5,219 matches
-
urcăm Pierre-à-voir (2467 metri înălțime). Urcarea nu-i tocmai grea, nici periculoasă, deși muntele e cu aproape 500 metri mai înalt ca Ceahlăul, însă pe titva lui încoronată cu niște stânci colosale, cărora ploile și fulgerile le-au dat forma bizară de unde își trage numele, nu te poți sui decât pe jos din cauză că cararea dispare cu totul pe niște coaste prăvălatice foarte prăpăstioase. Ne-au trebuit șase ceasuri ca să ajungem în vârf. În acest timp, însurățeii n-au încetat de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
exercițiului psihanalizei pentru medici și excluderea non-medicilor" (25 bis, p. 122). Sigur, nu este vorba de aplicarea unei terapii psihanalitice, ci doar de dezvăluirea unor tendințe care se ascund în spatele unor acte ratate (lapsus, uitare, confuzii), a unor manifestări aparent bizare ale elevilor. "Oare" se întreabă Freud "este o simplă întîmplare atunci cînd un școlar pierde, distruge, strică obiectele sale de uz curent, cum ar fi ghiozdanul sau ceasornicul său chiar în ajunul zilei sale de aniversare?" (20, p. 90). Tot
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
rumenească coaja, alta ca să nu se mucegăiască repede, altele pentru gust, culoare, etc. Multe alimente conțin substanțe chimice menite să stimuleze pofta de a mânca dincolo de limitele foamei, precum și substante care le întărește artificial gustul. Au apărut uneori în mod bizar în televiziune (scăpate de cenzură), emisiuni și comunicate în care se arată că sucurile de fructe din comerț conțin zahăr și concentrate suntetice, chiar și vitaminele din ele sunt sintetice, conținutul de fructe naturale fiind foarte redus, adesea chiar nul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
generație întreagă, de fapt, a pățit la fel. Aveam aproape doișpe ani. Organismul era într-o fază revoluționară și el. De prefaceri, de împliniri mărețe. Un critic spunea despre mine că aș fi un soi de ființă cu o alcătuire bizară. Nici/nici. Între și între. Și/și. O ființă contradictorie. Un caz. De aici vin și belelele profesionale. Necazurile pe care le am cu profii de antropologie, sociologie, care mă acuză că literaturizez, polemicile cu prozatorii care, dimpotrivă, consideră că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
se încăpâțânează să poarte pantofi cu două-trei numere mai mici decât ar fi cazul - asta nu mai am cum ști. Cât mă ducea mintea la ora aia, e peste poate să-mi amintesc. Am o memorie ciudată. Cu o funcționare bizară. Chipuri nu rețin. Nu știu de ce. Le spun cunoscuților, dacă ne întâlnim pe undeva, într-un alt context, mă salutați și vedeți că nu reacționez, să știți că nu e aroganță. Pur și simplu, am o memorie vizuală mizerabilă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pamflete acre și colțoase. Corozive. Foarte mulți dintre cei care mă citeau, cât și colegii mei de la facultate trăiau cu senzația că scriu pentru a mă răzbuna. Pentru că nu dădeam randament în luptele corp la corp, pentru că eram considerat cumva bizar, ciudat, mă refugiam în scris. Nu era deloc așa. N-am scris niciodată cu ură, cu patimă. Scriam pentru că simțeam că lumea asta merită descrisă. Scriam pentru că descoperisem cu mare uimire că era unul dintre puținele lucruri la care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Să se joace și ei. Și o grădiniță cu petunii aș face aici. Să facă tărăboi cât vor. Așadar, în jur de patru, când am ajuns io, ei munceau. Sau doar el. Rodica tocmai fusese brusc atinsă de un virus bizar. O durere de cap care se vindeca doar dacă privea telenovelele. Nea Titi, mai puțin descurcăreț, mai buimac, mi-a comunicat că tocmai sunaseră de la Miorița că trebuie să trec pe acolo să duc niște cărți. Colaborasem, v-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în liceu, chiar ciufută. Apoi a dat de Vali ăsta, care în weekend o duce la munte, urcă, coboară, gâfâie, sunt obosiți și le e bine, nu mai au nevoie să se și converseze. După asta, a dat de un bizar, de un excentric ca mine. Nici la serviciu, acolo, la revista aia, nu prea comunică ea cu multă lume. Acum câtăva vreme i-a invitat șeful pe ea și pe prietenul ei la un grătar. Și le-a povestit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu toții spre colonel, Îl găsiră Împușcat În cap și cu mândrețile lui de cizme Chantilly scoase din picioare. Rar mi-a fost dat În viață să recunosc ineluctabila Împărechere a presimțirilor și a Întâmplărilor ce le urmează, chiar celor mai bizare, ca atunci când l-am ascultat pe Felix Aderca, martor ocular, povestindu-mi sfârșitul nefericitului colonel cu eghileți, pe care l-am cunoscut veșnic preocupat de gândul morții. Îl Întreba pe medicul nostru, Martinescu: — Care este, doctore, lovitura de glonț care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu brevet de stat-major, a fost avansat, În Moldova, ca șef al statului-major al unui comandament superior, trimis apoi la co manda unui regiment pe frontul de la Oituz, până și-a găsit sfâr șitul cunoscut din pusta ungară, În Împrejurările bizare presimțite În transele sale cu panici permanente. A fost citat cu ordin de zi pe Întreaga armată a țării, decorat post-mortem cu „Mihai Viteazul“ și [i-a fost] nemurită memoria, cu numele său dat unei străzi. Dumnezeu să-i ușureze
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Petre V. Haneș, mai cunoscut ca autor de ma nuale didactice decât prin colaborările lui la reviste moarte odată cu apariția lor; apoi pe alt profesor și pedagog, G.G. Anto nescu, zis și Gaga, ajuns la universitate În niște Împrejurări mai bizare decât ale oricui dintre cei ajunși aci prin cumetrii politice sau slugărnicie cu anii pe lângă bonzii universității: fratele său mai mare, fruntaș liberal și elector de Teleorman, cerând sfatul profesorului Motru ce anume carieră să dea mezinului său deficient intelectual
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
schița și cronica unor actualități ale zilei, sau fantezia minoră, uneori versificată, cu subiecte eterogene tratate cu afecțiune literară, asezonate cu un stăruitor vocabular de enciclopedie universală sau cu vaiete ale persoanei lui Închipuite, totul exprimat emfatic și lăbărțat; amestec bizar de pretenții și de naivități proprii vârstei, dar și contradicției dramatice a aces tui scriitor cu suflet Încă ardelenesc, Ardealul popilor, al Învă țătorilor și al notari lor, și cu veleități bruște Înspre rafinamentele Apusului, fără a poseda Însă subtilul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
astăzi, greu de tot, calculele lui politice cu „mize“, puse, doar doar, când pe roșu și când pe verde, ca să le piardă la urmă pe toate. Uimit din prima zi de acest menaj În trei, de o compoziție atât de bizară că nici c-ar fi putut-o scorni fantezia vreunui autor de farse bulevardiere, lucrurile mi se lămuriră, vorba vine, cu rând și după pofta curiozității mele de către Însuși fostul procu ror, cumnat cu eroul cel tânăr și locuind cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
inspiram deloc încredere și mă luau în râs zicând, pe bună dreptate, i-auzi, Veniamin! Ce, ăsta-i nume?! Apoi, când au ajuns să mă cunoască, au început să mă simpatizeze și numele meu nu le mai părea atât de bizar. Istoria numelui se trage de la părinții mei, desigur: pe tata îl cheamă Valeriu Vodă și s-a îndrăgostit de o fată pe nume Vera. S-au căsătorit și au decis să se așeze cu toata familia lor sub semnul literei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pierduse graiul. Îngerul a fumat fără să zică nici el nimic. La un moment dat, pe stradă s-au auzit pași: în sinea lui, tovarășul Cameniță se bucura, trecătorul precis are să dea cu ochii uluit de îngerul cel uriaș, de bizara făptură, în curtea luminată de becuri puternice se vedea ca-n palmă, ca ziua, precis are să dea cu ochii de înger și tovarășul Cameniță va avea un martor, cineva care îl zărise pe înger, cineva care, la o adică, o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
inspiram deloc încredere și mă luau în râs zicând, pe bună dreptate, i-auzi, Veniamin! Ce, ăsta-i nume?! Apoi, când au ajuns să mă cunoască, au început să mă simpatizeze și numele meu nu le mai părea atât de bizar. Istoria numelui se trage de la părinții mei, desigur: pe tata îl cheamă Valeriu Vodă și s-a îndrăgostit de o fată pe nume Vera. S-au căsătorit și au decis să se așeze cu toată familia lor sub semnul literei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
despre o plăcere și despre o persoană care nu-și irosește vremea în discuții cu negustorii. Lucruri normale. Chiar foarte normale. Numai că tot ce-i normal în comerțul cu bucata din fiecare zi e anormal în cel de artă. Bizarul e aici marca normalității. Iată cazul unui domn îndrăgostit de o pictură înfățișând ceva, nu contează ce. Vine o dată, vine de două ori, vine de zece ori, până ce negustorul, un meseriaș care-i simte pe cei mai ciudați dintre ciudații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mă pot controla, de parcă aș fi fost posedat. Pastilele de chinină pe care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă ar fi fost o tobă În care răsunau ritmuri ciudate, pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și, dormind cu capul pe umărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
După ce am schimbat cîteva cuvinte stupide și fără sens, prin care fiecare dintre noi și-a marcat teritoriul, discuția a Început să șovăie și eram gata să ne vedem, fiecare, de drumul său, cînd individul a izbucnit Într-un rîs bizar, copilăros, punîndu-și În relief asimetria celor patru incisivi: „Viitorul le aparține oamenilor și, fie treptat, fie dintr-o singură lovitură, aceștia vor prelua puterea, aici și În orice altă țară. Greutatea constă În aceea că oamenii trebuie educați, dar asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
însoțit de șeful grupei; nu aveai voie să privești în altă parte, dacă încălcai această dispozițiune erai imediat apostrofat: „Unde te uiți, banditule?” Wc - ul consta dintr-o groapă mare, sub cerul liber, cu traverse de scânduri groase... Altă dispoziție bizară: trebuia să te adresezi brigadierului numai în poziție de drepți - deși respectivul putea fi cel mai mare criminal! Camerele erau în continuu supravegheate prin vizetă, wc în colțul camerei, în văzul tuturor! Și... pentru ce acest regim, aceste pedepse?! Motive
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
crăcuțe, subțiri și negre, presărate cu perle de apă transparente pe un fond cenușiu-mărgăritar. S-ar zice: o stampă japoneză... Față de acest peisaj mirific, cerul mediteraneean rămâne banal în frumusețea și azurul său. Cețurile au mai mult farmec. Totul este bizar și straniu, dar nu te mai miri de nimic, doar, poate - de lucrurile simple. Dar nici de acestea, căci ajungi la concluzia că lucruri simple nici nu există: totul este complicat la infinit și, atunci când îți dai seama că nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
certat, consolat, îmbunat - cu teribilă tandrețe. În timp ce mă lăsam în voia ei - mă gândesc la tine. Elementul mării ne leagă - cu aceeași complicitate la care sunt obligate, față de noi, toate lucrurile de pe lume. Din larg dănțuiesc în apă cu înclinări bizare - și ConstanțaCity (mizeră, arhi-defunctă cetate) se profilează cu vagi pretenții new-yorkeze și chiar cu o râpă care, înnobilată de depărtare, aduce a Acropolă (la fața locului - prăvălitură de ziduri ruinate, compisate de mâțe și câini, și de șandramale delabrate). Revii
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fi așa. Dar totuși acest lucru există și rămâne, chiar dacă nu pune nimic în discuție, ca și cealaltă poveste - aceea a „rupturii“, care a rămas undeva în sinele meu, chiar atunci când am devenit mai buni prieteni decât înainte de dânsa. E bizar, dar așa e. Cât despre tratamentele asemănătoare pe care te-am făcut să le suporți - e drept că ți-am oferit eșantioane destul de greu de dige rat. Dar, în ciuda dimensiunilor lor aparent cu mult mai importante decât această mică poveste
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ascunde un lucru foarte dubios, foarte dubios!“ Cred că nu mă înșel și că cel puțin o dată ați gândit în felul acesta. și pe bună dreptate, căci ascundeam cu adevărat lucruri foarte dubioase: un haos mai mare, un conglomerat mai bizar de păreri prejudecate, părtinitoare și contradictorii decât la mine în timpul din urmă nici nu s-au pomenit. Lucrul cel mai rău însă este că acum nici nu mai încerc să fac puțină ordine în idei, să le leg pe cât posibil
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în măruntaie aurul său? În asemenea momente când prezentul și trecutul se întretaie, lipsindu-se reciproc de înțeles și deformându-se în proporții neașteptate, ești și complet nebun, și perfect normal. Stându-ți așezat în propria coastă, cu un aer bizar, lăsându-te atacat și apărându-te deopotrivă, vârându-ți și scoțându-ți din cap cele mai mari prostii. Îți spui în sinea ta: un asemenea rege de mizerie, zbârcit și ipohondru, n-are cum fi părtașul la rele a trei
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]