4,832 matches
-
care Imperiul Otoman nu putuse, sau nu dorise să le respecte, datorită caracterului musulman nonsecular. Proclamația mai cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe otomanilor, deoarece acestea erau în principal funcție de afilierea religioasă a contribuabililor. Rezultatul final al răscoalelor sârbilor a fost câștigarea suveranității. A fost fondat Principatul Serbiei, cu propriul parlament, guvern, cu propria constituție și casă regală. Din punct de vedere social, revoluția a introdus valorile societății burgheze . Din acest motiv, unii istorici consideră Revoluția Sârbă drept cea
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
pe tronul otoman s-a urcat unul dintre fii săi, Murad al II-lea. Murad a fost obligat să-și petreacă primii ani de domnie luptând împotriva pretendenților la tron și pentru înăbușirea rebeliunilor, cea mai importantă fiind cea a sârbilor. Murad a făcut o scurtă vizită la Constantinopol în 1423, a asediat orașul câteva luni mai târziu și i-a forțat pe bizantini să plătească un tribut mai mare. În timpul asediului, controlul împăratului bizantin asupra orașelor-state grecești a fost puternic
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
de retragere a soldaților otomani a fost oprită de venețieni. După ce venețienii au primit întăriri, ei au reușit să cucerească orașul. Bătălia pentru Salonic a fost decisă de intervenția lui Murad, care a reușit să înfrângă o alianță a venețienilor, sârbilor și ungurilor. Papa Martin al V-lea a încurajat și alte statele creștine să trimită trupe în Balcani, dar doar Austria a mobilizat în acest scop un corp de oaste. Războaiele din regiune au continuat cu atacul otomanilor împotriva Țării
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Războaiele din regiune au continuat cu atacul otomanilor împotriva Țării Românești, asupra cărei turcii își pierduseră înfluența în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân și a interregnului. Valahia devenise între timp vasal al Regatului Ungariei. Odată ce armata otomană a invadat Valahia, sârbii au început să atace Bulgaria și, concomitent, emiratul anatolian Karamanid a atacat din est Imperiul Otoman. Murad s-a văzut obligat să-și împartă forțele. Principala forță a trebuti să apere Sofia, iar restul a fost trimisă în Anatolia. Corpul
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
împartă forțele. Principala forță a trebuti să apere Sofia, iar restul a fost trimisă în Anatolia. Corpul de oaste turcă din Țara Românească a fost zdrobit de unguri și valahi, care după această victorie s-au îndreptat spre Bulgaria, unde sârbii și otomanii se înfruntau deja. Sârbii au fost înfrânți și s-au retras în grabă. Ungurii s-au retras în Valahia când și-au dat seama că nu au puterea să în lovească pe turci pe la spate. Murad a fortificat
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
să apere Sofia, iar restul a fost trimisă în Anatolia. Corpul de oaste turcă din Țara Românească a fost zdrobit de unguri și valahi, care după această victorie s-au îndreptat spre Bulgaria, unde sârbii și otomanii se înfruntau deja. Sârbii au fost înfrânți și s-au retras în grabă. Ungurii s-au retras în Valahia când și-au dat seama că nu au puterea să în lovească pe turci pe la spate. Murad a fortificat granițele cu Serbia și Ungaria, dar
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
i-a înfrânt pe karamanizi în 1428. În 1430, o mare forță otomană a atacat prin surprindere Salonicul. Venețienii au semnat un tratat de pace cu turcii în 1432. Otomanii căpătau controlul asupra Salonicul și a teritoriului înconjurător. Războiul dintre sârbi și unguri, pe de-o parte, și otomani, pe de alta, a lâncezit până în 1441. Atunci, sârbilor și ungurilor li s-au alăturat Sfântul Imperiu Roman, Regatul Poloniei, Albania, emiratele Isfendiyarid și Karamanid (care au violat tratatele de pace) și
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Salonicul. Venețienii au semnat un tratat de pace cu turcii în 1432. Otomanii căpătau controlul asupra Salonicul și a teritoriului înconjurător. Războiul dintre sârbi și unguri, pe de-o parte, și otomani, pe de alta, a lâncezit până în 1441. Atunci, sârbilor și ungurilor li s-au alăturat Sfântul Imperiu Roman, Regatul Poloniei, Albania, emiratele Isfendiyarid și Karamanid (care au violat tratatele de pace) și au atacat Imperiul Otoman. Orașele Niš și Sofia au fost cucerite de creștini în 1443. După doar
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
forțele lui Mahomed. În acea perioadă, fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvinul, era mai interesat de ceea ce se întâmpla în Europa Centrală decât de Balcani și nu a acordat o atenție deosebită ocupării teritoriilor de la sudul granițelor regatului său. Sârbii au dat o ultimă bătălie la Semendria în 1459, după care statul sârb a dispărut complet. Orașul Belgrad, aflat încă sub stăpânirea Huniazilor, era ultima piedică care îl ținea pe Mahomed departe de controlul total al cursului inferior al Dunării
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
fost lector onorific de limbă cehă pe lângă Catedra de Slavistică de la Facultatea de Litere și Filosofie din Cernăuți (1935-1937). A obținut doctoratul în teologie în 1937 cu o temă de istorie bisericească universală: "„Istoria Bisericii Ortodoxe din Serbia de la creștinarea sârbilor până la desființarea Patriarhiei de la Ipec de către turci, în anul 1766“". După absolvirea studiilor universitare a devenit profesor de istorie bisericească, profesând în această calitate până în 1980. În paralel cu activitatea didactică, a fost hirotonit ca diacon (1936) și preot (1943
Milan Șesan () [Corola-website/Science/326121_a_327450]
-
Imperiului Habsburgic (1687). Pacea de la Karlowitz (1699) a stabilit frontiera dintre imperiile austriac și otoman, pe Mureș, iar Aradul a devenit centru zonal de pază a frontierei. Prin urmare, în august 1699, primele trupe de grăniceri, recrutați mai ales dintre sârbi, au fost încartiruite în oraș. În 1702 Aradul a fost ridicat la rangul de oraș cameral, statut care i-a dat facilități economice. Răscoala curuților (rebeli anti-habsburgi) din vara lui 1707 a lăsat urme adânci în viața orașului, multe clădiri
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
confirmată prin pacea de la Passarowitz (1718). Ca parte a planului de dezvoltare economică pentru regiunile nou cucerite, autoritățile imperiale au adus coloniști germani. Dintre aceștia, câteva zeci de familii din Franconia au fost aduse în Aradul Nou (1724). Românii și sârbii au populat și ei satele din împrejurimi. Populația orașului care s-a grupat în jurul cetății cuprindea grăniceri și civili (țărani, meseriași, negustori) români, sârbi, germani și unguri. Numărul de locuitori înregistrați în oraș și împrejurimi era de 441 familii în
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
aceștia, câteva zeci de familii din Franconia au fost aduse în Aradul Nou (1724). Românii și sârbii au populat și ei satele din împrejurimi. Populația orașului care s-a grupat în jurul cetății cuprindea grăniceri și civili (țărani, meseriași, negustori) români, sârbi, germani și unguri. Numărul de locuitori înregistrați în oraș și împrejurimi era de 441 familii în 1720. Aflat la întretăierea unor importante drumuri comerciale, Aradul devine cea mai dezvoltată urbe a zonei. Din punct de vedere administrativ, Aradul și zona
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
Aradului a fost al ducelui Rinaldo de Modena care l-a pierdut după opt ani. Aradul a devenit proprietate a statului (domeniu "aerarial") și orașul a căpătat noi facilități economice. Garda de frontieră a fost desființată în 1746 și majoritatea sârbilor, foști grăniceri, au plecat în Rusia. În același an, Aradul a fost ales ca centru al organizației "Comunități de Nobili". În timpul domniei Principesei Maria Tereza (1740 - 1780), orașul s-a dezvoltat sub aproape toate aspectele. Populația a crescut la 1
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
După aceea, primarul a fost desemnat, funcție de conjunctura politică, dintre germani, unguri, evrei și români. În 1871 Aradul a devenit municipalitate, încât administrația și justiția s-au separat. După instaurarea regimului dualist austro-ungar (1867) autoritățile erau dominate de maghiari și sârbi. Evoluția demografică din secolul XIX a fost spectaculoasă. În 1804 Aradul avea 8.476 locuitori, în 1850 erau 22.398 locuitori, iar în anul 1900 numărul a crescut la 56.260 locuitori. Principalele curente politice, conservator și liberal, au apărut
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
de prezența sârbească în zona Aradului. După cucerirea Aradului de către armatele imperiale comandate de prințul Eugen de Savoya, în oraș au fost așezați grăniceri sârbi. Colonizarea sârbească a avut loc ca urmare a privilegiilor ilirice acordate de împăratul Leopold I sârbilor ortodocși. Construirea lăcașului de cult pentru ei a fost finanțată de căpitanul Iovan Popovici Techelia. Biserica închinată Sfinților apostoli Petru și Pavel și-a câștigat actuala înfățișare între anii 1790-1822, fiind mărită de către Sava Techelia (1761-1842), strănepotul ctitorului. Ridicat în
Biserica Sârbească din Arad () [Corola-website/Science/322699_a_324028]
-
nouă biserică de zid, ridicată la șosea, în centrul nou al satului. Din descrierile și imaginile păstrate reținem o biserică modestă de țară, în trăsăturile ei principale asemănătoare celorlalte biserici de lemn din satele vecine. Bisericile de lemn din Cizer, Sârbi și Tusa se păstrează spre mărturie iar cele din Marin, Peceiu, Bănișor, Ban și Mal sunt cunoscute mai mult sau mai puțin din imagini de epocă sau descrieri. Biserica de lemn era ridicată în cimitirul vechi, deasupra satului, lângă drumul
Biserica de lemn din Boian, Sălaj () [Corola-website/Science/322722_a_324051]
-
din 1869 în cimitir păstrează o rozetă înscrisă în funie, motiv decorativ ce putea fi preluat din portalul de la intrare sau din fruntarul pridvorului, motiv des întâlnit la bisericile de lemn din zonă, așa cum se mai pot vedea în Cizer, Sârbi și Tusa. Tinda joasă era tăvănită pe sub tălpile puternice ale unui turn montat deasupra ei. Printr-un portal scund se intra mai departe în biserica bărbaților. Această încăpere era boltită cu scânduri groase și se încheia spre răsărit cu un
Biserica de lemn din Boian, Sălaj () [Corola-website/Science/322722_a_324051]
-
(în ; ) este un sat din municipiul Kosovska Mitrovica din Kosovo. Este o enclavă sârbă. Satul a fost prima dată menționat într-un recensământ efectuat de turci în 1455, unde erau prezente 14 case deținute de sârbi. În timpul revoltelor din 2004, 150 de case ale sârbilor au fost incendiate iar trupele de menținerea păcii, KFOR, nu au protejat satul, dar i-au evacuat pe aceștia. În februarie 2005, satul a fost complet distrus de albanezii kosovari devenind
Svinjare () [Corola-website/Science/322145_a_323474]
-
din municipiul Kosovska Mitrovica din Kosovo. Este o enclavă sârbă. Satul a fost prima dată menționat într-un recensământ efectuat de turci în 1455, unde erau prezente 14 case deținute de sârbi. În timpul revoltelor din 2004, 150 de case ale sârbilor au fost incendiate iar trupele de menținerea păcii, KFOR, nu au protejat satul, dar i-au evacuat pe aceștia. În februarie 2005, satul a fost complet distrus de albanezii kosovari devenind un oraș fantomă. Potrivit unor statistici efectuate de UNMIK
Svinjare () [Corola-website/Science/322145_a_323474]
-
au protejat satul, dar i-au evacuat pe aceștia. În februarie 2005, satul a fost complet distrus de albanezii kosovari devenind un oraș fantomă. Potrivit unor statistici efectuate de UNMIK, înainte de frământările din martie 2004 în localitate trăiau 680 de sârbi și albanezi.
Svinjare () [Corola-website/Science/322145_a_323474]
-
insulele grecești). Primele liturghii grecești au avut loc la Viena în spații închiriate, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. O capelă a fost amenajată în "Dempflinger Hof" din centrul orașului, capelă care a fost folosită în comun cu sârbii ortodocși. Deoarece sârbii ortodocși, ca supuși austrieci, beneficiau de așa numitele privilegii ilirice acordate de împăratul Leopold I, s-au iscat unele conflicte între sârbi și greci, ceea ce a dus la înființarea unei capele grecești în "Steyrer Hof". Conflictul și-
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
liturghii grecești au avut loc la Viena în spații închiriate, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. O capelă a fost amenajată în "Dempflinger Hof" din centrul orașului, capelă care a fost folosită în comun cu sârbii ortodocși. Deoarece sârbii ortodocși, ca supuși austrieci, beneficiau de așa numitele privilegii ilirice acordate de împăratul Leopold I, s-au iscat unele conflicte între sârbi și greci, ceea ce a dus la înființarea unei capele grecești în "Steyrer Hof". Conflictul și-a atins apogeul
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
amenajată în "Dempflinger Hof" din centrul orașului, capelă care a fost folosită în comun cu sârbii ortodocși. Deoarece sârbii ortodocși, ca supuși austrieci, beneficiau de așa numitele privilegii ilirice acordate de împăratul Leopold I, s-au iscat unele conflicte între sârbi și greci, ceea ce a dus la înființarea unei capele grecești în "Steyrer Hof". Conflictul și-a atins apogeul în anul 1742, când mitropolitul sârb de la Karlovitz, Pavel Nenadovic, a reușit să intre în posesia noii capele a grecilor, inclusiv asupra
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
capele grecești în "Steyrer Hof". Conflictul și-a atins apogeul în anul 1742, când mitropolitul sârb de la Karlovitz, Pavel Nenadovic, a reușit să intre în posesia noii capele a grecilor, inclusiv asupra arhivei și a casei cu bani. Divergențele dintre sârbii și grecii ortodocși din Viena s-au cronicizat pe parcursul secolului al XVIII-lea. Grecii nu au acceptat jurisdicția sârbească, ci au preferat să folosească o capelă pusă la dispoziție de ambasadorul imperial rus la Viena, contele . În aceste condiții împărăteasa
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]