4,707 matches
-
antiotomană a tatălui său. În schimb, el a lansat o serie de atacuri împotriva Boemiei, Poloniei și Austriei cu scopul nedeclarat de a deveni împărat al Sfântului Imperiu Roman, afirmând că încearcă în fapt să formeze o alianță a Europei Apusene și Centrale suficient de puternice pentru expulzarea otomanilor de pe continent. El a eliminat toate scutirile de la taxe și a mărit obligațiunile șerbilor față de coroană pentru finanțarea curții și armatei. Magnații s-au plâns că aceste măsuri le scad veniturile, dar
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
cuceresc Ierusalimul și alte regiuni formând noi state cruciate cum ar fi Principatul Antiohiei și Regatul Ierusalimului . În anul 1157 , Imperiul Selgiucid este distrus sub presiunea luptelor interne cu dinastiile irakiene , siriene și palestiniene , a invaziilor catolice venite din Europa Apuseană și a rivalilor din Dinastia Turcă a Hozem-șahiilor . Doar câțiva reușesc să îi înfrângă pe bizantinii din Anatolia și să se stabilească acolo formând un emirat cu capitala la Konya , independent de Imperiul Selgiucid , dar dispare în anul 1279 sub
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
care diferă de la an la an. Fundația „Luptătorii din Rezistența Armată Anticomunistă” a numărat peste 200 de grupuri. Specialiștii Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității au identificat următoarele zone in care au existat asemenea centre de rezistență: Maramureș, Arad, Munții Apuseni, Alba, Cluj, Crișul Alb, Sibiu, Hunedoara, Banat, Gorj, Craiova, Vâlcea, Sudul si Nordul Munților Făgăraș, Brașov, Dobrogea, Vrancea, Covasna, Bârlad, Bacău, Munții Rodnei, Suceava, Bistrița Năsăud, Bucovina. Membrii nu se considerau ""partizani"" - întrucât nu apărau nici un partid -, ci ""haiduci"", deoarece
Grupul Carpatin Făgărășan () [Corola-website/Science/328347_a_329676]
-
și-a stabilit o prezență permanentă în Europa Centrală. În anii care au urmat „descălecării”, ungurii au adoptat un sistem politic asemănător celor din Europa Occidentală, au fondat un regat creștin și, din punct de vedere militar, au adoptat tacticile apusene, inclusiv folosirea pe scară largă a cavaleriei grele.
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
intervenit în disputele pentru tron din Francia occidentală (Franța) dintre contele Odo de Paris și Carol cel Simplu, însă cei doi au început să coopereze împotriva lui Zwentibold, atunci când li s-a părut că acesta încerca să preia coroana Franciei apusene pentru sine. Pentru început, fiul mai mare al lui Arnulf a fost plasat în afara succesiunii din Francia răsăriteană. Potrivit tratatului de la Mersen din 870 și al celui de la Ribemont din 880, regatul Lotharingiei din fosta Francia de Mijloc trecuse sub
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
curțile locale. În 888, regele francilor de vest Carol cel Gras a fost depus și au apărut mai multe candidaturi în vederea succesiunii sale. Din poziția pe care o avea de nepot al lui Carol cel Pleșuv, fost rege al Franciei apusene și apoi împărat roman, Balduin ar fi putut candida pentru coroana Franciei apusene, însă nu a făcut-o. În schimb, el s-a raliat altora în tentativa de a-l convinge pe regele din Francia răsăriteană, Arnulf de Carintia să
Balduin al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/328386_a_329715]
-
depus și au apărut mai multe candidaturi în vederea succesiunii sale. Din poziția pe care o avea de nepot al lui Carol cel Pleșuv, fost rege al Franciei apusene și apoi împărat roman, Balduin ar fi putut candida pentru coroana Franciei apusene, însă nu a făcut-o. În schimb, el s-a raliat altora în tentativa de a-l convinge pe regele din Francia răsăriteană, Arnulf de Carintia să preia și coroana Franciei apusene, lucru pe care Arnulf l-a refuzat. În
Balduin al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/328386_a_329715]
-
Balduin ar fi putut candida pentru coroana Franciei apusene, însă nu a făcut-o. În schimb, el s-a raliat altora în tentativa de a-l convinge pe regele din Francia răsăriteană, Arnulf de Carintia să preia și coroana Franciei apusene, lucru pe care Arnulf l-a refuzat. În cele din urmă, contele Odo de Paris a fost ales rege, care însă nu a sprijinit încercările lui Balduin de a obține controlul asupra abației St. Bertin. Cei doi au intrat în
Balduin al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/328386_a_329715]
-
a pus capăt conflictului polono-suedez. Războiul ruso-polonez (1654-1667) s-a încheiat cu semnarea pacea de la Andrusovo din ianuarie 1667. Acest tratat de pace i-au permis Rusiei să își asigure controlul asupra Ucrainei răsăritene. Polonia a păstrat controlul asupra Ucrainei apusene. Acest tratat de pace a pus capăt ocupației ruse asupra teritoriilor poloneze și a sfârșit șirul luptelor Potopului. Populația statului polono-lituanian a scăzut aproape la jumătate în timpul Potopului datorită luptelor, masacrelor și bolilor. Războiul a distrus baza economică a orașelor
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
și Rzeczpospolita pe 6 mai 1686 la Moscova. Tratatul reconfirma pacea de la Andrusovo din 1667. Tratatul asigura controlul ferm al Rusiei asupra Ucrainei răsăritene, Zaporojiei, regiunii Siverskîi, orașelor și regiunilor adiacente Cernigău, Starodub și Smolensk, respectiv al Poloniei asupra Ucrainei apusene. Tratatul de la Karlowitz a fost semnat pe 26 ianuarie 1699 în Sremski Karlovci, un oraș aflat în zilele noastre în Serbia. Acest tratat a fost urmarea a două luni de negocieri între Imperiul Otoman și Liga Sfântă (o coaliție a
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
și comitetele naționale poloneze care apăruseră în martie. Spre sfârșitul anului, Ducatul de Posen și-a pierdut ultimele vestigii ale autonomiei și a fost transformat în provincie a regatului. Pe 1 noiembrie 1918 a fost proclamată Republica Populară a Ucrainei Apusene cu capitala la Lviv. Acest stat efemer a încercat să-și asigure controlul asupra Galiției răsăritene, inclusiv asupra regiunii Munților Carpați până la orașul Nowy Sącz în vest, dar și asupra regiunilor Volânia, Zacarpatia și Bucovina. În ciuda faptului că majoritatea populației
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
renașterea statulu polonez. Polonia a primit teritorii ce aparținuseră Imperiului German învins după cum urmează: Pe 17 iulie 1919 a fost semnată încetarea focului între Polonia și Ucraina. Ucrainenii au încercat sa-și consolideze forțele pe 22 ianuarie 1919, când Ucraina Apuseană s-a unit într-un act mai degrabă simbolic cu Republica Populară Ucrainiană. Încheierea păcii între cele două părți și eforturile diplomatice ale polonezilor au dus în cele din umră la ocuparea a teritoriului Ucrainei Occidentale. Pe 25 iunie 1919
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
simbolic cu Republica Populară Ucrainiană. Încheierea păcii între cele două părți și eforturile diplomatice ale polonezilor au dus în cele din umră la ocuparea a teritoriului Ucrainei Occidentale. Pe 25 iunie 1919, Consiliul Suprem Aliat a acceptat ca regiunea Galiției apusene (teritoriul Republicii Populare a Ucrainei Apusene) să treacă sub controlul Poloniei. Războiul polono-sovietic (februarie 1919 - martie 1921) a fost un conflict armat între Rusia și Ucraina sovietică pe pe de-o parte și A doua Republică Poloneză și Republica Populară
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
păcii între cele două părți și eforturile diplomatice ale polonezilor au dus în cele din umră la ocuparea a teritoriului Ucrainei Occidentale. Pe 25 iunie 1919, Consiliul Suprem Aliat a acceptat ca regiunea Galiției apusene (teritoriul Republicii Populare a Ucrainei Apusene) să treacă sub controlul Poloniei. Războiul polono-sovietic (februarie 1919 - martie 1921) a fost un conflict armat între Rusia și Ucraina sovietică pe pe de-o parte și A doua Republică Poloneză și Republica Populară Ucraineană pe de alta. Războiul a
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
teritoriul țării a fost împărțit între cele două puteri agresoare în conformitate cu prevederile Pactului Molotov-Ribbentrop. La încheierea luptelor, Germania a anexat toate teritoriile pe care fusese silită să le cedeze Poloniei în 1919 - 1922 prin Tratatul de la Versailles: Coridorul polonez, Prusia Apuseană, Provincia Posen și părți din Silezia Superioară. Consiliul local al Orașului Liber Danzig a votat în favoarea alipirii la Germania, în condițiile în care etnicii polonezi și evrei au fost împiedicați să voteze, iar partidele politice, altele decât Partidul Nazist au
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
de-al doilea război mondial, Polonia a suferit modificări ample ale granițelor. Încă din 1943, „Cei trei mari” discutaseră problema granițelor postbelice ale Poloniei și Winston Churchill și Franklin Delano Roosevelt fuseseră de acord ca Linia Curzon să devină granița apuseană a Uniunii Sovietice. Deși regiunile ocupate de URSS aveau o populație predominant ucraineană și belarusă, exista o importantă minoritate poloneză. În perioada 1944 - 1946, majoritatea polonezilor au fost deportați din zonă. În zilele noastre, teritoriile pierdute de Polonia la sfârșitul
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
Pleissnerland în jurul Altenburg, zestrea nurorii sale Margareta, landgrafiatului de Thuringia, oferindu-le pe amândouă fiului său mai mare Albert al II-lea. Pentru fiul mai mic, Dietrich (Theodoric), Henric crease - deși fără consimțământul imperial - mai mica marcă de Landsberg din partea apuseană a teritoriilor luzaciene, din jurul Leipzigului. Henric a păstrat pentru sine doar Marca de Meissen, restul teritoriilor Luzaciei Inferioare și o formală putere de supraveghere asupra fiilor săi. Doar dezordinile interne, cauzate de politica excentrică a fiului său Albert, au umbrit
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
că vorbește despre frații Domnului nu ca fiind copii ai Mariei ci frați în sensul în care am explicat, prin înrudire, nu de sânge".(Against Helvidius: The Perpetual Virginity of Mary 19 [A.D. 383]) Tertulian a fost numit „părintele creștinătății apusene” și „fondatorul teologiei vestice”. Următoarea schemă este încercarea de reconstrucție a lui James Tabor. Acest punct de vedere nu are prea mare susținere din partea cercetătorilor. Conform evangheliilor sinoptice, în special Evanghelia după Marcu, Isus predica într-o mare mulțime din apropierea
Frații lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/327994_a_329323]
-
pictură se găsește într-o capelă din turnul de est. Pictura de aici, realizată între anii 1460-1470 a fost acoperită cu var după Reformă și curățată în anii 1920. Iconografia acestei picturi se evidențiază printr-o remarcabilă sinteză între pictura apuseană și cea bizantină. Tema dominantă a acestui ansamblu este Judecata de Apoi. Alte scene sunt inspirate din viața Fecioarei Maria, dar apar și figuri de sfinți apostoli, precum și scena Răstignirii lui Iisus. Probabil că în anul 1240, când a fost
Biserica fortificată din Hărman () [Corola-website/Science/327014_a_328343]
-
Hațeg, fiul lui Dionisie de Ostrov. Biserica trebuie să fi fost în vechime acoperită de frumoase fresce, dovadă cele câteva fragmente deteriorate, provenite atât din interiorul, cât și de la exteriorul lăcașului. De o parte și de alta a portalului, fațada apuseană era decorată cu picturi murale, distruse odată cu adosarea turnului-clopotniță. Capetele unui brâu decorativ, viu colorat, sunt singurele mărturii ale acestui veșmânt mural, despre a cărui valoare artistică dă mărturie fosta icoană de hram a Maicii Domnului ”Hodighitria”, încă vizibilă. Desenul
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
jumătate a secolului al XIX-lea; prezența câtorva icoane valoroase, atribuite zugravului zărăndean Constantin din Rișca, ar putea modifica însă această cronologie. Amplei renovări din anii 1955-1959, i se datorează adosarea pridvorului deschis sudic (altă ușă se găsește pe latura apuseană), înlocuirea șiței clasice cu țiglă, învelirea turnului-clopotniță scund în tablă (reînnoită în 2008) și tencuirea suprafeței interioare a bârnelor, urmată de împodobirea iconografică a suportului mural rezultat; ultimele reparații s-au desfășurat în anul 2000.
Biserica de lemn din Valea Mare de Criș () [Corola-website/Science/327270_a_328599]
-
Blocul apusean numit și Blocul occidental sau este un termen folosit în Războiul Rece referitor la țările aliate cu SUA și NATO aflați în opoziție cu URSS și forțele Pactului de la Varșovia La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și
Blocul capitalist () [Corola-website/Science/327337_a_328666]
-
al II-lea este fratele său, Vergennes va răspunde că nu a uitat dar mai știe că moștenitorul tronului Franței este fiul ei. În timpul Ecaterinei a II-a eticheta diplomatică rusească nu se deosebea cu nimic de cea din Europa Apuseană. În 1750 s-a decis că țarina va primi personal doar pe ambasadori, trimiși și miniștri plenipotențiari, ceilalți vor prezenta scrisorile Colegiului Afacerilor Externe. La audiență cu țarina, ambasadorii străini trebuiau să folosească limba franceză în care li se răspundea
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
suprafață de 6.302 hectare, zonă montană acoperită cu pajiști naturale, pășuni, stepe, păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec și păduri în tranziție. Valea Ierii reprezintă o arie naturală (încadrată în bioregiune alpină aflată la nord-estul Munților Apuseni) ce conservă habitate naturale de tip: "Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, Păduri de fag de
Valea Ierii (sit SCI) () [Corola-website/Science/330574_a_331903]
-
Câmpeni, Abrud, Brad, s-au răscolit satele în frunte cu preoții în odăjdii și prapori, întâmpinând cortegiul funerar îmbarcat pe automobile. Înmormântarea a avut loc în data de 7 noiembrie 1933, când cel ce fusese dr. Amos Frâncu, Tribun al Apusenilor, apărătorul moților, „moștenitorul spiritual” al lui Avram Iancu, fu coborât în sânul de mamă al gliei, în cimitirul greco-catolic din Baia de Criș, la numai câteva sute de pași de gorunul lui Horea și de mormântul lui Avram Iancu. Întreaga
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]