7,971 matches
-
să constea antrenamentul. brigadierul, încă ranchiunos dat fiind că ideea sa fusese respinsă în favoarea acestui plan slab și mizer, striga ordine la megafon la oamenii săi în suferință, punându-i să se miște în ritm, să sară din copaci, să alunece în jos pe frânghii, să facă flotări și genuflexiuni și să alerge multe mile de colo până colo, în sus și-n jos pe coasta dealurilor, atât de mult încât oamenii se plângeau nu numai maimuțele perturbau liniștea, afurisiții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
să continui cu povestea asta de rahat cu biata Deborah cea abandonată, care stă singură acasă? Pentru tot restul vieții noastre? Ea chiar nu poate să-și vadă de viața ei? Noi cum am putut? James s-a lăsat să alunece greoi pe scaun. Era limpede că bărbatul era conștient că planurile pentru seara aia se spulberaseră și totul avea să se transforme într-o prelungă analiză / discuție aprinsă / ceartă - cum vreți să-i spuneți - pe tema relației lui cu fosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
era aproape invizibilă - se deplasa complet neobservată, cu umerii căzuți și cu capul plecat. Limbajul trupului ei urla „vă rog să mă scuzați“. Femeia a fost ușurată, la modul tangibil, atunci când a ajuns la masă și s-a lăsat să alunece pe scaun. Ce pereche ciudată suntem, s-a gândit Julia. Două femeie foarte diferite, care nu au absolut nimic în comun decât faptul că amândouă s-au îndrăgostit și s-au măritat cu același bărbat. Ce era și mai uluitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
zâmbindu-i iepei în rochie roșie. Mă duc să mai vorbesc cu câteva persoane. Vrei să vii după mine la etaj, în barul mare al hotelului, cam în zece minute? Julia n-a așteptat răspunsul lui James, ci a plecat, alunecând ușor, către scara grandioasă care ducea în holul hotelului. Și-a deschis telefonul mobil, a anulat comanda la taxi și s-a îndreptat către recepție, unde a luat o cameră. * ** Când a ajuns și ea, James stătea singur la bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pentru câteva zile. —Cum? Fiona era șocată. —Nu mi-ai spus că aveți probleme! Nici nu aveam, la modul propriu. Numai că eu mă simt nițel... Ei bine, ca și cum n-aș fi apreciată. În ce sens? O lacrimă i-a alunecat lui Susan de-a lungul nasului, dar ea a șters-o imediat. Nu voise să plângă, dar, pur și simplu, nu se mai putuse abține acum că, în sfârșit, după multă vreme în care ținuse totul în ea, își verbaliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
luat valiza și s-a îndreptat către ușă. — Te sun mai târziu. Ciao. După ce ușa s-a închis cu zgomot, Alison s-a așezat pe pat, unde a rămas nemișcată, privind în gol. După câteva secunde, prima lacrimă i-a alunecat pe nas și i-a căzut pe piciorul gol. Au urmat și altele. Amărăciuna lui Alison se manifesta în liniște, cu toate că venea din inimă. Bubuitul interior al dezamăgirii nu era egalat decât de ceva și mai groaznic - durerea sfâșietoare cauzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Atacă din nou și înțelese dintr-o dată cât de nepotrivite erau hainele lui lungi, turbanul mare și vălul lat. Burnuzurile i se încurcau printre brațe și picioare, încălțările, acele nait cu talpă groasă și curelușe subțiri de piele de antilopă alunecau pe pietrele ascuțite, iar litham-ul îl împiedica să vadă limpede și să-i ajungă la plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lovitură în stare să taie în două pe la brâu un om mult mai solid decât Gacel, dar Gacel nu se mai afla acolo. Soarele începea să ardă și sudoarea li se scurgea pe trupuri, umezindu-le palmele și făcând să alunece mânerele metalice ale spadelor ce se ridicară din nou. Se cercetară, se aruncară unul asupra altuia în același timp, dar, în ultima clipă, Gacel se retrase, lăsând vârful spadei lui Mubarrak să-i sfâșie pânza burnuzului și să-i zgârie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
corpurile lor. în baraca lui, căpitanul Kaleb-el-Fasi sforăia și el ușor, visând, poate, caravana pierdută și bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la pat, să lase jos, sprijinită de perete, o pușcă veche și greoaie din vremea când sanusi se răsculaseră contra francezilor și italienilor și să scoată un hanger lung și ascuțit, proptindu-i încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
șase ore ca să ajungă la locul unde se afla el. Sări jos, apucă frâul animalului și, în ciuda protestelor sale sonore, îl conduse până la marginea taluzului, pe care îl coborâră cu mare grijă, pas cu pas, atenți nu numai să nu alunece și să se rostogolească până jos, riscând să-și frângă gâtul, ci și la fiecare piatră, la fiecare așchie de rocă, căci știa că dedesubtul lor, acolo, lângă salină, își aveau cuibul mii de scorpioni. Răsuflă mulțumit când ajunse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
batistă murdară, își scoase pistolul și începu să coboare cu grijă panta periculoasă. Dacă mi se întâmplă ceva, preiei comanda, preciză. Malik nu trebuie s-o preia sub nici o formă. E clar? N-aveți grijă. Săltând din piatră-n piatră, alunecând și cât pe ce să se prăbușească în gol, locotenentul ajunse jos, studie cu neîncredere crusta de sare subțire și, conștient că oamenii săi îl observă, își luă inima-n dinți și porni cu pas hotărât spre silueta îndepărtată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi aruncă o ultimă privire de recunoștință, își luă armele și gerba cu apă și porni la drum, fără grabă, spre vest. își scosese tunica albastră, lăsând-o la vedere doar pe cea de dedesubt, și era o pată albă alunecând în tăcere pe întinderea albă, și nici când apăru luna, ce avea deja o mică mușcătură de umbră în contur, nu putea fi văzut de la mai mult de douăzeci de metri. Zări taluzul când primii țânțari își făceau simțită prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mici stânci negre. Scoase hangerul și începu să scormonească în liniște, îndepărtând cu grijă nisipul, până săpă o groapă de lungimea unui om, adâncă de două palme. Se lumina de ziuă când intră în ea, și prima rază de soare alunecă peste pustiu când terminase să se acopere cu pietriș, lăsându-și descoperiți doar ochii, nasul și gura, care, în cele mai grele ceasuri ale dimineții și serii, aveau să fie protejate de umbra a doi bolovani mari. Oricine ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
culmilor mai vechi, dar erau trupuri imense, cu sâni ce depășeau uneori două sute de metri în înălțime, funduri de un kilometru în diametru și picioare lungi, picioare ce nu se mai terminau, picioare inaccesibile, pe care cămilele urcau cu greu, alunecând, gemând și mușcând, amenințând în fiecare clipă să-și piardă puterile și să se prăbușească la poalele dunelor, fără să se mai scoale, și să sfârșească devorate de nisipuri. Trecătorile dintre o dună și alta, cunoscutele gassi, deveneau un labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
era o problemă care să intre în calculele celor ce dăduseră ordinul și care, în mod sigur, nu cunoscuseră niciodată, nici măcar de departe, Sahara. O picătură de sudoare, prima pe ziua aceea, i se scurse pe mustața groasă și-i alunecă pe gât în jos, spre pieptul păros. Se ridică fără chef și, așazat pe pătura murdară, întredeschise ochii, străbătând cu privirea, în mod automat, întinderea albă. Dintr-o dată, inima îi tresări; luă binoclul și-l fixă asupra unui punct aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
milițianul, las-o că știe ea ce face. Lasă-i pe mâna mea, domnu’ Ogrinjan, ți-i aranjăz io, de n-ai să mai auzi musca prin dormitoarele astea, și-ntr-adevăr, după ora zece jumate, se înstăpânea liniștea deplină; din bătaie, aluneca toată suflarea direct în somn; somnul spaimei și-al frigului. Madam Ortansa și Rafael se băgau și ei în cele două paturi din oficiu, îmbrăcați gros și înveliți cu câte două pături. Ieșeau aburi din respirații. Ninsese, dar încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ușoare ca să nu le simtă. Parcă ar fi luat-o în serios... Ba mai curând, făcea pe seriosul. Aștepta să-i treacă. Păi, să-și facă numărul, nebuneala asta de doi lei, Mirelo, să i se vlăguiască furia și să alunece în îngăduință și dragoste... Acum ai fi văzut-o răsucindu-se. Păi, dragostea lor care înfruntase și răzbise prin atâtea piedici și încercări. Știa, doar, nemernicul cu cine are de-a face, Mirelo, o cunoștea mai bine decât se cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ori, mânați, desigur, de același instinct irepresibil, care i-a îndreptat spre ea la un moment dat: un fel de spaimă de moarte, Rafaele, care te face să fugi de viață. Ce o fi simțit Mirela pentru ei vreodată a alunecat pe nesimțite în milă; amintirea lor pecetluită de o milă nesfârșită i-a întreținut nădejdea că într-o bună zi va da peste unul care să n-o mai părăsească vreodată. Vor traversa mână-n mână această Vale a Plângerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui din fund prin pereții ăștia subțiri. Îndeobște, nu se uita prea mult în gura lor. Începe să te ia amețeala. Stai ca pe marginea unei prăpastii ascultând niște femei vorbind, mai cu seamă, despre alte femei. O distracție periculoasă, alunecând cel mai adesea în bătaie de joc, dar care uneori te prinde. E cea mai ieftină distracție să afli din gura lor pe ce lume trăiești, ce se mai întâmplă pe valea asta a Vitanului - o intrigăraie vastă, punctată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i spună... Prin decembrie a fost asta, pe un ger uscat, cu zăpadă puțină și lunecuș pe jos. S-a dus la fabrică la el, păi, să-i facă hatârul proastei ăleia de Roșioara. Pășea ca pe ouă, Doamne ferește s-alunece și să cadă ca să se-ntâmple ceva cu copilul. Abia aștepta, bucuria aia care creștea în ea odată cu copilul n-o mai încercase la prima naștere, deh, și tocmai că acum n-ar fi avut chiar deloc motive să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mare, și cum era subțirică de fel, nu i se prea cunoștea sarcina sub haina lungă și largă din blană sintetică. Se așezase pe o bancă de lemn în holul de la poarta fabricii. Mersese prin ger, încordată, atentă să nu alunece, așa încât, iar o cotropiseră amețeala și moleșeala aceea dulce care-i dădea târcoale și o adulmeca și se freca de ea ca o pisică. Trecea tot mai des prin stările astea înainte să i se facă foame sau după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o dată pe săptămână, marțea, pentru cel mult două ore umplute cu un soi de prelegere ce s-ar fi vrut curs de ziaristică, până ce teoriile lui despre maniera de concepere a știrilor și a reportajelor și a articolelor de opinie alunecau instantaneu în analize ale evenimentelor în curs de desfășurare, debitate într-un stil înveninat-fulminant, care era de fapt stilul revistei și pe care ei și-l însușeau din mers, laolaltă cu argumentele ce-l făceau să izbucnească în invective anticomuniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
majoritatea locurilor la care m-aș fi putut gândi; mâna lui era caldă și nu accepta un refuz. M-am rotit ca să fiu cu fața la el și și-a așezat mâinile pe talia mea, trăgându-mă spre el. Ale mele au alunecat spre umerii lui, apoi În jurul gâtului. Era atât de relaxat, atât de Încrezător, Încât a intrat ușor În ritmul lui, lăsându-mă În voia a orice ar fi urmat să se petreacă, fără povara alegerilor. La momentul respectiv, perspectiva asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]