5,656 matches
-
pentru creația de maturitate", observând că la originile lirismului acestuia stă melancolia și nu pesimismul, teză dezvoltată într-o demonstrație recentă de George Gană, în Melancolia lui Eminescu (2002). Desigur, intervențiile lui T. Maiorescu sunt cele hotărâtoare într-o primă receptare a operei eminesciene, în epocă și nu numai, iar exegeta are în atenție, în întregul său demers, poziția fondatorului criticii literare estetice la noi, apreciind-o ca pe un real reper axial în tot ceea ce a urmat, mai ales după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
E un bun prilej de a reține "imaginea publică eminesciană" și lansarea primelor sugestii privind "genialitatea", mai mult, mitul Eminescu, ce se va instala în conștiința critică interbelică mai ales datorită lui Ibrăileanu. Un al doilea capitol, Bazele textuale ale receptării critice, se structurează, în principal, pe urmărirea istoriei editărilor din opera lui Eminescu edițiile repetate ale lui Maiorescu, alături de cele datorate lui V.G. Morțun, Xenopol, Botez, Scurtu ș.a., în spațiul literar interbelic. Sunt analizate, pe rând, edițiile din poezia, proza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Vasiloiu nu stăruie în această direcție și nici nu acordă o prea mare atenție întreprinderilor acestora. Pe domnia sa nu o preocupă editarea în sine, ci modul în care fiecare nouă ediție propune sub unghiul interpretării critice o nouă fațetă în receptarea publică a lui Eminescu. Bunăoară, ediția lui V.G. Morțun își are importanța în tocmai încercarea de "recuperare" a lui Eminescu din manuscrise, însumând pagini din "domenii diverse", deci lărgind orizontul de cuprindere a creației acestuia, ce se arată a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vremii, exprimându-se direct sau indirect, a fost considerat (descoperit) acel nou Eminescu de care aveau atâta nevoie fiecare nouă generație de cititori și de critici literari deopotrivă, de altfel ajungându-se până azi, când chestiunea unui alt tip de receptare se pune cu și mai multă acuitate. Este, de fapt, ideea neexprimată tranșant de doamna Ioana Vasiloiu, dar urmărită cu asiduitate: ideea noutății pe care Eminescu o oferă necontenit tuturor acelora ce caută a-i pătrunde esența creației, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a tuturor orientărilor literare, culturale, politice și mai știu eu care, în dialectica evoluției societății românești, la urma urmelor. Din această perspectivă sunt utile și relevante crochiurile portretistice pe care le face unor eminescologi ce au marcat semnificativ procesul de receptare, înțelegere și popularizare, nu mai puțin de explicitare a operei eminesciene fie pozitivă, fie negativă, marcându-se astfel, cu fiecare dintre aceștia, un nou nivel al procesului hermeneutic, urmat fără întrerupere, cu varii mijloace critice, până în anii '30 când, odată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o abordare critică majoră, poate într-o teză de doctorat a cuiva, căci scrierile lui, de o însemnătate aparte pentru eminescologie, încă n-au fost adunate într-o ediție cuprinzătoare, definitorie), apoi G. Ibrăileanu, Eugen Lovinescu și Tudor Vianu. Lucrarea Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930 a doamnei Ioana Vasiloiu, structurată pe câteva nivele, "momente" distincte în "dialectica existenței operei eminesciene" momentul primei receptări, al cărui pivot îl consideră a fi Iosif Vulcan, apoi cel al receptării critice provocat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fost adunate într-o ediție cuprinzătoare, definitorie), apoi G. Ibrăileanu, Eugen Lovinescu și Tudor Vianu. Lucrarea Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930 a doamnei Ioana Vasiloiu, structurată pe câteva nivele, "momente" distincte în "dialectica existenței operei eminesciene" momentul primei receptări, al cărui pivot îl consideră a fi Iosif Vulcan, apoi cel al receptării critice provocat de ediția princeps a Poesiilor, realizată de T. Maiorescu și, în fine, momentul interbelic ca factor al "consolidării mitului eminescian" este în primul rând un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Tudor Vianu. Lucrarea Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930 a doamnei Ioana Vasiloiu, structurată pe câteva nivele, "momente" distincte în "dialectica existenței operei eminesciene" momentul primei receptări, al cărui pivot îl consideră a fi Iosif Vulcan, apoi cel al receptării critice provocat de ediția princeps a Poesiilor, realizată de T. Maiorescu și, în fine, momentul interbelic ca factor al "consolidării mitului eminescian" este în primul rând un cu totul meritoriu demers de sistematizare a drumului parcurs de critica și istoriografia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lectură atractivă, ușoară și chiar pasionantă. Domnia sa beneficiază de un limbaj exegetic format și de un compas larg de cuprindere, orientare și selectare în vastul mate rial bibliografic existent, mizând întotdeauna pe ideile-forță ce-i slujesc demonstrației. UN DOSAR AL RECEPTĂRII (Iulian Costache) O panoramare a eminescologiei, până în preajma războiului, a întreprins D. Popovici într-o primă sinteză de anvergură. Nu se punea atunci problema unei istorii a eminescologiei, deși bogăția și consecvența cu care a fost urmărit marele poet, încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
diferită în timp în funcție de schimbările mentalităților și a sensibilităților artistice din epocile succesive. Nici Iulian Costache nu-și propune să realizeze, iată, după mai bine de o jumătate de secol de la acea încercare, mai mult decât o "parcurgere a dosarului receptării", traversând epoci și survolând mentalități: Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența uni mit. (Editura Cartea Românească, București, 2008). E "un exercițiu de recuperare a istoriei receptării" și în cadrul acesteia, descifrarea "imaginii unui autor canonic", pentru a putea efectua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de secol de la acea încercare, mai mult decât o "parcurgere a dosarului receptării", traversând epoci și survolând mentalități: Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența uni mit. (Editura Cartea Românească, București, 2008). E "un exercițiu de recuperare a istoriei receptării" și în cadrul acesteia, descifrarea "imaginii unui autor canonic", pentru a putea efectua astfel o "lectură a operei eminesciene într-o anumită companie paradigmatică", totul având alura unui "studiu de caz". Domnia sa atrage atenția încă din primul moment că "receptarea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
istoriei receptării" și în cadrul acesteia, descifrarea "imaginii unui autor canonic", pentru a putea efectua astfel o "lectură a operei eminesciene într-o anumită companie paradigmatică", totul având alura unui "studiu de caz". Domnia sa atrage atenția încă din primul moment că "receptarea lui Eminescu a angajat paradigme diferite și a traversat succesive orizonturi de așteptare, determinând o serie de repoziționări simbolice, dar și consacrarea unui consens larg, ce a devenit ulterior suport al mitului eminescian". Această negociere a imaginii scriitorului, din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în planul arhitecturii imaginarului colectiv, ea însăși fiind furnizoare a unui tip de legitimitate distinctă". Un astfel de ghid de lectură oferă Iulian Costache în studiul său, pentru opera eminesciană pe care o parcurge într-un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
elocvent pentru regimul nocturn al imaginarului românesc, iar celălalt pentru regimul diurn, lucid și ironic al imaginarului nostru"), actul lecturii / actul creației, autorul cititorul, mască și sosie, epigonism, identitatea editorială etc., etc. O primă escală în acțiunea de "recuperare" a receptării, este aceea asupra polemicilor dintre Hasdeu și Maiorescu (articolul Direcția nouă...), recte Convorbiri literare și Columna lui Traian, apoi intervențiile din Revista contimporană, Literatorul ș.a. pentru a zăbovi asupra atitudinii unor personalități din epocă, în primul rând comentând impactul studiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Literatorul ș.a. pentru a zăbovi asupra atitudinii unor personalități din epocă, în primul rând comentând impactul studiului canonicului Al. Grama ("citit literal, un astfel de text nu poate decât să producă stupoare"), ca să treacă la parodicul unor scrieri literare ca receptare a operelor eminesciene (Muza de la Borta Rece, 1873 și Spiritele anului 3000, 1875), apoi luând în observare Critica științifică și Eminescu a lui M. Dragomirescu, Mihai Eminescu. Studiu critic de Nicolae Petrașcu, evident analiza lui C. Dobrogeanu-Gherea ("semioza interpretativă propusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Iruc) Avem de-acum, evident, o altă generație de comentatori ai vieții și operei lui Mihai Eminescu. Și nu este vorba doar de un firesc schimb de ștafetă ci și de un schimb de atitudine, de unghi de abordare, de receptare și înțelegere, în ultimă instanță, a personalității acestuia. Sunt tineri cercetători afirmați în ultimii zece ani, să zicem, beneficiari ai unei formații intelectuale de ultimă oră, care le dă posibilitatea să se miște lejer în câmpul de circulație valorică europeană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
el "nu este un romantic întârziat, ci participă la ceea ce s-a numit "deromantizarea" roman tismului și structurarea poeziei moderne românești, implicit europene (fără a influența, ci doar consolida noutatea)". E, fără îndoială, o semnificativă schimbare a capului compas în receptarea acestei creații, cu atât mai mult cu cât, pentru autorul studiului, "Eminescu circulă în Europa prin "Geistzeist-ul" comun", și chiar dacă e de formație germană, el, ca poet modern, "nu putea fi altfel decât în asemănare cu Mallarmé, Rimbaud, Valéry", căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai târziu, abia azi el poate fi cu adevărat înțeles, asta pentru că "modernitatea lui Eminescu" trebuie dedusă din "analiza comparată cu unii dintre cei mai mari poeți europeni: Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, iar mai târziu, Paul Valéry. Din receptarea unor idei care erau deopotrivă ale lui Eminescu și ale acestor poeți nu a fost sesizat un proiect de multe ori identic. Aceasta s-a datorat tocmai acelui Eminescu considerat esențial romantic". De aceea "trebuie să intereseze", precizează Paul Iruc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
necunoașterii de către editoare a formelor de limbă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea" etc. În consecință, profesorul ieșean solicită "relectura originalelor, făcută de experți" ca fiind "nu numai necesară, ci și obligatorie". Foarte interesante sunt comentariile privind receptarea operei lui Eminescu, de-a lungul vremii, până azi, în paginile revistei Viața românească, criticul distingând câteva etape esențialmente diferite. Cea dintâi este aceea în care aflăm cu precădere contribuția lui G. Ibrăileanu, ce ține până prin 1930, tânărul critic de pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și scrisul lui fiind "răstălmăcite în mod grosolan și sinistru". În fine, etapa de după 1964, ce se întinde până azi, este cea care impune o "clară deschidere către normalitate". Fără îndoială, Dan Mănucă face utile și incitante punctări, dar studiul receptării lui Eminescu în paginile revistei ieșene s-ar preta, evident, pentru o mult mai amplă abordare (Meandrele receptării viețiste). Într-o privire caleidoscopică asupra câtorva cercetări eminesciene, intitulată Necunoscute, se oprește asupra contribuției Aureliei Rusu la dificila sarcină a editării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
până azi, este cea care impune o "clară deschidere către normalitate". Fără îndoială, Dan Mănucă face utile și incitante punctări, dar studiul receptării lui Eminescu în paginile revistei ieșene s-ar preta, evident, pentru o mult mai amplă abordare (Meandrele receptării viețiste). Într-o privire caleidoscopică asupra câtorva cercetări eminesciene, intitulată Necunoscute, se oprește asupra contribuției Aureliei Rusu la dificila sarcină a editării scrierilor lui Eminescu, vorbind despre cel de al șaselea volum din seria de Opere pe care o realizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
le abordează Dan Mănucă în studiile sale impun mai ales spiritul critic profund și obiectiv al unui temeinic și neobosit cercetător în domeniu, ce oferă, de fiecare dată, deschideri noi de interpretare și apreciere a fenomenului în sine al eminescologiei. RECEPTAREA CRITICĂ ȘI DESPĂRȚIREA DE EMINESCU? (Adrian Dinu Rachieru) În ciuda faptului că nu puțini sunt astăzi aceia care contestă eminescologia ca preocupare, ca să nu spun disciplină (desigur, e prea mult) distinctă în cadrul larg și cuprinzător al criticii și istoriei noastre literare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
critic incisiv și foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul său) ne oferă acum o suită de studii pe această temă, organizate unitar sub genericul Eminescu după Eminescu*, propunându-și să urmărească, pe firul unor coordonate esențiale de desfășurare, "odiseea receptării critice" a operei eminesciene, făcând observația, dintr-un bun început, că orice scriitor "citit și recitit, pentru un public nou" e "un "altul", scăzând sau dimpotrivă", fără a putea scăpa în comentariile la adresa lor de "invazia amatorismului cras" care, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tocmai acest fapt "confirmă dominația (supremația) unui mit identitar", Eminescu fiind "un nume de brand", ce degajă un "mare impact" și o rezonanță simbolică", dincolo de o "cultură [...] confiscată de teletropism", ceea ce, evident, nu poate însemna despărțirea de Eminescu. În disputa receptării critice a operei eminesciene, o problemă majoră o reprezintă felul în care, pe de-o parte Eminescu a luat atitudine, ca publicist, în chestiunea răpirii Basarabiei și a Bucovinei, nu mai puțin în privința modernizării României, atacând clasele superpuse, ambele fronturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
seduși de moda demitizării și stimulați de un ciudat, reprobabil și profitabil "antiromânism românesc"". Adrian Dinu Rachieru nu este însă doar un combatant polemist. El are cumpăna echilibrată a analizei operei eminesciene, pe care o propune în dezbatere prin tocmai receptarea ei critică. "O discuție pe această temă susține el cu îndreptățire presupune, obligatoriu, reîntoarcerea la Eminescu. A redescoperi prospețimea textelor prin lectură, dincolo de colbuitele clișee didactice, dincolo de avalanșa de sinteze și analize (urmând a fi doar îngurgitate) procură pricepătorilor delicii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]