5,522 matches
-
actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată ""la pustie sub muntele Buceciul"". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca "huceagul" sau "buceagul" este un păduriș des și jos, ori covorul de mușchi verde
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
formează parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești si Țigănești. Situată între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și stâncos, cu o diferență de nivel de 500-900 m) și platoul Bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600-2400 m și o înclinare de la nord către sud). Masivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpațiilor Meridionali și
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud. Printre speciile ocrotite trebuie amintite: Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști: Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație. 1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și Valea Morarului. Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică. Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul, vulturica
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
etaj trebuie menționat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe versanții nordici ai Jepilor Mici, precum și rarități de larice, de pe flancurile însorite ale văilor Seaca Jepilor și Seaca Caraimanului. Vegetația pajiștilor de o deosebită bogăție, prezintă un caracter mixt, cuprinzând atât elementele silvicole montane cât și specii pe care le găsim
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
coada cocoșului, măcrișul, iarba moale, milițiana, omagul, nopticoasa, colțunul doamnei, tulichina, ștevia - endemism carpatic, ciuboțica cucului, gențiana - endemism carpato-balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulița. 3. Etajul alpin inferior. Tufărișurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sunt foarte răspandite mai ales pe versanții nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei și dinspre Bran. De asemenea, rezervația cuprinde și o bună parte din jnepenișurile de pe platoul munților Piatra Arsă, Jepii Mari și Jepii Mici. Jnepenișurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuști de la noi
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
De asemenea, rezervația cuprinde și o bună parte din jnepenișurile de pe platoul munților Piatra Arsă, Jepii Mari și Jepii Mici. Jnepenișurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuști de la noi, și anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost găsită pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brâna Mare a Coștilei, lângă firul văii Albe, pe valea Gaura și muntele Grohotișu, toate aceste zone fiind cuprinse în cadrul rezervației. Dar cel mai de seamă reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este cimbrul
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
acest etaj este cimbrul ("Pinus cembra"), singura specie arborescentă care se ridică în zona alpină și care reprezintă un relict cu răspândire limitată la noi. În cadrul rezervației principale, Pinus cembra se află în două zone importante și anume: prima pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brâna Mare a Jepilor, la 1750 m, în punctul Creasta cu Zimbri, și a doua în valea Gaura, printre tufărișurile de jnepeni, la 1800- 1900 m altitudine, și pe muntele Guțanu, între valea Gaura și
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
mai găsesc câteva exemplare pe creasta nordică a muntelui Bucșoiu, deasupra văii Mălăești, la circa 1700 m altitudine. Dintre asociațiile de tufărișuri pitice se pot aminti: firuța, vițelarul, salcia pitică, cornutul, garofița, afinul, merișorul. Asociația se întâlnește mai ales pe versanții nordici sau vestici, unde zăpada se așterne tot timpul iernii, dar se topește relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
pitică, cornutul, garofița, afinul, merișorul. Asociația se întâlnește mai ales pe versanții nordici sau vestici, unde zăpada se așterne tot timpul iernii, dar se topește relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociații din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
asociații din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este vegetația ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănțuie abrupturile stâncoase. Crestele ierboase și brânele de pe versanții abrupti și însoriți sunt aproape în întregime acoperite de asociații de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste specii sunt făcieșul, păiușul și feruța. Dintre speciile însoțitoare amintim: limba (plantă), ura (plantă), lâna caprelor, garofița - endemisme ale Carpaților Meridionali. Se mai
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
firul văii. Drumul până la peșteră vă ia aproximativ o oră, în mers de plimbare, traseul fiind un traseu ușor. După ce ajungeți la o îngustare a văii și dați de un pîrîiaș va continuați drumul mai departe urmărind partea stingă de versant. Locul nu este marcat, așa că trebuie să fiți atenți pentru că puteți trece ușor de intrarea în peștera, intrarea fiind destul de mică. Pentru a intra în peștera vă recomand încălțări rezistente la apă și bineînțeles lanterne puternice. După o intrare destul de
Peștera Albastră () [Corola-website/Science/307032_a_308361]
-
printr-o deltă în partea sudică a lacului Aral. Pe cursul inferior Amudaria are debitul apei crescut prin confluența râurilor Pjandsh (1.125 km) și Wahsh (524 km) lungimea fluviului fiind de 1.414 km, după care primește afluenți pe versantul stâng din Pamir, afluentul din dreapta alimentează un lac de acumulare, până la vărsare Amudaria are o lungime de 2.539 km, râul fiind navigabil pe 1.450 km. Debitul apei scade după ramificația cu canalul Karakum, astfel din anul 1970 apele
Amudaria () [Corola-website/Science/307037_a_308366]
-
oră de lupte intense, cei 300 de oameni ai lui Chamberlain au epuizat aproape 15000 de muniții. El a ordonat o contraofensivă. Alabamienii au fost surprinși și învinși de regimentele unioniste și s-au retras la Big Round Top. Pe versantul vestic, regimente conduse de colonelul Vincent , au rezistat până când o parte din al 16-lea regiment a fost împins înapoi spre Michigan. Guvernatorul Warren a primit un motiv pentru întăriri, a ordonat 140thNew York Zouaves pentru a încărca, și au
Bătălia de la Gettysburg () [Corola-website/Science/307048_a_308377]
-
de forma ogivală, prăbușită. Johann Fichtel (1780) notează următoarele pentru "Obere Grube": adâncimea celor 2 puțuri este de 22,8 m, adâncimea totală a ocnei (inclusiv puțurile) 125,4 m, perimetrul bazal 228 m. Reprezintă cea mai mare ocnă de pe versantul vestic al masivului de sare de la Durgău. Într-un istoric al ocnelor de la Turda, găsit la Administrația Salinelor, este notat că "Obere Grube" a fost abandonată în anul 1770. József Hankó (1844) menționează și el ocna. Ocna nu era prăbușită
Lacurile Durgău () [Corola-website/Science/307301_a_308630]
-
Peștera Vulturilor", "Șura Mică". Alte atracții turistice sunt "Colțul Câinilor" și "Stâna Crinilor". Pe teritoriul ariei protejate se regăsesc trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar ("Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din" Alysso-Sedion albi; "Tufărișuri subcontinentale peri-panonice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase"); ce adăpostesc elemente floristice și faunistice diverse, printre care se află mai multe specii protejate la nivel european sau enumerate pe lista roșie a IUCN. Specii floristice (arbusti, flori și ierburi) semnalate în
Cheile Turului () [Corola-website/Science/307305_a_308634]
-
Buicescu și zidită în anul 1645. În prezent, este mănăstire de maici cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, fiind în același timp monument istoric, cu . Situată în partea de sud a orașului Slatina, într-o depresiune flancată de doi versanți, străjuieste de veacuri aceste locuri, favorizată de configurația naturală a terenului, păstrându-și nealterate tradiția, prestigiul precum și frumusețea și robustețea construcției. Monumentul se numără azi, prin îndepărtatul său trecut istoric, între așezările mănăstirești cu renume din Județul Olt, fiind contemporană
Mănăstirea Clocociov () [Corola-website/Science/308524_a_309853]
-
a apei din lac, prin care curge râul. Valea râului este în general slab șerpuitoare, în cursul superior, până la debușarea r. Răuleț, în formă de V, cu lățimea de 1,5-1,0 km, cu patul îngust (0,1-0,2km) și versanți abrubți - 60-90 m înălțime. În cursul mediu ea este predominant în formă de ladă, cu lățimea de 5-10 km, cu versanți abrupți (100-170 m) și foarte abrupți. De la or. Florești și până la s. Ștefănești ea este adânc sculptată în calcare
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
Răuleț, în formă de V, cu lățimea de 1,5-1,0 km, cu patul îngust (0,1-0,2km) și versanți abrubți - 60-90 m înălțime. În cursul mediu ea este predominant în formă de ladă, cu lățimea de 5-10 km, cu versanți abrupți (100-170 m) și foarte abrupți. De la or. Florești și până la s. Ștefănești ea este adânc sculptată în calcare și foarte puternic meandrată. În aval de or. Orhei valea se îngustează până la 1,5-3,0 km în forma de V
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
100-170 m) și foarte abrupți. De la or. Florești și până la s. Ștefănești ea este adânc sculptată în calcare și foarte puternic meandrată. În aval de or. Orhei valea se îngustează până la 1,5-3,0 km în forma de V, cu versanți foarte abrupți (cca 100 m înălțime) și până la gura râului este extrem de șerpuitoare. În cursul superior și cel mediu ale râului, pe sectoare cu lungimea de până la 2 km, se observă prima terasă cu o lungime de 0,3-1,5-2
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
cel mediu ale râului, pe sectoare cu lungimea de până la 2 km, se observă prima terasă cu o lungime de 0,3-1,5-2,4 km, cu treapta domoală, mai rar abruptă, de 2-9 m înălțime și cu o suprafață netedă. Versanții și terasele sunt din roci nisipoase și argilo-nisipoase, predominant valorificați în agricultură, în cursul inferior al râului (în aval de s. Mășcăuți) acoperiți cu păduri de stejar și carpen. Între satele Clișova cu Isacova și la 1 km în aval
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
primăvară și a viiturilor pluviale este acoperită de un strat de apă cu grosimea de 2-4 m, pe o perioadă de la 2-5 zile până la 3-4 săptămâni. În aval de or. Orhei lunca se îngustează mult, ca urmare a stâmtorii de versanții abrupți ai văii. Albia este puțin șerpuitoare, până la s. Ordășei neramificată; în aval de orașul Orhei se întâlnesc insule de dimensiuni destul de mari amplasate la fiecare 1-5 km, fiind înmlăștinite, acoperite cu stuh și rogoz. De la izvor până la orașul Bălți
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
Patul albiei este neregulat, mâlos, la repezișuri și în cursul inferior al râului cu prundiș și nisip, deseori pietros. Malurile sunt abrupte având înălțimea de 0,5-1,0 m, în multe locuri cresc până la 2-4 m și se contopesc cu versanții văii. Malurile sunt constituite din argile nisipoase, până la s. Ordășei înierbate, în aval de sat cu desișuri de arbuști. Observațiile aspra regimului hidrologic se efectuează la posturile hidrometrice Bălți (1940-prezent), Florești (1928-1962), Căzănești (1945-1980), Jeloboc (din 1923 până în prezent). Materialele
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
pentru irigare, în piscicultură, pentru diferite necesități tehnice. Nu se recomandă folosirea apei r. Răut pentru irigare din cauza mineralizării și durității înalte. Acumulările de apă sunt deosebit de importante sub aspect recreativ. La 1 km aval de s. Jeloboc, la talpa versantului stâng al văii, se află un puternic izvor de apă cu debitul de cca 45 l/s. Apa iese prin fisurile din calcarele sarmațiene, fiind captată și pompată prin țevi pentru alimentarea or. Orhei cu apă potabilă. Monitorizarea calității apei
Râul Răut () [Corola-website/Science/308573_a_309902]
-
au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decăt cea a urcării Everestului. Vârful Nanga Parbat are o înălțime de 8.125 de metri și trei versanți principali: Ra Kot, Diamir și Rupal. La capătul vestic al munților Himalaya se află cel mai proeminent masiv muntos de pe glob. Datorită faptului că pe o rază de 25 km se află Valea Indului și nu se află asemenea înălțimi
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
din lume. Din punct de vedere climatic regiunea are o climă cu caracter dublu, uneori muntele apărând de culoare albastră. În 1895 Albert F. Mummery a condus o expediție și a reușit să ajungă până la 7.000 de metri, escaladând versantul vestic al muntelui, Diamir. Ulterior, într-o expediție pe Ra Kot, Mummerey și doi șerpași au dispărut. Șase expediții germane au eșuat în tentativele de escaladare a muntelui în anii 1930 și doisprezece alpiniști au murit surprinși de furtuni și
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]