7,296 matches
-
-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să nu mai ajung acasă niciodată. Muzică Stăteam pe o bancă, în spatele blocului nostru, pe deal, lângă potecă și mă chinuiam să bat un nit, cu o jumătate de cărămidă, în mânerul în forma de pește al briceagului meu cel nou, de când îl înfipsesem odată într-un copac sau în mai știu eu ce, îi juca lama, închizându-se mereu, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în mânerul în forma de pește al briceagului meu cel nou, de când îl înfipsesem odată într-un copac sau în mai știu eu ce, îi juca lama, închizându-se mereu, îmi era frică să nu mă tai la deget, mă chinuiam, deci, să-l repar, însă cărămida nu era destul de tare, degeaba tot ciocăneam nitul, în afară de faptul că mi-am murdărit mâna și pantalonii de uniformă, n-am reușit nimic. După-amiezile, poteca era neumblată, stăteam acolo de vreo juma’ de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
văzut că are trupul plin de sânge, și iarba în jur era plină de sânge, și m-am uitat atunci la bunicu’, și el a spus să-i trag un glonte-n cap, rapid, să n-o las să se chinuie, într-adevăr, biata mâță își ridicase capul de parcă ar fi vrut să muște aerul cu gura, a mieunat strident, coada-i unduia încă prin iarbă, și atunci am ridicat din nou pistolul, ținându-l corect, cu două mâini, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a luat decorația din mână, s-a aplecat și mi-a prins-o de vestă, în partea stângă, deasupra inimii, nu reușea să închidă acul de siguranță, m-a și înțepat puțin, însă nu m-a durut deloc, în timp ce se chinuia cu acul, am văzut că are o chelie cam cât o jumătate de palmă, pe care până atunci n-o observasem, după ce a reușit să închidă acul, mi-a mai potrivit decorația pe piept, m-a sărutat pe obraji, urându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
valiză, care era defectă, valiza nu se putea închide decât în doi, unul trebuia să apese capacul cu putere, iar celălalt să încuie valiza cu cheia, și am auzit cum mama trântește de mai multe ori capacul, gâfâind în timp ce se chinuia s-o încuie, și eram sigur că n-o să mă cheme în ajutor, dar că eu oricum o să mă duc s-o ajut, numai așa, de-al dracu’. Zăcământul de aur Din câte știam noi, vechiul loc de exploatare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de tablă, s-o spele și pe-aia și s-aducă apă în ea, apoi a luat de jos o pungă de plastic, zicând că sigur o să găsească ceva mangal în ea, bietul de taică-su, cât s-o fi chinuit să filtreze spirtu’ ăla, a scuturat punga, strivind sub talpă câteva bucăți de mangal căzute pe jos și remarcând că cel puțin mangalul e moale, a mai cotrobăit prin grămadă, a mai luat câte-o țoală, examinând-o și aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
văicărindu-se că ce lovitură, ce tragedie, ce se va alege de ea acum, când jumătatea ei dragă, dragul ei drag, s-a stins, cât trăise, nici vorbă să-i fi spus așa, jumătatea ei dragă, dragul ei drag, îl chinuia necontenit cu gelozia și cu nenumăratele ei boli închipuite, nici nu-i de mirare că bunicul n-a mai suportat, nici nu-i de mirare că și-a băgat țeava de la pistol în gură și, spunând astea, mama a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pînă ce inima ei reîncepu să bată aproape normal. La naiba cu tradițiile! Se simți ispitită să se ducă după Christian, să i se arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă, muselina Însîngerată se suprapuse peste spuma roșie de sînge. Apoi privi marea și valurile mărunte ale căror creste argintate scînteiau blînd sub lumina lunii, și Își spuse că era o idioată. Marea nu Îi era dușman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu adevărat În roșu? Sau era doar iluzia unui coșmar mult prea prezent? În clipa următoare, nisipul era deja curat de orice urmă a dramei. Dar nu și inima Mariei. Omul Înaintă spre ea, copleșit de sentimentele dureroase care-l chinuiau. De sub brațul stîng, pe care-l ținea Îndoit strîns lîngă șold, scăpă un morman de cîrpe vechi, a căror culoare albă nu mai era decît o Îndepărtată amintire. În ciuda Înfățișării masive, se mișca În tăcere, avînd un mers ciudat, șovăielnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În sînge! La alcoolemia asta, am văzut tipi care se credeau păsări În zbor! - Dar să curgă sînge de pe un menhir ai văzut? Yves Își schimbase atunci tactica. Dacă autopsia era singurul mod de a pune capăt Îndoielilor care o chinuiau pe fata asta, atunci chiar trebuia să facă o autopsie. Dar să-l lase pe Gildas pe mîinile unor necunoscuți care Își vor povesti ultimele bancuri deocheate În timp ce-i deschid cutia toracică și-i umblă prin măruntaie... - Fratele tău ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lucruri foarte prețioase care mi-au fost dăruite vreodată, spusese ea prinzîndu-și-o la Încheietura mîinii. Devenise atent. - Și celălalt? Ea zîmbise agățînd de brățară un talisman de botez. De atunci, brățara n-o mai părăsise. PÎnă noaptea trecută. Degeaba Își chinuia Nicolas memoria Încercînd să Înțeleagă cum putuse brățara să ajungă printre ferigi, nu-i veneau În minte decît imaginile toride ale Îmbrățișărilor lor. Dragostea pe care o simțea pentru ea era atît de violentă Încît Îl speria. Pentru ea, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
trebuia să părăsească niciodată Lands’en, cu riscul ca sufletul lui să fie condamnat să rătăcească Între cer și pămînt fără să-și afle liniștea. Milic o iubea pe fiică-sa, dar nu voia ca sufletul fiului său să fie chinuit. Privirea lui Jeanne păru s-o străpungă, cea pe care Loïc o lăsă să zăbovească o clipă asupra ei o Îngheță. Ar fi putut jura că Îl Înspăimînta. Mai rău: Îi producea oroare! Se scutură ca să alunge stinghereala și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să curgă sînge pe menhir, trezind Într-un mod atît de macabru durerosul trecut al insulei. Îmi imaginasem totul, dar nu și Înduioșarea care m-a cuprins În fața acelui chip Încordat din cauza durerii stăpînite. Știam că și ea se va chinui, dar nu știam că lucrul ăsta va avea un ecou În sufletul meu, ca o idee de nesuportat. Am văzut apoi o hotărîre sălbatică Înstăpînindu-se pe chipul ei În vreme ce Încerca, În zadar, să sfărîme zidul de ură. - Am să descopăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
stîncii sîngele va picura, Iar lumina brusc va apărea. TÎnăra polițistă se făcu lividă: și de data asta mesajul Îi era adresat tot ei, personal. Simți aceeași neliniște surdă ca atunci cînd se trezea din acel oribil coșmar care o chinuia iarăși de cînd se reîntorsese pe insulă. Lucas Începu să-și piardă răbdarea. - Ai nevoie de ajutor? Puse În funcție disjunctorul, restabilind o ambianță liniștitoare. El Îi remarcă paloarea. - Nu te simți bine? - Ai văzut inscripția luminoasă? - O inscripție luminoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rapidă și Îi aruncă o privire asasină lui Stéphane, care-l trăgea pe Loïc spre ieșire. - Dacă ai fi avut atîta bărbăție Încît să conduci ancheta la moartea lui Gildas, n-am fi ajuns aici! Și ieși la rîndul ei, chinuită de Îndoiala pe care Loïc i-o strecurase. În ciuda violentei vijelii, numeroși erau cei ce se adunaseră În fața hotelului de Îndată ce zvonul arestării lui Loïc se răspîndise, iar acum asistau, neputincioși, la plecarea mașinii jandarmeriei, care-l transporta pe fratele Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cînd interveni Morineau. În dezordinea care urmă, nimeni nu văzu mîna care picura pe furiș conținutul unei pipete În paharul lui Yvonne. Insensibilă la burnița care Îi aureola părul cu o rețea de picături fine, Yvonne mergea cu pas energic, chinuită de frica pe care o declanșase apelul telefonic primit la cafenea cu o jumătate de ceas mai Înainte. Cum putuse el să descopere adevărul despre copiii ei? Doar bătrînul Pérec era la curent, dar el falsificase documentele sub ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e În ordine... O să-l puteți lua În curînd de aici... Idioții! Trebuia să le spună că nu murise Înainte să apuce să-l vîre Într-un sertar de congelator cu o etichetă agățată de degetul mare de la picior. Se chinui să deschidă ochii ca să le atragă atenția și să le spună că... Inima lui se topi. Ea era acolo, cu ochii ei mari și verzi fixați asupra lui, cu pletele-i lungi Încadrîndu-i chipul... Adunîndu-și puteri pe care le credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lor ajunseră la cincizeci de centimetri de tavanul grotei, apoi, uniți Într-o ultimă sărutare, se lăsară să se scufunde. Coborau Încet spre fundul apei cînd lipsa aerului deveni crucială, făcînd-o pe Marie să plonjeze În angoasa coșmarului care o chinuia de cînd se Întorsese pe insulă. Bătînd apa cu picioarele, zgîriindu-l pe Lucas pe cînd el Încerca s-o țină, urcă la suprafață, unde trase În piept cu lăcomie puținul aer care mai rămăsese. Ieși la suprafață și el, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
moș, știi tu mai bine... Marea m-a lăsat să mă Întorc de atîtea ori... CÎnd vorbeai cu el, trebuia ghicești printre Între cuvinte, căci acestea erau rare. Voia să vorbească de Christian, ghicea vîrtejul de simțăminte contradictorii care o chinuiau pe fiica lui În legătură cu el. - L-am idealizat Întotdeauna, Îl credeam invincibil pe mare. Credeam că mă va ocroti mereu... S-a dovedit laș, mincinos, egoist... Dar n-a avut nici măcar o șansă să se explice, murmură Marie. Milic rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
desfășurate, care o Înghițeau sub vîrtejuri de spumă, băltoaca de sînge dispărînd În nisip, teroarea unei mîini ivindu-se, apoi, Într-un horcăit Înspăimîntător, hăul negru și vertiginos În care răsunau bătăile unei pulsații surde și ritmate... Lumina zilei se chinuia să iasă din ceața care se lăsase peste Lands’en În cursul nopții, cînd Marie Îl Însoți pe Lucas la plecarea primului bac. El băgă de seamă aerul ei ostenit și se declară de acord cînd ea Îi spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nurorii, nepoatei lui. Și lui Gwenaëlle, Philippe, Ronan... În picioare Într-un colț, Marie Îi observa pe Gwen și pe bătrînul castelan care se Încrucișau fără să-și arunce nici măcar o privire. Același sînge curgea prin venele lor. Aceeași carne, chinuită de trufie, cimentată de ură. Ce păcat. Nu era singura care trăgea cu coada ochiului la Gwen. Deși clipa Îndemna la reculegere, numeroși fură cei care pîndiră reacția amantei lui Loïc, dar se obosiră de pomană. Susținută de Philippe, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă la ramurile care Îi biciuiau obrazul. Pașii se auzeau mereu, se apropiau, avea impresia unei suflări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
jumătate dintr-o moștenire pe care o rîvnea de ani Îndelungați. Arthus izbi solul cu bastonul. - Puneți pe foc fițuica asta! Imediat! Nimeni neavînd nici o reacție, bătrînul se sculă cu o suplețe uimitoare pentru o persoană pe care reumatismul o chinuia atît de tare și se duse să azvîrle scrisoarea anonimă În șemineul unde un foc permanent Întreținut lupta cu disperare Împotriva umezelii Înconjurătoare și a salpetrului. - Refuz să cred fie și doar o clipă că un Kersaint a avut vulgaritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să-i dea răgazul să Împlinească lucrul la care visase atîta. Era mult prea aproape de țintă... Valurile făceau cale-ntoarsă, aspirate parcă de neant, lăsînd eșuate pe nisip, ca niște poveri prea grele, zeci de meduze cărora Îi plăcea să le chinuie carnea flască scormonind-o cu vîrful unui băț, pe vremea cînd nu era decît un puștan. Văzu atunci jandarmii mergînd În sus și-n jos pe plaja lui și-l zări pe cel mai tînăr dînd cu piciorul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fiul cel mare le cunoaște. Ryan se aplecă spre el. - Te ascult. PM se dădu Înapoi fără să vrea, spatele lui Întîlni piatra. Era Încolțit. Nu știa prea bine cu ce anume să Înceapă. Poate cu singura Întrebare care Îl chinuia cu adevărat. - Ai să mă omori? Ca pe ceilalți? Ryan zîmbi scurt, un zîmbet care nu ajungea nicăieri. - Am cumva motive s-o fac? Fără să aștepte să-și recapete suflarea, cu un debit precipitat și Întretăiat, PM Îi povesti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]