4,882 matches
-
chiliene, ca și programele de dansuri și cântece populare. La astfel de manifestări Pinochet și ceilalți generali, însoțiți de directorul Direcției protocol din MRE, se apropia de unul sau de altul din invitați pentru scurte discuții. Mare mi-a fost uimirea când m-am trezit în față cu "El hombre" cu "omul". I-am fost prezentat și eu și soția, s-a înclinat, s-a uitat la soție, o minune de româncuță brunetă și cu ochi albaștri, elegantă și distinsă, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
bună. După ce a colindat New York-ul În lung și În lat, Într-o zi s-a oprit În fața imobilului lipit de clădirea „La Mamei“, pe East 4th Street, și a spus: „Am găsit !“. Dincolo de o ușă dărăpănată, am descoperit cu uimire un spațiu uriaș, În care ni s-a spus că fuseseră instalate cu ani În urmă studiourile de sunet ale companiei de televiziune ABC. Legenda mai povestește că aici și-a Înregistrat Judy Garland ultimul cântec pentru coloana sonoră a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Brian McMaster m-a Întrebat: „Nu-ți amintești dacă ai primit cumva, cu câțiva ani În urmă, o telegramă cu o ofertă să montezi Traviata? Cum nu mi-ai răspuns, mă Întreb dacă a ajuns la tine!“. Am pălit de uimire. Sigur că o primisem, dar crezusem că era un banc de-al lui Ivan Helmer, bunul meu prieten din Institut, de la clasa lui Penciulescu. Uneori plecam Împreună după cursuri la Opera Română din București să vedem câte un spectacol. Ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a născut primul meu băiat, Antony, iar Nicolas a venit un an mai târziu, să-i țină companie. Deși aceste apariții luminoase ne-au umplut pe amândoi, atât pe mine, cât și pe Alexandra, mama lor, de un sentiment de uimire și recunoștință, ca În fața unui miracol, ce te face să crezi cu toată ființa În Cel de Sus, totuși, odată cu bucuria divină, au apărut, natural, noile responsabilități pământești și imediate. Pentru un an, am decis că voi lucra foarte puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a purtat reglementara uniformă neagră, la care, la cincisprezece ani a adăugat un retuș ilegal: ghetre gri-șoarece. Cam tot pe-atunci i-am găsit pe birou o pagină din jurnal și am citit-o și, Într-un elan de stupidă uimire, i-am arătat-o tutorelui meu care, la rându-i, i-a arătat-o cu promptitudine tatei, oferind brusc o clarificare retroactivă a anumitor excentricități din comportamentul fiului. Singurul joc care ne plăcea la amândoi era tenisul. Am jucat mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele, vederi nu tocmai neobișnuite printre democrații ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu-mi amintea decât vechea și confuza mea nostalgie. Încercam disperat să găsesc un post universitar În Anglia (ușurința cu care am obținut acest gen de post În SUA este pentru mine, acum când privesc Înapoi, o sursă constantă de uimire recunoscătoare). Vizita a fost un eșec În toate privințele. Am luat dejunul cu Nesbit Într-un mic local, care ar fi trebuit să fie plin de amintiri, dar care, din pricina unor schimbări diverse, n-a fost. El se lăsase de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
poarte fi atins, pe care băieții care fac carieră În biometrică și În branșa vânătorilor de șobolani cred că o pot explica. Mă gândesc că singura imagine care ar putea sugera cel mai bine nașterea minții este acel fior de uimire ce Însoțește momentul precis când, privind o Încâlceală de crenguțe și frunze, Îți dai seama brusc că o componentă aparent firească a acelei Încâlceli este de fapt o insectă sau o pasăre superb travestită. Mai este, de asemenea, extraordinara plăcere
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni pe cap de pașă, aruncă bomba vistiernicul Juga, un bătrân uscat, cu nas coroiat ca la păsările de pradă. Ștefan fluieră a uimire: Cât?! O mie?! Fantastic! Atâta bănet pentru un cap de pașă?! se miră el cu un surâs șăgalnic. Poate... poate cu turban cu tot. Așa mai înțeleg... Juga, cu un zâmbet misterios: Pe deasupra, oferă și... ce credeți? câte cinci cadâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un mare vulpoi. Și, va veni într-o zi... Să nu uiți!... Visul lui Mahomed e să transforme Marea Neagră într-un "lac turcesc". L-am cunoscut odinioară pe furtunosul Padișah. Nu iartă nimica! L-ai cunoscut?! tabără Alexandru covârșit de uimire. Pe Mahomed?! Chiar l-ai cunoscut?! Personal?! Personal! întărește Țamblac și, amintindu-și, începe să râdă. Și... și cât pe-ce era să-mi pierd capul. Bazileul Constantin vărul nostru -, mă trimisese cu o solie la "Magnificul sultan". Asta era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată în cruciade la Cossovo, Nicopole, la Varna n-au reușit, adaugă intrigat Alexandru. Și... și au dobândit o asemenea biruință "niște țărani proști luați de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
biruință "niște țărani proști luați de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta? N-ai fost la Vaslui să-i vezi! Într-adevăr, e un miracol. Don Paul mi-a povestit că toți se întrebau plini de uimire de unde a răsărit acest mărunt principe moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îngână Voichița cu aripa frântă. Ești trufașă, Domniță! Tu, fiica Radului Vodă!... Știi cine-i acest prea frumos vrăjmaș al meu, de altfel, viteaz părinte al Domniei tale? Și... și încă, văr bun al lui Vodă-Ștefan? Văr bun? întreabă cu uimire Voichița. Nu... nu știam... Da' pe aiasta o știi, că am bătut război cu el! Știi cât sânge de frate am vărsat, numai și numai să-l fac să înțeleagă că noi, românii, cei de-o limbă, de-un sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care plutea deasupra capului colegului și prietenului meu va plesni ca un balon. A intervenit însă apoi ceva, nu îmi amintesc ce, și lucrurile au luat din nou o întorsătură dramatică. Din sală a protestat cineva, și acel cineva, cu uimire a trebuit s-o constat, eram chiar eu; imediat am fost poftit să vin la tribună (unde se mai afla încă prietenul meu) și „să spun ce am de spus” (adică, traducând, să mă înfund definitiv: „vedeam cum își taie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de care acum mă considera demn. După aceea, când am mers în cimitir ziua, am putut să constat că mormântul se afla, într-adevăr, destul de aproape de gardul dincolo de care am încercat în acea noapte, într-un interval de câteva minute, uimire îngrozită mai întâi, apoi admirativă gratitudine. În primăvara lui 1964, trecuseră aproape trei ani de la moartea tatălui Doinei. Fidelitatea ei de minunată Antigonă rămăsese însă, a rămas până azi, neclintită. * O condusesem pe Doina până acasă, după care, ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sufletul împăcat, senin. Era o seară de sfârșit de martie, caldă și ploioasă. Apoi am pornit-o la drum, călcând, din cauza întunericului, pe unde se nimerea, astfel încât, când am ajuns în fine la gazda mea din Gruiu, am constatat cu uimire (deși n-aveam de ce să mă mir) că eram stropit cu noroi până la brâu. În halul acesta de murdărie, epopeică aș zice, nu mai fusesem, cred, niciodată în viață. Sub „pielea” mea grosieră, se ascundea însă, ca în poveste, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de om bun și de coleg receptiv, l-am cunoscut eu pe Tiberiu Utan. * Nichita Stănescu, cu care am avut cinstea să fiu coleg de redacție, văzându-mă pentru prima oară împreună cu Doina nu și-a putut stăpâni marea mirare, uimire, uluire, manifestându-și-le din plin, ca și cum noi nu am fi fost de față. „Nu se poate, extraordinar”, a murmurat el, izbit de nefireasca noastră asemănare pe care, cu ochiul său penetrant, a știut s-o surprindă. Parcă am fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
respirație și mai patetică a filmului. Căința e o operă barocă, în care inadvertențele și anacronismele voite însoțesc aluzia istorică precisă, precum călăreții medievali însoțesc automobilul lui Varlam Aravidze, o operă încărcată de surprize - care smulg spectatorului prelungi „țipete” de uimire, asemenea celor pe care le emite Guliko Aravidze, văzând cadavrul socrului ei deshumat - și totodată, prin ceea ce vrea să spună și spune în fond, simplă, clară, elementară, ca doi ori doi, o operă profund emoțională și încordat cerebrală. Te copleșește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întâmple minunea... Un vis confuz, dar cert. Și în care, pentru prima oară, visând-o pe mama, uit că ea este moartă. La aproape zece ani de la moartea ei, uitarea se strecoară în sufletul meu, pe ușa secretă a visului. * Uimire gogoliană. Cel mai tare m-a mirat, la Paris, faptul că și copii vorbesc... franțuzește. Așezat pe o bancă, într-un părculeț, îi observ cum se joacă: aleargă, țipă, bat mingea, au mici dispute: golul e valabil sau nu? Până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în schimb, de enormii guguștiuci, a căror apropiere le face să se tupileze și să bată în retragere. * Pot afirma cu certitudine că pisicul cel mic învață de la pisicul cel mare‚ îl imită. Astfel, într-o zi, am constatat cu uimire că Gălbenuș s-a așezat pe mine (așezat într-un fotoliu) nu în poziția sa obișnuită, de Gălbenuș, ci în poziția de „broască țestoasă”, a celuilalt. Pentru ca într-o altă zi să observ că a început și el să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parc cu fata sedusă), la căpitanul anonim din Demonii sau la medicul anonim (evocat de Zosima) din Frații Karamazov... În același timp, păstrând proporțiile am rezervat marilor protagoniști spațiul și considerația necesară”. Recitind pasajul acum, în 1996, descopăr, nu fără uimire, că sunt de stânga până și în raport cu personajele literare (cele ale romancierului rus în cazul de față)! Elitei protagoniștilor eu îi opun cumva - prin acea „tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene” - mulțimea personajelor mici, aparent insignifiante. * Printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fost prăvălit la ușă Mormântului. Ar trebui câțiva oameni zdraveni ca să-l urnească din loc. Dar la Dumnezeu nu-i nimic greu ca să le miște din loc. Îngerul care a fost trimis a prăvălit piatră de la ușa Mormântului. Privești cu uimire la această piatră, ca multe taine are ea. Acolo, în apropiere, vezi locul unde s-a aflat capul lui Adam. De pe Golgota, la vreo 7 m în jos, este un loc încadrat într-un mic gemuleț. Și stâncă este crăpata
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Domnului care închide și deschide un ochi și curge mir în formă de cruce din el. Am stat puțin lângă acel bolovan imens de piatră care se zice că ar fi cel de la ușă mormântului. Am mai privit cu multă uimire la tot ce te înconjoară în această măreață biserică. A încăput Dumnezeirea și tot pământul în ea. Deși Dumnezeu este de necuprins, dar și cuprins. E tainic acest Cuvânt și greu de înțeles. Nu toți pot să-L înțeleagă. Eu
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
M.I.C., Opere, București, 1936, p. 222) ; „M-a întâmpinat cu fermecătoarea ei ochiadă” (p. 230) ; „În genunchi pe un scaun, cu coatele pe masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri ai Lenei rămaseră sticliți de uimire” (p. 231) ; „...ce era ? se trezise de dimineață cu Lena Ceptureanu, prietena ei de inimă, voioasă peste poate, sărind și bătând din palme. Avea să-i ̀ mpărtă șească un secret mare : Ferdinand al Bulgariei era amorezat nebun de dânsa
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
câteva articole despre condiția socială a femeii (cf. Opere, vol. 6, București, 1978), cât și în bună parte din scrierile lui critice, în care, ca și în Adela, ca și în Privind viața, se simte acea înfiorare în fața feminității, acea uimire și compasiune pentru fragilitatea trupească și umilința fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un artist al captării celor
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]