4,730 matches
-
sunt altele. Aici au scris, alături de vechii colaboratori ai „Adevărului literar”, scriitori din cercul „Literatorului”, chiar și Al. Macedonski, precum și alți publiciști cunoscuți în epocă (Ilie Ighel-Deleanu, Al. Antemireanu). Nota dominantă este una eclectică; doar articolele lui C. Mille mai pun în discuție problemele estetice pe care, cu puțini ani înainte, „Adevărul literar” le dezbătuse cu atâta aprindere. A.i. este, astfel, o revistă în care locul cel mai important îl ocupă beletristica de divertisment, iar scopul celor ce scriu critică literară este acela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285186_a_286515]
-
capitolele au un caracter mai general, pe măsură ce ne apropiem de final ele devin din ce în ce mai specializate. Primele capitole vor fi, pentru mulți, elementare, deși evoluția conceptelor realismului a fost arareori trasată explicit; și sigur că orice interpretare, chiar consacrată, poate fi pusă în discuție. Pe parcursul și în continuarea Interludiului, fiecare capitol va explora pro-gresiv starea cercetărilor actuale. Capitolele finale analizează ultimele dezbateri contemporane și tind spre dezbaterea specializată din disciplina relațiilor internaționale. Structura cărții reflectă și ideea că realismul poate fi înțeles deopotrivă într-
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de a-și face auzite cerințele (Carr 1946), ele sînt silite să apeleze la mijloace nu neapărat pașnice. Kissinger (1957) critica într-un mod asemănător lumea internațională bazată pe state individuale izolate. Încă o dată, aceasta ar putea împinge statele să pună în discuție nu doar starea de fapt, ci chiar regulile jocului. Iar într-o astfel de situație, diplomația n-ar mai putea funcționa. De altfel, Roosevelt nu credea că ideologia Uniunii Sovietice făcea ca aceasta să fie în mod automat expansionistă și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
1971: 19). În al doilea rînd, acest model are o valoare explicativă limitată. El poate oferi o expunere sumară a tendințelor generale, identificînd impactul pe care cîștigurile sau pierderile strategice relative l-au avut asupra comportamentului și concentrîndu-se asupra scopurilor puse în discuție. Acest model determină gama acțiunilor posibile. Cuba: prima interpretare Pe baza primului model, Allison deduce ipotezele posibile pentru explicarea crizei rachetelor din Cuba. Strategia sa teoretică constă în a verifica de fiecare dată relația dintre mijloace și scopuri, pentru a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ar fi avut același efect defensiv. Mai mult, rachetele tactice n-ar fi provocat, la Washington, o reacție atît de dură. Pare ciudat că sovieticii au riscat atît de mult pentru un scop atît de limitat ca apărarea Cubei. Allison pune în discuție și o a patra ipoteză, care consideră criza ca o ilustrare a politicii războiului rece. Din această perspectivă, retragerea sovietică a fost pur și simplu o sondare a fermității Statelor Unite, a intențiilor americane după dezastrul din Golful Porcilor și după
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
represaliile mult mai probabile și, în consecință, se poate aștepta o diminuare a efectului psihologic pe care l-ar fi generat desfășurarea unor arme tactice, la care americanii n-ar fi reacționat. La fel, dacă scopul era efectul psihologic, Allison pune în discuție alegerea Cubei, în locul Berlinului, drept caz-test4. Allison aduce în atenție și o ultimă ipoteză dedusă din asumpțiile modelului I, în ce privește motivele desfășurării rachetelor sovietice din Cuba: guvernul sovietic încerca să îmbunătățească puterea rachetelor sale, cu costuri minime. "MRBM-urile [rachetele
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și o bună justificare pentru rutina academică. Politica sferelor academice de influență s-a acoperit cu o poleială kuhniană întrucîtva științifică (vezi și Kratochwil 1993: 68). Această evoluție a arătat cum, într-o criză paradigmatică, disciplina a început să-și pună în discuție fundamentele și să țină seama de cercetarea aflată la limitele canonului stabilit (Kuhn 1970a:91). Ea a subliniat o dată în plus faptul că o disciplină amenințată în identitatea sa poate accepta bucuroasă bariere de orice fel pentru a-și legitima
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ale statului atunci cînd "se așteaptă o anumită similaritate a comportamentului din partea statelor situate într-o poziție asemănătoare" (Waltz 1979: 122). Structura internațională este cauza nu doar a unuia, ci a două efecte diferite. De aici încolo, teoria lui Waltz pune în discuție o dublă cauzalitate. În primul rînd, se consideră că structura internațională operează ca o cauză (Waltz 1979: 89). Date fiind caracterul ei anarhic și distribuția particulară a puterii la nivelul ei, este de așteptat ca statele care au o putere
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interesele sînt cele de securitate și prosperitate și sînt consecințe logice ale intereselor permanente la nivel individual. Astfel Gilpin rămîne indecis de partea cui să se alăture în ceea ce Raymond Aron a numit "dialogul dintre Clausewitz și Lenin": "[Clausewitz] nu pune în discuție noțiunea de bine comun (sau de interes național, în limbajul actual) [...] Lenin i-a replicat lui Clausewitz, pe care îl admira, că într-o societate a claselor nu poate exista bine comun. Acțiunile externe ale statelor exprimă interesele unei clase
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
modificarea calitativă spre societatea de masă și legitimarea de masă, adică spre relații stat-societate diferite. Ele nu conceptualizează aceste relații stat-societate, care sînt esențiale pentru însăși înțelegerea statului. Faptul că statul ca actor autonom este încă important nu poate fi pus în discuție; dar aceasta înseamnă acum altceva, pentru definirea și înțelegerea politicii internaționale. Mai recent, realiștii au început să fie mai deschiși. Cercetările asupra securității s-au extins în tot mai multe domenii: militar, politic, economic, acum fiind incluse aici chiar și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
legitimează o comunitate instituită la granița dintre politica internă și cea internațională și la marginea discursului liberal occidental. Această comunitate se consideră o eroică ajustare provocată de necesități. Scoțînd în evidență realismul ca practică, el devine supus criticii și este pusă în discuție calitatea sa incontestabilă și naturalizată. Din nou, critica ia mai în serios un concept central al realismului, puterea, decît o face realismul însuși. Ea se concentrează asupra întrebării: Cum poate această comunitate să păstreze tăcerea asupra caracterului construit și istoric
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
este tezaurul, adică de putere, fie politică, economică, spirituală sau religioasă. Aici subversiunea logicii creștine este puternic subliniată de Papa Francisc: începând de la Isus, puterea poate fi trăită doar ca slujire. Cel corupt nu poate fi iertat pentru că nu se pune în discuție, nu „recunoaște” starea sa de viață, dar cunoaște și aplică toate subterfugiile numai să nu se privească în față, „se joacă cu adevărul”, întunecă comoara sa și o acoperă cu măști pentru a fi „acceptat din punct de vedere social
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
alienarea determinată de corupție este totală, așa și întoarcerea la Dumnezeu Tatăl și la iubirea sa către toți oamenii poate da naștere speranței doar atunci când este completă. Punctul principal, deci, nu este iertarea nici mila, care de altfel nu sunt puse în discuție, cel puțin din partea lui Dumnezeu, ci convertirea, al cărui termen ebraic (șuv) exprimă schimbarea căii greșite, întoarcerea, schimbarea drumului. „În context religios înseamnă că întoarcem spatele la ceea ce este rău și ne îndreptăm către Dumnezeu. Aceasta definește esențialul convertirii, care
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
ca mai întotdeauna să înregistrăm știri, publicate cu două, trei zile înainte în jurnalistica vieneză"208. Recurgând la surse externe, îndeosebi la publicațiile germane, jurnalistul reușește să ofere cititorilor informații bogate, anticipând de multe ori articolele din presa bucureșteană. "Problemele puse în discuție îl arată pe Eminescu un ziarist cu o înaltă conștiință profesională, interesat să țină cititorii ziarului ieșean la curent cu desfășurarea evenimentelor internaționale"209. Când motive obiective îl împiedică să ofere publicului informații privind derularea luptelor din Balcani, gazetarul se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de jurnalist care recurge la versuri din baladele populare pentru a discredita declarațiile adversarilor politici. Literatura cultă este valorificată de Eminescu în ilustrarea concepțiilor politice, iar apelul la fragmente literare edificatoare devine o practică constantă a scrisului jurnalistic eminescian. "Poetul pune în discuție în scrisul său problemele fundamentale, pe care le tratează cu mijloacele specifice fiecărui domeniu pe care îl abordează, mergând de la poezie la publicistică și de la publicistică la poezie, proză și teatru. Publicistica sa este deopotrivă opera ideologică și poetică în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care are mult mai multe motive să aspire la consistență. Discursurile postmoderne încep să se regăsească de acum și în spațiul academic, unde disputele privind relația modernism postmodernism sunt și astăzi neîncheiate. Postmodernismul anilor '90 și cel al zilelor noastre pun în discuție chiar statutul său de trăsătură culturală dominantă și deplasează oarecum discuțiile înspre nivelul ontologic, al întrebărilor care privesc toleranța umană în fața polimorfismului postmodernismului și a refuzului său constant de a produce sens (cel puțin un sens unic). Astfel, asistăm la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Numărul tematic al revistei Caiete critice 79 din 1986 a fost celebru în epocă și a rămas o referință necesară pentru înțelegerea receptării și interpretării postmodernismului în România. Dacă în prima secțiune a acestuia, un număr însemnat de autori români puneau în discuție conceptul de postmodernism în literatură, muzică, filosofie, arhitectură, istorie, partea a doua conținea traduceri ale unor texte esențiale ce aparțineau câtorva dintre exponenții curentului, ca John Barth, Jean-François Lyotard, Ihab Hassan, Guy Scarpetta. Astfel, de pildă, Andrei Pleșu acceptă că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
impune ca scop invalidarea ideilor moderne, de pildă, ci reintroducerea incertitudinii în câmpul cunoașterii (de aici decurgând procedee precum demistificarea, delegitimarea, deconstrucția, deplasarea etc.). 2. Fragmentarea. Dacă prima caracteristică pare a ataca un principiu recunoscut: claritas, cea de a doua pune în discuție integritas 211, unitatea în genere. Hassan consideră că fragmentarea decurge din oprobriul totalizării, de unde rezultă și preferința postmodernilor pentru montaj, colaj, paradox, paralogie, metonimie, paracriticism etc. În ficțiunea postmodernă este utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cercetare a unor teme precum scriitura, discursul, metafora ne îndreptățește să afirmăm că postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a retoricii textualiste 237. De altfel, întreg discursul postmodern este preocupat atât de forța și ineditul ideilor puse în discuție (retorica metafizică), cât și de modalitatea în care textele se construiesc, se leagă (intertextualitate) și comunică între ele (retorica textualistă). Credem, așadar, că aceste două orientări generale, cu performanțele lor discursive, pot da seama de dezvoltările din interiorul retoricii postmoderne
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
muzica. Scriitura, ca și limbajul, se reîntorc la sine și, ignorând reperele sau referința clasică, se "auto-examinează", se "auto-produc", se "auto-prezintă". Această mișcare concentrică participă la dezideratul postmodern al unei scriituri care se scrie pe sine ca scriitură: scriitura-ca-scriitură ce pune în discuție problema reprezentării, a sensului, autorului și referinței. 3.2.2. Scriitură, text, discurs Termenul de écriture, așa cum a fost teoretizat de Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia Kristeva, Philippe Sollers, Jean-Louis Baudry, Michel Foucault sau Jean Baudrillard nu este în nici un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sfârșitului", astfel încât întrebarea care se ivește firesc este: "reprezintă postmodernismul sfârșitul filosofiei?". Fără a intra în detaliile unei dezbateri care reprezintă un subiect în sine, câteva aliniamente ale acesteia ne pot ajuta să descriem mai bine cadrul în care se pune în discuție discursivitatea postmodernă. În general, dacă modernismul și-a construit proiectul în jurul ideii de organizare rațională a lumii, proiect considerat de cele mai multe ori ca fiind utopic, postmodernismul renunță la acest ideal al rațiunii și este astfel echivalat cu "decăderea utopiei". Sarcina
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sa în sferele sociale și culturale. Polivalența postmodernismului se dezvăluie încă de la primele încercări de încartiruire teoretică, însăși problema periodizării deschizând multiple căi de interpretare (ca perioadă, stil, metodă, epocă etc.), una dintre cele mai importante probleme pe care o pune în discuție fiind aceea a teoretizării contemporaneității și a tratării trecutului în interiorul său. Aprofundarea postmodernismului în termeni filosofici a deschis spinoasa problematică a delimitărilor dintre poststructuralism și postmodernism, mai ales că unii teoreticieni sunt asumați în mod egal de către ambele curente (precum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
deosebit excelentele comentarii pe marginea lucrării Religious America, Secular Europa? A Theme and Variations semnată de ,,greii" sociologiei religiei (Peter Berger, Grace Davie, Effie Fokas). Mirel Bănică analizează cu absolută îndreptățire și real profesionalism (in)compatibilitatea dintre modernitate și religie pusă în discuție de autorii cărții. Secțiunea conține și remarcabile pagini de critică constructivă despre Enciclopedia Ortodoxiei Românești, coordonată de profesorul Mircea Pădurariu, și Biserica și elitele intelectuale interbelice, cartea lui Constantin Mihai. Mult mai generos în aprecieri (,,două volume esențiale în înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
colective. Se constată că performanțele jucătorilor constituie adesea rezultatul unor impresii de ansamblu. Ele se clădesc deseori pornind de la opinii sau intuiții pe care le considerăm solide și de necombătut, deoarece se bazează pe niște cifre brute. Așadar nu se pune în discuție exactitatea lor pentru că acestea, sunt la rândul lor înregistrate pe calculator. Exemplul cel mai curent de apreciere eronată este cel legat de comparația a două performanțe aparent asemănătoare, aparținând unor jucători diferiți: astfel, în cadrul aceleiași echipe, cele douăzeci de puncte
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
structurează lucrarea în patru capitole, judicios gândite, în sensul că pleacă de la un demers teoretizant și comparativ privind orașul și formarea lui în spațiul românesc estcarpatic, pentru a discuta ulterior, pe multiple planuri, de Bacăul modern. În primul rând, este pus în discuție orașul „formal”, cu structura administrativă, cu o arhitectură specifică zonei în discuție, transporturile și dezvoltarea lor, sistemul sanitar și cel de ordine și siguranță publică. Acestui demers precumpănitor administrativ, autorul îi adaugă analiza orașului social și economic, circumscris dezvoltării general
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]