KorAP: Find »[drukola/base=trup & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1835 1836 1837 ...1848 >

46,192 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

este târziu, ne prezintă un mit antic important. Oannesxe "Oannes" nu este nimeni altul decât Adapaxe "Adapa" (cf. subcapitolul 3.5b), unul dintre cei Șapte Înțelepți apakall¿, a cărui formă exterioară era cea de om-pește (om În partea superioară a trupului și pește, În cea inferioară). Textul afirmă că, la Început, oamenii, foarte numeroși, locuiau În Babilon asemenea animalelor. Dar În primul an de domnie al primului rege antediluvian (432.000 ani Înainte de potop) Oannes iese din Mareaxe "Marea" Eritree (probabil

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nemurirea (tab. X, col. III, 6-14; cf. subcapitolul 3.5b): Ghilgameșxe "Ghilgameș", umple-ți pântecele șcu mâncare din belșugț! Bucură-te zi și noapte și sărbătorește În fiecare zi, zi și noapte cântă și dansează! Veșmântul tău să fie curat, trupul tău să fie bine spălat! Să fii Îmbăiat cu apă! Bucură-te de cel mic care te ia de mână. Cea pe care o iubești să se bucure la pieptul tău. Iată ce poate omenirea să facă! Desigur este vorba

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
harpe, țitere, diferite lucruri prețioase): din moment ce se credea că morții vor duce, chiar și după moarte, o viață potrivită cu rangul lor, toate aceste ofrande erau puse În mormintele lor ca mobilier. În aceste morminte au fost găsite chiar și trupurile reginelor și ale slujitorilor, Îngropați de vii și morți de foame. Într-un mormânt s-au găsit chiar 80 de Însoțitori. „Spiritul morților” se putea Întoarce pentru a-i tulbura pe cei vii dacă aceștia nu-l Îngrijau cum se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
condiția de cetăți sacre (vezi subcapitolul 2). 5. CULTULTC "5. CULTUL" 1. Raportul om-zeutc "1. Raportul om‑zeu" Concepția pe care hitiții o au despre zei este esențialmente antropomorfă: zeii sunt asemănători oamenilor și, la fel ca aceștia, au un trup și un suflet, pentru desemnarea cărora se folosesc termenii tueggași iștanzana-, valabili pentru oameni și zei; Însă doar de la zei emană esența divină, o mireasmă (warșula) care produce efecte benefice pentru om și natură. Zeii sunt veșnici, deși În mituri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În orice caz, fiecare divinitate locuiește În templul propriu (de altfel, templul se numește „casa zeului”, É.DINGIR; În hitită, șiunaș parnaș), unde aceasta este Îngrijită, spălată, Îmbrăcată și Întreținută de responsabilii templului care Îi sunt slujitori 1. Având un trup, chiar dacă veșnic, zeii au nevoie de hrană și băutură, pe care omul trebuie să le pună la dispoziție În timpul ceremoniilor rituale și al sărbătorilor. Legătura fundamentală Între oameni și zei constă tocmai În această dependență reciprocă a lor, care le

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
19, 6-14). Astfel de tofet au fost identificate În Cartagina, Sicilia, Sardinia și poate chiar și În Fenicia (În Tir: situația este Însă foarte Îndoielnică). Resturi de cenușă de copii, amestecate sau nu cu cele de animal, indică faptul că trupurile erau arse ritualic. Mai dificil de stabilit este faptul dacă toți copiii au fost uciși sistematic sau dacă erau arse și trupuri de copii deja morți. Probabil, Într-o anumită măsură, uciderile au avut Într-adevăr loc, deși tradiția clasică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Însă foarte Îndoielnică). Resturi de cenușă de copii, amestecate sau nu cu cele de animal, indică faptul că trupurile erau arse ritualic. Mai dificil de stabilit este faptul dacă toți copiii au fost uciși sistematic sau dacă erau arse și trupuri de copii deja morți. Probabil, Într-o anumită măsură, uciderile au avut Într-adevăr loc, deși tradiția clasică poate să fi exagerat proporțiile reale al fenomenului. În ceea ce privește escatologia, indicii indirecte și obiceiuri funerare (obiecte funerare de mărime variabilă) dovesc credința

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ce stabilea formele lumii reprezentate de zei și, În același timp, definea spațiul omenesc, sacrificiul lui Prometeu era cu siguranță un act cosmogonic. El Își află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
antropomorfe ale divinului (Clement din Alexandria, Stromateis, 5, 110): „Dacă boii, caii și leii ar avea mâini și ar putea desena sau săvârși lucruri asemenea oamenilor, caii ar desena chipuri de zei asemănătoare cailor, boii, asemănătoare boilor și ar face trupuri de aceeași formă cu care fiecare dintre ei este Înzestrat”. În sfârșit, În școala filozofică Înțeleasă ca instituție și În jurul fiecărui filozof se formează o religiozitate filozofică specifică. Ea cuprinde venerarea fondatorului școlii (În special printre epicurei), cultul anumitor eroi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Discordia/Neikos) de la Empedocle (Norden, 1915, pp. 10 sqq.). Ennius Își primește În vis vocația sa de a fi un ucenic al lui Homer. Homer Îi apare și Îi spune că propriul său suflet va fi de acum Înainte În trupul lui1. El are trei inimi (tria cordia) și vorbește greacă, oscă și latină (Gellius, 17, 17). Se definește ca dicti studiosus, care este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
propriul său suflet va fi de acum Înainte În trupul lui1. El are trei inimi (tria cordia) și vorbește greacă, oscă și latină (Gellius, 17, 17). Se definește ca dicti studiosus, care este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum, iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor, pe via Appia. Cenușa i-a fost Însă dusă În patrie. Pitagora și pitagoreicii sunt atașați de Roma prin legături istorice și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religioasă a faptului că defunctul continuă să mențină o relație socială cu familia lui. Cei vii dobândesc În acest fel certitudinea persistenței lor dincolo de moarte, chiar În absența unei credințe religioase sau filozofice În nemurirea sufletului și/sau În Învierea trupului. 2. Articulațiile personale și locale ale religiei romane, pe care le-am schițat, au suferit variații frecvente (Cancik, 1985/1986). a) La sfârșitul republicii, „colegiile, munții, satele, vecinătățile” formau celule vii (conventicula) pe care oamenii Încercau să le obțină prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
durata și modalitatea diferitelor acțiuni, de cei care le Împlinesc și de participanți, de materialul de cult, de scopul sacrificiului și de destinatarii lui (suverani, strămoși, eroi, zeități masculine sau feminine). Acțiunile cele mai elementare ale cultului privesc hrana, Îngrijirea trupului, comunicarea În grup (se mănâncă, se vorbește, se jelește, se aduc mulțumiri). În schimb, fertilitatea este, de exemplu, o temă importantă a religiei romane, dar constituie rareori o parte elementară a cultului, așa cum ar fi sacrificarea animalelor gestante (fordae) sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi cea mai Înaltă culme a eterului, Jupiter eterul din mijloc, iar Iunonaxe "Iunona" aerul cel mai de jos și pământul. Speculația cosmologică este acceptată pe plan antropologic, cultual și istoric. Prin acești zei, noi respirăm (penitus spiramus) și avem trupul (terra) și rațiunea (Minerva). Este motivul pentru care Tarquinius i-a pus Împreună pe Campitoliu Într-un unic centru de cult și sub același acoperiș. Dar zeii prin care „respirăm profund” se numesc Penates. Cultul acestor Penațixe "Penați", despre care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o asemenea perspectivă armonioasă, omul se situează ca element constitutiv al unei triade structurate pe trepte, dintre care prima și cea de a doua sunt ocupate de Zeuxe "Zeu" și de cosmos, iar În calitatea lui de ființă muritoare (prin trup) și nemuritoare (prin suflet) se dovedește capabil „să admire și să adore lucrurile cerești, să aibă grijă de lucrurile pământești și să le cârmuiască” (Asclepius, 8). Acestei concepții i se opune totuși un punct de vedere de tip dualist cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În cadrul unei viziuni extatice al cărei beneficiar este un personaj care va fi identificat cu Trismegistos În CH XIII, se articulează o revelație ce are ca scop arătarea originii și naturii divine a omului În ceea ce privește partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al gândirii raționale, care face din el un metafizician rafinat, și elanul mistic. În el, idealul platonic al urcării intelectului spre unirea contemplativă cu divinitatea se Îmbină cu Încrederea totală În eficacitatea artei teurgice. Ea este mijloc de purificare a trupului pneumatic asumat de suflet În coborârea lui spre materie. În acest fel, sufletul se obișnuiește cu condiția de imaterialitate și cu unirea cu zeii. Acestea sunt figurile diferitelor panteonuri tradiționale față de care Proclus manifestă cea mai adâncă devoțiune, Înțelese ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
agricultorilor (respectiv focurile Farr½bayxe "Farro>bay", Gușnap și Burz¶nmihrxe "Burze>nmihr" În Iranul sasanid: cf. Pagliaro, 1933) - și În cinci focuri naturale -, ale entităților divine (ale lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" În zoroastrism, definit „tatăl” lui Âtar), ale trupurilor oamenilor și animalelor, ale plantelor, norilor și pământului. Doctrina celor trei focuri rituale și a celor cinci focuri naturale este, cu siguranță, de origine indo-iraniană (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 36 sq.). Alături de foc, căruia În India i-a fost dedicată recent

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tăcerii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5 ), pare să derive de la o rădăcină care Înseamnă „a Îngropa” (Hoffmann, 1965). Pe de altă parte, incinerarea și expunerea aveau, probabil, scopul de facilita o desprindere rapidă a spiritului defunctului de trup, dându-i posibilitatea de a se ridica la cer (Boyce, 1975a, p. 113). Ideea, cel puțin Într-un stadiu inițial, a unei existențe paradisiace nu era străină mentalității indo-iraniene primare, chiar dacă aceasta nu era foarte marcată de valori propriu-zis morale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întregii sale istorii și Își are rădăcinile Într-o concepție comună indo-iraniană. Ahu, În G³th³, poate fi legat fie de manah („gând, minte”) sau mainyu („spirit”), fie de ceea ce este prevăzut cu oase (astvant) și care, prin urmare, are un trup (tanu). Într-o manieră analoagă, gândirea vedică a văzut În manas și tanu două elemente distincte, care se Întâlnesc pentru a constitui principiul vital (Dandekar, 1938, pp. 65 sq.; Gonda, 1963, pp. 11 sq., 278, nota 8). Zoroastruxe "Zoroastru" distinge

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
De exemplu, putem citi În Ahunavaitș G³th³: „Eu care am intenția să te slujesc prin Gândul cel Bun, o Domnxe "Domn" Înțelept, pentru ca Tu să-mi dai, după Adevărxe "Adevăr" șliteral, «În funcție de așa»ț, favorurile celor două existențe, cea a trupului și cea a gândirii” (Yasna 28, 2). Trebuie să se țină cont de faptul că cele două existențe nu se referă doar la viață și la ceea ce va fi după, ci au o semnificație mai amplă, explicând tocmai conceptul duplicității

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și termeni precum da¶n³xe "dae>na>" („conștiință”), saoșyant („salvatorul care va veni”), care au dat naștere la interpretări variate, chiar etimologice; acestea ocupă un loc aparte În viziunea escatologică a zoroastrismului. Ideea unei fericiri duble, a sufletului și a trupului, este un motiv constant al mentalității religioase zoroastriene (Bausani, 1959, pp. 64 sqq.) și se Întâlnește deja În G³th³. De exemplu, binefacerile celor două existențe (cf. mai sus, subcapitolul 2.5 ) sunt obiectul unei invocații ca aceasta (Yasna 28, 2

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este exagerată și, pe ansamblu, puțin convingătoare. În schimb, o escatologie reală individuală și generală se exprimă În G³th³ prin credința În supraviețuirea sufletului până În momentul unei judecăți finale când va avea loc adevăratul „sfârșit”, când atât sufletele, cât și trupurile Își vor relua viața bucurându-se de cele două fericiri Într-o stare de perfectă (Bausani, 1959, pp. 65 sqq.), ca o ființă purificată pe deplin În focul Adevărului, eliberată de Rău, acum definitiv aneantizat. O asemenea concepție nu se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Wșr³z, care, după ce bea o poțiune făcută din vin și măselariță (may ud mang: cf. Gnoli, 1979b, pp. 437 sqq.), În timpul unui rit celebrat În fața templului focului Farr½bayxe "Farro>bay" din Fars, reușește să-și despartă de viu sufletul de trup pentru șapte zile și șapte nopți. Sufletul se Îndreaptă către Vârful Legii (vârful muntelui Har³, centrul lumii: cf. supra) și către podul Åinvant, iar apoi reintră În trup și consimte să-i vorbească lui Wșr³z, trezit din somn, despre lucrurile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Farro>bay" din Fars, reușește să-și despartă de viu sufletul de trup pentru șapte zile și șapte nopți. Sufletul se Îndreaptă către Vârful Legii (vârful muntelui Har³, centrul lumii: cf. supra) și către podul Åinvant, iar apoi reintră În trup și consimte să-i vorbească lui Wșr³z, trezit din somn, despre lucrurile pe care le-a văzut dincolo, cu scopul de a confirma adevărul credinței În paradis, În zona intermediară (hammistag³n) și În infern, oferind o descriere punctuală a diferitelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]