 2) Cum funcționează puterea-cunoaștere în cadrul societății noastre? Două întrebări dificile, cărora am să încerc să le formulez posibile răspunsuri. Paradigma relațiilor cunoașterii cu puterea rămâne deschisă și cu atât mai puțin depășită de către gândirea din prezent. Istoricii-intelectuali (exponenții intellectual history!) au în natura gândirii lor o serie de concepte abstracte și confuze. Este și cazul lui Foucault, ce a inventat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
anteriore, deși pare ceva hilar și paralel cu "lumea reală", ceva "defazat" în ochii masei de ignoranți "intelectuali". Așadar puterea-cunoaștere este rezultatul luptelor de idei și de programe social-politice, rezultatul a două, trei generații de schimbări ideatice, tehnologice, științifice. Această paradigmă putere-cunoaștere se afirmă, cel mai vizibil și tonal, în cartea A supraveghea și a pedepsi: Nașterea închisorii (1975), dar numai din perspectiva tehnicilor de supraveghere și a posibilităților de control ce au fost proferate de către instituții și prin discursurile "filosofico-morale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cetățenilor săi, Kant vede, prin particularismul gândirii sale, că "posesiunea puterii corupe inevitabil libera judecată a rațiunii"93. În concepția sa, puterea distruge judecata echilibrată și imparțială asupra lucrurilor și asupra oamenilor. Astfel, puterea și cunoașterea adevărată se exclud, menținând paradigma lui Platon: puterea nu se întâlnește cu ideea de cunoaștere. De fapt, puterea se întâlnește cu Posibilitatea unor altfel de cunoașteri pe lângă cele impuse de Sisteme! Michel Foucault a rupt-o cu întreaga percepție și tradiție kantiană, atunci când spune că
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
etc. Acest demers se cuvine mereu continuat și revizuit dincolo de erudiția cu orice preț, conjuncturi aniversare sau necesități de catedră. În acest sens vom prezenta o admirabilă carte de hermeneutică literară și comparatistă scrisă de Maria-Ana Tupan, Scriitori români în paradigme universale (Editura Fundației Culturale Române, 1998, 228 pagini). Autoarea reușește să îngemăneze studiul de tip universitar cu eseul, informația inedită cu recontextualizarea unor judecăți de valoare tabuizate de autoritatea emitenților, ce nu exclude redimensionarea sau chiar dislocarea unor locuri comune
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și autoritate". Capitolul "Mihai Eminescu și epoca post kantiană", cel mai solid al cărții și care poate exista ca o carte separată, vizează contextualizarea modului eminescian de sensibilitate artistică. În literatura și filosofia universală în general și, în special, în paradigma postromantică reprezentată de Swinburne, D. G. Rosetti, W. H. Pater, Th. Gautier, G. de Nerval, Charles Baudelaire ș.a. Cu alte cuvinte, autoarea operează o dislocare a poetului nostru din paradigma pură a romantismului european, unde a fost plasat de majoritatea
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
literatura și filosofia universală în general și, în special, în paradigma postromantică reprezentată de Swinburne, D. G. Rosetti, W. H. Pater, Th. Gautier, G. de Nerval, Charles Baudelaire ș.a. Cu alte cuvinte, autoarea operează o dislocare a poetului nostru din paradigma pură a romantismului european, unde a fost plasat de majoritatea cercetătorilor, spre a demonstra apartenența poeziei și a prozei eminesciene la o tendință formalizantă, estetizantă, decadentă. Explorând nuanțat lucrarea "Fragmentarium", dar și multe poeme postume eminesciene, Maria-Ana Tupan insistă asupra
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cunoscuți în istorie ca babilonieni, asirieni, caldeeni, amoriți, canaaniți, fenicieni, arabi, evrei etc. Originea lor comună este atestată de numeroase similarități în plan lingvistic (rădăcina verbală triconsonantică, timpul verbelor are doar două aspecte - îndeplinit și neîndeplinit, conjugarea verbelor urmează aceleași paradigme, pronumele personale, numeralele și denumirea părților corpului sunt aproape identice), în plan social (instituții sociale și credințe religioase cu substrat asemănător) și în plan psihosomatic (trăsături fizice și mentale apropiate). Alte teorii localizează leagănul trunchiului semitic comun undeva în estul
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3051]
-
spune că romanul înclină spre o vîrstă a decadenței (în raport cu procedeele clasicizate și cu veritabila hegemonie a realismului, acceptat drept canon al ficțiunii romanești), alunecare resimțită de artiști, pe rînd, drept simptom al crizei modelului, semn al iminentei schimbări de paradigmă, ecou al naturii "celibatare"a operei. (1) "Romanul celibatar" este una din metaforele critice, venind din zilele noastre, pentru formula impusă literar de scriitori ai "celui de-al doilea modernism", postbalzacian, printre care André Gide și, în mod diferit, specific
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
romanescul poate "îmbrăca toate formele ficționale", fiind unul din obiectele majore ale literaturii. Este, de asemenea, unul din "arhetipurile modalizării ficționale", ceea ce înseamnă că însăși invenția literară s-a identificat, cîndva, cu maniera "romanescului". Iată cîteva din particularitățile trecute în paradigma sa de Jean-Marie Schaeffer: a) Importanța acordată, în înlănțuirea cauzală a diegezei, domeniului afectelor, pasiunilor și sentimentelor, precum și modalităților lor de exprimare; b) În programul romanescului, acțiunea este motivată în special prin "traducerea" comportamentală a vieții afective a personajelor și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
anul la care ne referim James Joyce îi dădea ultimele retușuri." (11) Pentru literatura română, anul 1920 este tot o placă turnantă. Apariția romanului lui Liviu Rebreanu, Ion, atestă maturizarea deplină a genului și propune o capodoperă a formulei "obiectivității". Paradigma romanului românesc se schimbă în deceniile care urmează. Fapt revelator, transformarea se produce, uneori, sub pana aceluiași artist, cum este cazul lui Liviu Rebreanu. Direcția clasică a romanului este concurată programatic și dublată de orientarea proprie veacului, spre romanul de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]