4,883 matches
-
centrul unui scandal în care îi ia apărarea bancherului Récamier, a cărui soție era opozantă a regimului, fapt ce îl scoate din grațiile Împăratului, care îi alocă un comandament obscur în Parma. Din iulie 1806 pare să revină în grațiile suveranului, care îl numește din nou guvernator al Parisului, dar Napoleon nu aprobă stilul de viață extravagant și cheltuitor al lui Junot și al soției sale, Laura. Cu toate acestea, lui Junot i se acordă la începutul lui 1807 comanda unui
Jean-Andoche Junot () [Corola-website/Science/316632_a_317961]
-
astfel a răzvrătit-o. Soldații, indignați, au împresurat, în noaptea de 28 ianuarie, palatul. Alexios IV, tremurând de frică, l-a implorat pe ipocritul Murtzuphlos, care-i adusese basileului vestea despre rebeliune, să-l salveze. Murtzuphlos l-a liniștit pe suveran și l-a condus, pe jumătate îmbrăcat, pe coridoarele palatului. La capătul drumului, în loc de refugiu, Alexios IV a găsit lanțuri și o celulă în subterană, iar la începutul lunii februarie, din porunca lui Alexios V Ducas Murtzuphlos, ajuns deja împărat
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
hramul bisericii, în prezența a 18 preoți, a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a primarului Ion Lungu, a deputatului Ghervazen Longher și a sute de credincioși, episcopul romano-catolic de Iași, Petru Gherghel, a oficiat ceremonia de dezvelire a statuii fostului Suveran Pontif, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea. Cu acest prilej, episcopul Petru Gherghel a afirmat următoarele: ""Mă bucur astăzi, aici, în ziua hramului acestei comunități parohiale, să celebrăm un asemenea moment și să-l întâlnim aici, în spirit, pe
Biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava () [Corola-website/Science/316633_a_317962]
-
primit denumirea de Piațeta Papa Ioan Paul al II-lea. Această statuie era, la momentul amplasării, singura statuie din România a Papei Ioan Paul al II-lea aflată într-un spațiu public. În România mai erau amplasate statui ale fostului Suveran Pontif, însă în interiorul sau în curțile unor biserici romano-catolice (la Nunțiatul Apostolic de la București și în curtea Bisericii "Sf. Tereza" din Iași). La această biserică au slujit următorii preoți-parohi:
Biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava () [Corola-website/Science/316633_a_317962]
-
mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul lunilor de iarnă, regele Carol al VII-lea al Franței și-a adunat armatele, pregătind campania de recucerire. Când primavara a sosit, suveranul francez a înaintat spre Bordeaux, împărțindu-și armata în trei părți, spre a-l înconjura pe inamic. Spre a putea face față situației, Talbot a mai primit încă 3000 de oameni, dar numărul soldaților săi era încă redus, comparativ cu
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
imperiale Ducas. După detronarea celor doi Anghelos, în jurul tronului, rămas vacant, s-au încins spiritele. La 28 ianuarie, o parte din locuitorii Constantinopolului l-au proclamat împărat pe oșteanul de viță nobilă Nikolae Kanabos. Nobilimea nu l-a recunoscut ca suveran și, a doua zi, a propus un contracandidat-pe protovestiarul Alexios Ducas, supranumit Murtzuphlos, încruntatul, datorită sprâncenelor sale dese, îmbinate. Alexios i-a oferit lui Kanabos titlul de proedru al senatului, acesta a acceptat, însă, în timpul tratativelor, ostașii lui Ducas l-
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
14 aprilie 1205 memorabila bătălie în care cavaleria latină era zdrobită de trupele vlaho bulgaro cumane ale lui Kaloian. Împăratul Balduin I era el însuși făcut prizonier, neputând să se mai întoarcă iar pe tron a urcat pe tron fratele suveranului, Henric, conte de Henegouwen-al doilea Ares, cum îl supranumiseră grecii, pentru talentele lui militare. În această luptă era ucis, între alții, și candidatul la Niceea, Louis de Blois. La exact un an după cucerirea Constantinopolului, puterea latină era deja zdruncinată
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
apucat, plin de energie, de organizarea rezistenței împotriva latinilor, își avea, la început, baza la mai ospitaliera Brussa. Însă, în rătimp de un an sau doi, energicul despot și-a atras simpatia niceenilor, care s-au învoit să-l recunoască suveranul lor. În martie 1205 sau 1206, a fost proclamat împărat al romeilor la Niceea. Deoarece Patriarhul Constantinopolului, Ioan X Kamateros, a refuzat categoric să părăsească Didymotika, care îl adăpostise, iar în curând a renunțat la funcție și a murit (la
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
modestă: Era viteaz în luptă, înclinat spre mânie și spre desfătări amoroase și extrem de generos la daruri. Theodor I avea moșii vaste-proprietăți ale neamului Laskaris, ale visteriei și cele pe care el le-a inclus în domeniul imperial potrivit dreptului suveranului. Acestea erau, în primul rând, teritoriile rămase fără stăpâni: proprietățile bisericilor și ale mănăstirilor din capitală (printre altele, moșiile imense ale catedralei Sfânta Sofia), cele ale dynatoi-lor bizantini care-și pierduseră viața sau trecuseră de partea latinilor. Anume din acest
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
În anul 1228 murea Robert de Courtenay, împăratul latin al Constantinopolului, iar coroana imperială revenea fratelui său, Baudouin al II-lea. Privată de o conducere fermă și cu o conjunctură externă periculoasă, guvernarea de la Constantinopol plănuia să-i propună regența suveranului bulgarilor, care părea singurul în măsură să salveze orașul imperial de un asalt al bizantinilor. Alianța lui Ioan Asan al II-lea cu casa Courtenay, care rezulta dintr-o înrudire comună cu casa regală a Ungariei, trebuia să fie oficializată
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
1218-1241), care aspira la întemeierea unui Imperiu bizantino-bulgar având ca centru Constantinopolul. Teodor Ducas Comnenul, despotul de Epir și Salonic, a rupt alianța încheiată cu Ioan Asan al II-lea împotriva lui Ioan Ducas Vatatzes și a redeschis ostilitățile împotriva suveranului bulgarilor. Îndrăzneala sa l-a pierdut. Armata sa era învinsă în primăvara anului 1230 la Clocotnița, pe fluviul Marița, iar Teodor era făcut prizonier și mai târziu orbit. Puterea sa, ce se ridicase dintr-o singură lovitură, se terminase la fel de
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
răpi papalității o forță pe care se silea s-o atragă de partea sa. Sigur este că cele două părți se înțeleseseră. Încă din 1238, basileul trimise trupe în Italia la dispoziția împăratului suab. În curând apropierea dintre cei doi suverani deveniși mai strânsă. Împăratul Frederic al II-lea consimți cu bucurie la o unire care întărea alianța sa cu grecii și deși între între viitorii soți era o ciudată disproporție de vârstă - în 1244, Ioan avea 52 de ani iar
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
pricinui oarecare scandal la curta din Niceea. Printre familiarii împăratului, unul din cei mai apropiați era celebrul scriitor Nichifor Blemydes. Însărcinat de Vatatzes cu educația prințului moștenitor, în această slujbă de încredere el meritase prietenia elevului său și câștigase favoarea suveranului. Era un om cu suflet neînduplecat și aspru, foarte credincios, disprețuitor pentru tot ce nu e lucru sfânt și care se remarcase printr-o ostilitate vie față de latini. Apoi, avea îndrăzneala de a vorbi pe față; și deși libertatea cuvântului
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
în capitala Greciei occidentale, căci invazia mongolă în Asia Mică îl obliga să facă pace. În ciuda acestei întreruperi premature, acest război nu rămânea fără rezultat. Imperiul grec din Occuident renunța, să rivalizeze cu Imperiul de Niceea, în mod cert supoerior; suveranul Thessalonicului renunța la însemnele imperiale și se mulțumea cu titlul de despot ce-i fusese acordat de Vatatzes. Invazia mongolă bulversa profund toată Europa orientală și Asia anterioară. Sultanatul de Rum și imperiul de Trapezunt erau amenințate, iar Niceea se
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
confirmă zvonurile care de multă vreme circulau asupra legăturilor intime ale lui Alexios cu frumoasa prințesă; ea oferea mai ales un ciudat contrast cu felul în care, chiar în acea vreme, basileul se purta față de soția sa legitimă. Pe când noul suveran se instalase în palatul de sus al Bucoleonului, împreună cu mama și cu rudele lui, Irina, cu mama, surorile și bunicul ei fuseseră invitați să locuiască în palatul de jos, ca și cum ar fi voit să se facă o deosebire între Comneni
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
un "cacique" este numit „"cacicazgo"”. Prin extindere, acest cuvânt a fost folosit de cronicarii spanioli din secolul al XVI-lea pentru a traduce termenul nahuatl „"tecuhtli"”, care servea la desemnarea aristocrației aztece și, într-un mod mai general, pentru desemnarea suveranilor absoluți ai civilizațiilor precolumbiene. În zilele noastre, prin "cacique" se poate înțelege "conducătorul" unui sat din Mexic, iar în Portugalia, un lider local al unui partid politic.
Cacique (căpetenie) () [Corola-website/Science/315048_a_316377]
-
în 1624 fără moștenitori masculini, are loc o criza de succesiune. Aceasta este rezolvată prin căsătoria fiicei lui Henric cu Carol Vaudémont. Regele Franței, Ludovic al XIII-lea, este nemulțumit de compromisul realizat, iar Carol se apropie de familia Habsburg, suveranii Imperiului și principalii opozanți ai regelui Franței. Ducatul este ocupat de trupele franceze de mai multe ori între 1635 și 1697 iar ducii vor fi nevoiți să se refugieze la Viena. Ducele revine în domeniul său abia în urma tratatului de la
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
sudică, Veluwe, a rămas în componența Ducatului, reprezentând actuala provincie olandeză Gelderland. În secolul XVI episcopatul intră în atenția casei de Habsburg odată cu întărirea poziției acestora în Țările de Jos. În 1528 episcopul Heinrich este forțat de Împăratul Carol Quintul, suveranul Țărilor de Jos, să renunțe în favoarea sa la drepturile seculare ale episcopatului. Acesta devine astfel senior al Cele șaptesprezece provincii ale Țărilor de Jos, teritoriu care reprezintă aproximativ întreg teritoriul actual al statelor Benelux și nordului Franței. Carol ia titlul
Senioria Overijssel () [Corola-website/Science/315068_a_316397]
-
Dauphiné și Bretania) erau fie autonome, fie aparțineau altor state medievale; existau de asemenea numeroase enclave străine, ca de exemplu Comtat Venaissin. În plus, anumite teritorii erau fiefuri personale ale unor familii nobile și acestea erau conduse indiferent de voința suveranului francez. Secolele XV, XVI și XVII au reprezentat o perioadă de importante expansiuni teritoriae ale regatului. Astfel între 1461 și 1789 au fost achiziționate următoarele teritorii: Ultimii Carolingi și-au disputat controlul asupra Lorenei cu saxonii din Germania. Ca duci
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
servea adesea de secretară și birourile ca si funcționarii cunoșteau trecerea de care se bucura. Acest lucru nu putea să placă Theophanei. Astfel, prin ordinul pe care ea îl smulse slăbiciunii lui Roman al II-lea, cele 5 surori ale suveranului fură invitate să intre într-o mânăstire. Zadarnic se rugă mama lor pentru ele; zadarnic, ținându-se strâns îmbrățișate, tinerele fete cereau plângând îndurare. Nimic nu folosi. Numai basilissa Elena fu autorizată să rămână în palat unde muri trist câteva
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]
-
tradiționale, arta se reîntoarce la forma ei stilizată. În al patrulea an al domniei, acesta se autointitulează Akhenaton și impune cultul zeului solar, devenit unic, Aton. Arta se desparte de trecut și preia ca temă simbolul discului solar. Urmând indicațiile suveranului, la început artiștii practică un stil realist tinzând către caricatural, ca ulterior să-și regăsească echilibrul sub forma unei sensibilități subtile, lucru vizibil la bustul de calcar pictat al lui Nefertiti, soția lui Akhenaton (c. 1340 î.Hr. Muzeul Egiptean din
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
Regatului Vechi, basoreliefurile caută să se inspire din cele care împodobesc anticele mastabale. Dar ultima licărire a artei egiptene, nu va regăsi forța și vigoarea vremurilor străvechi. În aceasta perioadă, geniul civilizației egiptene a apus definitiv, mistuindu-se în decadență. Suveranii kușiți (veniți din Napata) ai celei de-a XXV-a dinastii, acceptă religia și obiceiurile locale, printre care și modul egiptean de înhumare. Ei construiesc în continuare edificii religioase inspirându-se din motivele și temele monumentelor anterioare. Domnia kușită este
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
printre urmașii neamului Phokas. Fără îndoială, el se bucura de mai multă autoritate în mediul aproape tuturor categoriilor sociale ale Imperiului decât incapabilul Mihail VII Ducas. În orice caz, după încoronarea lui Botaniates (3 aprilie 1078), el a fost recunoscut suveran până și de independentul Philaretos Bahramios. Noul basileu l-a executat pe Nichiforitzes, care era detestat de mulți, însă în schimb i-a înălțat pe doi favoriți, nu mai puțin cruzi și lacomi, „sciții” Borilos și Germanos, foștii săi sclavi
Nichifor al III-lea Botaniates () [Corola-website/Science/315166_a_316495]
-
Jersey (08.09.2014). În iunie 2014, Ion Jinga, a primit distincția "„The Freedom of the City of London”"". " Aceasta reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții britanice, primul „"Freedom”" fiind menționat în anul 1237. Lista recipienților include, între alții, suverani, personalități politice și religioase, artiști, scriitori, actori, muzicieni și oameni de afaceri.Până în anul 1996, doar cetățenii britanici și cei din Commonwhealth erau eligibili pentru a primi "„The Freedom of the City of London”." În prezent, titlul de "„Freeman of
Ion Jinga () [Corola-website/Science/315246_a_316575]
-
organizație caritabilă și ceremonială. Este un exemplu tradițional de entitate suverană care nu este stat. Sediilor sale centrale din Roma li se oferă extrateritorialitate de către Italia; sediile istorice sunt pe Malta, în Fortul Sfântului Angelo. Spre deosebire de Sfântul Scaun, care este suveran asupra Vaticanului, O.S.C.M. nu are alt teritoriu suveran, dar are relații diplomatice, printre care și ambasade, cu 100 de state și este în relație mai mult informală cu alte cinci. Își fabrică propriile ștampile, monezi, pașapoarte și plăcuțe de
Microstate europene () [Corola-website/Science/315249_a_316578]