7,924 matches
-
lucru de înțeles, având în vedere proeminența operei lui Waltz (1979) din ultimele două decenii, dar și problematic, dacă ținem cont de faptul că lucrarea sa este o contestare directă a realismului clasic 4. Heikki Patomäki și Colin Wight (2000) argumentează că realismul politic este prea apropiat atât de poziția pozitivismului logic, cât și de cea deconstructivistă, în sensul că împărtășesc o concepție antropocentrică a cunoașterii, incompatibilă cu realismul științific, pe care-l consideră a fi la baza constructivismului. Patomäki și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ca un loc rațional, nu a explicării raționale a lumii. Ceea ce el susține în Politica între națiuni (1984, p. 3) este că încercarea de a înțelege rațional lumea, atunci când ea nu este rațională, este problematică. Cu alte cuvinte, ambele cărți argumentează același lucru, dar din direcții diferite. Această interpretare sugerează o incompatibilitate între realismul clasic și teoria alegerii raționale sau ceea ce Ruggie (1998) numește neoutilitarism 6. Totuși, el sugerează o compatibilitate între realismul clasic și constructivismul neoclasic. Antipatia față de „omul de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
dacă lucrurile ar sta astfel, orice cercetător al relațiilor internaționale ar fi realist.” (Wendt, 1999, pp. 96-97) Cu această idee, Wendt ar părea că previne utilitatea unei definiții generale a realismului, precum cea din eseul de față. Dar se poate argumenta că mulți dintre cei despre care Wendt consideră că acceptă centralitatea puterii, inclusiv neoliberalii și el însuși, în ultimă instanță, o resping. De exemplu, Moravcsik (1997, p. 531) îi include pe lista teoriilor liberale științifice pe susținătorii ideii păcii democratice
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cuvinte, există încă idealiști; există încă liberali după vechile definiții normative sau ideologice. Nu orice cercetător al politicii internaționale este idealist. Dar cum stau lucrurile în ceea ce-i privește pe constructiviști? În ciuda citatului din Wendt din paragraful anterior, se poate argumenta că majoritatea teoreticienilor constructiviști din Statele Unite sunt, în realitate, idealiști liberali. Acest argument poate fi susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în care constructivismul este și a fost caracterizat ca o abordare
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să îndepărteze îngrijorarea că vecinii noștri vor deveni inamici sau rivali. Un alt exemplu se referă la cercetarea constructivistă influențată de opera lui Jürgen Habermas (de exemplu, Linklater, 1990, 1998; Lynch, 1999; Risse, 2000). Folosind idei precum raționalitatea comunicativă, Habermas argumentează că acțiunea comunicativă și o sferă publică bine structurată pot reprezenta o forță de emancipare. El este în general considerat un teoretician critic, dar în anumite probleme devine un idealist liberal. Idealist în sensul că are o idee clară despre
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
că teoria constructivistă ca metodologie în studiul relațiilor internaționale nu trebuie să fie idealistă, dar în practică, în Statele Unite, se întâmplă acest lucru. O astfel de afirmație nu reprezintă o abatere de la nici una dintre cele două teorii. Realismul clasic a argumentat, destul de explicit, că idealurile morale constituie un element integral și necesar al practicii politicii internaționale și că, în absența moralei, a unei viziuni utopice, realismul politic este atât steril, cât și fără sens. Un constructivism realist ar ajuta deci la
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
practicii politicii internaționale și că, în absența moralei, a unei viziuni utopice, realismul politic este atât steril, cât și fără sens. Un constructivism realist ar ajuta deci la reabilitarea idealismului, cerând drept corolar un idealism constructivist conștient de sine și argumentând că studiul idealurilor, ca și cel al ideilor, este esențial pentru a înțelege pe deplin politica internațională. Punctul de plecare al constructivismului a fost mai curând o critică a aspectului „structural” al realismului decât a realismului clasic; primul permite mult
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
dintr-o perspectivă morală, legăturile dintre putere și normele internaționale (vezi Loriaux, 1992). Scepticismul moral reprezintă o diferență esențială dintre idealism și realism. Idealismul recunoaște un singur ideal, o morală politică universală spre care ar trebui să aspirăm cu toții. Realismul argumentează că nu există așa ceva și, în consecință, dacă vrem să reușim, trebuie să folosim puterea. Însă realismul clasic, mai ales Carr, ne avertizează că relația funcționează în două sensuri: morala poate fi folosită ca instrument al puterii. Astfel, atunci când folosim
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
două puteri dominante încearcă să câștige hegemonia în sistemul internațional. După cum considera Watson, presiunile sistemice „acționează mecanic, în sensul că au impact indiferent de voința comunității implicate”9. Mai mult, Bull prezintă o imagine asemănătoare cu cea a lui Morgenthau, argumentând că, într-o lume bipolară anomică în care cele două puteri dominante țintesc către o extindere absolută, ne putem imagina balanța puterii ca „un moment de blocaj în lupta pe viață și pe moarte dintre concurenți”. școala engleză recunoaște deci
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cu scrupulozitate” încă de la început 13. Odată cu declanșarea Războiului Rece, Morgenthau se temea că societatea internațională se află în fața unei mari amenințări. El a observat cristalizarea unui sistem internațional caracterizat de lupta pentru supraviețuire dintre cele două superputeri și a argumentat că strategiile lor conduc la apariția unei „noi balanțe de putere”14 care ar da „lovitura finală, fatală” echilibrului de putere ce a permis menținerea unei societăți de state definite de „valorile comune și standardele universale de acțiune”15. Morgenthau
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de aceste premise și convingeri, obiectivele politicii externe americane erau definite în sensul creării unor instituții internaționale care ar putea sprijini o nouă ordine morală universală bazată pe Rațiune. Respingând premisele optimiste aflate la baza unor asemenea propuneri, Morgenthau a argumentat că, departe de a presupune o armonie eternă a intereselor, viața politică „își are rădăcinile în dorința de putere, comună tuturor oamenilor, șșiț este astfel inseparabilă de însăși viața socială”6. Plecând de la o interpretare augustiniană a naturii decăzute a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de criterii în funcție de care să se evalueze eficiența/ineficiența stilurilor de conducere. 3.4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de conduceretc "4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de conducere" Încercăm în cele ce urmează să schițăm și să argumentăm câteva criterii după care s‑ar putea evalua eficiența practicării diferitelor stiluri de conducere. • Numărul sau ponderea efectelor pozitive și negative ale stilurilor de conducere în structura generală a activității de conducere. Acest criteriu pornește de la următoarea premisă: nu există
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
liderul și managerul) se simt bine în situațiile de incertitudine și problematice, care mai este diferența dintre ei? Să însemne aceasta că leadership‑ul și managementul, liderul și managerul sunt unul și același lucru? Probabil că nu, dar pentru a argumenta un asemenea punct de vedere este necesar să creionăm, fie și sumar, cea de‑a doua noțiune pe care am introdus‑o (management), prima (leadership) fiind, credem, suficient de bine conturată până acum. 5.1. Ce este managementul?tc "1
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
altceva decât să răspundă unei stimulări externe. Managerii, arată în continuare Herzberg, se grăbesc să afirme că KITA negativ nu constituie o motivație, pe când KITA pozitiv este. De ce? Pentru că prima este un viol, iar a doua o seducție. Numai că, argumentează Herzberg în continuare, este de o mie de ori mai bine să fii sedus decât să fii violat. În acest din urmă caz ești victima unei conjuncturi nefericite, pe când în primul caz ai partea ta de vină, participi la propria
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
numește conflictul manifest (trăit, experimentat de părți) și conflictul subiacent, subteran (care nu este direct exprimat). De obicei, conflictul manifest este expresia simbolică a conflictului subiacent; existența conflictului subiacent determină părțile să se raporteze agresiv una la alta, să-și argumenteze punctele de vedere, să repună în discuție unele probleme. Tocmai, în aceste tipuri de relații are loc deplasarea conflictului, adică discutarea unor false cauze ale conflictului în locul abordării cauzelor reale. Conflictul de atribuire - este acela în care părțile recurg la
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
va persista și va deveni chiar imposibil de rezolvat. De aceea, pentru partizanii acestor modele, evitarea sau reducerea conflictului este preferabilă conflictului în sine, cu atât mai mult cu cât ei susțin și nocivitatea conflictului. Contrar acestor opinii, cercetătorii au argumentat ambivalența conflictelor, deci faptul că dispun atât de efecte nocive, distructive dar și favorabile, constructive, ele fiind văzute ca adevărate „surse ale creativității”. Așadar ne interesează nu doar evitarea și eliminarea conflictelor, ci și generarea și menținerea lor (evident, în
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Tocmai aceste strategii de coping ale stresului (confruntarea, detașarea, autocontrolul; căutarea suportului social; acceptarea responsabilității; fuga/evitarea, rezolvarea problemelor, reevaluarea pozitivă) sunt luate ca punct de reper în modelele burnout-ului. Modelele burnout-ului centrate pe coping încearcă să depisteze și să argumenteze rolul pe care coping-ul îl joacă în raport cu burnout-ul. Până în momentul de față s-au conturat trei poziții explicativ-interpretative distincte: Una dintre ele postulează influența directă (nemijlocită) a coping-ului asupra burnout-ului, ceea ce înseamnă că de influența coping-ului beneficiază absolut toți lucrătorii
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
subiect de interes și pentru M. Kets de Vries și D. Miller, care au editat în anii ’80 mai multe lucrări, printre care și volumul Unstable at the Top sau The Neurotic Organization (1984) (vezi Kets de Vries, 2003). Autorii argumentau că în multe companii, în care puterea este mult concentrată, există o relație notabilă între personalitate, stilul de conducere și cultura corporatistă, strategia, structura. De Vries și Miller au abordat distincția între mai multe stiluri organizaționale patologice și de leadership
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în vârstă. “Mugeau vitele, behăiau oile și lătrau câinii într-una, ore în șir, de parcă erau înebuniți, așa cum ne povesteau bunicii și părinții că s-a întâmplat în 1940, înainte de cutremurul cel mare, din luna noiembrie.” Și bătrânii începeau să argumenteze prevestirea cutremurului de către animale. Cu circa 10-12 ore înainte de seara lui 4 martie 1977, când a avut loc dezastrul, au apărut în masă râme, iar pe camp s-au găsit șerpi înghețați, cu toate că pământul era încă rece, iar pe alocuri
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
-l spurc jucându-mă de-a tânărul contestatar Ăfie că nu aș face altceva decât să mă hrănesc din umbra critică a lui Nabokov, fie că - prin absurd - aș aduce argumente ținând strict de personalitatea mea de cititor). Până la a argumenta ceva atât „de grav“, ar trebui să mai curgă ceva „semne cu spații“ în pagina asta oferită de George. În plus, nu ai aceeași senzație stupidă că lumea literară se împarte categoric între contestatarii fără nuanțe și purtătorii de encomion
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
pentru ca, apoi, să urmeze enunțul sau enunțurile care o întemeiază. În aceeași poziție inițială se află concluzia și atunci cînd reprezintă un punct de vedere al cuiva într-o argumentare atunci cînd există o problemă controversată, în funcție de care cel care argumentează își organizează discursul. Acest punct de vedere este un răspuns la chestiunea controversată și se află în competiție cu alte răspunsuri (puncte de vedere). Între concluzie și argumentele (premisele) care o susțin se stabilește un raport conclusiv, care constituie suportul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și procedînd prin întrebări și răspunsuri; retorica înseamnă vorbirea în public despre probleme de interes social sau politic, printr-un discurs lung și continuu. Pornind de la definiția generală a dialecticii ca practică a dialogului rațional și ca artă de a argumenta (prin întrebări și răspunsuri), se poate constata că aceasta este în fond un principiu de structurare și de coerență al discursului dialogic, mai ales sub aspectul conținutului și că dialectica se manifestă implicit, cu diferite grade de relevanță, în toate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se încadrează unei tentative de redefinire lingvistică a conceptului: prin urmare, așa cum susține Ph. Lane, paratextul se compune dintr-un ansamblu eterogen de practici și de discursuri avînd un interes comun: a informa și a convinge, a aserta și a argumenta. P. Charaudeau și D. Maingueneau indentifică la J.-M. Adam o extindere a reflecției asupra noțiunii de "paratext" și la alte domenii cum ar fi presa scrisă (peritextul jurnalistic) sau cinematograful (generic, afiș, promovare). Paratextul rămîne dependent de genul de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
denumesc diferitele tipuri de comportamente lingvistice în care se angajează subiecții vorbitori și se referă la comportamentele care relevă modalitatea enunțării: de exemplu, rolul de a interoga, de a da un ordin, de a prezenta, de a afirma, de a argumenta etc. Aceste roluri, numite și roluri locutive sau comunicative sînt relevante pentru comportamentul enunțiativ și permit definirea activităților comunicative ale fiecărui participant la schimbul verbal. Ele se deosebesc de rolurile sociale, care sînt de ordin sociologic, și de cele actanțiale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alelă activată a genei N-ras, iar revertanții netumorigeni ai acestor celule exprimă im nivel ceva mai redus (de până la două ori) al proteinei activate N-ras p21, comparativ cu partenerii lor tumorigenici. Sunt și alte exemple prin care autorul argumentează inexistența unui efect direct al genelor supresoare de tumori asupra expresiei oncogenelor. Astfel, atunci când celulele murine transformate cu oncogene virale ras sau oncogene celulare ras activate din protooncogene sunt fuzionate cu celule normale, hibrizii celulari nu sunt tumorigeni și continuă
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]