5,099 matches
-
în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă cele două tipuri. 3. TIPURI DE ERGATIVITATE Detaliind definiția ergativității, am arătat că aceasta poate fi interpretată atât pentru nivelul morfologic, cât și pentru cel sintactic (vezi supra, 2.1.). Multe dintre limbile care au morfologie (predominant) ergativă au sintaxă de tip acuzativ (Dixon 1994: 13). Ergativitatea morfologică și ergativitatea sintactică sunt considerate de mulți cercetători (Dixon 1994: 15; Haig 1998: 152 și alții) ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
am arătat că aceasta poate fi interpretată atât pentru nivelul morfologic, cât și pentru cel sintactic (vezi supra, 2.1.). Multe dintre limbile care au morfologie (predominant) ergativă au sintaxă de tip acuzativ (Dixon 1994: 13). Ergativitatea morfologică și ergativitatea sintactică sunt considerate de mulți cercetători (Dixon 1994: 15; Haig 1998: 152 și alții) ca fiind parametri diferiți și independenți, dar a fost formulată și ipoteza că nu se justifică o separare a celor două tipuri de ergativitate (vezi Capitolul 2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea anumitor cazuri, particule sau adpoziții, acordul verbal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea anumitor cazuri, particule sau adpoziții, acordul verbal și pronominal sau, frecvent, o combinație a acestor posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya, abhaza). În sistemele acuzative (de exemplu, limba swahili din grupul bantu), un afix verbal poate conține informații despre nominalul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi, Dixon consideră că trebuie avute în vedere și alte aspecte: topica, importanța factorului semantic, semnificația lipsei marcării. (a) Dacă se consideră că ordinea cuvintelor este importantă pentru stabilirea specificului tipologic al unei limbi, fiind în strânsă relație cu funcțiile sintactice, se pot contura două posibilități: ● în unele limbi, ordinea cuvintelor indică funcțiile sintactice; dacă topica este SV pentru intranzitive și AVO pentru tranzitive sau VS pentru intranzitive și OVA pentru tranzitive, limba este considerată acuzativă (de exemplu, engleza); dacă topica
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
factorului semantic, semnificația lipsei marcării. (a) Dacă se consideră că ordinea cuvintelor este importantă pentru stabilirea specificului tipologic al unei limbi, fiind în strânsă relație cu funcțiile sintactice, se pot contura două posibilități: ● în unele limbi, ordinea cuvintelor indică funcțiile sintactice; dacă topica este SV pentru intranzitive și AVO pentru tranzitive sau VS pentru intranzitive și OVA pentru tranzitive, limba este considerată acuzativă (de exemplu, engleza); dacă topica este SV pentru intranzitive și OVA pentru tranzitive sau VS pentru intranzitive și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
engleza); dacă topica este SV pentru intranzitive și OVA pentru tranzitive sau VS pentru intranzitive și AVO pentru tranzitive, limba este considerată ergativă 16 (de exemplu, päri, kuikúro, nadëb, huastec); ● în limbi ca dyirbal, există alte mecanisme care indică funcțiile sintactice, topica fiind relevantă numai din punctul de vedere al organizării informaționale, "dat" vs "nou", dar fără a se încălca regulile morfosintactice ale limbii. Tchekhoff (1978: 32) atrage atenția că marcarea exclusiv prin topică este potrivită pentru sistemele acuzative, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare Ø este cel care include și subiectul unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a unei limbi. Este momentul să detaliez această observație, odată cu Dixon (1994: 70), care împarte limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
odată cu Dixon (1994: 70), care împarte limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate folosi fiecare dintre variantele argumentului S, eventual însoțită de un adverb care să precizeze dacă activitatea este controlată sau nu. Limbile în care subiectul intranzitivelor are un comportament variabil în funcție de sensul verbului (engl. fluid-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică în cazul verbelor tranzitive, dar prin marcare semantică în cazul intranzitivelor, ceea ce înseamnă că S poate fi marcat fie ca A (Sa), fie ca O (So), în funcție de semantica utilizărilor speciale ale verbului. În mod obișnuit, în aceste limbi toate verbele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
distincte. Concluzia autoarei (Nash 1997: 133) este că partiția personală este un fenomen morfologic foarte "local", fără efect asupra caracterului ergativ al frazei. (c) Timp/aspect/mod Acest tip de partiție 28 − arată Dixon (1994: 99) − este determinat de orientarea sintactică diferită spre evenimentele cunoscute, în raport cu cele care urmează să se întâmple. Dacă există o marcare de tip absolutiv/ergativ, e de așteptat ca aceasta să funcționeze la timpul trecut sau la aspectul perfectiv, evenimentele încheiate putând fi puse în legătură cu S
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
principală vs subordonată și timp/aspect/mod33; * semantica verbului, semantica nominalelor și timp/mod/aspect 34; * semantica nominalelor, timp/aspect/mod și propoziție principală vs subordonată 35; * semantica verbului, semantica nominalelor și propoziție principală vs subordonată 36. 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă are sintaxă de tip ergativ dacă acelorași reguli sintactice li se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
34; * semantica nominalelor, timp/aspect/mod și propoziție principală vs subordonată 35; * semantica verbului, semantica nominalelor și propoziție principală vs subordonată 36. 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă are sintaxă de tip ergativ dacă acelorași reguli sintactice li se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A (care pot funcționa ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
semantica verbului, semantica nominalelor și propoziție principală vs subordonată 36. 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă are sintaxă de tip ergativ dacă acelorași reguli sintactice li se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și O (Dixon 1994: 11). Pivotul sintactic este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se supun S și O (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și O (Dixon 1994: 11). Pivotul sintactic este definit de Dixon (1994: 11) în raport cu subiectul: termenul subiect, reprezentat de mulțimea {S, A} privește relațiile semantice, de adâncime, în timp ce pivotul are anumite proprietăți de coreferențialitate și de omisibilitate, manifestate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pivoți sintactici), dar nu și A. O limbă are sintaxă de tip acuzativ dacă acelorași reguli de coordonare și de subordonare se supun S și A (care pot funcționa ca pivoți sintactici), dar nu și O (Dixon 1994: 11). Pivotul sintactic este definit de Dixon (1994: 11) în raport cu subiectul: termenul subiect, reprezentat de mulțimea {S, A} privește relațiile semantice, de adâncime, în timp ce pivotul are anumite proprietăți de coreferențialitate și de omisibilitate, manifestate în relațiile sintactice de la nivelul frazei, cum sunt coordonarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și O (Dixon 1994: 11). Pivotul sintactic este definit de Dixon (1994: 11) în raport cu subiectul: termenul subiect, reprezentat de mulțimea {S, A} privește relațiile semantice, de adâncime, în timp ce pivotul are anumite proprietăți de coreferențialitate și de omisibilitate, manifestate în relațiile sintactice de la nivelul frazei, cum sunt coordonarea, relativizarea etc. După cum am arătat mai sus, din punctul de vedere al acestor relații, limbile pot funcționa cu pivot S/ A, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip acuzativ, sau cu pivot S/O
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip acuzativ, sau cu pivot S/O, ceea ce înseamnă că au sintaxă de tip ergativ. Subiectul este o categorie universală, definită la nivel semantic, în timp ce pivotul este o categorie specifică fiecărei limbi, categorie definită sintactic. 3.2.1. Limbi cu pivot S/A Limba engleză, limbă cu sintaxă de tip acuzativ, folosește nominalele din pozițiile S și A drept pivoți pentru coordonare și nu manifestă constrângeri sintactice pentru relativizare. Constrângerile de coordonare nu privesc combinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este o categorie specifică fiecărei limbi, categorie definită sintactic. 3.2.1. Limbi cu pivot S/A Limba engleză, limbă cu sintaxă de tip acuzativ, folosește nominalele din pozițiile S și A drept pivoți pentru coordonare și nu manifestă constrângeri sintactice pentru relativizare. Constrângerile de coordonare nu privesc combinarea propozițiilor, ci sunt constrângeri de omisibilitate. Acest lucru înseamnă că oricare două propoziții pot fi coordonate, însă, dacă un nominal se repetă, în cea de-a doua apariție poate fi înlocuit prin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
coordonare nu privesc combinarea propozițiilor, ci sunt constrângeri de omisibilitate. Acest lucru înseamnă că oricare două propoziții pot fi coordonate, însă, dacă un nominal se repetă, în cea de-a doua apariție poate fi înlocuit prin pronume, indiferent de funcția sintactică pe care o are în cele două propoziții, dar nu poate fi omis decât dacă, în cea de-a doua apariție, ocupă funcțiile S sau A. Dacă avem în vedere exemplele propuse de Dixon (Father(S) returned și Father(A
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și mama(A) a văzut (O)38 (e)* Mother(A) saw father(O) and (S) returned 39 * Mama (A) l-a văzut pe tata(O) și s-a întors 40. Paralelismul exemplelor arată că, din punctul de vedere al pivotului sintactic folosit pentru coordonare, româna funcționează la fel ca engleza, și anume, folosește ca pivot unul dintre nominalele aflate în poziția S sau A, dar nu și nominalul aflat în poziția O. Coordonarea celor două propoziții din exemplele (d) și (e
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]