46,192 matches
-
după ce a studiat-o, a cărei conștiință îi era prezentă în momentul executării, care îi lasă, din fericire pentru poet, pentru spectator și pentru el, întreaga libertate a spiritului, și care nu-i îndepărtează, ca și celelalte exerciții, decât puterea trupului. Odată eliberat de încălțămintea antică sau de coturn, vocea i se stinge, simte o extremă oboseală, își va schimba lenjeria și se va culca; însă nu-i vor rămâne nici tulburare nici durere, nici melancolie, nici prăbușire a sufletului. Toate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se repetă fără emoție. Așa cum ni se întâmplă uneori în vis, capul ei atinge norii, mâinile-i vor căuta cele două margini ale orizontului; ea este sufletul unui mare manechin care o înfășoară; încercările ei i l-au fixat pe trup. Întinsă cu nonșalanță pe șezlong, cu brațele la piept, cu ochii închiși, nemișcată, ea poate, urmărindu-și din memorie visul, să se audă, să se vadă, să se aprecieze și să aprecieze impresiile pe care le va face. În momentul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem și strigă, atunci când durerea devine intolerabilă, în timp ce francezii, sub pretextul bunei cuviințe, au golit scena de spectacolul suferinței fizice. "Este de remarcat că printre puținele tragedii antice care ne-au parvenit, se află două piese unde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epoca poeziei lirice, care își atinge punctul de perfecțiune cu Biblia. Vin apoi "vremurile antice", când se nasc, odată cu sedentarizarea și apariția cetăților, războaiele. "Epică", poezia îl naște atunci pe Homer. În fine, odată cu creștinismul, când omul se descoperă dublu, trup și suflet intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât și sentimentul de melancolie, necunoscute anticilor. Dramatică, poezia modernă, care atinge apogeul cu Shakespeare, "acest zeu al teatrului", amestecă, ținând seama de dubla natură a omului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare, cât și sentimentul de melancolie, necunoscute anticilor. Dramatică, poezia modernă, care atinge apogeul cu Shakespeare, "acest zeu al teatrului", amestecă, ținând seama de dubla natură a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii și evenimentele, puși în joc de acest dublu agent, trec pe rând bufoni și teribili, uneori teribili și bufoni totodată." Drama, dacă-i dăm
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
probant. Definiția grotescului nu-l satisface deloc. Fără a fi spiritualiști, nu putem admite, după părerea lui, opoziția pe care o stabilește Hugo între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi că creștinismul a lucrat pentru adevăr, împărțind astfel pe din două elemetele artei: acestea sunt închipuiri de poet liric și nu de critic serios. Desigur, sunt alături de Victor Hugo, când cere zugrăvirea omului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la inscripțiile de care uza teatrul elisabetan pentru situarea locurilor acțiunii, sau să utilizăm decorul abstract perfect adaptat pieselor clasice, în care se mișcă personaje ireale. Pentru autorii de drame naturaliste, care nu vor să dea viață unui spirit fără trup, ci unei ființe în carne și oase, un decor precis este indispensabil. "Uitați-vă cât de bine răspunde decorul abstract din secolul al XVII-lea literaturii dramatice a timpului, scrie Zola în Naturalismul în teatru. Mediul nu contează încă. Ai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
li se refuză diferitelor locuri orice influență asupra personajelor. Va fi o cameră, un vestibul, o pădure, o intersecție; va fi suficientă chiar și o tăbliță. Drama există numai în om, în acest om convențional care a fost despuiat de trupul său, care nu mai este un produs al solului, care nu mai este scăldat de aerul natal. Asistăm numai la lucrarea unei mașinării intelectuale, plasate de o parte, funcționând în abstract. Nu voi discuta aici dacă este mai nobil în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este scăldat de aerul natal. Asistăm numai la lucrarea unei mașinării intelectuale, plasate de o parte, funcționând în abstract. Nu voi discuta aici dacă este mai nobil în literatură să rămâi în această abstracțiune a spiritului sau să-i redai trupului locul său important, din dragoste față de adevăr. Pentru moment, este vorba să constatăm simple fapte. Puțin câte puțin, evoluția științifică s-a produs, și am văzut personajul abstract dispărând pentru a face loc omului real, cu sângele și mușchii săi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
coregrafică, fiindcă deplasările sale, calculate, scandate de muzică, subliniate de lumină, capătă o înaltă semnificație simbolică. "Regizorii noștri au sacrificat, de mult timp, aparența corporală și vie a actorului ficțiunilor moarte ale picturii. Sub o asemenea tiranie, este evident că trupul uman nu și-a putut dezvolta normal mijloacele de expresie."10 Appia stabilește o ierarhie între cele trei materiale de care dispun decoratorii, pânzele pictate, practicabilele ce permit plantarea decorului, și lumina, element căruia celelalte două nu i-ar putea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adormit vorbește în vis cu fantoma unei femei moarte care pare vie15. În Femeia și umbra (La Femme et son ombre), fantoma femeii apare mai reală decât cea vie. Când războinicul spintecă Umbra cu sabia pe care o scoate din trup plină de sânge, adevărata femeie moare. Numeroși vor fi autorii dramatici sau teoreticienii care, după modelul simboliștilor, vor dori să înlocuiască actorul, jenant în corporalitatea lui, printr-o figurină, Jarry și Craig în special. 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hamlet. Demersul său este asemănător celui al lui Appia, despre care nu știe nimic până la întâlnirea lor de la Zürich în 1914. Geniul lui Craig constă în a fi meditat atât asupra hieratismului, cât și asupra mișcării. El are sentimentul că trupul omenesc, imposibil de domesticit cu adevărat, este un instrument puțin fiabil. Slab, el îl trădează pe neașteptate pe artist. "Trupul omenesc refuză chiar faptul de a servi drept instrument sufletului, sentimentului sau inteligenței care îl ocupă. Mereu, el are ultimul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1914. Geniul lui Craig constă în a fi meditat atât asupra hieratismului, cât și asupra mișcării. El are sentimentul că trupul omenesc, imposibil de domesticit cu adevărat, este un instrument puțin fiabil. Slab, el îl trădează pe neașteptate pe artist. "Trupul omenesc refuză chiar faptul de a servi drept instrument sufletului, sentimentului sau inteligenței care îl ocupă. Mereu, el are ultimul cuvânt, și la urma urmelor ceea ce arată el nu este decât o mărturisire de slăbiciune...sau minciună. (...) Mi se pare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
său înverșunat, artistul nu lasă să se vadă nimic; opera-i nu conține nicio mărturisire." De aceea marioneta nu trebuie să pretindă că imită viața. "Aceasta nu va rivaliza cu viața, ci va merge mai departe; ea nu va reprezenta trupul în carne și oase, ci trupul în stare de extaz, și în timp ce va emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu o frumusețe de mort. Cuvântul mort vine firesc sub peniță prin apropiere cu cuvântul viață, de care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se vadă nimic; opera-i nu conține nicio mărturisire." De aceea marioneta nu trebuie să pretindă că imită viața. "Aceasta nu va rivaliza cu viața, ci va merge mai departe; ea nu va reprezenta trupul în carne și oase, ci trupul în stare de extaz, și în timp ce va emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu o frumusețe de mort. Cuvântul mort vine firesc sub peniță prin apropiere cu cuvântul viață, de care fac uz fără încetare realiștii." În
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dansatorul. În dorința-i de a face din actor un fel de marionetă, Oskar Schlemmer recurge la măștile impersonale și geometrizează toate formele, cubul scenei, pe care-l tapițează cu negru și-l acoperă cu ecrane transparente sau cu oglinzi, trupurile interpreților, îmbrăcați cu colanți negri, cărora le cere să execute mișcări mecanice, apropiate de acelea ale unor automate. Astfel inventează el în 1922 "baletul obiectelor". Va merge până acolo încât să le dea baletelor sale, ca titlu, La Danse des
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
știință. A cunoaște localizările corpului înseamnă deci a reface înlănțuirea magică. Iar eu pot prin hieroglifa unui suflu să-i regăsesc o idee teatrului sacru." Actorul este, după părerea lui Artaud, un sfânt, un jupuit de viu care se oferă trup și suflet publicului, așa cum și el a făcut-o în patetica sa Conferință de la Vieux-Colombier, din 13 ianuarie 1947. Această reconsiderare a jocului actorului se potrivește cu aceea a raporturilor actori/spectatori și a arhitecturii teatrale. Pentru ca spectatorul să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un actor anume. Novarina așteaptă mult de la performența unui actor, așa cum o dovedește acest pasaj din Scrisoare către actorii atelierului volant (Lettre aux acteurs de l'atelier volant, 1989). "Trebuie actori de intensitate, nu actori de intenție. Să fie pus trupul la treabă. Și mai întâi, din punct de vedere materialist, să adulmeci, să mesteci, să respiri textul. Plecând de la litere, împiedicându-te de consoane, răsuflând la vocale, mestecând, marșând foarte tare la asta, găsești cum respiră acest lucru și cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pierzându-ți suflul. Să-ți omori, să-ți extenuezi corpul dintâi pentru a-l găsi pe celălalt (alt corp, altă respirație, altă economie) care trebuie să joace. Lectură profundă din ce în ce mai înceată, mai apropiată de fond. Textul devine pentru actor hrană, trup." Dacă realizările teatrale ale lui Artaud nu au lăsat decât o urmă fugitivă, teoriile sale au jucat un rol capital în evoluția pe care a cunoscut-o teatrul. Unii, după modelul lui, au refuzat teatrul de text, alții i-au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Theatre al lui Eugenio Barba 33, Open Theatre al lui Joseph Chaikin34recunosc chiar ele importanța datoriei lor față de Artaud. Toți cei care utilizează marionete uriașe, ca Bread and Puppets în Statele Unite prin anii șaizeci, cei care-și fac să vorbească trupul prin mimat, dans, nuditate, ca Jérôme Savary, sunt moștenitorii săi și proslăvesc, ca și el, un spectacol complet. Mișcarea Panique provine direct de la Artaud și Suprarealism. Între 1960 și 1962, Arrabal (născut în 1932), Roland Topor, Alexandre Jodorovsky, pictori, dramaturgi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tine povestind întâmplarea, în timp ce este rândul celor care ascultă să plângă. Tocmai acesta este rezultatul la care încearcă să ajungă arta noastră. De aceea arta noastră cere ca un actor să experimenteze angoasele rolului său, să plângă toate lacrimile din trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară pe scenă pentru a-i comunica publicului angoasele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care arta actorului se reînnoiește în permanență, pentru că el simte în forul său interior emoțiile, păstrând asupra lor totodată un control permanent. Această putere de stăpânire nu poate fi atinsă decât datorită unui antrenament riguros a două din instrumentele actorului, trupul și vocea. Pentru a putea afla forma fizică a personajului corespunzând imaginii interioare pe care și-o face despre el actorul, și pe care o va transmite, în corporalitatea sa, publicului, trebuie ca el să găsească un mod special de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o face despre el actorul, și pe care o va transmite, în corporalitatea sa, publicului, trebuie ca el să găsească un mod special de a vorbi, de a merge, de a se mișca. El trebuie deci să-și stăpânească perfect trupul și vocea. "Fără formă tangibilă, scrie Stanislavski, dumneata nu vei putea transmite publicului nici personajul interior pe care l-ai construit, nici spiritul imaginii mentale ce se află în dumneata. Construcția exterioară a personajului explică și ilustrează concepția dumitale despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]