8,321 matches
-
modele arhetipale ale culturii hipermoderne: alegerea nu-i greu de făcut. În cursa pentru medicalizarea societății, Narcis l-a învins pe Dionysos; un Narcis mai puțin nepăsător și mai vigilent, mai puțin admirativ în ce privește frumusețea sa și mai grijuliu cu aparențele și cu sănătatea, mai puțin repliat asupra propriei persoane și mai atent la informație și la riscurile sanitare. Narcis nu se mai pierde în contemplarea propriei imagini, ci consultă medici și specialiști, adoptă strategii de prevenire, își schimbă alimentația, renunță
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
să-și modeleze corpul, să exercite asupra lui constrângeri severe, la antipodul delăsării senzuale. Norma tiranică a siluetei le obligă, pe femei îndeosebi, să-și controleze permanent greutatea și alimentația, să vrea să-și remodeleze silueta, ajungând niște „sclave ale aparenței”. Așa stând lucrurile, a semnala aceste practici neoproductiviste nu pare a fi de-ajuns: ar mai trebui evaluată și aria lor socială. Până la ce punct imperativ al performanței s-a răspândit acest ideal în comportamentele majorității oamenilor? Motivațiile ce stau
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Frumuseții decorative îi succedă o frumusețe activistă sau prometeică, cerând reparații (chirurgie estetică), eforturi și restricții (activități fizice, regim alimentar), întreținere și prevenire (alimentație sănătoasă, hidratarea și regenerarea tenului, a pielii). Regim, consum cosmetic, chirurgie plastică: în faza III, optimizarea aparenței (antiîmbătrânire, antiriduri, anticreștere în greutate) apare ca o obsesie de masă. Sferele sănătății, alimentației și medicamentelor ilustrează, la rândul lor, pasiunile demiurgice ale performanței. La sfârșitul anilor ’80, ghidul 300 de medicamente pentru autodepășirea fizică și intelectuală 27 dă o
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
în mod frecvent ca produse de modă sau de „fantezie”. Piețele de consum semnalează pretutindeni reculul „eficacității” stricte în avantajul unui proces de hibridare în care performanța tehnicistă nu are valoare decât amestecată cu ceea ce provoacă plăcerea simțurilor și a aparenței, hiperconsumatorul arătându-se a fi mereu mai sensibil la imaginea personală, la stilul și la estetica produselor. Poziționarea „funcțională” nu mai e suficientă: faza III e mult mai puțin sinonimă cu derealizarea-desenzualizarea lumii, decât cu cosmetizarea generalizată a semnelor, a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
eliberat? Eroare pe toată linia, chiar dacă întreaga noastră cultură ne îndeamnă metodic să recurgem la toate experiențele, să ne debarasăm de blocajele și de inhibițiile noastre, să trăim plăcerea la maximum, să devenim un fel de atleți ai libidoului. Sub aparența permisivității ar progresa, de fapt, ferocitatea normelor recordurilor ce pot fi omologate, măsurate, un hedonism cantitativ și obligatoriu care reușește mai curând să complexeze oamenii decât să-i dezinhibe. Astfel încât dreptul la plăcere proslăvit de generația rebelă a devenit o
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
un model pentru individul hipermodern: totul se petrece ca și cum, privilegiind de-acum înainte relaționalul, autocunoașterea și comunicarea intimistă, bărbații ar ține mai puțin să pozeze în recordmeni ai seducției. Pe acest plan, contrar a ceea ce lasă să se întrevadă niște aparențe înșelătoare, faza III înregistrează nu atât triumful imaginarului performanței, cât regresia lui. Dar dacă adversarii tiraniei plăcerii ar fi ei înșiși primii păcăliți? Căci ce înseamnă revendicările feminine ale plăcerii, dacă nu refuzul unei vieți sexuale reduse la obligație sau
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
puțin la moda vestimentară: schimbarea este deosebit de semnificativă. Democratizarea confecțiilor „de gata” și înmulțirea tipurilor de imagine și a stilurilor au permis imensei majorități a oamenilor să participe într-un fel sau altul la modă, diminuând ponderea inegalității ierarhice a aparențelor. Nemaigenerând o imagine inferiorizantă a persoanei, hainele, chiar și cele ieftine, nu mai sunt resimțite ca o umilință. Nu toată lumea are acces la mărcile de prestigiu, dar a purta haine mai puțin scumpe nu mai este un semn de devalorizare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
haine mai puțin scumpe nu mai este un semn de devalorizare socială și nici măcar de excludere din câmpul modei. Dat fiind că inegalitățile vestimentare nu mai generează complexe, întrucât până și stilurile mai disparate au drept de cetate, iar importanța aparenței vestimentare se află în declin, sentimentele de ranchiună din acest domeniu s-au diminuat în mod semnificativ. În acest context pluralist și descentrat, oamenii - cu excepția adolescenților, totuși - nu mai încearcă nicio plăcere în a suscita invidia altora arborând ținute de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
materiale este denunțată, cu fiecare zi tot mai mult, ca o întreprindere necugetată care provoacă poluarea mediului, distrugerea biodiversității, încălzirea climei. „Arde casa!”: dacă nu facem nimic, în curând vom fi incapabili să asigurăm un viitor decent copiilor noștri. Sub aparența lui homo felix, până la urmă nimic altceva decât dezlănțuirea puterii de dragul puterii ne face să alergăm drept spre prăpastie. Astfel, din ce în ce mai multe anateme aruncate asupra modernității trec de la roșu la verde: vicii private, dezastre ecologice; fericirea prezentă - infernul generațiilor viitoare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a da impresia că, a descoperi alte orizonturi, a „ușura” existența cotidiană. Să ne ferim a uita această „recreație psihologică”17 ce marchează modurile noastre de consum. O parte a bucuriilor noastre este constituită din plăceri „inutile”, din joc, superficialitate, aparențe și facilități mai mult sau mai puțin neînsemnate. Această parte ne-morală a lui homo felix care alimentează logica hiperconsumului n-a fost eradicată, și aceasta pentru că ea corespunde nevoii de bucurii facile sau ușoare a omului. Societatea de hiperconsum
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
speculativ, fără a și aduce contribuția la creșterea sănătoasă a economiei reale. După cum menționam anterior, tendințele „favorabile” ale modificărilor structurale ale indicatorilor macroeconomici, dezagregați pe sectoarele analizate în condițiile și circumstanțele specifice ale României, de fapt, nu reprezintă decât o aparență a economiei reale, întrucât creșterea ponderii terțiarului în perioada de tranziție s-a realizat, mai ales pe seama scăderii în valoare absolută a producției din industrie și agricultură!? Spre deosebire de România, în țările dezvoltate, creșterea ponderii serviciilor a avut loc în condițiile
Economia României sub impactul investiţiilor străine directe by Marinela Geamănu () [Corola-publishinghouse/Science/225_a_443]
-
poată vedea groapa cu cărți vechi. Acesta, după ce i-a spus că aceste cărți sunt vechi, nu au nici o valoare, totuși i-a creat condiții să le poată vedea. Tov. Pantea i-a demonstrat administratorului că unele lucruri, care în aparență sunt mărunte, pot depăși totuși aspectul de problemă de miliție și pot avea cauze mai adânci, cu alte aspecte.” Referat despre activitatea comitetelor de sprijin ale Talmud-Torelor Neluând parte la ședințele comisiilor și nici la lucrările lor în general în
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
-se la acest eidolon arhaic, cu valoarea și capacitatea lui de apariție, Vernant analizează nașterea noțiunii de imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce definește eidolon-ul arhaic este, într-adevăr, valoarea sa de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și altundeva, un straniu dialog cu morții și unde, în centrul spațiului, se înscrie indeterminabilul unei realități de frontieră. În această explorare, punctul de plecare - estetica teatrală contemporană - va fi, în același timp, punct de sosire. Nimic mai logic, în ciuda aparențelor, căci revendicările ce pledau pentru un teatru redevenit capabil să se supună probei de foc a reprezentării fantomei s-au formulat în confruntarea cu și prin referirea la două repere fundamentale ale trecutului occidental, tragedia greacă și teatrul lui Shakespeare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe Aiax). Or, această capcană nu e lipsită de legătură cu o anumită formă de eidolon a lui Dionysos însuși, care poate lua, de pildă, înfățișarea unui taur (când apare astfel în halucinațiile lui Pentheu, e destul de greu să deosebim aparența mincinoasă de adevăr). Bineînțeles, în finalul piesei, Dionysos apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu mai înțelege nimic, până-ntr-atât copia era, ca aparență fizică, întocmai ca originalul. În lamentațiile care urmează, Elena va spune despre ea că e moartă și totodată vie, ca și cum imposibilitatea certă de a fi recunoscută ca dublu ar fi privat-o de orice recunoaștere a ființei sale reale. Această
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomă-simulacru. Abia atunci va înțelege el de ce a început războiul Troiei: din pricina unui nor, nephele, a unei imagini golite de substanță, a unei capcane pregătite de zei, capcană pentru care ei s-au servit de eidolon, de învelișul psyche-ului, de aparența din care e alcătuită imaginea morților. Nu devine oare Eterul, la sfârșitul tragediei și prin gura sibilei Teonoe, elementul cu care se unește sufletul celor morți? Suflet despre care prezicătoarea ne spune că-și păstrează conștiința nemuritoare tocmai pentru a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de amintirea patimilor lumești, dar înlăuntrul ei totul le respinge. Fantoma este apariția care năzuiește să dispară o dată pentru totdeauna. Moștenire budistă a teatrului no, schema apariției ce tinde spre propria dispariție capătă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe scenă, căci fantoma nu se arată decât pentru a-și desăvârși disoluția. Umbra ce se dovedește a fi ascunsă sub înfățișarea unui corp viu este sfâșiată între forța care o ține legată de viață și de pasiunile ei, de aparențele vizibilului - într-o lume a formelor - și forța care o îndeamnă să evadeze, să se îndepărteze de temnița în care o țin închisă aceste pasiuni și aceste forme, să se elibereze de tirania lor. O eliberare încurajată, sprijinită de rugile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Imagine reflectată, insesizabilă, nălucă a visului sau realitate efectiv percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate 1tc "Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate1" „Cine-i acolo”, în întuneric?tc "„Cine‑i acolo”, în întuneric?" „Cine-i acolo?” („Who’s there?”) - aceasta e întrebarea cu care începe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate 1tc "Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate1" „Cine-i acolo”, în întuneric?tc "„Cine‑i acolo”, în întuneric?" „Cine-i acolo?” („Who’s there?”) - aceasta e întrebarea cu care începe Hamlet. Întrebare lansată în noapte de către un străjer care așteaptă răspunsul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul actorului), se vede depășită și negată prin forța unei magii care operează metamorfoze
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale tăcerii, ca și fantoma din Hamlet? Chiar când vor vorbi, Banquo va continua să aibă îndoieli în privința „naturii” lor: Pe sfântul adevăr: sunteți năluci Sau tocmai ce păreți a fi?1 Sunt ele cu adevărat ceea ce par a fi? Aparența lor e reală sau nu sunt decât niște himere, niște fantasme? Are ye fantastical or that indeed Which out wardly ye show? Astfel, întâlnirea cu vrăjitoarele, ca și întâlnirea cu fantoma, suscită aceleași întrebări pe care le naște întâlnirea cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al simulacrelor. Forma (shape) conturată, imaginea croită „după asemănarea cu... ” au deopotrivă consistența realității și inconsistența iluziei. Aceasta este însăși esența puterii magicianului, indisociabilă de puterea teatrului. Magicianul shakespearian, maestrul provocării aparițiilor, este totodată cel ce se folosește de ispitirile aparenței, cel a cărui artă poate fi definită ca un veritabil iluzionism al asemănării. Iar în contextul creștin propriu lui Shakespeare, această „uzurpare” a formei nu are cum să nu fie pusă în relație cu demoniacul 1. Ne amintim că tema
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întoarce este formă uzurpată de diavol pentru a-i înșela și duce la pierzanie pe cei vii. Dar semnificația „uzurpării” depășește cu mult această referință istorică la o anumită concepție despre fantomă, atingând chestiunea fundamentală a imitației, a fabricării unei aparențe, a unei asemănări diabolice. Forma uzurpată este mimeticul care încearcă să treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]