KorAP: Find »[drukola/base=întotdeauna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...183 184 185 ...1998 >

49,940 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

îți spusese, de altfel: „Dacă nu răspund eu, sora mea va fi acolo.“). Ludmila nu e aici. De ce? Ce anume doriți? Voiam să-i spun ceva despre o carte... Nu face nimic, voi suna din nou... — Un roman? Ludmila are întotdeauna un roman la îndemână. Cine e autorul? — Ar trebui să fie un roman polonez de Bazakbal, pe care-l citește și ea; voiam să discutăm despre el. — Polonez... cum e? — Mie nu-mi displace... Nu, n-ai priceput. Lotaria vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
dat fiind că el te tutuiește deja. — Ești studentul profesorului? — Nu sunt nici un fel de student. Știu unde e, pentru că mă duceam s-o iau pe Ludmila de acolo. — Atunci Ludmila e cea care frecventează institutul? — Nu, Ludmila a căutat întotdeauna locuri unde să se ascundă. — De cine? — Ei, de toți. Răspunsurile lui Irnerio sunt întotdeauna puțin evazive, dar se pare că Ludmila vrea s-o evite în special pe sora ei. N-a fost punctuală la întâlnire ca să nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
student. Știu unde e, pentru că mă duceam s-o iau pe Ludmila de acolo. — Atunci Ludmila e cea care frecventează institutul? — Nu, Ludmila a căutat întotdeauna locuri unde să se ascundă. — De cine? — Ei, de toți. Răspunsurile lui Irnerio sunt întotdeauna puțin evazive, dar se pare că Ludmila vrea s-o evite în special pe sora ei. N-a fost punctuală la întâlnire ca să nu se întâlnească pe coridor cu Lotaria, care are seminar la ora aceea. Ție, în schimb, ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Umblam pe zidul de piatră al portului, cum îmi este obiceiul, până în spatele vechii fortărețe. Fortăreața e complet închisă între ziduri oblice; ferestrele, apărate de gratii duble sau triple, par oarbe. Deși știam că acolo sunt închiși deținuții, am privit întotdeauna fortăreața ca pe un element al naturii inerte, al regnului mineral. De aceea, apariția mâinii m-a uimit, de parcă ar fi ieșit din rocă. Mâna era într-o poziție nenaturală; presupun că, în celule, ferestrele sunt situate foarte sus, adâncite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
intermitente și sufăr mai ales de o eczemă plictisitoare, ce mă abate de la orice tentativă de a fi sociabil. Schimb din când în când câteva cuvinte cu meteorologul, domnul Kauderer, când îl întâlnesc la observator. Domnul Kauderer trece pe acolo întotdeauna la amiază, ca să noteze datele înregistrate. E un bărbat înalt și uscat, cu fața întunecată, ca un indian din America. Sosește pe bicicletă, privind fix înaintea lui, ca și cum ar avea nevoie de toată concentrarea ca să se poată ține în echilibru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
a citi ceea ce e scris și gata, alungând fantasmele ce scapă printre degete. Chiar dacă îmbrățișarea voastră a avut loc numai în imaginația ta, mărturisește, e totuși o îmbrățișare ce se poate realiza dintr-o clipă într-alta...) Dar Ludmila e întotdeauna cu cel puțin un pas înaintea ta: — Mi-ar plăcea să știu că există cărți pe care voi mai putea să le citesc... - spune, sigură că dorinței ei fierbinți trebuie să-i corespundă obiecte existente, concrete, deși necunocute. Cum vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
la un cuvânt de ordine, se dispersă și fiecare își urmă drumul, fără a saluta pe nimeni. Rămâneam împreună noi trei: Valeriano și cu mine o luam la braț pe Irina, unul într-o parte, celălalt de cealaltă parte, eu întotdeauna la dreapta Irinei, ca să las puțin spațiu pistolului greu pe care-l purtam atârnat de centiron. Valeriano, însă, era îmbrăcat în haine civile, căci făcea parte din Comisariatul Industriei Grele; chiar dacă avea un pistol la el - și eu așa cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
hârtie nu mai este apanajul indivizilor izolați, ci mai ales al colectivităților: seminarii de studiu, grupuri operative, echipe de cercetare, de parcă munca intelectuală ar fi prea dezolantă pentru a fi înfruntată în solitudine. Figura autorului a devenit plurală, deplasându-se întotdeauna în grup, căci nimeni nu poate fi delegat să reprezinte pe altcineva: patru foști pușcăriași, dintre care un evadat, trei foști internați cu infirmiera și manuscrisul infirmierei. Sau perechi, nu în mod necesar, dar ca tendință, soț și soție, de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
vor mai exista, cine știe ce nume de autori vor mai fi cunoscute? Vor exista cărți ce vor rămâne celebre, dar care vor fi considerate opere anonime, cum e pentru noi epopeea lui Ghilgameș; vor exista autori ale căror nume vor fi întotdeauna celebre, dar de la care nu va rămâne nici o operă, cum s-a întâmplat cu Socrate; sau, poate toate cărțile rămase vor fi atribuite unui unic autor misterios, ca Homer.“ — Ați văzut ce raționament grozav? exclamă Cavedagna; și adaugă: Culmea e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de benzină destinată să îmbibe costumul albastru al lui Jojo, cămașa de mătase cu inițialele lui, și să ne întoarcem în oraș cât mai repede, încercând să găsim o altă soluție ca să scăpăm de el. Degeaba îmi spuneam că scăpasem întotdeauna din toate buclucurile în care mă înfundasem, din încurcături, ca și din nenorociri. Trecutul e ca un limbric tot mai lung, pe care-l port în mine, răsucit; nu-și pierde inelele, oricâte eforturi aș face să-mi golesc intestinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
vreun șarpe, cum mi s-a întâmplat o dată în Venezuela. Trecutul nu ți-l poți schimba, cum nu-ți poți schimba numele; oricâte pașapoarte am avut, cu nume pe care nici măcar nu mi le mai amintesc, toți mi-au spus întotdeauna Ruedi Elvețianul: oriunde aș fi mers, și oricum m-aș fi prezentat, se găsea întotdeauna cineva care știa cine eram și ce făcusem, chiar dacă aspectul meu s-a schimbat cu trecerea anilor, mai ales când craniul meu a devenit chel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
schimba, cum nu-ți poți schimba numele; oricâte pașapoarte am avut, cu nume pe care nici măcar nu mi le mai amintesc, toți mi-au spus întotdeauna Ruedi Elvețianul: oriunde aș fi mers, și oricum m-aș fi prezentat, se găsea întotdeauna cineva care știa cine eram și ce făcusem, chiar dacă aspectul meu s-a schimbat cu trecerea anilor, mai ales când craniul meu a devenit chel și galben ca un grapefruit; asta s-a întâmplat în epidemia de febră tifoidă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
tot fi avut optsprezece ani, stătea acolo, cu mustața și sprâncenele ca niște pene negre pe obrajii portocalii. — Iartă-mi curiozitatea, cine te-a trimis la mine? l-am întrebat, căci atunci când e vorba de cineva din sud-estul Asiei am întotdeauna îndoielile mele, serios motivate. — Mademoiselle Sibylle, face el. — Ce legătură are fiica mea cu crocodilii? exclam, căci e drept că de o bucată de vreme ea locuiește singură, dar de fiecare dată când aflu vești despre ea sunt neliniștit. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mergi până la capăt, Cavedagna consimte să ți se aducă de la arhivă dosarul „Marana Dr. Ermes“. — Aveți ceva timp disponibil? Bine, luați loc aici și citiți. Apoi îmi veți spune ce credeți. Cine știe, poate reușiți să înțelegeți ceva. Marana are întotdeauna motive practice ca să-i scrie lui Cavedagna: justificând întârzierile în predarea traducerilor, solicitând plata în avans, semnalând noutăți editoriale străine ce nu trebuie scăpate din vedere. Dar între aceste subiecte normale de corespondeță de serviciu se ivesc aluzii la intrigi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
o greșeală de număr, sau dintr-un contact greșit a sunat la un vecin, cu atât mai mult cu cât în casa aceea nu răspunde nimeni, iar telefonul continuă să sune; atunci, conform logicii iraționale pe care mi-o provoacă întotdeauna acel țârâit, mă gândesc: poate e într-adevăr pentru mine, poate vecinul e acasă, dar nu răspunde, căci știe, poate chiar și cel ce sună știe, că a chemat un număr greșit, dar o face dinadins, ca să mă țină în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
atinge el, dacă nu e fals, devine fals. Eu știu că, dacă aș încerca să-mi fac lucrările cu cărțile care-i aparțineau lui, s-ar naște falsuri: chiar dacă mi-ar ieși la fel cu cele pe care le fac întotdeauna... — Dar de ce ține Ludmila lucrurile lui în cămăruța asta? Așteaptă să revină? — Ludmila era nefericită când era el aici... Nu mai citea... Apoi a fugit... Ea a fost prima care a plecat... Apoi a plecat el... Umbra se-ndepărtează. Respiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu începem. — Să începem ce? Pui ceașca pe măsuță. Te muți de pe fotoliu pe divanul pe care stă ea. (Să începem. Tu ai spus-o, Cititoareo. Dar cum să stabilești momentul precis în care începe o poveste? Totul a început întotdeauna încă dinainte, primul rând al primei pagini al oricărui roman trimite la ceva ce s-a întâmplat în afara cărții. Cu alte cuvinte, adevărata poveste începe cu zece sau o sută de pagini înainte, iar tot ce o precede e doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cât pentru Ludmila autorii nu sunt niciodată indivizi în carne și oase, ci există numai în paginile publicate, cei vii, ca și cei morți, gata mereu să comunice cu ea, s-o uimească, s-o seducă; iar Ludmila e gata întotdeauna să-i urmeze cu ușurința nestatornică a unei relații cu persoane lipsite de trup. Cum să învingi nu pe autori, ci funcția autorului, ideea că în spatele fiecărei cărți e cineva care garantează un adevăr acelei lumi de fantasme și invenții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
joc de oglinzi, societăți fără capitaluri, exagerând creditele, făcând să dispară pasive dezastruoase în unghiurile moarte ale unor perspective iluzorii. Secretul meu, secretul neîntreruptelor mele victorii financiare, într-o epocă cu atâtea crize, prăbușiri la bursă și falimente, a fost întotdeauna acesta: nu m-am gândit niciodată în mod direct la bani, la afaceri, la profituri, ci doar la unghiurile de refracție stabilite între planurile lucioase, diferit înclinate. Ceea ce vreau să multiplic e imaginea mea, dar nu din narcisism sau megalomanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
consulte enciclopedia la cuvântul Tasmania (deși e clar că ce scrie nu e nici o aluzie la Tasmania), rupe două pagini, pune un disc cu Ravel. Scriitorului productiv nu i-au plăcut niciodată operele scriitorului chinuit; citindu-le, i se pare întotdeauna că e pe punctul de a ajunge la punctul decisiv, dar apoi acest punct îi scapă și rămâne doar cu o senzație de jenă. Dar acum, privindu-l în actul de a scrie, simte că acest om se luptă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
vânt risipește paginile celor două manuscrise. Cititoarea încearcă să le pună în ordine. Se naște un roman unic, extrem de frumos, pe care criticii nu știu cui să-l atribuie. E un roman pe care atât scriitorul productiv cât și cel chinuit visaseră întotdeauna să-l scrie. Sau: Tânăra femeie fusese întotdeauna o cititoare pasionată a scriitorului productiv și-l detestase pe scriitorul chinuit. Citind noul roman al scriitorului productiv îl găsește lipsit de valoare și înțelege că tot ce scrisese el era la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să le pună în ordine. Se naște un roman unic, extrem de frumos, pe care criticii nu știu cui să-l atribuie. E un roman pe care atât scriitorul productiv cât și cel chinuit visaseră întotdeauna să-l scrie. Sau: Tânăra femeie fusese întotdeauna o cititoare pasionată a scriitorului productiv și-l detestase pe scriitorul chinuit. Citind noul roman al scriitorului productiv îl găsește lipsit de valoare și înțelege că tot ce scrisese el era la fel; în schimb, amintindu-și operele scriitorului chinuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
vorba? - spune Lotaria. - Nu încape îndoială că e un roman de război, plin de acțiune, într-un stil sec, cu o anume încărcătură de violență. O narațiune ce rămâne la suprafață, s-ar spune; dar, ca să fim siguri, e bine întotdeauna să facem câte un sondaj în lista de cuvinte ce apar o singură dată, care își au și ele importanța lor. Iată, de pildă: fustă, (a-l) îngropa, subterane, subteran, (a o) îngropa, îngropat, subțiri, desiș, (pe sub) mână, subproietari, (sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sosirea ca și cum ar fi trecut pe aici din întâmplare. A spus: — Sunt Ludmila. Am citit toate romanele dumneavoastră. Știind că nu voia să-i cunoască personal pe autori, m-am mirat s-o văd. A spus că sora ei avea întotdeauna o viziune parțială asupra lucrurilor; din acest motiv, după ce Lotaria îi vorbise despre întâlnirile noastre, dorise să verifice personal, ca pentru a confirma existența mea, dat fiind că eu corespund modelului ei ideal de scriitor. Acest model ideal este - pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
prietena, sau fosta prietenă a acelui traducător Marana, pentru care literatura valorează cu atât mai mult cu cât constă din mecanisme complicate, dintr-un ansamblu de angrenaje, de artificii, de capcane. După dumneata, eu fac ceva diferit? — M-am gândit întotdeauna că dumneavoastră scrieți așa cum unele animale își sapă vizuini, își construiesc furnicare sau stupi. Nu sunt sigur că ceea ce spui dumneata e foarte măgulitor pentru mine - am replicat - în orice caz, iată, acum mă vezi la față, sper că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]