6,798 matches
-
cu bâtele spre Zogru, alții au luat-o la fugă, iar spătarul, înțelegând că era un moment bun de drum, a împins-o pe Ghighina în trăsura și i-a poruncit vizitiului să dea bice. Istru și Ioniță s-au agățat de coșul trăsurii și, în câteva clipe, au dispărut pe drumeagul șerpuit printre copaci. Nici Zogru n-a întârziat mult. După ce a strâns între mâini capul unuia până l-a făcut terci, a rămas complet singur. Tâlharii alergau mâncând pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să exerseze înălțarea spiralată pe care tocmai o învățase de la glole. Și pe când prințul îi spunea blând Nu ți-am spus că ești al meu?, Zogru țâșnise în înaltul pădurii, luându-l cu sine și pe prinț, pe care îl agățase de un ciot al unui stejar. Apoi coborâse asupra unui călăreț și, pentru că își amintise de capul zdrobit al unuia dintre frații Futacu, îl privise câteva clipe, apoi îl învârtise de câteva ori, cu cal cu tot, cum ai învârti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
reușise să-și scoată o mână din mâneca hainei, dar își dăduse imediat seama că se afla la o înălțime prea mare ca să sară. Nu putea să se prindă cu nici un chip de vreo ramură, căci ciotul în care stătea agățat era destul de lung și depărtat de trunchi. De aceea se bucurase sincer când apăruseră în cărare tâlharii. Era o ceată mică de derbedei, foste slugi boierești alungate ori urmărite pentru cine știe ce mic furtișag. Trăiau de azi pe mâine, jumulind câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-i spună du-te, prostule, și vinde inelul la Târgoviște, pe la prăvăliile de pe strada pe care îl întâlnise pe ciung și pe care o vedea cu ochii minții, luminată de soarele lunii mai, când privise cu uimire toate lucrurile frumoase, agățate pe obloanele prăvăliilor. Du-te și vinde inelul și cumpără-ți ceva, o bucată de pământ - ori pleacă în lume! Însă știa bine că Iscru nu-l aude. Ajunsese la pământul negru și acum făcea groapă răsucind într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dar nu-și făcea procese de conștiință, căci avea de gând să-i dea drumul repede. De cum a intrat, a dat cu ochii de Giulia și imediat și-a dat seama de ce se afla ea aici, căci stătea cu ochii agățați de un bărbat tânăr și plăpând, cu fața insolentă a tuturor Ioniților din lume, iar acesta era Andrei Ionescu. Așa c-a și intrat în el, să vadă despre ce e vorba, abandonându-și vehiculul și planurile cu care venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tornadă invizibilă care se hrănește cu sufletul femeilor vicioase. Și, bineînțeles, povestirea se răsucește după tot felul de întâmplări porcoase, scrise special pentru bizonii lui Andrei Ionescu. Din capul locului, individul i-a displăcut total lui Zogru, dar a rămas agățat de fața Giuliei, care i se părea căzută din cer. Stătea la o masă mare, cu o trupă întreagă de studenți plecați de la cursuri, și din când în când limpăia din halba de bere, privind spre Andrei Ionescu repede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
poartă, dar l-a primit, amintindu-și că e trimis de Alecu și, pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată de drum și cu arnăuții agățați în spate. - Să stai aici până mă întorc, îi spusesea lui Gligore, amuțit și nemișcat. Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească amintirile, dar nu se putea abține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de grâu. Flacăra apei ne-a stropit pe toți când Umbre misterioase trosnesc prin Crengile copacilor ce ară pământul gol. Visul nepăsării mi s-a oprit printre nori. Privesc în jos Și mă cutremură pustietatea sufletului Înlănțuit de amintiri. Norocul agățat de spațiu zboară peste trecut. Apa s-a-necat. Vine furtuna. Rămânem noi - doi eroi. Pastel Cuprind cu privirea o-ntindere Secată de apă. Prin gropi cerne iarna Ca tropot al apelor șoptind În glas de clopot. Acum, cu poruncă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
înger. Mă așez pe banca pustie Și vorbesc încet cu ploaia. Închid ochii, apoi îi deschid. Dar ploaia nu mai e. Eu sunt...ploaia. Șșșș... vreau să dorm! Mă cufund în vis. O briză caldă mă duce către abis, Mă agăț de funia catifelată Și cerul îmi vorbește, Mă arunc într-un ocean Și gândul îmi umblă delirând. Pășesc mărunt înainte Și cad într-o mare de păpădii. Totu-i calm Până când versul mă cheamă. Deodată palmele-mi transpiră, Întunericul mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
prințese, balauri, flori, palate și multe altele! Praful drumurilor de la țară străbătut de căruțe încărcate cu fân trase de cai și uneori trase de vaci leneșe mă mai trezeau la realitate. Îmi plăcea să mă strecor în spatele lor și mă agăț în mers de ele. Nimeni nu știa de mine și după câteva clipe renunțam victorioasă. Așa făceau toți copiii de peaici. Era o probă de curaj și ,cum eu puteam să fac orice... Simt și acum adierea vântului. Închid ochii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vânt? Unde-s copacii tăcuți de veacuri, discreți și curați, râul din vale și mușchiul moale și rece? Deschid cu frică de-afară ochii: în stânga mea, un dulap nici îngust, nici lat. În dreapta, perete. Privirea-mi cade pe un tablou agățat în pripă într-un cui. Văd pădurea. O văd, dar n-o simt. E și nu e, totuși, ea. Din liniștea ei au mai rămas doar pete de culori. Adusă ntr-o cameră cu mobilă îngrămădită, pădurea mea nebună e-o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de la început, că Rahela o să fie un fel de vrăjitoare a apelor, una care ar fi putut să descopere izvoarele ascunse sub nisip. N-a fost așa, dar totuși mireasma asta de apă prospătă și dulce a însoțit-o mereu, agățată de pielea, și chiar de hainele ei. Când nu se știa pe unde dispăruse câte un copil, micul ticălos era găsit de cele mai multe ori dormind între rufele ei, liniștit și sugându-și degetul. Astfel nu e de mirare că Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din fildeș, ceva de valoare. Era doar o brățară făcută din resturi de lână, prostioarele acelea pe care le împletesc păstorii când n-au ce face, când stau la umbra unui copac în căldura de peste zi, din smocuri de lână agățate în mărăcini sau rămase pe jos. Iacob adunase bucățele de lână neagră, albă și crem până când avusese destule încât să le împletească într-un șnuruleț pe care și-l legase pe mână. Luase șnurul de pe mâna lui și îl tăiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lor veneau femeile și copiii, cei mai mici dintre ei, care nu puteau să aibă grijă de turme. Fiul cel mic și fetița Uznei se încurcau în picioarele mamei lor, iar Zibatu își căra bebelușul într-un fel de plasă agățată de centura de la brâu. Eu mi-am început drumul alături de Zilpa, încercând să mai îndepărtez un pic tristețea care plutea în jurul ei, dar cum n-am reușit în nici un fel, m-am dus înspre mama și Bilha, care erau ocupate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
frumos fără cămașă? Dar mie nu mi se părea nimic amuzant în toată povestea asta cu testul pe care trebuia să-l dea Shalem și nu i-am zâmbit înapoi soacrei mele. Cele trei zile s-au scurs. M-am agățat de soțul meu ca o sălbatică în acele nopți și lacrimile îmi curgeau pe obraji, chiar dacă plăcerea era mai mare ca niciodată. Bărbatul meu îmi lingea apa de pe obraji și apoi își trecea limba sărată de-a lungul corpului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am întors ochii spre apă și i-am ținut acolo până când am ajuns la Teba. Marele oraș era uimitor în lumina apusului. Spre vest, stânci roșietice încadrau o vale verde, presărată cu temple pictate în culori strălucitoare, de care erau agățate flamuri verzi și aurii. Pe malul de răsărit erau case mari, dar și temple și clădiri mai mici vopsite cu alb, toate strălucind în ape rozalii și aurii în lumina soarelui care se retrăgea în spatele falezei de la apus. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la bârfe în bucătărie, m-au lăsat singură. Principala mea ocupație era să stau cu Re-nefer, dar ea prefera singurătatea, așa că mi-am găsit alte feluri de a-mi ocupa zilele. Eram atrasă mai ales de scările casei și mă agățam de orice prilej ca să le urc și să le cobor, urmărind cum casa se schimbă la fiecare treaptă. Mi-am luat sarcina de a le mătura în fiecare seară și de a le spăla în fiecare dimineață și eram mândră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
treișpe, și când am terminat de spus toate astea, am încasat o palmă zdravănă, de era să cad de pe scaun, Vasököl m-a lovit atât de rapid încât i-a zburat țigara din mână, iar eu a trebuit să mă agăț de spătarul scaunului, am văzut cum țigara cade pe covor, continuând să fumege, eram încă amețit de la palma încasată, spre norocul meu, am avut gura deschisă când m-a lovit, că nu terminasem fraza, așa că nu mi-am mușcat limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
paharul, a dat pe gât restul de vin și mi-a spus că e-n regulă, să mergem, că timpul trece. Când am ieșit în curte, bunicul mi-a înapoiat pistolul și m-a pus să iau la ochi stropitoarea agățată de un cui din zidul garajului, eu am ridicat pistolul, însă nu l-am îndreptat spre stropitoare, ci spre una din statuile albe sprijinite acolo, de zidul amintit, deși nu avea încă chipul conturat, eu am țintit fix între ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sâmbăta aceea, după ce, a nu știu câta oară, am găsit goală cutia poștală, am văzut că se schimbase la față, și în timp ce urcam scările, pe mama deodată a apucat-o tusea, dar atât de tare c-a trebuit să se agațe de balustradă, am văzut cum i scutură umerii și cum se apleacă în față, și știam că de fapt nu tușeșete, ci plânge, se preface doar că tușește, pentru că nu vrea s-o văd plângând, nu vrea să mă sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cartea de mate, și mama a aruncat ceva moale pe jos, la început n-am știut ce-ar putea să fie, dar apoi am auzit-o deschizându-și fermoarul de la fustă și înjurând printre dinți, pentru că, în grabă, i se agățase fusta de laba piciorului, și atunci am știut că bluza și-o trântise de pământ, am auzit-o sărind prin cameră, într-un picior, și strigându-mă să vin s-o ajut, că acuși i se rup ciorapii, și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
chibrituri, dar când să pun mâna pe pistol, am auzit de dincolo cum mama trântește capacul valizei, și atunci am aruncat și centura în cutie, și peste ea pălăria, care era să cadă, cutia era prea plină, curelușa s-a agățat de sulul de postere și a rămas așa, atârnată, și atunci am auzit din nou zgomotul încuietoarei de la valiză, care era defectă, valiza nu se putea închide decât în doi, unul trebuia să apese capacul cu putere, iar celălalt să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ușa barăcii pe cărămizile pe post de trepte, mi-am adus aminte ce spusese Csabi despre fantome și-am simțit cum mi se moaie picioarele și mă fac moale ca o cârpă, m-am uitat la câini și m-am agățat de tocul ușii, Zsolt a scos un oftat înainte s-o deschidă, și atunci am tras și eu aer adânc în piept și, cu toate că încă-mi era tare frică, mi-am făcut curaj și am intrat pe ușă. Am pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
trona un gramofon cu o pâlnie uriașă, în jur podeaua era plină de ziare mototolite, cutii de conserve și sticle de bere, m-am și împiedicat de una, de era cât pe-aci să cad, dar am reușit să mă agăț la timp de un palton pus pe umeraș, pe lângă care mai atârnau pe puțin vreo cinșpe, iar sub ele, pe podea, se înălța un alt morman, tot de paltoane, din care, lovindu-l cu piciorul, s-a ridicat un iz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ieșit de pe carosabil, a traversat trotuarul, ocolind băncile de pe margine, a trecut și de locul aterizare pentru elicoptere, duba se scutura atât de tare încât sticlele de bere de la picioare au început să zdrăngăne, iar eu a trebuit să mă agăț de marginea scaunului, bunicul a tras cu mașina direct la limita din dreapta a câmpului, lângă nucul cel mare, unde începea urcușul, a încetinit, a oprit mașina, a stins motorul și mi-a spus c-am ajuns și să cobor. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]