7,890 matches
-
cele din urmă, în orice gândire. Astfel, sarcina deconstrucției sau a reconstrucției interioare ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"3. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, (și, implicit, negarea tradiției, ca în anumite compartimente ale modernității, precum cunoscutele mișcări de avangardă: dadaismul și suprarealismul) cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, o recontextualizare a vechiului în nou. Având convingerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a textului, prin interpretarea care i se atribuie. Conform lui Derrida, ar fi, astfel, preferabil, să luăm termenul de deconstrucție, nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci în acela de a analiza, în profunzime, nu superficial, structurile sedimentate, care formează elementul discursiv al propriei gândiri. Legat de această idee, în volumul 8 al enciclopediei The Cambridge History of Literary Criticism From Formalism to Poststructuralism, se vorbește despre teoria deconstructivistă a lui Derrida, afirmându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
oferit de normele tradiționale, dar folosindu-se de acesta. Astfel, sarcina deconstrucției ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"61. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, astfel, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, conștientă fiind că nu poate crea ex nihilo, un limbaj nou: "vorbind despre refuzul totalității, al centrului și al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale "lumii noi", festiviste, din care afectele, universul interior, trăirile autentice lipseau cu desăvârșire (...) Apelul la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
grup ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți dintre scriitorii acestui grup ideologic debutând aici sau publicându-și, în paginile ei, unele dintre cele mai bune scrieri. "În contextul epocii, "Luceafărul" se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
văzut, vreodată, ochii unui copil bolnav? Gravitatea, tristețea, nemărginita uimire, în fața durerii, care se citește acolo? Asta este ceea ce am vrut, întotdeauna, să exprim în poezie"42. Noua realitate redevine o realitate interioară, învelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată de Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încearcă să fie asemenea celorlalți, să placă altora, să impresioneze, poezia sa își pierde din valoare"49, după cum Joaquín María Aguirre Romero precizează, receptându-i poetica. Desigur, acest mod de receptare nu este singular, în perspectiva criticii. Originalul, născut din profunzimile unei ființe, care preferă să stea sub semnul tăcerii, sau al modestiei intelectuale, transpare și din naturalețea, prin intermediul căreia Ana Blandiana se lasă exprimată, în poezie. Creația devine, astfel, ritualul epifanic al unei prezențe, care se redescoperă sieși și celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu își ia o poză de inițiată, nu se înfățișează ca o preoteasă a adevărurilor inaccesibile altora, nu vorbește sibilinic, ca să mărească impresia de profunzime. Reflectează și atât. Ideile din poezia interzisă a acesteia au o nuditate de statui antice"66. Firescul intervine și în celalte creații ale acesteia. Reinstaurând romantismul 67, care vine ca o gură de aer proaspăt în atâta ariditate conceptuală a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să-i dea o formă lingvistică sobră, bine definită, cu toate (în)semnele unei poezii clasice (urmărind modele mari, ca Eminescu și Blaga)101 Cu o imensă forță de sugestie, poezia Blandianei pur și simplu te răvășește prin larghețea și profunzimea ideilor, prin puterea cuvântului poetic, prin liniștea și căldura pe care le strecoară ușor în mediul tău livresc"102. În completare, ideea asupra căreia insistă Alex Ștefănescu, analizându-i poezia Anei Blandiana, pornește din "rațiunea care nu lasă să se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
urmărindu-și obiectivul pe întreg palierul scriitoricesc al autoarei: poezie, proză, eseistică, publicistică într-o abordare istorică, teoretică, estetică si stilistică. * Considerând poezia neomodernistă un meșteșug al metaforei, pe care autorii acestui tip de texte o exploatează în întreaga sa profunzime, meșteșugind până ajung la forme inedite și surprinzătoare prin utilizarea individuală a limbii, atunci creatorul acestei poezii este un zeu, adică un subiect absolut, un eu absolut. Reconfigurarea realității, atât printr-o reconfigurare a limbajului, cât și printr-o reconfigurare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
contopirea cu lucrurile, se vrea depășită de ele, absorbită de ele, în cele din urmă, transformată prin ele. Verbul a privi se suprapune unor consemnări diferite: pe de o parte, aduce ceva din substanța vieții, pe de altă parte, din profunzimea eului. Ființa își dorește contopirea cu lucrurile, se vrea absorbită de ele, depășită de acestea."118 Poetica demetaforizării presupune și o anumită încercare de a reface vârsta pe care o trăiește, din prisma simplității și a bucuriei de a simți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
demetaforizării sau volumele reconstrucției. Desigur, noutatea unei astfel de încercări analitice nu este absolută. Poezia Anei Blandiana, deși în general abordată din punct de vedere clasic, în cadrul unor studii monografice, cunoaște, totuși, încercări minime de studii care să pătrundă în profunzimile înțelesurilor sale ermetice. Pornind, însă, de la unul dintre propriile sale crezuri poetice, pe care noi l-am considerat magistral ("Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mireasă) Observăm o imagine apocaliptică dominantă, care guvernează totul și care marchează prima etapă a ritualului salvării prin moarte. Demolarea oricărei valori, a oricărei certitudini, a oricărei speranțe este necesară unei ulterioare reconstrucții. Purificarea, la Ileana Mălăncioiu, presupune pătrunderea în profunzime a vieții, în cele mai adânci straturi, acolo unde sălășluiește moartea. Iar, dacă totul este o aparență, iar oamenii trăiesc ca într-un vis în care singura realitate este aceea a sfârșitului universal ("mirele a murit,/ Mireasa a murit și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu își ia o poză de inițiată, nu se înfățișează ca o preoteasă a adevărurilor inaccesibile altora, nu vorbește sibilnic, ca să mărească impresia de profunzime. Reflectează și atât. Ideile din poezia ei au o nuditate de statui antice"241: "Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor/ Care n-aude, nu vede, nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
înlocuită cu o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
națiunii prin cultură. Implicarea activă a omului de cultură în reeducarea și însănătoșirea maselor condamnate beznei intelectuale. Re-umanizarea cum ar spune Dan C. Mihăilescu 2 care trebuie să fie sinonimă cu definiția culturii. Departe de pretenția de a pătrunde în profunzimile temei noastre, am încercat, prin intermediul acestui studiu, să oferim o deschidere pentru posibile ulterioare cercetări, atât în ceea ce privește neomodernismul, cât și în ceea ce privește deconstructivismul lingvistic, curente unite prin atenția pe care o acordă limbajului creator de noi realități, printr-o reconstrucție a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de stilistică, necesare, sperăm, studiilor ulterioare în domeniu, care să dezbată valabilitatea cadrului teoretic propus. Cu alte cuvinte, am dorit să punem semne de întrebare asupra unui compartiment de istorie literară mai puțin studiat. Prezentarea nu reușește să pătrundă în profunzimile fenomenului în sine, din motive obiective, lesne de imaginat. Considerăm, însă, că intenția noastră principală, aceea de a stimula interesul, a fost atinsă, de aceea ne propunem, pe parcursul studiilor ulterioare să dezvoltăm subiectul, oferindu-i noi dimensiuni. Anexe [ANEXA 1
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
celălalt precum și pentru ceea ce este altceva decât propria noastră experiență culturală. „Diversitatea nu era, nu este un defect al ființei umane” - ne spune profesorul Gheorghe Vlăduțescu, adăugând că: „Îndemnând la cunoaștere de sine, Socrate Îndrepta pe fiecare către ceea ce, În profunzimile sale, era mai puțin, tot mai puțin individuat și tocmai de aceea mai autentic. ‹‹Celălalt›› nu putea fi descoperit prin perceperea a ceea ce desparte, ci a ceea ce unește”. Altul decât noi Înșine - ca și altceva decât propria noastră cultură - nu
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
și de la existent la celălalt de lângă noi.29” 3. Elementele acestei concepții ce revoluționează etica În societatea comunicațională pot fi rezumate astfel: asumarea propriului destin aparține ontologicului; asumarea destinului celuilalt aparține eticului, pentru aceasta Însă, etica trebuie să plonjeze În profunzimea relației intersubiective; se realizează astfel procesul intercomprehensiv, rezultat clar al complexității comunicării; raportul dintre unul și altul se relevă În transcendență ca un raport al lui „unul - pentru - altul”; astfel, activitatea comunicațională „definește de o nouă manieră subiectul etic”, care
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
ceea ce este bine sau rău, pe de altă parte, că se manifestă (cel puțin pentru o anumită perioadăă un anumit „vid” valoric, care pare să Încurajeze orice opțiune și atitudine particulară 47: „Conflictul dintre normele Situația dramatică surprinsă cu profunzime de Dostoievski, când afirmă că: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis.” Peripatethice tradiționale și cele moderne deschide indivizilor ocazii favorabile pentru a acționa În moduri neacceptate de nici una dintre ele.” Rezultatul este amplificarea fenomenelor de corupție, cu Întreg
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
filosofie primăetica se interoghează asupra a ceea ce are o incontestabilă relevanță pentru definirea condiției umane - conștiința morală. În cele ce urmează vom Încerca să demonstrăm că spiritualității românești nu i-a fost străină preocuparea de a medita, cu originalitate și profunzime, asupra acestui domeniu privilegiat al reflexiei filosofice autentice - problematica conștiinței morale. Precursorii. Ethosul geto-dac și valorile morale cuprinse și transmise de folclorul românesc evidențiază Înțelepciunea poporului român și disponibilitățile sale de a filosofa asupra trăsăturilor de conștiință ce trebuie să
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
nu este responsabil dacă nu este liber (aceasta ținând de vârstă, condiție socială, grad de culturăă; libertatea se manifestă nu numai prin justificarea acțiunii ci și prin suspendarea acesteia. Recunoscând importanța libertății În afirmarea conștiinței morale, I. Găvănescul analizează cu profunzime raportul datoriiacte meritorii. Actele meritorii - când facem ceva fără a fi obligați - sunt superioare datoriilor, numai că acestea din urmă conservă societatea omenească. De aceea, Împlinirea lor se presupune, abaterile de la datoriile morale fiind aspru pedepsite, ele reprezentând momentul de
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Libertatea este din ce În ce mai mult eteronomie: “Aceasta, pentru că libertatea se descoperă ea Însăși nedreaptă și uzurpatoare sau, uneori, chiar ucigașă, În relația cu Celălalt...” Pentru aceasta Însă, libertatea trebuie să se raporteze la Infinit. Astfel se cristalizează profunzimea interiorității: creșterea deosebită a exigenței pe care Încep s-o am față de mine, face să crească gravitatea judecății față de propria persoană, adică responsabilitatea. În acest proces, libertatea nu are ultimul cuvânt, conștiința morală este În mod esențial și continuu insatisfăcută
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
au plăcut autorului pentru că s-a recunoscut. Însă le-am scris după ce el și-a impus numele și romanele ironice, scrise cu un original spirit jucăuș. Bâlbâielile "critice", scrise pe colț de masă, uneori fără o lectură de evaluare în profunzime a întregului text, nu au niciun efect. Se scrie astăzi atâta literatură proastă cu pagini de o vulgaritate accentuată, încât roșești la lectură și închizi cartea. Ei bine, o astfel de literatură este lansată în festivități orale și scrise, absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lucrurilor pe nume, fără teama de a fi sancționat de vocea majoritară a tribului. De ce iubim femeile (carte comercială, supraevaluată) e executată sec: "Titlul cărții lui Cărtărescu angajează cuvântul "iubire", dar acoperă amintiri total lipsite de miracolul iubirii, indicibil în profunzimea lui. Pândit de pericolul grafomaniei, ca mulți alți publiciști, Cărtărescu face abuz de favoarea tiparului, publicând tot ce-i iese de sub condei." Într-un alt loc, pălmuța se duce înspre o celebritate literară ieșeană, transformată de fosta conducere a ICR
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]