4,693 matches
-
2001, nr. 1, pp. 24-28. Otu, Petre, "Gheorghe I. Brătianu și "Biroul Păcii"", în Dosarele Istoriei , 2003, nr. 4, pp. 10-12. Otu, Petre, Pentelescu, Aurel, Gheorghe I. Brătianu. Istorie și politică, Editura Corint, București, 2003. Papacostea Șerban, "Gh. I. Brătianu", evocare, în Revista de Istorie, 1991, nr. 1-2, p. 105. Papacostea Șerban, "Gh. I. Brătianu: istoricul și omul politic", în Revista de Istorie, 1993, nr.1-2, pp. 23-27. Pecican, Ovidiu, "Gheorghe I. Brătianu între opțiunea democrată și acomodarea la dictatură" în
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
Eminescu, București, 1980. 20 Râpeanu, Valeriu, Cultură și istorie, vol. II, Editura Cartea Românească, București, 1981. 21 Victor Spinei, (coordonator), Confluențe istoriografice românești și europene. Gheorghe I. Brătianu, Universitatea "Al.I. Cuza", Iași, 1988. 22 Șerban Papacostea, "Gh. I. Brătianu, evocare", în Revista de Istorie, nr. 1-2/ 1991; Idem, "Gh. I. Brătianu: istoricul și omul politic", în Revista de Istorie, nr. 1-2/1993. 23 Pompiliu Teodor, "Gh. I. Brătianu, istoric al relațiilor internaționale", în Revista de Istorie, nr. 1-2 / 1993. 24
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
Rotonda U.M.F.” - Aurel Leon - Cuvânt înainte 11 Peisaje Steliana Delia Beiu - „Cronica”, 30 aprilie, 1982 12 Viorica Toporaș în Sala Victoria - Aurel Leon, „Cronica”, nr. 30, din 29 iulie, 1983 13 Viorica Toporaș - N.D. Zaharia, „Flacăra Iașului”, oct., 1983 14 Evocări - toamne, ierni, oameni - Constantin Ciopraga, „Flacăra Iașului”, 28 dec., 1985 15 Catalog 1985 - Casa Cărții - Cuvânt înainte Constantin Ciopraga 16 Viorica Toporaș - Gh. Macarie, „Flacăra Iașului”, 1985 17 În sensul Chihlimbarului - Camil Laurențiu, „Milcovul”, 15 febr., 1986 18 Predispoziție poetică
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
a negat statutul de știință al antropologiei. Altfel spus, capacitatea sa de a oferi cunoștințe, empiric verificabile, și generalizări, coerent construite, care să conducă la concluzii cu valoare de universalitate: „Antropologia interpretativă afirmă, Întâi, că scopul antropologiei trebuie să fie evocarea și interpretarea varietății culturale (spre deosebire de antropologia științifică, ce consideră că scopul antropologiei ar trebui să fie descrierea și explicarea varietății culturale). În al doilea rând, antropologia interpretativă consideră că este imposibil să atingem o cunoaștere științifică a chestiunilor legate de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
economia, viața politică și industriile culturale care constituie, Împreună, lumea modernă. Ceea ce interesează este mecanismul prin care mythos a dobândit valori care Îl diferențiau radical de logos și Îl asociau cu ceea ce a ajuns mitul să desemneze În contemporaneitate: a) evocarea unor lucruri legate de un trecut nedefinit; b) construcția narativă; c) caracterul fictiv; d) capacitatea de a emoționa; e) valoarea de model exemplar. Această transformare s-a produs ca rezultat al unei bătălii pentru autoritate, desfășurată Între două categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și mitologic cu un sistem aflat În opoziție cu propriul lor program de adevăr (K. Morgan, 2000, pp. 23-24). În „fabricarea” conceptului de mit sunt implicate mai multe tipuri de demersuri și mai multe familii de gânditori: a) construirea unei evocări riguroase, bazate pe fapte verificabile, a trecutului (pentru istorici, mitul va fi asociat cu memoria nesigură, cu zvonurile, cu povestirile exagerate); b) salvarea credinței religioase și Întemeierea ei pe o viziune nobilă asupra divinului (pentru filosofi și teologi, mitul va
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a produs printr-o relație sexuală prohibită (spre exemplu, adulterul), prin Însușirea unor bunuri interzise, prin jignirea unor reprezentanți ai puterii politice sau religioase. Studiile arată că atunci când vindecătorul identifică o asemenea cauză, el incită pacientul la un șir de evocări retrospective și la mărturisirea greșelilor. În unele cazuri, tratamentul și confesarea sunt acte publice; d) acțiunea magică malefică: frecvent, boala este considerată rezultatul unui act răuvoitor, cauzat fie de acțiunea inconștientă a unei persoane care deoache (evil eye), fie de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 108), ori Într-o procesiune integratoare (K. Ashley, 2001, p. 55). De asemenea, costumația și obiectele arătate public reamintesc și consacră valorile comun acceptate sau care, În contexte de tensiune și diviziune socială, trebuie acceptate În comun. Prin această evocare și materializare a ordinii sociale (prin arătarea publică a simbolurilor identitare) procesiunile și paradele funcționează, simultan, ca un sistem de integrare și ca unul de marginalizare; altfel spus, ca un sistem de integrare diferențiată (K. Ashley, 2001; B. Blehr, 1999
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
are ca scop o transformare a statutului participanților. Deoarece pelerinajul În sine implică o transformare a statutului (spiritual, social, cultural) al participanților, ultima categorie mi se pare redundantă. În consecință, ea nu poate fi justificată teoretic și nici susținută prin evocarea unor manifestări rituale specifice. Antropologii, În antiteză cu specialiștii În istoria religiilor, au „descoperit” târziu pelerinajul: „Cercetarea etnografică tradițională a vizat, ca obiect ideal de studiu, unitățile socioculturale fixe” (A. Morinis, 1992, p. 2). Această abordare nu poate fi aplicată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1995; J.J. MacAloon, 1984) sau de amplificarea către spectaculos, pentru atragerea turiștilor, a unor sărbători aureolate de „exotism” (vezi G. Green, 2002; R. Grimes, 1976; C. King, 1993). Carnavalultc "Carnavalul" Carnavalul a generat numeroase descrieri etnografice, reconstituiri istorice, narațiuni și evocări literare și, firește, nenumărate ipoteze teoretice. Niciuna dintre ele nu pare a fi În Întregime satisfăcătoare, iar acest lucru se explică, probabil, prin polivalența structurală a carnavalului: el se individualizează prin caracterul eterogen (include rituri și elemente ritualice din cele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unde se ținea o parodie a slujbei religioase, marcată de momente parodice: liturghia bețivilor, liturghia cartoforilor, liturghia măgarului. În biserică, tineri clerici mascați În animale și femei dansau liber și apoi beau și mâncau pe Îndestulate În altar. Iată o evocare a acestei sărbători ireverențioase: În ziua nebunilor, copiii din corul (bisericii - n. M.C.) și clericii de rang mic onorează un reprezentant de-al lor, ales cu urale, pe care Îl numesc episcop al nebunilor sau papă al nebunilor; acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
-lea și al XIV-lea, femeia adulteră trebuia să parcurgă goală străzile orașului, la fel ca și bărbatul adulter, dar acesta putea fi, În plus, biciuit de femei (H. Rey-Flaud, 1985, p. 133). Autorul citat vede În aceste rituri o evocare teatralizată a haosului, prin reîntoarcera la nuditate și prin inversarea rolurilor femeii și bărbatului: prima Îl ținea În lesă și Îl conducea pe cel de-al doilea. În plus, aș adăuga, aceste charivari puneau În mișcare mai multe inversiuni simbolice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
simbolică a comemorării, tot atât de importante sunt și riturile funerare și cele de cult al strămoșilor, ofrandele (lumânările aprinse sau coroanele de flori depuse la monumentele comemorative), de purificare (reculegerea la monumentul respectiv și punerea Între paranteze a conflictelor), de propițiere (evocarea trecutului glorios este utilizată pentru a afirma simbolic prelungirea acestuia Într-un viitor plin de speranțe) sau procesiunile și pelerinajele (cortegiul care defilează În spațiul comemorat sau deplasarea grupului către „centrul” unde s-a petrecut cândva evenimentul de referință). De
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestuia Într-un viitor plin de speranțe) sau procesiunile și pelerinajele (cortegiul care defilează În spațiul comemorat sau deplasarea grupului către „centrul” unde s-a petrecut cândva evenimentul de referință). De asemenea, comemorarea se Împletește cu sărbătoarea, momentele solemne de evocare a trecutului fiind Întotdeauna urmate de momente de veselie populară. Tipologia variată a comemorărilor poate fi structurată după criteriul temporalității În comemorări periodice (calendaristice) și comemorări excepționale. Primele sunt asociate unor ansambluri ritualice complexe (ziua națională, marcarea anuală a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
calendaristice) și comemorări excepționale. Primele sunt asociate unor ansambluri ritualice complexe (ziua națională, marcarea anuală a unor evenimente esențiale pentru o comunitate), În timp ce ultimele sunt generate de momente de criză, de nevoia de a retrezi conștiința unei anumite identități prin evocarea unui eveniment sau a unei personalități considerate exemplare. În esență, riturile de comemorare pot avea mai multe caracteristici: Comemorarea este acea mișcare simbolică amplă prin care o comunitate se asigură și reasigură de identitatea ei, Întorcându-se către evenimente-cheie, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
una gestuală. Din punctul meu de vedere, comemorarea poate fi definită prin spațiul de referință (instituirea locului consacrat al ceremoniei comemorative), decupajul asupra timpului (crearea memoriei comemorative), actorii și acțiunile lor. Dimensiunea spațială Comemorările creează spații de referință, fie prin evocarea și sacralizarea locului unde s-a desfășurat evenimentul primordial, fie prin ridicarea unui monument care evocă momentul, locul și faptele de instituire. Uneori, cele două mișcări se suprapun: pe locurile marilor bătălii, considerate definitorii pentru identitatea unei comunități, se refac
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la mausoleu, loc Înțeles ca un centru mitic unde se află nu numai trupul sacru („moaștele”), ci și chintesența puterii și inspirației sistemului socialist. În sfârșit, putem identifica elemente de magie (rugăciunea, transferul de putere prin contagiune, caracterul incantatoriu al evocării activității lui Lenin În așa-zisele sesiuni științifice omagiale) și elemente ale unor rituri de inițiere și consacrare (prima vizită a pionierilor la mausoleu, Întrecerea În producție și confirmarea socială prin titlul de „fruntaș În muncă”): În acest scop au
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
renașterea rituală (vezi M. Eliade, 1995, pp. 11-29). În acest sens, eroul și inițiatul se află Într-un stadiu liminal, Între natură și cultură, Între comportamentul domesticit social și cel sălbatic, natural, Între vârste și statuturi sociale. Cea mai frumoasă evocare a efebului grec ca personaj dublu este, poate, Iason din Pitica a IV-a a lui Pindar. Pelias, bătrânul rege din Iolcos, „știa dintr-un oracol că va trebui să piară fie de mâna nobililor fii ai lui Eol, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
romane de inspirație laică precum Camere mobilate, este mult diminuată, în cazul acestor scriitori, odată cu pătrunderea nereticentă în domeniul umoristicului, ca sigură modalitate de afirmare a originalității. În acest sens, nota de compasiune specifică umorului "alb" se desprinde din unele evocări și narațiuni în stil impersonal din nuvelele lui I. A. Bassarabescu (Emma, Un om în toată firea) sau din prozele lui D.D. Pătrășcanu (Un prânz de gală, Candidat fară noroc, Admiratorii, Pentru bal). Dintre acestea din urmă, cea mai interesantă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vechi metode dramatice ori narative, Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar excepționala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuși de caracter, dotate, printr-o strictă îngrijire artistică, cu o minunată putere de exactă evocare"16. Deși, asemenea lui Ibrăileanu, vede în Caragiale "singurul nostru dramaturg care a dat eroilor actele stării civile"17, Eugen Lovinescu reducea teatrul acestuia la "o colecție de imbecili, de imorali, de automate ale unei singure formule"18, înscriindu-și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
150 Idem, pp. 658-659. 151 I. L. Caragiale, Opere, 1, Proză literară, ed. cit, p. 659. 152 Vasile Fanache, Caragiale, Editura Dacia, ClujNapoca, 1984, p. 180. 153 Florin Manolescu extrăgea câteva astfel de exemple din corespondența lui Caragiale și din nostalgica evocare cu titlul Între două povețe (op. cit., pp. 255-256). 154 I. L. Caragiale, Opere, 1, Proză literară, ed. cit., p. 927. 155 Șerban Cioculescu, op. cit., p. 331. 156 Paul Zarifopol, Introducere la Opere, I, Nuvele și schițe, Editura "Cultura Națională", București, 1930
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și nu are curajul s-o ia. Educat, elefantul i-o Înapoiază cu trompa! La Madurai, printre cele 1000 de coloane se Întoarce cu gândul la Sarmisegetuza dacică. Iarăși, patriotism sincer, necontrafăcut. Interesant este capitolul Interferențe culturale româno indiene, cu evocarea personalităților românești ce-au fost atrase de miracolul spiritului și limbii indiene (Hasdeu, Eminescu, Maiorescu, Coșbuc, V.Voiculescu, M.Eliade, Sergiu Al. George ș.a.). Aceasta a patra carte a D-nei Oltea Rășcanu Gramaticu se citește cu plăcere și ca un
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
V., dispărută repede, oferă sumare eclectice, fără o structură conturată. Poezie semnează Virgil Carianopol (Autobiografie), Matei Alexandrescu (Ursitoare), Radu Gyr (Sângele meu fumegând), proza e reprezentată de Coca Farago („Mi-e drag orașul în care m-am născut”: Craiova, o evocare a orașului natal prin personalități, străzi, parcuri, lăcașe de cultură), Lucrezzia Karrnabat (Capri: insulă de aur), Mihail Șerban (Vis). Sub pseudonimul George Lotru, George Lesnea traduce din Serghei Esenin și din poetul polonez Titus Czyzenski. În primul număr Ionel Teodoreanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]
-
adolescenței autorului, dar și Desen după natură, „roman cu cheie”, destul de șters, și galerie de portrete ale colegilor de la Școala de Literatură. O înnoire aduce romanul Subconștientul Veneției, acțiunea îmbrățișând aici și relațiile dintre generații, pe fundalul bogat, constituit din evocarea ambianței, a elementelor de artă din vechiul port adriatic. Experiența autorului în preajma lui Iosif Constantin Drăgan se găsește amplificată ficțional în Thalassa. Două croaziere în apele spaniole la mijlocul anilor ’70 prilejuiesc conturarea unor personaje complexe (multimilionarul Leoluca și frații săi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
în eliminarea a tot ceea ce intervenea între uzină și căminul familial, în special cafeneaua, locul tradițional pentru discuțiile politice cele mai de temut. Muncitorii aveau să-și poreclească "burgheze" soțiile care se dăruiau cu sârguință acestei strategii 50. Această scurtă evocare a dispozitivului familial permite lămurirea parțială a ceea ce a construit practic din punct de vedere sociologic familia conjugală, rolurile fiecărui membru, și mai ales faimoasa "repliere asupra vieții private" pe care nu am încetat s-o deplângem pe tot parcursul
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]