4,863 matches
-
Andreea s-ar fi Întâlnit mai târziu cu producțiile noastre. Dar joc? Într-adevăr: ce fel de joc? De-a ce se juca matahala aia cârlionțată, bărbat În toată firea, noaptea, pe la ferestrele oamenilor? Nu știu cât a mai reușit s-o scalde Leac, cât a apucat să-i explice din ceea ce se Întâmpla cu adevărat, iar nasul de artist al Andreei mirosise. Știu că la un moment dat fata l-a invitat la ea, ca să-i spună mai multe, să bea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dreptate? Dobitocul! Îmi vine să-i sar În gât, sunt prea drogat, cred că reușesc doar să mârâi. De data asta am Întrecut măsura, am tras prea mult. Poate vine Leac cu o idee. Mă Întorc spre el, Îl văd scăldat ca un arhanghel În lumina veiozei, privind peste capul meu, chiar și peste capul lui Pârvu. Mă Întorc din nou cu fața la senator, de-abia acum bag de seamă că-i gol până la brâu. Cămașa e aruncată pe canapea, de sub pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cămășuță cu cravată albastră, petrecută cu un elastic pe după gulerul tare. Țintind să ajung cât mai departe, departe de bărbații și femeile care mă priveau din spate, de pe terasa albă, strălucitoare, ca să fiu doar eu, cu costumul meu cel nou, scăldat În lumină, eu - cel bun și frumos, răpitor de frumos, sclipitor de deștept, iubit. Să simt de unul singur acel fior, fără să se vadă, copleșit de toată această emoție prevestind șirurile de ani glorioși care aveau să vină, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pânzele tinereții, iubitul, închisoarea, portretul Simonettei, revede soarele, chipurile contemporanilor, casele, culorile cerului. Suferința declanșează gesturi anapoda, panica de-a reînvia : veștile proaste, nenorocirile o gonesc spre florării sau spre stadioane, să vadă copii, parcuri, biciclete, rochiile femeilor. S- ar scălda iar în râul rece, ar cere căni cu lapte proaspăt muls, ar invoca lungile beții cu vorbe și vin, până în zori... Așa s-a întâmplat, probabil, când „doctorul“ estetician i-a vizitat atelierul. Nicidecum vreo dovadă că și-ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
frunzele erau rupte doar până În dreptul pieptului nostru. Mai merserăm ce mai merserăm până ce ieșirăm Într-un luminiș, unde dădurăm peste nenumărate urme de pași. Și acestea păreau să fie ale unor copii dar, chiar atunci se porni ploaia care scălda pădurea zi de zi, iar urmele se luară cât ai bate din palme. Ne-am adăpostit sub un copac cu frunze largi Înainte ca apa să ne ude până la piele. La picioarele noastre, am zărit doi brotăcei de un roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chiar și vânători În putere ce nu aveau să intre În lupta de sânge: voiau doar să vadă cine se alegea cu izbânda. - Sunt Krog, toiagul Tatălui, stăpân al vorbei și frate de sânge cu Moru. În mintea mea se scaldă cuvintele lăsate mie de Tatăl ca să le Împart tuturor, iar carnea și oasele mele sunt moștenite tot de la el, de când l-a legat pe Kron cu vorbe ce s-au topit În trupul lui, ajungând astfel din tată-n fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În oraș. A doua oară cînd am Întîlnit moartea În oraș era iarnă, noapte, și lucrurile s-au petrecut astfel: Cam pe la miezul nopții, Într-o noapte de februarie, rece, liniștită și amară, cînd luna strălucea rece pe bolta Înghețată, scăldată Într-o lumină alb-albăstruie, cîțiva oameni stăteau Îngrămădiți pe trotuarul unei străzi cotite și derutante ce dă În Seventh Avenue, În apropiere de Sheridan Square. Oamenii stăteau În fața unei clădiri noi, aflate Încă În construcție, a cărei fațadă golașă, proaspătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
autoritar al brațelor lor ca niște catarge, le ordonă să se oprească, să pornească, să Înainteze sau să stea pe loc. În sfîrșit, chiar și mirosurile calde ale motoarelor Încinse, mirosul de ulei, de benzină și de cauciuc Încins ce scaldă suprafața albăstruie a străzii furioase par minunate, căci se contopesc cu parfumul cald, pămîntesc și dulce al copacilor, al ierbii și al florilor din parcul din apropiere. Strada toată s-a trezit brusc la viață pentru mine, lucru care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pălăria și-i spuse unui brancardier: — E-n regulă, John! Am luat-o eu! Apoi porni În urma lui pe scări. Acum era aproape dimineață, cam trei și jumătate, cerul era plin de stele delicate și strălucitoare, iar noaptea Încă liniștită, scăldată Într-un uriaș Întuneric violet, Încărcată de răcoare, dar și de bucuria expansivă și singuratică a primăverii. Undeva departe, abia perceptibil, plin de jale, Înfiorat de bucurie și de durere, se Înălța glasul unui vapor pierdut În noapte, al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se clatină orbește, se clatină la fiecare lovitură, cu brațele Încă Întinse, pînă ce cade În față, pe pămînt, cu brațele desfăcute, cu capul Într-o parte și apoi, o ultimă răbufnire de groază - lovitura ucigașă a pantofului În obrazul scăldat de sînge, fără cunoștință, iar apoi tăcere, nu se vede nimic, nu se aude nimic În afară de răsuflarea greoaie, Înecată, gîfÎită, a bărbatului buhăit, fața albă de șobolan din spatele lui, cu colții de șobolan dezgoliți de groază și licărirea stinsă, albăstruie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
interogați sever și li s-a ordonat aspru să părăsească rîndurile. Locotenentul Își culege boneta de pe jos urlînd: — Ce dracu s-a mai Întîmplat? și se repede spre locul unde cei șase au Încremenit, zdrobiți de durere, cu obrajii proeminenți scăldați În șiroaie de lacrimi. După un schimb aprins de cuvinte cu ofițerii de la masă, se lămurește despre ce-i vorba: cei șase negri, aflați toți sub comanda lui, fuseseră tratați de boli venerice și reușiseră cumva să se furișeze din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
liniștită, În clinchetul sticlelor urmat de o pauză, În pașii grăbiți ai lăptarului și În zăngănitul sticlelor, și, iarăși, În tropotul copitelor și al roților, În calmul dimineții, În puritatea luminii și În cîntecul păsărelelor ce umplea din nou strada scăldată În rouă. În toate aceste gesturi vechi și mereu noi, neschimbate, veșnic misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața, se simțea prezența uriașă și inevitabilă a războiului. Și se simțea În tăcerea tainică a amiezii, În sunetul cleștilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
prezent În strigătele Îndepărtate și În frînturile de sunete și În clinchetul clopotelor vitelor purtat de palele de vînt și În bucuria și tristețea sălbatică, Îndepărtată, jalnică, a trenului ce gonea spre răsărit, spre mare, spre război, străbătînd văile sudice scăldate În vraja verde și În farmecul auriu al miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În povîrnișuri și viroage, În văile verzi și domoale ale munților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur. — Ne Îndreptăm spre tine, stradă scăldată În zi, plină de nenumăratele făgăduințe ale vieții cu o mie de picioare! au strigat ei. Stradă scăldată În vuietul roților, stradă inundată de lungi șiruri de bărbați, de zăngănitul fanfarei strălucitoare În marș, de fîlfîitul drapelelor mîndre, stradă inundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră, stradă scăldată În aerul mișcător al dimineții poleind valurile, stradă cu docuri vechi și ruginite, pe unde bacul teșit intră spumegînd, Împovărat de un zid de fețe mici și albe, ce privesc fix, atent, În tăcere, către tine, mîndră stradă! Stradă inundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a veseliei, a căldurii și viciului, stradă a marilor hoteluri, a restaurantelor și barurilor luxoase, a luminii blînde și aurii, a luminii Împuținate și a palorii Întipărite pe mii de chipuri albe, tăcute, Însetate, din sălile aglomerate de teatru, stradă scăldată În valuri de fețe iluminate de mii de lumini, neobosite și nesătule, prinse În goana lacomă după plăceri, stradă a Îndrăgostiților cu pas lent, privindu-se pierduți În uitarea iubirii În mijlocul eternei Împletituri și țesături a mulțimii, stradă a fețelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
căsuței și a celor două femei Îi dădea cea mai intensă fericire pe care o trăise În viața lui. Le văzuse În toate nuanțele de lumină, În toate anotimpurile anului. Le văzuse În lumina aspră, golașă, cenușie, de iarnă ce scălda pămîntul uscat, Înghețat și cafeniu, și le văzuse În vraja verde și ademenitoare a lui april. Avea pentru aceste femei și pentru căsuța În care locuiau un sentiment asemănător celui pe care-l avem pentru copiii noștri, iar În timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Du-ne spre plantațiile de smaralde, spre arbuștii de diamante, munții de platină și stîncile de perle. Vino, frate, să ne adăpostim la umbra pomului În care rodește șunca și carnea de berbec, pe malurile rîurilor de ambrozie: ne vom scălda În fîntîni de lapte și vom culege chifle calde din vița de pîine“. A doua zi de dimineață, devreme, spaniolul s-a dus pe țărm cu cîțiva oameni. „CÎnd am ajuns pe uscat, scrie el, mai Întîi am căzut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de dragul ei, se zăpăcise de tot, Îți dai seama, și voia ca ea să rămînă. Și cam pe vremea aia a venit John Beals s-o vadă și cred c-a priceput cum stau lucrurile și-n ce ape se scaldă, și nu prea i-a venit la socoteală, i-a picat cam greu. Ce-i drept, totdeauna l-am socotit un om de nimic: un bărbat care Închide ochii la așa ceva și-și lasă nevasta să-și facă de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Anglia, mai ales acum, când nici nu mai știu prin ce colț al debaralei mi-am pus titlul de noblețe, titlu absolut necesar ca să fii invitat la halimaua cu pricina, ci ca orice om al epocii video, mi-am mai scăldat și eu ochii cu prinți și prințese, care se dădeau la deal și la vale prin Londra ceea, în caleașcă aurită cu cai normali, așa cum cerea regia spectacolului acesta numit „nunta secolului". De vreo două luni, mi se strepezise privirea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
a așteptat pe peron, îmbrăcată în alb și fără tălpi de 20 de centimetri - nu mai ținuse neapărat să semene cu farul din port. Ochii îi străluceau de o lumină vineție. O secundă am avut senzația că sunt un cotlet scăldat în mujdei. Știam că usturoiul îi plăcea. Ne-am urcat în troilebuzul lung, învechit, căreia ea îi spunea „râmă”, și am început să ne hâțânăm spre Tomis III. Nu mai văzusem Constanța din copilărie - rămăsesem cu amintirea unei stațiuni frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
noi sângele altora, nu numa’ alții p-al nostru! - Hai, Tubu, ieși de sub birou! Hai că te-am iertat! L XLIX Încă din mai, asupra capitalei se prăbuși un val de căldură care îi făcu pe bucureșteni să iasă la scăldat în lacurile pline de reziduri menajere din parcuri. Micozele, eczemele, negii înfloreau pe trupul lor până îi făceau să arate ca niște opere de artă. Secțiile de dermatologie se specializară în body painting. Eu mă retrăsesem la Biblioteca Pedagogică. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
alături de el/ea pe canapea, dezvăluia tuturor niște intimități de-ale victimei, sala râdea, animatoarele își mișcau fustițele pe ritm de samba, apoi prada era aruncată în brațele rudelor, care abia așteptau s-o smotocească, s-o piște, s-o scalde în lacrimi și bobițe de salivă. Dar nu, reușise să-și domine primul impuls și bine făcuse. Acum se simțea mai aproape ca niciodată de Leo, de Sabina, de Adelina, de tanti Cucu, de Zuza. De aia și lăsa acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a lungul calendarului, Sfântul Ilie, deci, cel care În fiecare an Își sărbătorește ziua făcând să bubuie cerul de tunete și fulgere, ei bine, și de data aceasta, la Țarburestova, pe malul Donețului, unde ați avut mare poftă să vă scăldați, atât cerul cât și pământul au bubuit În 20 iulie ’42, dar nu neapărat carul de foc al bietului sfânt era la origine. Armata 6 germană, cu cele 18 divizii și cei circa 300.000 de oameni Începuse atacul disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bubuit În 20 iulie ’42, dar nu neapărat carul de foc al bietului sfânt era la origine. Armata 6 germană, cu cele 18 divizii și cei circa 300.000 de oameni Începuse atacul disperat al Stalingradului. Voi Încă vă mai scăldați În apele Donețului și credeați că sfântul Ilie face să bubuie cerul. Sau preferați să credeți asta decât să vedeți și să auziți adevărul. Adevărul infanteriei marine deja nu mai exista. Pentru obuzul care vă putea transforma la orice oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]