78,666 matches
-
apă, dar nu văzu că e mare și nu știa că e Dunărea. Nu opri; își spuse că n-are timp să zăbovească. Trecu malul, și mașina începu să se umple cu apă și să se scufunde. Împrejur totul era alb - mașina era înfășurată în dâre de lapte. Pe Duminică albul acela îl ameți și la început îl înspăimântă. Apoi îl bucură, el își spuse că a găsit locul acela unde totul era neadevărat și reparabil - nu se putea să existe
Esența vieții by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8959_a_10284]
-
mânca bine" însemna, în secolul al XVI-lea, de exemplu, să faci față la 14 feluri de mâncare, ce compuneau cina (Francisc I a fost una din victime), sau să savurezi gustul rafinat al limbii de balenă fiarta în vin alb, mirodenii și supă de pește 3 (fel preferat al Catherinei de Médicis). Renașterea echilibrează raportul între criteriul calitativ și cel cantitativ. Patru secole mai devreme, calitatea umană se exprima în bucățile de carne îngurgitată, pe lângă pâine și vin. Secolul XX
Despre corp și alte năluciri by Diana Gradu () [Corola-journal/Journalistic/8945_a_10270]
-
venit în branșă, Victor Ciutacu) întrețin cu brio confuzia. Fiecare român este convins că știe totul despre Uniunea Europeană, dar câteva întrebări elementare sunt suficiente pentru a releva faptul că viziunile se bat cap în cap și ceea ce pentru unii este alb, pentru alții devine, invariabil, negru. Victor Iulian Tucă nu este un răsfățat al mass-media din România. Tânărul (n. 1972) reporter la Deutsche Welle (secția română), s-a specializat în probleme europene, iar din anul 2004 este corespondentul la Bruxelles al
UE dincolo de mit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8962_a_10287]
-
o măicuță bătrână lăcrimând, alergând, pe toți întrebând. M|TUȘA: Și-apoi, dintr-odată, apare chiar el, ciobănașul nostru, al tuturor. Venind agale spre noi, chiar de-acolo, din raiu lui, de pe plai. Venind bătrân, încovoiat, cu părul și barba albe ca spuma laptelui. Ținând-o așa, din nuntă în nuntă.[...] MAMA: își lipește fața, pe dinăuntru, de geamul televizorului și rămâne așa, uitându-se în gol. SORA: Chipul lui nu se mai șterge de pe ecran. Nici ziua, nici noaptea." Odată cu
Un moment numit Popescu by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/8968_a_10293]
-
aceea urmată, invariabil, de plonjeul metafizic: "Acesta să fie locul/ Aceea să fi fost secunda apariției din senin a stolului/ de păsări argintii, pe bolta de pâclă și agat?" (Acum douăzeci și cinci de ani), ori "Deodată, din senin, nouă, unsprezece păsări albe,/ înotând sub bolta surpată-n pământ, spintecând-o cu niște solzi șuierători de cometă..." (Lumină). Irumperea altei dimensiuni în contingenîă este semnalată nu printr-un limbaj diferit de cel utilizat până atunci, ci printr-o schimbare de registru imagistic, printr-
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
era ieri, marți era poimâine", diluviu al vieții, dar și al artei prefigurând sfârșitul universal, ce cară noroios, precum furtuna arbori smulși, chipurile celor morți, resuscitate: "îmi răsări/ în față imaginea mamei mele moarte, c-un ochi/ vag întredeschis și alb, cu șuvițe de vată/ în amândouă nările". Această modalitate poetică e adusă la perfecțiune în Simple ecouri, unde subtextul tragic dinamitează așezarea părelnic liniștită a cuvintelor ce compun relatarea unui fapt divers. Atunci când poetul enunță: "Cer de septembrie. Starea de
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
Labirint), rememorarea duce mereu înspre o iremediabilă melancolie: "Puteam atinge stelele cu mâna./ Eram tineri, nu știam că Iason devine/ fructul păcatului pe care lâna/ de aur îl poate aduce cu sine" (Lâna de aur), cele trăite, ajunse pură indeterminare, alb indistinct, își revelează futilitatea: Când bătrânul Werther se trezi din vis/ el crezu că toate simțurile sale/ sunt atât: o umbră și nici eu că mi-s/ decât iubire albă a spațiilor goale" (Iubire albă a spațiilor goale), ori "părea
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
cu sine" (Lâna de aur), cele trăite, ajunse pură indeterminare, alb indistinct, își revelează futilitatea: Când bătrânul Werther se trezi din vis/ el crezu că toate simțurile sale/ sunt atât: o umbră și nici eu că mi-s/ decât iubire albă a spațiilor goale" (Iubire albă a spațiilor goale), ori "părea că nu sânge, rășină-nghețată mi se risipește-n artere,/ în oase - doar vânt" (Labirint). Veritabilul poet care este Ioan Flora poate fi reperat în nenumărate locuri de elecție ale
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
cele trăite, ajunse pură indeterminare, alb indistinct, își revelează futilitatea: Când bătrânul Werther se trezi din vis/ el crezu că toate simțurile sale/ sunt atât: o umbră și nici eu că mi-s/ decât iubire albă a spațiilor goale" (Iubire albă a spațiilor goale), ori "părea că nu sânge, rășină-nghețată mi se risipește-n artere,/ în oase - doar vânt" (Labirint). Veritabilul poet care este Ioan Flora poate fi reperat în nenumărate locuri de elecție ale acestei cărți lapidare, prin specifica
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
-și eludeze miza estetică. Nu întrutotul, firește. Chiar dacă vreun "unanimă" rătăcit în vremea (stilistică...) a patriarhilor sparie, vorba lui Arghezi, și litera, și gîndul, cîte-un final de elegie, aducînd o consolare care nu va dura, ține la valorile poeziei: "Vis alb voiu fi în somnul tău topit.../ Dar azi, cât încă nu m'ai cotropit,/ Ești noaptea scurtă din solstițiul verii." Aleg, iarăși, (aproape) un creion, Trup de fum - subsumat dedicației către Busuioceanu: "Dintr'o pânză străvezie/ De păianjen vreau să
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]
-
suie/ Gândul vis și gândul viu,/ Trup de fum trandafiriu,/ Între ce e și ce nu e/ Că te am - atât să știu." În rest, simple versificări în cuprinsul cărora prietenia, care le-a prilejuit, revine des. "Pasăre tainică, pasăre albă", ca în dedicația către Tudor Vianu. Un asemenea vers, încheind o poezie altminteri nesemnificativă, are greutatea metrului antic: "Prieteni, eu în suflet am crezut". "Patetism", de bună seamă. E convenția acestui joc de-a stilul, la care sînt luați părtași
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]
-
proba definitivă a acesteia se poate regăsi în oricare, jucăușă, încercare de colaj pe care cititorul ar încerca-o. Un jazz pe voci. Traian T. Coșovei: "Sosesc pe rând paznicii singuratici ai farului - /grădina din spatele stației de salvare/ urcă treptele albe acum -/în urma lor timpul/va apăsa pe butonul sticlos al soneriei". Nichita Danilov: "Aburi ușori vor pluti/ în semn de întrebare/ și în loc de răspuns/ se va risipi peste lac/ un stol ciudat de lebede seara/ tulburându-mi amurgul și apa
Optzecismul pe înțelesul tuturor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8980_a_10305]
-
și hârtiile, pentru a le reordona. Ego-proza nu mai e acum o probă de înregistrare și transcriere, ci una de memorie. Lăsat în tăcerea lui, izolat, imun la sunete, neconcurat în vreun fel de mediul sonor, Sorin Stoica umple spațiul alb cu întreaga imaginație de care dispune. Își rescrie viața, prin imaginarea... a ceea ce a trăit: "O concluzie ar fi că am învățat să scriu atunci când mi-am pierdut auzul. Ar trebui să încerc să-mi explic logic tot mecanismul ăsta
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
sunt definitorii pentru film, regizorul se află în căutarea acelei inimi, acelui element care însuflețește istoria, care-i dă viață, iar Frank reușește s-o pună în lumină o Americă ale cărei drumuri se pierd și se regăsesc, unde și alb și negru scot în evidență puterea, vitalitatea, visul american, un vis de opiu.
Frank and Richie: o istorie cu gangsteri by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8992_a_10317]
-
actori. La teatru, adică. Trebuie să fii un manager ca Tompa Gabor ca să accepți propunerea lui Silviu Purcărete. Și asta, în primul rînd, fiindcă ai spatele acoperit. Pentru că valoarea trupei, complexitatea disponibilităților ei îți susțin perfect decizia. Pînă în pînzele albe. O vreme, am tot crezut că nu am înțeles bine, că e o confuzie la mijloc și că nu poate să fie vorba decît de Opera din Cluj sau de Opera de la maghiari. "Gianni Schicchi" este o lucrare grea, după
O mio babbino caro by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8991_a_10316]
-
genuin, fără interpolările și stilizările ulterioare: "Avem oare o viziune corectă, măcar, asupra a ceea ce a rămas? Dați-mi voie să vă atrag atenția asupra unui detaliu banal. Statuile grecești pe care ne-am obișnuit să le vedem, prin muzee, albe, de o desăvârșită simplitate, nu arătau deloc așa inițial. În vechime, ele aveau obrajii fardați cu roșu. Aveau gene artificiale și pupile de cuarț. Ploile și timpul le-au "simplificat". și templele erau, inițial, colorate și pline de podoabe. Ceea ce
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
timpul le-au "simplificat". și templele erau, inițial, colorate și pline de podoabe. Ceea ce ne arată că vechii greci aveau, în realitate, alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi acum. Azi, nu mai concepem statuile grecești decât albe. Imaginea pe care o avem asupra clasicității e falsă, e o creație modernă. La ea au contribuit nu doar ploile care au spălat vopseaua și au înlăturat genele artificiale; sau hoții, care au furat podoabele. Au contribuit și romanticii care
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
un concept născut, totuși, din război - cum altfel s-au ridicat cetățile? - trebuie să-i concedem lui Kogălniceanu că omul nu poate exista în afara societății. Romantismul de academie, nededat la furtuni, vrea trebi așezate. Ideile lui, ducînd liberalismul pînă-n pînzele albe, pe tiparul știut - cine nu muncește, nu mănîncă - n-au alt mobil decît nevoia de dreptate împărțită riguros, de societate în care se știe, într-un mod aproape maniacal, ce e rău și ce e bine. Ce vremuri, în care
În urma unui târg de carte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9041_a_10366]
-
aveam unde să mă așez, așa că scriam de zor poemul într-un haos absolut. Nu contează ordinea. Iar lângă mine, am nevoie doar de țigări, de brichetă, scrumieră, creion, hârtie. Să fie multă hârtie. D.P.: Colorată și senzuală... M.P.: Sau albă și senzuală. Dorința mea de a scrie a devenit continuî" D.P.: Ai vreo preferință pentru un anotimp anume când scrii? M.P.: N-am observat asta. Dorința mea de a scrie a devenit, practic, continuă. Însă nu scriu continuu. Am băgat
MARTA PETREU - "Făcutul unei cărți este o activitate senzuală" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8988_a_10313]
-
poeme în proză din a doua jumătate a secolului. între ele, Cerul stelit și Meditația unui îmbătrînit poet sunt mici capodopere: "Va veni ziua în care să va stinge focul vinelor mele, în sînul meu va lăcui iarna, fulgii cii albi îmi vor împresura tîmplele și negurile vor întuneca ochiul meu. în mormintele cele așezate zac prietenii; numai eu am rămas, ca un singuratic spic pe carile săcerătoriul au uitat a-l tăie! Un nou neam au răsărit, cu nouă dorințe
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
opere de artă decorativă inteligent amplasate în peisaj. Iar zona Oriente, de unde Expoziția Universală din 1998 dislocase un mizer cartier industrial, este acum un model de integrare a tendințelor de ultimă oră în urbanistica milenară a Lisabonei. Palmierii din oțel alb și sticlă mată ai gării proiectate de spaniolul Santiago Calatrava rimează perfect cu podul lung de 17 km azvârlit peste estuar, cu futurismul edificiilor, dar și cu Parcul Națiunilor și surprizele sale (de pildă, "vulcanii" din ceramică policromă ejectând coloane
Frânturi lusitane - O artă suverană by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9068_a_10393]
-
fost șansa lui. Gesturile conțin aceste șoapte, conțin greșelile, vinile, asumarea lor, întoarcerea. Simt un soi de comlicitate cu tehnicienii, luminiștii, mașiniști care îi salută, și ei, întoarcerea. E cald în sală. Foarte cald. Melonul și bastonul, fracul negru, chipul alb. Și zîmbetul. O imagine de teatru mare, în care maeștrii își au conținută aura. Tradiție și modernitate. Expresivitate. O enormă emoție. Pianul și Pianistul său. Însoțirea lor. Credința pînă la capăt că formele teatrului sînt variate, că poezia cuvîntului și
Actorul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9037_a_10362]
-
locul, astfel precum un schelet ar fi mai plin de semnificație decît făptura ce-l conține. "Ruine, templele sînt mai frumoase. Dezbrăcate de ziduri, de carnea masivă a pereților, eliberate de greutatea acoperișelor, scuturate de încărcătura podoabelor, rămase numai schelet alb și esențial de coloane înălțate spre cer, templele antice au ajuns pînă la noi mai frumoase, sînt convinsă, decît au fost vreodată în apoteoza gloriei lor religioase". Explicabil, restaurarea a ceea ce s-a pierdut i se înfățișează poetei drept o
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
ascuțit la ambele-i capete, ca o andrea. Doar că, cilindric sau hexagonal, el nu poate avea sfericitatea suculent-ispititoarei fructe. Tot ce se poate face, cu creionul, este să-l ascuți pînă la capăt, convertindu-i lemnul în elitre: elitre albe, crenelate și fragile, cu franj oranj, albastru, verde, roșu, - pudrate, îndeobște, cu praf negru, sau mai degrabă, cenușiu" (Ascuțitoare). Ori ascuțitoarea împinsă într-o feerie cromatică, răscumpărătoare a modestei sale utilități, dar și a readucerii izbăvitoare a luxului (luxuriei) imagistice
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
o tentă regresiv-infantilă?), ni se confesează poetul, mergea la farmacie "nu ca să cumpăr alifii sau hapuri, dar pentru că mă fermecau nenumăratele-i sertare de palisandru sau de mahon, cu litere negre în chenar oval, tot negru, scrise pe plăci de alb email, - ce-mi evocau inscripțiile funebre și, mai ales, heliogravurile în sepia ale chipeșilor decedați" ("Amintire cu miros de farmacie curată"). Magazinul de leacuri îi amintea nu altceva decît "un columbariu, noțiune, pe atunci, străină mie, cel intrigat mai mult
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]