7,862 matches
-
de atunci, imediat vei spune că s-a petrecut ceva cu totul ciudat, incomprehensibil pentru gândirea de astăzi. Te vezi imediat dincolo de toate acestea și te simți sigur pe logica proprie, ca și cum ți-ar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo“) va lua între timp nenumărate forme. Lucrurile se complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
indiferența ei aparte, cea care va fi considerată în § 32 ca nemijlocit absurdă. De cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
2004 AM FOST ȘI SUNTEM PRECUM IUDA Am fost și suntem precum Iuda Nu cu Iisus, cu noi am fost, Căci ne-am trădat cinstea și truda; Și totul, totul fără rost. Am fost și suntem precum Iuda Chiar în adâncul eu din noi, Căci zilnic ne îndeamnă ciuda Că alții au, deși sunt goi. Am fost și fi-vom câtă vreme Va fi rostit: „Doar eu, doar eu”, Când alții plâng sub lungi blesteme Și sub icoana a ce-i
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează existența unui nivel ascuns ce așteaptă să fie adus la lumină: sensul stă acolo, sigur și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în modul nostru de a gândi, nu poate fi ușor clătinată. Pe de altă parte, nu orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aproape sfârșit, a invocat puterea divină și a aflat o ieșire. Într-adevăr, a venit vremea când stăpânul din Babilonia a fost învins în luptă chiar de cel care-i fusese oaspete. Făcut prizonier, este dus cât mai departe în adâncul deșertului, unde nu are în față decât imensitatea gri a întinderilor de nisip. Află astfel un labirint cum nu-și imaginase nimeni până atunci. După ce i-au dezlegat lanțurile, a fost părăsit acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
halucinant, pustiul nesfârșit cu nisipurile sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă intimitatea deplină a vieții cu moartea. Acolo, în adâncul deșertului, moartea se lasă văzută ca atare, nemijlocit. Te întâmpină ea însăși, în persoană, asemeni unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși. Când pune la încercare viața unui muritor, nu îngăduie o lungă așteptare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Moartea și busola, ed. cit., p. 306.</ref>. Ar fi voit să atingă ceea ce este propriu miracolului ca atare. Cum omul nu este demn de așa ceva, totul atrage o cumplită încercare. Știm ce sa întâmplat apoi: regele e condus în adâncul pustiului și părăsit acolo pentru totdeauna. Întâmplarea a fost preluată în predica unui preot, Allaby, „om cu lecturi ciudate“<ref id="28">Ibidem, p. 295.</ref>. Acesta face imediat legătura cu noul labirint, pe care și la ridicat maurul ucigaș
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
moartea vorbește, în aceste cazuri, de prezența a ceva straniu. Socotim de regulă că viața și moartea se opun complet, nu au cum să coexiste în chip concret. Însă experiența labirintului - așa cum o percepe Borges - le face perfect coexistente. În adâncul labirintului, viața se moare, iar moartea se trăiește ca fapt nemijlocit al vieții. Totul se petrece prin una și aceeași respirație, clipa uneia fiind deopotrivă și a celeilalte. Aș adăuga încă un lucru în acest loc. Cu fiecare labirint se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Scriito rul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat în continuare o determinație, o măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în adâncul căruia totul să se piardă, nume și semne, viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ciudățenia monstruoasă a celor visate. Pe de altă parte, absurditatea celor spuse de către filozofi, ca interpreți ai stărilor sufletești și ai viselor. Așadar, două voci discordante, prima în contrast cu „întâmplările reale“, a doua în contrast cu o „reflecție rezonabilă“. Prima se naște din adâncul somnului, a doua pretinde o judecată atentă la ea însăși. Cele două voci se întrețin reciproc, visele îl provoacă pe filozof, iar acesta asigură tot mai multă importanță viselor noastre. „Visele ar avea mai puțină importanță și nar mai fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
unor scrieri de atunci, imediat vei spune că sa petrecut ceva cu totul ciudat, incomprehensibil pentru gândirea de astăzi. Te vezi imediat dincolo de toate acestea și te simți sigur pe logica proprie, ca și cum țiar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo“) va lua între timp nenumărate forme. Lucrurile se complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
indiferența ei aparte, cea care va fi considerată în § 32 ca nemijlocit absurdă. De cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu doar minții ei. Structura simbolismului acvatic Înainte de a vorbi despre Pământ, se cuvine să abordăm valorizările religioase ale Apelor 12, din două motive: 10 Apele existau înainte de a se ivi Pământul (așa cum se arată în Facerea, "întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra Apelor"); 20 dacă analizăm valorile religioase ale Apelor, vom putea înțelege mai bine structura și funcția simbolului. Or, simbolismul are un rol însemnat în viața religioasă a omenirii; datorită simbolurilor, Lumea devine "transparentă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Ioan Gură-de-Aur se potrivesc perfect cu structura simbolismului acvatic. În valorizarea creștină a Apelor intervin însă unele elemente noi legate de o "istorie", și anume Istoria sfântă. Este vorba în primul rând de valorizarea botezului în înțelesul de coborâre în adâncul Apelor pentru lupta cu monstrul marin. Această coborâre are un model, cel al lui Cristos în apele Iordanului, care însemna deopotrivă o coborâre în Apele Morții. Așa cum scrie Chiril din Ierusalim, "balaurul Behemot, după Iov, se afla în Ape și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
puterea de a călca pe scorpioni și pe șerpi".14 Urmează apoi valorizarea botezului ca repetare a Potopului. După Iustin, Cristos, ca un alt Noe, ieșit învingător din mijlocul Apelor, a ajuns conducătorul unei rase. Potopul închipuie deopotrivă coborârea în adâncurile mării și botezul. "Potopul este așadar un lucru împlinit de botez... Tot așa cum Noe înfruntase Marea Morții, care nimicise omenirea păcătoasă, și scăpase cu viață, cel botezat coboară în apa botezului ca să înfrunte Balaurul mării într-o luptă pe viață
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a realității
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a realității absolute; victoria rituală (inițiatică) asupra monstrului-paznic echivalează cu dobândirea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
anume s-au născut oamenii din Mama telurică. Unele mituri americane ne arată însă cum s-au petrecut lucrurile la început, in illo tempore: primii oameni au trăit o vreme în pântecele Mamei lor, adică în măruntaiele Pământului. Aici, în adâncurile telurice, duceau o viață pe jumătate omenească, fiind un soi de embrioni a căror formă încă nu se desăvârșise. Cel puțin așa spun indienii lenni lenape sau delaware, care trăiau odinioară în Pennsylvania. După cum arată miturile lor, Creatorul, cu toate că le
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
când oamenii răsăreau din Pămîntul-Mamă tot așa cum răsar în zilele noastre arbuștii și stuful.21 Credința că Pământul naște oameni este universal răspîndită.22 În multe limbi, numele dat omului înseamnă "născut din Pămînt". Se crede că pruncii "vin" din adâncurile Pământului, din peșteri, grote, prăpăstii, dar și din mlaștini, izvoare ori râuri. Credințe asemănătoare se mai păstrează încă în Europa, sub formă de legende, superstiții sau doar metafore. Fiecare ținut și aproape fiecare oraș ori sat are o stâncă sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a lepădat. Ca să aibă o lume a lui, a desacralizat lumea în care trăiau strămoșii, fiind nevoit să adopte un comportament contrar celui de dinainte, dar pe care îl simte mereu, sub o formă sau alta, gata să izbucnească în adâncul ființei lui. Așa cum am mai arătat, omul areligios în stare pură este un fenomen mai degrabă rar, chiar și în cea mai desacralizată dintre societățile moderne. Majoritatea celor "fără religie" au încă un comportament religios, chiar dacă nu-și dau seama
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
combatanții nu-și mai dau seama de semnificația profundă a "încercărilor" și nu se mai folosesc de valoarea lor inițiatică. Chiar unele tehnici specifice vremurilor moderne, cum este psihanaliza, mai păstrează schema inițiatică. Pacientului i se cere să coboare în adâncul ființei sale, să-și retrăiască trecutul, să-și înfrunte din nou traumele, iar această operație primejdioasă seamănă, din punct de vedere formal, cu coborârea inițiatică în "Infern", printre larve, și cu luptele cu "monștrii". Așa cum inițiatul trebuia să iasă învingător
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
urmașul lui homo religiosus și nu-și poate anula propria istorie, altfel spus comportamentele strămoșilor săi religioși, datorită cărora este ceea ce este. Cu atât mai mult cu cât o mare parte a existenței sale se hrănește din pulsiuni izvorâte din adâncul ființei, din zona numită inconștient. Un om exclusiv rațional este o abstracțiune, nu poate fi întîlnit în realitate. Orice ființă omenească este alcătuită deopotrivă din activitate conștientă și experiențe iraționale. Or, conținutul și structurile inconștientului prezintă asemănări izbitoare cu imaginile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
toate consecințele acestei legături dintre conținutul și structurile inconștientului, pe de o parte, și valorile religiei, pe de altă parte. Am amintit acest lucru doar pentru a putea arăta că omul, chiar și cel mai areligios, mai păstrează încă în adâncul ființei sale un comportament orientat religios. Însă "mitologiile private" ale omului modern, visurile și fantasmele sale nu se pot ridica la regimul ontologic al miturilor, pentru că nu au fost trăite de omul total, și nu transformă o situație particulară în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
își alege soldații pe care îi supune apoi la cele mai grele încercări, întocmai cum a făcut regele tău cu tine. Rostise aceste ultime cuvinte pe un ton grav, cu privirea pierdută în cine știe ce amintiri. Balamber se simțea atins în adâncul sufletului. Mintea îi fu străbătută de un gând: — După cum vorbești, mi se pare că ți s-a întâmplat și ție la fel. O strălucire extrem de vie lumină ochii abatelui. Cu smerenie, își lăsă în jos capul. — Ei, da! recunoscu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât un băiețandru. Ori poate era vorba de femeia războinică, valoroasă și crudă, care îi arsese oamenii? Distanța încă nu-i permitea să distingă trăsăturile acelui cavaler, dar silueta dreaptă și elegantă părea deja să stârnească ceva ce păstrase în adâncul memoriei. Cei doi bărbați veniți în recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]