7,232 matches
-
în sonorități, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntîlnește undeva cu cerul. Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei. Aș vrea să fiu mângâiat de mâini prin care poți strecura Timpul... ...sau să fiu plâns de ochi smulși dintr-un Paradis în flăcări. Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Și eu sânt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci de a fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
face cu timpul alb, golit și dezbinat de viață, cu timpul alb al plictiselii? Nu iubești muzica decât pe litoralul vieții. Cu Wagner asiști atunci la o ceremonie a clarobscurului, la o cosmogonie a sufletului, iar cu Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la om ceea ce-i divinitatea la Dumnezeu. Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fără el noblețe în fire. Melancolia exprimă toate posibilitățile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut și nu-i ea o realizare a divinului prin fuga de Dumnezeu? În afara ei, ce-am putea opune Paradisului, când de lume nu ne mai leagă decât faptul de a trăi în ea și golul pozitiv al inimii. Avantajul neantului față de eternitate este că nu poate fi pătat de timp. De aceea se asemuiește el zâmbetului melancolic. Specificul soartei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
literar: florile și renunțarea. Europenii n-au importat numai semințe pentru această lume, ci și pentru cealaltă. Nimic nu este mai puțin francez ca feeria. Un popor inteligent, ironic și lucid și care nu-și permite să confunde viața cu paradisul, nici atunci când o cere uzul legitim al amăgirii. Feeria e cea mai mângâietoare soluție împotriva păcatului. Popoarele nordice n-au inventat-o oare pentru a scăpa de gustul amar al acestuia? Și nu e feeria o formă de utopie cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Popoarele nordice n-au inventat-o oare pentru a scăpa de gustul amar al acestuia? Și nu e feeria o formă de utopie cu elemente religioase, dar împotriva religiei? (- paradox definind orice utopie). Traducând în aproximațiile imanenței o nostalgie a paradisului, feeria nu poate fi gustată de cei ce nu cunosc această nostalgie. În clipele-n care ochii se ațintesc subit și violent spre cer, toate stâncile munților nu i-ar putea zdrobi... Este atâta onomatopee în Wagner! Natura fiind inima
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oameni se interpun mările în care m-am scufundat prin gând. Tot așa, între mine și Dumnezeu, cerurile sub care n-am murit. Este atâta risipă de suflet în parfumuri, încît florile par nerăbdătoare de a-și da duhul în Paradis. Și când oamenii vor pierde icoana acestuia, îl vor reconstitui ațipind în inima unui parfum sau potolindu-și simțurile într-o privire mărită de melancolie. După ce Adam a distrus rosturile fericirii, Raiul s-a pitulat în ochii Evei. Tot ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne înăbușim. După ce-ai vrut să răstorni lumi, ce greșeli te mai leagă de raiul vid a doi ochi infiniți și nuli? Dumnezeu, prevăzând căderea omului, i-a oferit compensația iluzorie a femeii. Prin ea, putut-a el uita Paradisul? Nevoia religioasă e răspunsul negativ. Într-un simpozion care ar reuni pe Platon și pe romanticii germani, s-ar spune aproape totul despre iubire. Esențialul ar trebui însă adăugat de Diavol. Acel ce a refuzat sfințenia, dar nu lepădarea de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu vei fi... În mod cinstit, un om nu poate vorbi decât despre el și despre Dumnezeu. În sânul vieții te afli, de câte ori spui - din tot sufletul - o banalitate... Prin ce taină ne trezim în anumite dimineți cu toate erorile Paradisului în ochi? Din ce zăcăminte ale memoriei se adapă lacrimi lăuntrice de fericire și ce lumini străvechi susțin extazul divin peste pustiul materiei? ... În astfel de dimineți, înțeleg nonrezistența la Dumnezeu. Viitorul: dorința de a muri tradusă-n dimensiune de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
căldurilor sufletului. Existența se creează în momentul subiectiv prin excelență. Căci nimic nu este în afară de năvălirile inimii. Omul suferă de o neputință de vacanță a neliniștii. El n-a reușit să lărgească orizontul rațiunii decât prin groază. Setea de un paradis al indulgenței, clădit pe un zâmbet de destrăbălări cerești... Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acordă celui atins atribute de geniu, fără suportul talentului. Nehotărârea între pământ și cer te transformă într-un sfânt negativ. Pe piscuri de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
duhului descoperă neantul imaculat din temelia aparențelor, puritatea divină sau demonică de la baza tuturor alcătuirilor. Și atunci, înțelegi că rostul din urmă al duhului e îmbolnăvirea de infinit. Când mă voi scufunda fără apel în Diavol și în Dumnezeu? În paradis, azurul îndeplinea funcția pământului pentru noi. Cei doi oameni călcau, adică, pe un deșert albastru. De aceea nu puteau cunoaște ei acolo - pe când aici, pe pământ, pe culoarea dureroasă a pământului, n-ai altceva de făcut. Smulgeți o floare sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o evoluție firească, printr-un proces natural. S-ar putea foarte bine ca la un moment dat să sfârșim cu dramatismul momentelor agonice și să intrăm într-o regiune de seninătate paradiziacă și de bucurie calmă. Oare pentru mine porțile paradisului să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau nu sânt organic și atunci bucuria le oferă destule seducții pentru a face inutilă orice justificare. Este de o mie de ori mai multă complexitate într-o disperare absolută, decât într-o bucurie absolută. Poate din acest motiv porțile paradisului sânt prea înguste pentru acei care și-au pierdut speranța... Nu este absolut nimeni care în fondul sufletului să nu aibă un regret - oricât de palid și de indecis - după durerea și boala de care a scăpat. Acei care suferă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ca majoritatea oamenilor, mor înainte de vreme. Sânt atât de rari oamenii cu adevărat entuziaști! Ar fi greu să ne închipuim o lume în care toți ar iubi totul. O lume de oameni entuziaști oferă o imagine mai cuceritoare decât imaginea paradisului, fiindcă tensiunea sublimă și generozitatea radicală întrec orice viziune paradiziacă. Posibilitățile de renaștere continuă, de transfigurare și intensificare a vieții fac din entuziast un om care este permanent dincolo de tentațiile demonice, de frica de neant și de chinurile momentelor agonice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împlinească vreodată, atunci nu ne putem gândi decât la un moment final de istorie. Numai soluția apocaliptică este o ieșire pentru ei. Neam esențialmente profetic, în profeție se va putea salva. Își va proiecta încontinuu, la cine știe ce capăt de soartă, paradisul terestru, pe care-l va ajunge pe ruinele lui proprii. N-a existat până acum popor mai avid de pământ și de viață ca el. Și cu toate acestea, tăria lui monstruoasă consistă în a fi trăit religios atașarea de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
valori nouă, într-o ordine și un stil incomparabil. Cultura românească este o cultură adamitică, fiindcă tot ce se naște în ea n-are precedent. (Și în sens peiorativ.) Fiecare reedităm destinul lui Adam; decât, acesta a fost scos din paradis, iar noi dintr-un mare somn istoric. Adamismul poate paraliza numai sufletele slabe, fără elan profetic, fără instinct combativ și voință de afirmare personală. Nu că el n-ar fi susceptibil de a provoca crize și îndoieli, ci faptul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fi fost niște visători ordinari. Construcțiile fantastice ne-au ajutat să ne controlăm iluziile. Defectul utopiilor este că au încercat să elimine din viață ceea ce are ea mai durabil: tragedia. Omul a făcut însă tot posibilul pentru a amâna paradisul terestru. Și a reușit peste așteptările lui. Dacă l-ar fi dorit cu ardoare, atunci n-ar fi refuzat așa de ușor utopiile. Nu este vorba numai de cele socialiste, ci de orie gen de utopie. Marxismul și-a făcut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mari s-au născut dintr-un sentiment escatologic. Revoluționarii au pus atâta pasiune și au vărsat sânge, fiindcă ei trăiau revoluția ca un moment final al istoriei, așa încît tot ce-i urma n-avea să mai fie istorie, ci paradis terestru. Pentru orice mare revoluționar există o soluție în istorie. Ceea ce el știe teoretic masele o simt practic. Dacă escatologia creștină "continuă" istoria într-o lume transcendentă, revoluționarul o "rezolvă" în imanență. Utopicul spiritului revoluționar pleacă din convingerea că istoria
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar mulțumi toate cu ce au, omenirea s-ar stinge de mediocritate. De nu ne vom sili noi să ne impunem în lume, se vor găsi alții care să-și construiască o glorie pe inerția noastră. Atâta vreme cât vor exista popoare, paradisul terestru este o nefolositoare năzărire. Istoria este un alt cuvânt pentru tragedie, precum viața pentru zădărnicie. Și dacă tot procesul umanității nu este decât o înălțare și o prăbușire de națiuni, o succesiune dramatică de destine, fiecare încercînd să-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dumnezeu, cu atât oamenii avansează în cunoașterea religiilor. "... dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii." De-abia s-au deschis și începe drama. Să privești fără să înțelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înțelegi, în care înțelegi prea mult... Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ți întoarcă spatele.
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac și văzu cărare de prund pe sub apă. Începu sa treacă și apa fugea rotind împrejurul gleznelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încîntată... o dorintă de fericire îi cuprinse sânul... era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele... toată încîntarea, toată beția unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns... își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei dulce în noaptea înstelată... Ea veni lângă lac și văzu cărarea de prund pe sub apă... Ea -ncepu să treacă și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice împrejurul gleznelor ei de argint... Ea se uita l-acea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dezmierdările lor și jăraticul din cămin, aruncând din când în când câte - o limbă albăstruie, lumina basrelieful lui Adam ș-a Evei. Și ei înșii, îmbrățișați astfel, li se părea a repeta acea istorie antică, zilele întîie ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac și văzu cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă și apa fugea rotind împrejurul glesnelor ei. Ea se uita la acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac și văzu cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă și apa fugea rotind împrejurul glesnelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]