60,912 matches
-
ea. În cele câteva minute dinaintea cursului părea ca un cocon înfășurat în fire de mătase. Era riscant să o deranjezi. Unul din colegi o curta vârtos. Ea se uita amuzată la el. Într-una din zile, acesta s-a așezat în genunchi în fața băncii și a întrebat-o insistent, spre amuzamentul celorlalți, de ce nu vrea să se mărite cu el. Aide i-a răspuns sec: "Fiindcă nu vreau să mă mărit cu o bancă". S-a stârnit un haz nebun
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
câștigă alegerile", spune Kati cu un fel de nostalgie în voce. O îmbrățișez. Îmi zâmbește. Șofează cu dezinvoltură. Ajungem pe plajă. Parchează mașina. Scoate un pat și două scaune pliante din portbagaj. "Ce vrei cu astea?", o întreb. "Să ne așezăm". "Dar nu înotăm?" "Du-te liniștită, eu rămân aici. Să nu te grăbești". Înot în bazinul imens, și aici sunt valuri înalte. Apa oceanului spală bazinul ca pe o coajă de nucă. Dansez în valuri și mă gândesc la viața
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de foame. Trăiau într-o casă care arăta ca o cocină. Silvia a făcut dragoste cu Mihai, după cum spune ea, "pentru toți anii de singurătate". Când a considerat că i-a fost de ajuns și lui Mihai, aceasta s-a așezat turcește în fața lui și i-a spus hotărâtă: "Acum să trecem la lucruri serioase. Vom scoate toate putreziciunile astea din casă, spoim, vopsim, facem totul ca nou și cumpărăm mobilă nouă". Mihai s-a uitat uluit la ea și a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să scoată un bănuț din buzunar, îmi dădea 10 dolari pe săptămână, nici pentru buda publică nu-mi ajungeau, noroc că aici e pe gratis, mai întâi mi l-am făcut drag, nu simțeam nimic pentru el, voiam să mă așez în Australia cu orice preț, am plecat de acolo aruncând în aer toate podurile după mine, nu mai era cale de întoarcere, de aceea îmi iubesc eu cu disperare patria, știu că nu voi mai avea parte de ea niciodată
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de primă mână, statul acesta ar trebui să-ți clădească o statuie lângă cea a reginei Victoria", mă uitam la Silvia și mă amuzam de enormitățile ei, care pe undeva mă ungeau totuși, la inimă. 11 noiembrie 2009, Sydney Ne așezăm toți trei pe canapea, eu de o parte, Silvia de partea cealaltă, Mihai în mijloc. Silvia se uită galeș la Mihai prin paharul de coniac în timp ce soarbe haiducește din el. Mă interesează la această cină să aflu cât mai multe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
intereseze ceva. Sunt mulți care rămân zeci de ani în același cartier, sunt mulți care au venit din 1955 aici și nu au călătorit în Australia decât în interes de serviciu. Îl întreb într-un târziu pe Mihai, parcă se așezase uitarea peste noi, încercam să străpung crusta, Mihai face o mișcare de dezînnămolire, cu mișcări încete, paloarea feței îmi confirmă că vine dintr-o altă realitate, cu viață mai puțină, clipește, da, v-am întrebat cum trăiau aborigenii. Când lucram
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și nu știam cum să mă mai port pentru a câștiga încrederea copiilor, foarte curioși să vadă un alb pe neașteptate. Mă uitam la copii, copiii la mine și nu știam ce să fac. La un moment dat m-am așezat în poziție de lotus. Copiii au rămas pe loc. După o vreme, a apărut o femeie. Se uita la mine cu ură. Am ridicat mâinile în semn că nu sunt înarmat. Aceasta a strâns în grabă droaia de copii și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
O făceam ca la carte, iar ei apreciau asta, nu erau toți niște vite încălțate, unii erau chiar sensibili, unii neajutorați, pe cei din urmă îi ajutam cu dragă inimă. Ajung la omul meu. Frumos cum numai în vis. Mă așez lângă el și rămân cu gălușca în gât. Mă trezesc că nu mai am text. Mi se rupsese banda. Îmi cer scuze cu un gest și fug din restaurant. Alerg în cameră, acolo mă uit în oglindă, mă aprinsesem în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în biserică trecând printr-un șir de oameni în vârstă, văd și câțiva tineri, vreo doi copii, vreau să salut, Silvia mă trage după ea înclinând capul în stânga și în dreapta, hello, hello, când ajungem la ultimul rând de bănci mă așează aproape cu forța, scoate o monedă de 1 dolar australian și-mi spune: stai aici, când vin cu pomenile dai 1 dolar, nu mai mult, tu nu ai bani de aruncat în sacul fără fund, pleacă de parcă n-ar fi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la mine, ne facem cu ochiul, Jozsi se uită la paharul meu și spune galant: "se pare că misiunea mea de paharnic va fi foarte ușoară", într-un grai ardelenesc, desăvârșit, are un fel de bucurie șmecherească pe chip, ne așezăm pe o canapea, începe o conversație cu o femeie de dincolo de masă, e atent, însă, la tot ce fac și îmi sare în ajutor, îmi face recomandări, elegant, recunosc în felul lui de a fi maniera intelectualilor interbelici cu stare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de partid, au dus-o bine până la căderea lui Ceaușescu, atât de bine încât nenorocitul a fugit cu alta în Canada, dar tot le-a lăsat atâția bani, ei și fiicei lor, ca să poată veni în Australia și să se așeze ca la ele acasă. Fiica ei are o afacere în centrul Sydney-ului, ea are pensie australiană fără să fi muncit o zi aici, dar îi blestemă pe australieni fiindcă nu e în stare să le învețe limba și dorește instaurarea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Aide în jurnalul ei, jurnal pe care îl ține de când nu mai poate face plajă în pielea goală în curtea lor din centrul orașului. Aluneca pe străzi ca râma prin mâluri aluvionare. Îi era lene, lehamite, îi venea să se așeze pe jos, în mijlocul străzii. Nu numai aerul era irespirabil, ci și oamenii deveniseră irespirabili. Se uita la ei și îi vedea cât sunt de urâți. S-a scurs toată vlaga din ei, se mișcau ca niște găini bete, mișunau de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
înmormântatse pe mama lor în rochie de mireasă, cu trei copii plângând în jurul sicriului, cu tatăl lor scrâșnind din dinți și cu gardienii de o parte și de alta, înainte să o lase la orfelinat i-au îngăduit să se așeze pe o bancă în parcul din fața orfelinatului, atunci tatăl ei a început să-i cânte la vioară, a cântat până a simțit că se destramă, n-o să uite niciodată melodia aceea care se ridica spre cer ca o smirnă, o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
concertele lui Zinzin de după-masă se înșira toată suflarea orașului, oamenii se rânduiau molcomi pe lângă gard, erau zile de vară târzie, se urcau în copacii din parc, au năvălit chiar pe stadion, fără să poată fi opriți de paznici, se așezau și ascultau în transă concertul lui Zinzin, unii voiau să se vindece de câte o boală incurabilă, alții de câte o dragoste neîmplinită, dar majoritatea veneau la concert ca să uite de foame, sunetele zburau din vioara lui Zinzin și îi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un muget de animal înjunghiat, își ia partenerul în brațe, îl strânge să-i rupă oasele și se prăbușește la pământ într-un hohot de plâns, se târăște cu greu, bălăngănindu-se spre grupul din care s-a extras, se așează cu capul în poala lui Mihai, acesta zâmbește încurcat, Silvia mormăie în timp ce adoarme: "Să scoți din sacoșa aia împuțită și restul șampaniei", stau lângă Mihai, în jurul nostru se țese pustiul, cele două femei au alunecat în somn ca în moarte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acolo plouă cu lumini multicolore, o ploaie lungă, aproape nesfârșită, din sute de mii de trupuri izbucnesc ovații, trupurile se înalță la cer, pentru o clipă toți de aici din această câmpie par să aibă aripi, doar eu am rămas așezată pe pătură, cu mâinile în poală, cu ochii uscați, cu un zâmbet amar pe față. În timp ce trenul mă duce spre Hornsby, casa mea vremelnică, mă gândesc că secolul douăzeci și unu începe schizoid, călătoresc la sute de metri sub pământ de parcă m-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
într-un trib, aborigenii trăiesc ca acum două mii de ani, fără nevroze, complet integrați în eternitate, mă gândesc că eu însămi trăiesc schizoid, aveam șase-șapte ani când aprindeam seara lampa cu petrol pentru a nu orbecăi prin casă până ne așezam la gura sobei, o construcție imensă, placată cu plăci de teracotă verde, din burta căreia seara se răspândea lumină și căldură, acolo, în jurul focului, ca în jurul focului din stepele imense ale Australiei, ascultam poveștile bătrânilor, întotdeauna miraculoase, fiecare poveste crea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de acum încolo acelei clădiri în care locuiește Dumnezeul Mariei. În ziua următoare, în drum spre Clădirea Albastră, Sandei culege ghiocei. Un buchet pentru mama, un buchet pentru Maria și un buchet pentru Dumnezeul ei. Se strecoară pe înserat și așează buchetul de ghiocei lângă gard. Se întoarce în peșteră și începe să cânte la pian partiturile pe care le cânta împreună cu Maria. Umple pădurea cu sunete divine, cântă din ce în ce mai tare, cântecul trebuie să străbată până la Clădirea Albastră. Sunetele se preling
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
râsete care vin de foarte aproape, Sandei tresare, își retrage mâinile dintr-ale lui, dar continuă să se uite la băiatul de dincolo de gardul de sârmă ca și cum ar fi legați cu fire nevăzute care nu o lasă să plece, se așează în genunchi lângă gard, ciulește urechile, aude zgomotele care se furișează spre ei, frica începe să i se strecoare pe șira spinării, simte umbre în jurul lor, umbre care se mișcă precaute, simte un miros rău, simte o presiune a aerului
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
aceste gesturi încifrate ale lui, acum ar trebui să plece acasă, să se întindă pe pat și să se sinucidă ca și cum ar bea o cafea bună... Se trezește cu o durere cumplită de cap. Sandei zace în peșteră, s-a așezat lângă trupul Mariei, are nevoie de o atingere care să-i aline durerea, trupul ei e numai o rană, aseară au hăcuit-o animalele acelea, o grămadă de trupuri cărora nu le vedea chipul, le simțea doar răsuflarea urât mirositoare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de o atingere care să-i aline durerea, trupul ei e numai o rană, aseară au hăcuit-o animalele acelea, o grămadă de trupuri cărora nu le vedea chipul, le simțea doar răsuflarea urât mirositoare, încă mai sângerează, s-a așezat lângă trupul Mariei și a început să cânte, în gând, la pian, un cântec pentru Maria, un cântec pentru sufletul mamei, ar vrea să fie mama ei aici, să o apere de durere și de uscăciunea din gât. Maria i-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se înroșea de sânge, îl vedea pe iubitul ei cu pistolul îndreptat spre ei, cu o față palidă de om mort. Stă lângă trupul mumificat al Mariei și o roagă să-i aline durerea, își simte trupul sfârtecat, s-a așezat lângă trupul uscat al Mariei cu speranța că va putea trece în moarte așa cum a trecut Maria, după o febră cumplită, în timp ce ea cânta la pian. Își mișcă cu greu degetele, închide ochii în timp ce își desenează clapele pianului în creier
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era pustiu, niciun fel de merinde. Atunci, în acel moment, a înțeles că viața ei în acest loc s-a terminat. Încălcase interdicția și viața ei trebuia să urmeze alt ciclu. A intrat din nou în peșteră și s-a așezat la pian, a apăsat clapele, acestea au sunat spart, dezacordat. O jumătate de zi s-a chinuit să acordeze pianul. A obosit foarte curând. A căutat în sacul cu merinde și a dat peste câteva alune și o mână de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
O jumătate de zi s-a chinuit să acordeze pianul. A obosit foarte curând. A căutat în sacul cu merinde și a dat peste câteva alune și o mână de mure uscate. Le-a mâncat dintr-o răsuflare, s-a așezat din nou lângă trupul uscat al Mariei, cu fața la bolta de piatră a peșterii și a simțit un fel de mireasmă ce se împrăștia din trupul acesteia. Deci Maria a iertat-o. Era semnul că a iertat-o. Senzația de bine
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în această plapumă moale și caldă, se întoarce pe o parte și se uită spre pian. Stă încremenit la locul lui. Închide ochii, se gândește la mama ei, la stareță, la celelalte măicuțe. Se gândește la zilele când Maria îi așeza mânuțele pe pian și o învăța cum să asculte sunetele, cum a convins-o că sunetele cele mai frumoase vin din interiorul nostru, "uneori sufletul ne stă în urechi, alteori în ochi, alteori în talpa piciorului, pipăim roua ierbii, pământul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]