5,010 matches
-
am zâmbit punând ceainicul la fiert. Își împinsese ochelarii de citit pe creștetul capului, arătând, chiar mai mult decât de obicei, ca un profesor excentric. Sau așa cum ar trebui să arate unul. Avea sprâncenele ca niște smocuri zbârlite de o uimire permanentă: ondulându-se la colțurile exterioare, într-un soi de evadare sălbatică, deasupra ochilor săi ridicol de albaștri și senini. (Obiceiul lui de a-și răsuci și de a-și încreți sprâncenele în sus cu vârfurile degetelor câtă vreme studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mare agățată de panglica tricoloră. Simțea și azi cum o lovea pe piept." Prea timidă, se plângea directoarea, încolo, fără cusur. O elevă exemplară! Poți avea încredere în ea..." Acasă bunica, o femeie măruntă și inteligentă, își izbea palmele de uimire: "Minți de îngheață apele, Melania! Cum poți tu să-i păcălești pe toți..." ― Da, șopti bătrâna. Pe toți i-am păcălit în afară de ea. Chiar și pe Lupu. Râse încetișor. ... Se săturase de școală, de orășelul trist, de casa aceea veche
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu-ndrăsnesc, Inimile își săgeată Și dragostea nu-și arată, Umblă uimiți, nu s-așază, Tot doresc ca să se vază, Ah! se culcă, ah! se scoală, Cu chin prăpădiți de boală - Așa și eu de-o rănire Șăz și umblu în uimire, Că amorul e foc mare Neavând încredințare. No. 21 Amorul dormind o găsește și-i zice: Ochi închiși mă prăpădiți, Deschiși oare ce mi-ați face? Deschide-vă-ți și mă omorâți Că astfel să fug îmi place. Somnoroasă ea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a fost Moșul? A știut oare că sunt aici? - Nu știu dragul meu. Du-te și te uită sub brad! Poate a trecut și ți-a lăsat ceva. Băiatul se duse degrabă să se uite și mare i-a fost uimirea când a găsit cadourile sub brad: - A venit Moșul, a venit Moșul! Bătrâna începu să zâmbească, dar când se uită sub brad, văzu trei cadouri. Știind că ea pusese doar unul sub brad, rămase foarte surprinsă. Două cadouri erau pentru
Poveste de Crăciun by Violeta Sabina Lazar () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91531_a_92903]
-
trebuia să se pună pe seama devierilor de caracter politic, ci pe seama unor scuzabile excese alcoolice. La trei fără trei minute motoarele vehiculelor care alcătuiau caravanele au fost puse în mișcare. La trei fix, așa cum fusese prevăzut, începu retragerea. Atunci, surpriză, uimire, minune nemaivăzută, mai întâi dezorientarea și perplexitatea, apoi neliniștea, apoi frica își înfipseră ghearele în gâtul șefului statului și al șefului guvernului, ale miniștrilor, secretarilor și subsecretarilor, ale deputaților, ale gărzilor camioanelor, ale bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
speranța că, din potrivirea întâmplătoare a pieselor de puzzle, ar putea să apară ceva atât de inteligent, atât de holmesc, atât de poirotian, că i-ar obliga pe cei doi indivizi aflați la ordinele sale să caște gura de pură uimire. Și, deodată, ca și cum i-ar fi căzut un văl de pe ochi, văzu calea, Oamenii, spuse el, cu excepția cazului unei incapacități fizice absolute, nu stau tot timpul închiși în casă, pleacă la slujbele lor, la cumpărături, la plimbare, așa stând lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
oarecare domn Giles Monterey. În clipa următoare, ceva extraordinar se petrecu. Sophia, cea mereu calmă, cea pe a cărei față scria „eu-cunosc-pe-toatălumea-pe-pământ-și-pe-toată-lumeachiar-și-pe-lună“, rămase, deodată, fără cuvinte. —Giles Monterey? Îl cunoaște pe Giles Monterey, șopti ea Într-un sfârșit, cuprinsă de uimire. Dumnezeule, Întotdeauna am vrut să... Îl cunosc. Judecând după cum roșise, putea la fel de bine să fi spus „Întotdeauna am vrut să mă căsătoresc cu el“. Tulburată, se uită la ceas și spuse: —Of, ar cam trebui să plecăm. Neapărat să Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se Îndrepta, În tăcere, către amvon. —Ooo! Frumosul fiu vitreg. În sfârșit, Îl vedem și noi, chicoti Salome. Dumnezeule, este adorabil. —Salome, ai spus cumva că ăsta este fiul vitreg al lui Sanford, de-abia putu Lauren să Întrebe de uimire. Ești sigură? —Mama sa, Isabel Clarke Monterey, a fost model Împreună cu mama mea, În anii ’70, la Londra. Mă jucam cu el când aveam 3 ani. Chiar și atunci era trăsnet, zise Salome. A fost un Întreg scandal. Mama zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la fel de compactă de isterie, care parcă ți se lipește și ea de piele. Pînă ajungi acasă, te reobișnuiești însă și totul intră în normal. În normalul bucureștean. Dacă vii din străinătate, ceea ce „se vede” este mai amplu și mai divers, uimirile și enervările fiind pe măsura distanței care te a despărțit pentru o vreme de țărișoara noastră. Iar cînd vii de pe Noul Continent, această distanță este suficient de mare... și iată ce se vede : - Multe, foarte multe mașini. Ai zice că
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Eram pentru prima dată la Paris și era tot prima dată pentru mine cînd un mare pro fesor de la Sorbonne mă invita la masă. Aproape că-mi venea să iau o piatră în gură. Nu mică mi-a fost deci uimirea cînd l-am văzut pe marele om uitîndu-se la meniurile afișate în exterior, comparînd și evaluînd restaurantele pentru a găsi unul comme il faut, adică nici prea snob, dar nici prea popular. „Ce zgîrciob !”, mi-am zis eu atunci în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
greu și-o acoperi cu pieptul lui lat. Sergentul îl supraveghe o vreme, apoi pleoapele îi căzură peste ochii mici. Inelaru puse cutia jos și o deschise fără să facă cel mai mic zgomot. Pe fața lui se zugrăvi o uimire nespusă. Scotoci apoi cu atenție prin toate despărțiturile, închise totul la loc, răsuci rotițele și se strecură până la prima ușă, șuierând ușor după paznicul Păunescu, care era de serviciu. Ceru un răgaz de odihnă. Când, în zori, în biroul de la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ani la ea, după destule ezitări. Dar i se părea că e mai tânăr așa. Tresăriră toți trei când bolnavul deschise ochii. Îi vedeau pentru prima oară privirile și îi izbi cafeniul adânc în niște ochi imenși. Erau plini de uimire: căuta să înțeleagă unde se află. — Stai liniștit, ești pe mâini bune, spuse doctorul Rosenberg mângâindu-l cu vocea, și, amintindu-și de sfatul confratelui Margulis, ieși aproape în fugă să și aducă o seringă dintr-un vas cu apă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu niște cai care nu se văd și nu se potcovesc - ce-or să facă fierarii?... ăăăă... s-au petrecut atâtea minuni în știință - nici nu-ncerc să le știu eu pe toate, strămoșii noștri ar mai muri o dată de uimire - ei, bine, eu, unul, cred că orice e posibil. Din moment ce lumea vorbește chiar de nemurire, de ce n-ar fi cu putință acest lucru?... Pe mine nimic din ce se va întâmpla de-acum cu omul și nimic din ce va
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
oamenii de departe pot să stea în întregime în gura telefonului. Era mic atunci, mic de tot, și mâncau împreună cireșe pietroase. Mamaia i le rupea în două ca să le poată mesteca mai ușor. El a luat una și, spre uimirea lui, a descoperit că ceva drăguț se ițește și se mișcă ușurel acolo înăuntru, ca coarnele melcului. I-a arătat mamaiei și ea a spus Pfui!, iar când el a nceput să râdă, au repetat operația la fiecare cireașă, și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în flagrant delict de ignoranță. Cu cele mai bune intenții, școala și familia pot face din educație o iresponsabilă sâcâială. O carte valoroasă poate deveni un pedagog național. Școala imbecilă torturează memoria și zaharisește inteligența. Obligația școlii e să moștenească uimirea. Maestrul desenează aripile. Învățarea zborului intră în atribuțiile discipolului. Educația nu e contagioasă precum guturaiul. Educatorul mediocru și-a dorit întotdeauna elevi ascultători, adică blegi. Copilul inteligent este cel mai rebel aluat. Profesorul bun este asemenea bioenergeticianului : trezește în elev
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din sfânta inconștiență juvenilă. Orice morală visează la solidaritatea umană. Insomnia poate contribui la însănătoșirea spirituală a lumii. Desenul din covor - o filozofie ancestrală esențializată la maximum. Cu dorințele inaccesibile nu ești sărac decât în aparență. Marca celor buni este uimirea. Nu există probabil inimi care să nu se decongeleze puțin la impactul cu o floare. Esența oricărei democrații depinde de selecția selecționerilor. Gândurile și lenjeria intimă trebuie aerisite cât mai des. Dialogul real țâșnește numai din diferențe. E bine ca
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mână o suferință, un pariu, o obsesie. Ne-a ars casa, e adevărat. Dar ce foc sublim! Sublimul e un pisc în care nu ai cum să te odihnești. De la Demostene încoace, niciodată nu știm ce au oratorii în gură. Uimirea poate fi produsul revelației. Dar și al sclerozei. Dumnezeu a dat toată cota de talent criticilor literari. Iar ei o repartizează pe scriitori. Orice prozator este convins că a scris o variantă a romanului „Război și pace”. Sunt foarte mulți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pentru sport, nu pentru artă. Capodoperele sunt în armonie cu toate timpurile. Dacă în artă ar exista noțiunea de progres, Homer ar fi un biet diletant. Erorile de receptare pot șlefui capodoperele. La artiști nu contează cantitatea vârstei, ci calitatea uimirii. Artiștii debutanți așteaptă verdictul criticii cu fatalismul cu care pândim noi cutremurele de pământ. Arta poate contura silueta viitorului, dar nu cu intuiții de Mafaldă. Artistul își răstoarnă viața lui în a celorlalți. Avangardiștii cuceresc lumea bruscând - o. Inefabilul încorporat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
prin fața ochilor scene din momentul plecării, chiar din zorii acestei frământate dimineți. Deși s-a trezit în cea mai perfectă liniște, aproape pe neobservate, când să iasă pe ușa pensiunii unde și-a petrecut cinci ani de studenție, constată cu uimire că toți cei unsprezece colocatari, în frunte cu Nea Laie și "fetele lui", erau treji și doreau să-și ia rămas bun de la el încă odată; un gest semnificativ, care i s-a imprimat plăcut în suflet. De fapt pensiunea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
păhărel de secărică, un ou roșu, o felie-două de cozonac, că așa-i la sărbători! Când au deschis însă ușa să pună planul în aplicare, aflându-se față în față cu așa-zisul "soldat rus", după câteva clipe de ezitare, uimire totală. În fața lor nu era nici un rus ci chiar el, vecinul lui Bidaru, eroul întors de pe front, Ticu Chelaru în carne și oase. După atâția ani, nici membri propriei sale familii nu-l mai cunoșteau; îl confundase cu un rus
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
avea de ce a se agăța. De teamă să nu-și piardă echilibrul, să alunece cine știe în ce hău și să-și rupă picioarele, privi repede și cu grijă în direcția pantofilor, să verifice în ce s-ar putea sprijini. Uimire totală! Nu-și putea crede ochilor. Nu era vorba de nici un echilibru. El nu mai exista. Era un nimic ce plutea în vid fără să se sprijine de ceva anume. Brusc nesiguranța puse stăpânire pe întreaga lui ființă. Îi venea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
le-au agățat într-un alt cui. Acum, voia să o vadă neapărat! Fără a sta mult pe gânduri, s-a repezit în hol. Soția, neștiind ce-i trece septuagenarului ei soț prin cap, l-a urmat fără să crâcnească. Uimire totală de ambele părți! Amândoi știau sigur că ieri seara, când s-au culcat, geanta, pe care au lăsat-o atârnată în cuier, era complet goală. Acum, la trezirea din somn, se afla jos, pe ciment, încărcată până la refuz, cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
seara, când s-au culcat, geanta, pe care au lăsat-o atârnată în cuier, era complet goală. Acum, la trezirea din somn, se afla jos, pe ciment, încărcată până la refuz, cu toate cele cinci fermoare trase și închise cu lăcățele. Uimirea lor însă era total diferită. În timp ce pentru el, Costică Bidaru, geanta încărcată până la refuz constituia un argument de necontestat că tot ceea ce-i va povesti soției s-a întâmplat în realitate și nu în vis, pentru soție, aceeași geantă cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de față! Ar fi fost ceva imposibil, din domeniul fantasticului când ... ridic privirea și... minunea minunilor!... Iată-te!... Ai apărut în carne și oase: chiar aici, chiar acum, chiar în acest loc! Crede-mă! Nu pot să-mi revin din uimire! Îmi vine să plâng și să râd în același timp! Da, parcă îmi amintesc ceva, însă au trecut mulți ani de atunci!... Pentru a nu transforma întâlnirea într-un eveniment trist, Bidaru schimbă subiectul discuției. Am înțeles că ești bunică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
îi puse în palmă, drept mulțumire, o floricică... și cu un salt, ca o plutire în aer, fu pe Sultan și urmată de Pârvu, porni direct într-un galop prăpădul lumii, dispărând într-un nor de colb, lăsând în urmă uimire. Anuca călărea bărbătește un murg, jumătate arab, ca o vijelie, cu cozile galbene lăsate pe spate. Galopa prin sat ca un potop, stârnind câinii și tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd de gâște, prins în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]