6,950 matches
-
În case, femeile frământau puni negre. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm, Domn, Domn, să-nălțăm. În circiumă se făcu liniște. Parcă se dădu Dumnezeu jos din cer. Lucrătorii se căutară prin buzunare. Stere pofti colindătorii înăuntru. Tilică lăsă cinzecul, întinse cinci lei lui Ene, cârciumarul caută și el în tejghea. Lina le aduse mere și covrigi. Beghe ședea cu ochii-n patru, să mai fure ceva. Casa negustorului mirosea a sărbătoare, a aluat și a vin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de trenuri! spuse țâncul vecinului. Li se făcuse frig, mai mușcară din covrigii strânși în fețele de pernă și o luară la fugă, sunând nucile puține. Plecară pe la alde cuscri. Trecură șina Constanței înapoi. La casa rudei ardeau lămpile, iar înăuntru se auzeau glasuri vesele, a petrecere. Intrară toți în curte. Câinele stăpânului se smuci în lanț, latră, ar fi mușcat. Ieși un bărbat, numa-n cămașă, nădușit. - Care ești, mă? - Beghe, al lui Spiridon! Am venit să colindăm! 126 - Intră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a salcâm. Și era împrejur un aer bun de primăvară, călduț, abia încropit, tot ai fi făcut bine și ai fi râs. Intrau câte una în biserică, abia urcând treptele de piatră, ajutate de muierile mai tinere sau de copii. Înăuntru era o răcoare plină de fum verde și un înec de flori. Pe masa lată și înaltă din fața altarului zăceau grămezi de zambile albastre și roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în margini puteau fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rece le lovea obrajii. Aveau genele albe și mâinile înghețate. Ucenicul a aprins un chibrit, au dibuit clanțele și au încercat cheile. Mînă-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru al meu când era la rigiment
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochi curioși. Jos, la intrare, se afla brutăria proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă cit un vagon de tren, cu trei cuptoare. Printr-o ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frigul ușor și o ploaie de fulgi albi. - Eu, mă mai cunoști? îl ținea minte. - Nu mai puteai, veniși! Și până să mai zică ceva, lunganul a și pus un crac pe pervaz și cu al doilea a fost tocmai înăuntru. - Să nu se deștepte bătrîna! se văita ea pe întuneric. -Ți-e frică? - N-ai de unde să știi cât e de-a dracului! - Las-o pe mine, îi sticlește norocul dacă se deșteaptă! Caramangiul înconjură odaia cu privirile. - Da frumos mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și el călit și nu-i mai fu frică. Prin ușa deschisă, văzură cerul limpede de vară. Sergentul se schimbase. Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și doi ochi încercănați și negri. Palmele mari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
duba prefecturii. Era o mașină scundă și neagră, fără ferestre. Caiafa păli. - Ne-am ars, Paraschive, ne ia iar la întrebări. Doi agenți îi înghiontiră spre scara joasă a dubei. - Ne duce la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le legară la repezeală manile. Drumul scurt se sfârși. Duba opri brusc. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de scânduri. Când se dădură jos, aveau picioarele amorțite. Paraschiv privi clădirea cenușie a prefecturii. - De aici
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-sa și-a rugat-o să-i spele și lui rufele și să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el. Înăuntru mirosea a sulfină și dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi coliva. O băga văduva și pe Mița înăuntru. Baba mîfua nărăvașă, privea lucrurile putrezite, intrate în pământ, perdelele ciuruite și florile din geam care-i plăceau atât. - Ce faceți, surorile mele? - Bine, ce să facem? răspundea cam cu duh Chirița. - Auzirăți? - Ce s-auzim? - A mai fugit una
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu ziceți că picase și unul c-o tobă de-o bătea ca perceptorii, de s-au speriat oamenii. A ieșit frizerul, a ieșit afară cârciumarul, Goșnete cizmarul, mahalaua - ciucure. Lunganul a băut mai întîi o cinzeacă, băgîndu-l pe cârciumar înăuntru, a dat din cinstea lui și unui nătâng care păzea două căruțe: una cu pietre, și alta cu nisip, și, când i-a fost lui bine, s-a uitat la lumea strânsă afară, care se întreba ce-o să se întîmple
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
exterioare a acestor două aspecte, nu poate duce niciodată la o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua și noaptea își pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de ninsoare, și ne-am îndreptat înspre fereastra luminată. Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată sui și apuca de cercevelele geamurilor; sări pe spatele mele îndoite, de - aicea pe marginea temeliei, și se uită înăuntru. Eu mă urcai după el. Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari se-njură unii pe alții, și m-apropiai de una din cabinele de scândură în care știam că se-mbrăca ea. Printre spărturile scîndurei am privit și eu înăuntru. Sărmana copilă! Abia-i murise sora - sa, și ea trebuia să joace un rol vesel. Puțin alb trebuia feței sale celei de-o albețe palidă, o lină adiere cu roșu îi dete un fel de reflect trandafiriu asemenea [cu] al
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amar al desfrânaților sceptici, într-un convoi care numai râsul nu era apt de a-l escita. Rătăcit, în neputință de - a-mi da cont de ceea ce cugetam și simțeam, urmării convoiul până la biserică. Mulțimea se grămădea la ușă și-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără cruțare în toți ce-mi sta în cale; în ochii mei rătăciți, în împregiurarea că nu-mi ridicasem pălăria intrând în biserică, în pumnii mei strânși în dinții mei rânjiți într-un râs sălbatec
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
undele de argint ale râului, ajunsei la malul insulei. Aicea totul tăcea, nu cântau păseri, nimica, numai din biserică s-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul cel înădușit lângă patul murindului. Intrai, pin portalele de aur ale bisericei, înăuntru, Pe jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin mijlocul lui, pe lângă mica bisericuță de lemn, și tocmai la capătul satului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat și sărac al tatălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trasei zăvorul de lemn de la ușa uscată și intrai înăuntru. Pe vatră mai ardea vo doi tăciuni subțiri de nuiele, tata dormea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptori era încă patul mamei acoperit c-un lăiceri, deasupra lui era [o] icoană veche și afumată a maicei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și răzimată-n amândouă părțile. Ferestrele erau deschise, ci pin ele s-auzeau vaietele cele slabe ale unei femei. De-a intra astfel cum eram în casă era a mă espune pericolului vădit. Mă apropiai așadar de fereastră și privii înăuntru. Dar ce văzui, D-zeul meu! Casa plină cu oameni care de care mai beți și mai sălbateci cari ședeau râzând și chiuind înaintea unei buți de mărime mijlocie desfundată. În păretele din dreapta ferestrei pe care mă uitam era un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
După mine toți. Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
duc s-aduc apă de la o fântână în apropiare. Ziua era caldă și albă, codrii erau verzi. Atunci mă coprinse mai mare dor de ducă. Ajuns la fântână, privii mult în fața apei din fundul fântânei, apoi lăsai să cadă oala înăuntru, iar eu apucai spre munți la vale. Satul nostru [era] mai tot ars, pustiu, și numai cânii satului urlau pe ici, pe colo de foame, or rodeau câte - un schelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai în brațele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
judecătorească singura ei avere: căsuța. Ce-mi păsa mie - trebuia să mai intru în casă, să-mi mai readuc încă o dată aminte de singurele fericiri ale vieței mele. Am rupt sigilul de pe încuietoare și-am rupt și încuietoarea. Am intrat înăuntru - și-n camera ei. Era ca în ziua întîia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurei sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a bătrânului. Patul ei alb și curat era lângă păretele stâng. Pusei lampa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n brațe.... E frumușică și buzele-i sunt roși *. Curând e pe deplin dizbrăcată și marginea patului îi servește drept culcuș de nuntă. ["Față cu aceste ființe*... "] 2291 Față cu aceste ființe * mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafară, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilagiul de la corul femeilor zugrăvea în părete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]