4,725 matches
-
variate de traducere. Cauza este fie ambiguitatea, polisemia lor, fie existența în limba română a unei game largi de posibilități lexicale și morfo‑sintactice de echivalare." 5.3.1. Mai ales in Coran, contextul nu este totdeauna suficient pentru eliminarea ambiguității semnificațiilor. Făcând apel la numeroasele comentarii exegetice, traducătorul constată că ele sunt de multe ori divergențe deoarece comentatorii pornesc de la sensul primar al rădăcinii cuvântului și „teologhisesc” pe baza lui. Examinarea traducerilor realizate în alte limbi este de folos în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Dumnezeul credincios/adevărat.” La fel și pentru ’Pl gemulÄÖ, soluțiile sunt: - calcul structural: „Dumnezeul răsplătirilor”; - parafrază denotativa: „Dumnezeu e Cel ce le dă răsplată”, „un Dumnezeu care răsplătește.” 5.3.5. În sfârșit, traducătorii s-au străduit uneori să păstreze ambiguitatea de fond a unor nume, de teama de a nu le distruge aură misterioasă, iar alteori au ales soluția dezambiguizării. Un astfel de nume este al-Ð"hir, al-B"”în: el a fost tradus prin „Cel din afara și cel dinlăuntru”, expresie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de jocul argumentelor și de proba faptelor, atașat reprezentărilor tradiționale și dominat de emoții, un mod care exprimă o etapă revolută a istoriei și a gândirii umane - etapa „primitivă”. Acest proces nu a avut un caracter linear, simplu, lipsit de ambiguități. Numeroase studii recente arată că atât pentru presocratici, cât și pentru Platon, Aristotel și urmașii lor, opoziția dintre mythos și logos nu era una absolută (C. Calame, 1999; K. Morgan, 2000: G. Most, 1999; A. Von Hendy, 2002). Chiar dacă relația
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Handelman) sau performances (R. Schechner). Pentru majoritatea autorilor, conceptul de rit este sinonim cu cel de ceremonie - cu toate acestea, există și savanți care susțin că ritul și ceremonia se referă la realități etnografice distincte. Aceste dificultăți conceptuale derivă din ambiguitatea structurală a universului ritual: pe de o parte, acesta beneficiază de o vizibilitate șocantă (oricine, chiar și outsider, poate identifica o manifestare ceremonială) și, pe de altă parte, de o obscuritate a semnificațiilor, descurajante pentru orice cercetător. Reluând parcă o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
social minor. O caracteristică majoră a sorcery este ambivalența ei. Ea este protectivă și distructivă, iar combinarea acestor forțe este o componentă esențială a puterii ei. Acesta este un aspect specific, de exemplu, vindecării, care folosește otrăvuri pentru a Însănătoși. Ambiguitatea profundă a sorcery este relevată și de imaginea ei de acțiune transgresivă și violentă, de forță capabilă atât să Încalce granițele dintre persoane și grupuri, cât și să le confirme și Întărească (B. Kapferer, 2002, p. 9). Sistemul binar, elaborat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sorcery, implică frecvent ideea că practica magică sau rituală este mult mai puțin publică. Ea este În mod evident malefică, are de-a face cu moartea, este mai degrabă imorală decât amorală, ultima caracteristică fiind și ea o sursă a ambiguității specifice sorcery. Populația Azande (studiată de Evans-Pritchard - n. M.C.) oferă un model pentru noțiunea de witchcraft, o substanță (mangu) ce poate fi identificată În mod fizic undeva În intestinul lung și care este activată În timpul acțiunii sociale. Witchcraft este o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În formularea altui cercetător - A. Saunders, 1995, p. 42). Punctele articulate, conștiente, ale structurii sociale sunt dotate cu puteri articulate, conștiente, care protejează sistemul. Ariile nearticulate, inconștiente, emană puteri inconștiente, care obligă societatea să facă ceva pentru a reduce această ambiguitate. Când asemenea persoane nefericite, care ocupă o poziție interstițială, sunt acuzate de vrăjitorie (witchcraft), acuzarea funcționează ca un avertisment pentru a forța comportamentul rebel să se pună În acord cu poziția (socială - n. M.C.) corectă. Dacă aceste aserțiuni sunt adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În sistemul sacrificiului, intră În sfera divinității. Are un statut aparte, reprezintă un bun important și prețuit de individ sau colectivitate, dar este, prin chiar decizia de a-l aduce În centrul unui rit de maximă importanță, hărăzit distrugerii. Această ambiguitate este explicată de Evans-Pritchard prin identitatea simbolică dintre sacrificator și obiectul sacrificat: În actul sacrificiului, cel care oferă bunul ipostaziază, simbolic, acest bun ca un alter ego al ființei și poziției sale sociale. După obiectul sacrificat, putem distinge Între sacrificii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
parte, obligă divinul să sprijine persoana sau comunitatea ce Îndeplinește ritul și, pe de altă parte, obligă oamenii să reproducă sistematic, periodic, corect și cu credință actul sacrificial. Aparent simplu, acest sistem de medieri și obligații nu este lipsit de ambiguități. Medierea sacrificială creează atât apropiere, cât și distanță. În acest sens, Remo Guidieri (1980, p. 373) susține că ...prin actul sacrificial se afirmă, În mod implicit sau explicit, că există o sciziune Între două instanțe. Astfel, se subliniază faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un act esențial pentru Întemeierea relațiilor dintre cetate și puterile divine. Cetatea depășește această neliniște, această spaimă În fața sângelui și a omorârii unui animal, prin jocul dramatic al unui ritual care scoate În evidență, spre a se folosi de ele, ambiguitățile victimei și ale sacrificatorului. Animal inocent, boul de plug, este totodată un vinovat: garant al hranei cerealiere, el mănâncă cerealele, condamnându-se astfel să fie mâncat la rândul său. În același fel, apropiindu-se de altar pentru a mânca acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dos al carnavalului. Acestea sunt adesea caracterizate de parodie, fantezie și, uneori, licențiozitate. Caracterul carnavalesc al paradelor alternative permite participanților să-și ascundă identitatea reală sub identități fictive, prin utilizarea măștilor și a costumelor, fapt care creează o atmosferă de ambiguitate. Mișcarea paradelor alternative este mai puțin rigidă față de aceea a paradelor instituționalizate, astfel Încât participanții pot depăși granițele spațiului public și pot intra În zone ale spațiului privat. (G. Fox, 1997, vol. II, p. 625) Parada este o performanță colectivă, lineară
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un contact fizic cu simbolurile autorității” (Ihl, 1996, p. 349). În al treilea rând, transparența mesajelor: atât structura mișcării În spațiu, cât și statutul participanților și al obiectele cu valoare simbolică transmit un mesaj clar și lipsit, de obicei, de ambiguitate. Așa cum arată Jean Davallon (1980, pp. 192-193), toate elementele aduse În prim-plan au semnificații extrem de clare, sunt imediat lizibile și comunică un mesaj hegemonic: „Grija pentru lizibilitate ș...ț presupune controlul și modelarea felului În care mesajul este receptat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a unor mesaje diferite de cele concepute și difuzate de organizatori. Acest lucru se poate realiza printr-un travaliu simbolic În interiorul unei procesiuni sau parade consacrate sau prin dublarea acesteia printr-o manifestare paralelă. Prima situație poate fi exemplificată prin ambiguitățile procesiunilor religioase. Astfel, Ashley (2001, pp. 55-59) subliniază vulnerabilitatea relicvelor și imaginilor sacre „scoase” din mediul monastic (unde accesul era strict reglementat): documentele istorice arată că, pe durata procesiunii, obiectele sacre puteau genera fie momente de exaltare, vindecare sau pedepsire
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cea profană, amestecând momentele rituale consacratoare, care cer respectarea strictă a scenariului tradițional, cu jocuri și concursuri, cu risipa de mâncare și băutură, cu manifestări de voioșie, bazate pe lipsa de respect față de reguli și cu numeroase forme de licențiozitate. Ambiguitatea pare a fi trăsătura esențială a sărbătorii: ea joacă Între solemnitate și derizoriu, spiritual și carnal, afirmare a normelor și contestare, acte religioase și activități uzuale (M. Bristol, 1985, pp. 26-27; F.A. Isambert, 1982, p. 157; F. Manning, 1983, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spontane, ci erau orchestrate cu grijă de Partidul Comunist. În 1949, după ce comunismul Își consolidase poziția și monopolizase puterea, sărbătoarea de 1 Mai s-a concentrat asupra paradei militare din Varșovia. Mai târziu, componenta militară a fost abandonată, probabil din cauza ambiguității semnificațiilor simbolice ale Armatei, În mod tradițional asociate În Polonia cu lupta pentru suveranitatea națională: acest lucru ar fi putut stârni sentimente antisovietice, cu atât mai mult cu cât armata sovietică era Încă prezentă În Polonia. După 1950, ziua de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
E prea inaltă și prea voinică. Trăsăturile ei nu sunt regulate, dar se poate spune despre ea că este frumoasă. E cam prea scundă și prea slăbuță." Nonsensul, contradicția, oximoronul se înlănțuie amețitor în conversația despre Bobby Watson, a cărei ambiguitate rezultă în principal din inversarea maximei manierei: D-l Smith: Poftim, scrie că Bobby Watson a murit. D-na Smith: Dumnezeule, sărmanul, când a murit? D-l Smith: De ce te arăți așa uimită? Doar o știai. A murit acum doi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satira socială a lui Caragiale, rolul sugestiei din poezie"164, după cum sesiza Șerban Cioculescu. În schițele Mici economii, Cadou, Diplomație, Om cu noroc nici un cuvânt al autorului nu indică direct că ceea ce asigură un confort material are un suport imoral, ambiguitățile și aluziile permițând interpretări multiple și menținerea în suspensie a sensului real. Celelalte procedee ale ironiei sunt, de asemenea, folosite cu predilecție în publicistică. Cel mai frecvent este antiparastaza, care stă la baza argumentațiilor din Economii, Liga, Cronica literară. Cea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu neistovită vervă"168. Totuși, surprinzătoarea notă comică în care este tratată tema războiului de întregire a neamului, este predominant cea a ironiei în măsură să avertizeze asupra sensului polemic din subtext. Sarcasmul, ironia și autoironia rezultă mai întâi din ambiguitatea confesiunii unui cinic, autodemascat prin analiza simptomelor de lașitate de care dă dovadă în raport cu atitudinea civică sau erotică: Trăiască lașitatea! Cedez, dar, eroilor aureola trecutului și întreaga împărăție a pioaselor aduceri aminte. Eu îmi rezerv nebulozitatea zilelor de mâine și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o'clock), Mitică (Tren de plăcere), Mișu (Cadou) ca ipostaze ale craidonului între Veta, Zoe, Mița, Didina, Mițele și celelalte adulterine ale schițelor, sau între jupân Dumitrache, Trahanache, Pampon, Crăcănel și ceilalți încornorați. Marca distinctivă a triadelor conjugale caragialești este ambiguitatea raporturilor dintre înșelători și înșelați. Situați, în mod obișnuit, în prima categorie, craidonul și adulterina pot ilustra, în special în O scrisoare pierdută, tipul păcălitorului păcălit, întrucât anumite replici și fapte pun sub semnul echivocului relația previzibilă între personaje. "Diplomația
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cel mai pur stil prolix, spulberă în "beția de cuvinte" și în meandrele echivocurilor orice urmă de sens. Dacă ținem cont și de faptul că respectivul "proces-verbal" ar trebui să se supună normelor presupuse de stilul administrativ în cadrul căruia ambiguitatea este de neconceput 126, adăugăm listei de erori încă un aspect care reliefează lipsa de competență stilistică din lumea reprezentată în opera lui Caragiale. Urmărind și în privința tropilor aceeași departajare între universul stilistic al lui Caragiale și cel al personajelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să slujească unui dublu demers: pe de o parte cel de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sa-i fie relevată în întregime. Inabilitatea conversațională a colocutorilor care acționează asemenea unor roboți primitivi, este responsabilă și de marea densitate de pronume și adverbe interogative, mereu stimulate de răspunsurile nesatisfăcătoare. Regula griceană a manierei se referă la evitarea ambiguității, impunând formularea unor enunțuri precise, directe și la obiect. Numeroase replici ale celor doi pseudointerlocutori sunt vagi și prin menționarea unor cuvinte cu un bagaj referențial vast, precum "persoana", "afacerea", care nu sunt însoțite de explicații apozitive. Metalimbajul se impune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în raport cu grila centrală și prin aluzia directă la pasiunea gurmandă care identifică decisiv personajul lui Caragiale. 6.1.6. Un catharsis al surprizei Viziunea caricaturală în cazul ambilor artiști poate fi pusă pe seama unei intenționalități satirice. În cazul dramaturgului, veșmântul ambiguității în care și-a învăluit opera, din precauție sau din spirit ludic, enigmatic, precum și contradicțiile conduitei sale care-l califică drept homo duplex 114, deschid calea multiplelor interpretări legate de resorturile intime ale reprezentărilor caricaturale. Dorința de marcare critică, prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai subtilă și oarecum deferentă în cazul lui Caragiale, preocuparea pentru inducerea în eroare a cititorului printr-un joc "de-a v-ați ascuns" cu sensul, reiese din frecvența ambiguităților camuflate în enunțuri ironice, în numeroase oximorone și supralicitări, precum și în utilizarea parodierii ca procedeu predilect 123 de reliefare a poncifelor de gândire și de exprimare din scrierile prestigioase la modă. 6.1.7. De la comic la absurd Paradigma comicului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]