7,252 matches
-
sondei din Moreni... O însemnare din nr. 74 al Contimporanului despre L’Italiano pune și mai bine în evidență simpatia strict estetică față de aceasta: „revista lui Longanesi devine din ce în ce mai estetică, mai vie și mai interesantă. Longanesi, pictor și pamfletist, Ungaretti cronicar, Raimondi Giuseppe nuvelist, împreună este desigur cu Leopardi, Muschein, Marcello Corra cea mai selectă alegere și cea mai vie probă a spiritului june italian”. O reclamă a aceleiași reviste vorbește, în acest sens, despre o „avangardă fascistă”: „L’italiano. Reviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Demostene Botez, A. Hefter-Hidalgo și N. Porsenna; tot în 1918 (10 noiembrie) a editat la București efemera revistă Letopiseți, alături de doi colaboratori ai cercului Vieții noi: Scarlat Struțeanu și Dragoș Protopopescu; în primăvara lui 1923 și-a început activitatea de cronicar literar la revista Spre ziuă, condusă de Felix Aderca. Avînd drept model demersuri precum Meenscheitsdamerung, Symphonie jungster Dichtung (1919), antologia germană a lui Kurt Pinthus, și Anthologie de la nouvelle poèsie française a lui Paul Fort și Louis Mandin (Sagittaire Krà
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cărui opțiune ideo-estetică - modernistă - intră uneori în contradicție cu fondul său de conservatorism „moldav” reprimat, autorul Mențiunilor critice se dovedește a fi mult mai apropiat, prin formula lui sufletească, de estetismul modernist. În „Lămurirea” volumului Repertoriu critic din 1925, acest cronicar prin excelență al actualității care este, deocamdată, Perpessicius (cu timpul își va dezvălui admirabile calități de istoric literar), „nu-și recunoaște însușiri didactice, nici un anume dogmatism fără de care, pare-se, criticul nu se întrupează”; el va prefera să-și prezinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
favorizat relativa deschidere către literatura avangardistă; această sensibilitate simbolistă va fi afirmată și în delimitările surprinzător de drastice (cel puțin în raport cu stilul său amabil) față de critica lui E. Lovinescu. Comentînd volumul IV din Istoria literaturii române contimporane, Evoluția prozei literare, cronicarul își exprima „regretul că un program, la adăpostul multor precauțiuni de altminteri, interzicea dlui E. Lovinescu să iasă din cadrul acelei «poezii epice» la care reducea sfera «prozei literare»”, pledînd totodată (pe urmele unui Mihail Dragomirescu, dar nu în spiritul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ceva mai rezervat însă, a fost Pompiliu Constantinescu). De la volumul de debut (Restriști, 1924) pînă la ultima carte publicată înaintea plecării definitive la Paris (Peter Schlemiell), „miliardarul de imagini” s-a bucurat de atenția constantă, exigentă și din ce în ce mai admirativă a cronicarului, care i-a recenzat și volumele de proză poetică (Act de prezență) sau de eseuri (A doua lumină). Autorul Mențiunilor critice a fost, în destule cazuri, cel dintîi foiletonist important care a întîmpinat aceste cărți. În legătură cu volumul de debut al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cazacu, George Dumitrescu, Radu Gyr, Dragoș Vrânceanu, E. Jebeleanu, Horia Stamatu, V. Gheorghiu, Urmuz, B. Fundoianu, H. Bonciu, Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută. Sub semnul lui trăiește un nihilism liric.” În legătură cu referințele „urmuziene” prezente în comentariile lui Boz, merită evidențiată, cu deosebire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Perpessicius, „dincolo de spațiul literaturii fantastice contemporane”, Urmuz „nu poate fi socotit premergător”, căci „fanteziștii” Ion Vinea, Adrian Maniu, Felix Aderca sau Ion Călugăru, anteriori ca formație, nu puteau fi influențați de el. Opinie singulară, deși întru cîtva amendabilă. Pe autorul „Cronicarilor”, E. Lovinescu l-a ignorat complet în calitate de critic (deși referirile la el nu lipsesc din Agende, iar într-o notă din 30 iunie 1929 menționează o relatare - în cenaclu - a lui G. Cipran „din repertoriul lui Hurmuz”...). Faptul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că povestești fără să povestești nimic poate duce la un epic pur”. „Caz-limită”, fabula „Cronicari” e privită din perspectiva unei estetici puriste, conform căreia „poezia este un mod ceremonial, ineficient de a comunica forma goală a activității intelectuale. Ca să se facă înțeleși, poeții se joacă, făcînd ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intelectuale. Ca să se facă înțeleși, poeții se joacă, făcînd ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ironic într-un organism rigid și „oficial”. De astă dată, vîrstnicul comediant își readucea în atenție amicul sinucis, folosindu-se de o strategie „la pachet”, adaptată rigorilor epocii. Sub masca bufonă a memorialisticii și a portretisticii bonome, el reproduce fabula „Cronicari” alături de fragmente ample din „Algazy & Grümmer”, „Pîlnia și Stamate”, „Ismail și Turnavitu”, reia cîteva pasaje din articolele interbelice de susținere a lui Urmuz, iar către finalul cărții citează integral propria-i piesă nonconformistă, Capul de rățoi. Prudent, memorialistul își ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi luate ca „poeme”). Aflat mai degrabă sub semnul literaturii populare, orale, decît al literaturii culte, autorul „Cronicarilor” este situat în tradiția folclorului urban: „Urmuz a folosit locurile comune și expresiile gata făcute ale lumii și limbajului urban, tot așa cum autorii baladelor populare folosesc clișeele (...) dintr-o tradiție moștenită, orală”. Ideea unor posibile „rădăcini folclorice” rurale este respinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Sașa Pană din volumul memorialistic Născut în ’02... Cunoscător al suprarealismului european, eseistul are — față de critica „de autoritate” — o percepție extraestetică, „antropologică” asupra operei de artă, rezultat, probabil, al formației sale de psihiatru. Prezenta promovare pariziană (Biberi era și cronicar literar la revista Le Moment) nu e totuși prima încercare de a-l face cunoscut străinătății pe Urmuz. Prin intermediul „uniștilor”, Leopold Kosch îl tradusese în germană pentru numărul dedicat avangardei românești de către revista Der Sturm (Berlin, XX, nr. 8, aug.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tălmăcirea în limba germană era semnată de Leopold Koskh, pe atunci socrul lui Victor Brauner. Ilarie Voronca îl va „populariza” pe autorul „Fuchsiadei” într-o conferință la Sorbona iar Mihail Cosma/Claude Sernet îi va traduce în limba franceză „fabula” „Cronicari”. În timpul unei călătorii la București (iunie 1933) a suprarealistului francez Léon Pierre Quint, autor al unor microromane asemănătoare schițelor urmuziene, Sașa Pană îi înmînează acestuia un exemplar din opera lui Urmuz: „discuția s-a centrat un timp și asupra unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar zice că vechea dispută postdadaistă Iancu - Tzara transpare și din această atitudine tîrzie... Peste un an, revista italiană de avangardă Quinta Parete (Torino, sub direcția lui Janus) republică eseul aceleiași Mira Baciu-Simian - soția poetului Ștefan Baciu - împreună cu traducerea fabulei „Cronicari”. Dosarul receptării externe ia amploare de la an la an. În 1976 apare la Édiciones Tierra y libertad din Mexico o broșură de 16 pagini despre Urmuz a lui Ștefan Baciu, cuprinzînd un „dosar” al biografiei și receptării române și străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decît opțiunea absurdului și tăcerea” (p. 321). Critica lingvistică - aplicată „didactic” în volumul din 1983 al Sandei Radian (Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, pp. 201-203) - acordă atenție și fabulei urmuziene „Cronicari”. Comentariul reia o serie de locuri comune („comicul este sporit prin contrastele de limbaj”, „canonul clasic este golit de sens” etc.) într-un jargon verbios și vacuu („Morala nu omite o tîrzie alegorie animalieră, «Pelicanul sau babița», care sună a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct culminant în «Cronicari», care pulverizează prin ironica schemă, golită de conținut, înseși regulile de fier ale artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București, 1976, Nicolae Balotă completa antologia de texte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București, 1976, Nicolae Balotă completa antologia de texte manieriste din literatura europeană cu două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dicționarele de literatură română modernă apărute la noi după 1970 îl vor include — uneori „la loc de cinste”. Autorul continuă să fie tradus în diverse limbi și reeditat, iar unele formule ale lui ajung în „folclorul” critic (ex: Cică niște cronicari... devine titlul unui volum de „critică a criticii” din 1970 al lui Cornel Regman și, după aproape trei decenii, titlul unei antologii a lui Iordan Chimet despre comicul absurd în literatura avangardei românești). În canonul didactic, pătrunderea lui Urmuz (ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși în deriziune”. În volumul III din Istoria poeziei românești (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1986, pp. 14-17), Mircea Scarlat îl discută pe Urmuz în primul rînd ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală” la „schița” „Plecarea în străinătate”. Pentru Mircea Scarlat, „lipsa sensului are totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după cel din Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, 1969, este, în linii mari, o sinteză a principalelor opinii critice formulate pînă în acel moment. Pornind de la o observație a lui Aurel Rău privind intertextul caragialian („Boris Sarafoff”) din fabula „Cronicari”, dar și de la ideea „literalității” textelor urmuziene (Matei Călinescu), se ajunge la un mic delir de interpretare semiotică, foarte în spiritul „fabulei” discutate: „«Pelicanul sau babița» (despre care s-a observat, și lucrul e important, că e un titlu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
implică de fapt o criză a adaptării la modernitate, o traumă a identității „tradiționale” confruntate cu pierderea vechilor repere de autoritate, legitimitate și stabilitate tradițională). Complexul distanței față de cultura „Evropei” clasice, prezent deja - prin conștientizarea originii latine a neamului - la cronicarii umaniști din secolul al XVII-lea (Miron Costin), la Dimitrie Cantemir și, mai ales, la reprezentanții Școlii Ardelene, cu dezvoltări specifice în perioada Preromantismului și a Romantismului (v., între altele, considerațiile lui Gr. Râmniceanu, „descoperirea Occidentului” de către Dinicu Golescu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
socială”, București, 1926 Călugăru, Ion, Abecedar de povestiri populare, Editura Unu, București, 1930 Călugăru, Ion, Don Juan cocoșatul, Oameni cari se pregătesc de moarte din cea dintîi zi a vieții, Editura Naționala Ciornei S.A., București, 1934 Chimet, Iordan, Cică niște cronicari/ Duceau lipsă de șalvari, Selecție și cuvînt-înainte de Iordan Chimet, Editura Universal Dalsi, București, 1999 Cioran, Emil, Schimbarea la față a României, Editura Vremea, București, 1936, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1990 Cioran, Emil, Exerciții de admirație, traducere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sta cu mine și a mă servi la masă, deoarece popasul meu acolo avea să se prelungească peste așteptări. Dacă nu-i pot spune numele duhovnicului meu, trebuie cel puțin să-l descriu. Nu ca un exercițiu de iscusință a cronicarului, ci fiindcă trupul lui era opusul minții și al sufletului său. Mic și subțiratic, avea picioarele, mâinile și capul enorme. Fața părea să-i fi fost mai întâi tăiată în două pe lung, și apoi potrivită la loc stângaci, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ira et studio, cu admirație și bucurie, trebuie să recunosc că unii dintre ei au izbutit s-o facă. Doina Ruști se numără printre aceștia. Am remarcat încă de la apariția Omulețului roșu, cum au făcut-o de altfel și alți cronicari, simțul construcției, fina translație de planuri, ochiul panoramând satiric și urechea sesizând atât derizoriul, cât și firescul unui dialog. Toate aceste calități se găsesc potențate în Zogru, deoarece autoarea are inteligența (și curajul!) să-și aleagă o temă majoră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
celor câtorva prăvălii din preajmă. Ori pur și simplu se porneau să numere drapelele fixate pe stativele de la intrarea în hotelul „Inter Branda“, al trustului de turism și industrie hotelieră „Brandabulea & Brandabulea.“ De când devenise biograful oficial al lui Goncea și cronicarul autorizat al faptelor din localitate, Burtăncureanu era întâmpinat cu acel soi de slugarnic respect și silnică teamă, cu care sunt priviți toți bătuții de noroc. Scria biografia romanțată a generalului Goncea, un roman fluviu din care apăruseră deja primele șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]