51,126 matches
-
mai dificil, Aripa dreaptă (2007), urma să probeze că firele, roțile și articulațiile trilogiei sunt coerent prinse unele de altele și că vietatea sau mașinăria poate să zboare. După primele două volume, cititorii lui Cărtărescu au așteptat cu multă curiozitate finalul, unii sceptici, alții încrezători. Aripa dreaptă le dă dreptate celor din urmă. Este cel mai bun volum al trilogiei. Simetric așezată față de aripa stângă, legată strâns de corp, aripa dreaptă face ca fluturele, care stătea așteptând pe pământ, să-și
Zborul cărților by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9463_a_10788]
-
spiritului pot fi surprinse de dicționarele etimologice. Avantajul lor este că te face să înțelegi cum anume sensul și litera unui cuvînt s-au modificat în funcție de schimbarea paradigmei. }i se dă punctul de plecare, traiectoria lui semantică și stadiul lui final, iar tu, în măsura în care ești pasionat de filologie, poți afla regulile de care a ascultat traiectoria fluctuantă a semnificației lui. Firește, ceea ce vezi acolo nu e spiritul cuvîntului, ci urmele pe care schimbarea lui le lasă în sensul lexical, dar de
Scleroza limbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9452_a_10777]
-
întâmplătoare. Scriitorii se succed într-o ordine aleatorie, iar nu în funcție de un criteriu ordonator. De la un capitol la altul nu apare un progres nici în scrisul autorului, nici în înțelegerea cititorului, întrucât capitolele, nesudate între ele, poartă amprenta redactării lor. Finalurile, adesea "lirice", nu rezolvă mare lucru. De veghe în oglindă este despre jurnale, nu despre Jurnal. Fără un sistem și tot ceea ce ar presupune acesta, criticul excelează în comentariul aplicat pe text. O teorie dedusă din aceste analize nu apare
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
ajung să se incomodeze una pe alta. Acumularea este, practic, imposibilă, fiindcă "exploziile" apar la tot pasul, și de la bun început. Gradația și tensionarea textului critic sunt sacrificate pentru efecte de moment și "senzații de hârtie", fabricate; astfel că, la finalul "liric" al majorității capitolelor, textul ajunge să ne impresioneze, cum spunea Virginia Woolf?, ca o petardă udă. Închid acest volum cu certitudinea că publicistica exploziilor săptămânale (iar nu critica marilor proiecte ori eseistica veritabilă) i se potrivește cel mai bine
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
monumentalului, Petru Dumitriu e un prozator de modă veche, nu cu mult peste mentalitatea lui Nicolae Filimon. Ce rămâne indubitabil din înzestrarea lui sunt virtuțile portretisticii. Panoramările, substituirile otrăvite de istorie caricaturizată a boierimii sau a aristocrației, ținta ideologizantă dinspre final ce face ca totul să curgă spre triumful prezentului comunist al anilor 1950, sunt pricini de suspiciune sau chiar de plictis ale cititorului de azi. Petru Dumitriu rămâne, pentru posteritate, exemplul uimitor al unui talent epic conformist, irosit, un executant
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
atins de decrepitudine. Duelul dintre Deckard și Batty se desfășoară în atmosfera crepsculară, vetustă a unor interioare somptuare, cum am văzut la Sankt Petersburg, apartamente cu ceva de corabie înecată, în care lumina pătrunde filtrată pîslos prin pînze dense. În final, Deckard pierde în fața unui adversar net superior, însă Batty nu-și ridică trofeul, ci îl salvează la limită pe polițistul extenuat. Poate că viața reprezintă acea valoare unică, de nesuplinit, după care tînjesc aceste ființe incomplete, gestul final nu reflectă
Când androizii visează oi electrice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9478_a_10803]
-
au dovedit și de această dată a fi impresionante în ce privește acuratețea frazei, muzicalitatea inspirată, pertinența determinărilor timbrale. Este o direcție pe care se înscrie inclusiv evoluția tinerei flautiste Ana Miruna Didu. Strălucitor, dinamic, parcurs rapid și în nuanțe dinamice mari, finalul celui de-al doilea brandemburgic, în fa major, lucrare plasastă în finalul serii de muzică, a fost marcat de gafele de emisie ale tinerei trompetiste invitate, Laura Vukobratoviç. Este posibil să fi fost nevoie ca binecunoscuta companie Mercedes-Benz care a
Impresionant final de stagiune by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9504_a_10829]
-
muzicalitatea inspirată, pertinența determinărilor timbrale. Este o direcție pe care se înscrie inclusiv evoluția tinerei flautiste Ana Miruna Didu. Strălucitor, dinamic, parcurs rapid și în nuanțe dinamice mari, finalul celui de-al doilea brandemburgic, în fa major, lucrare plasastă în finalul serii de muzică, a fost marcat de gafele de emisie ale tinerei trompetiste invitate, Laura Vukobratoviç. Este posibil să fi fost nevoie ca binecunoscuta companie Mercedes-Benz care a sponsorizat concertul să fi investit mai mult, pentru un număr sporit de
Impresionant final de stagiune by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9504_a_10829]
-
clișeele. Sigur, sub o formă distorsionată de mine. Așa încât, dacă partea întâi a piesei e o farsă grotescă, am vrut ca partea a doua să fie o dramă în toată puterea cuvântului. Asta ca să ajung la tragedia fără cuvinte din final, pe care, așa cum am zis, am lăsat-o în mare măsură la inspirația regizorului-scenograf. Curățenie e o piesă despre colaborarea cu Securitatea și dosariadă. E o piesă despre ceea ce numim cu un cuvânt foarte dificil "conștiință". Am vrut să mă
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
răgaz, fără speranță, fără liman, gândul mi s-a dus de îndată la încarcerații de la Închisoare din Pitești. Așa a fost și suferința lor. Cum să îi poți găsi un rost? Nu poți decât să repeți cuvintele lui Iov dinspre final, despre neputința ta de a înțelege o seamă întreagă de rosturi. Dar, revenind la spectacolul lui Mihai Mănuțiu, scenariul a redus la esență istoria lui Iov, regia, deosebit de ingenioasă, ne-a deschis nenumărate orizonturi de înțelegere, mișcarea gândită de Vava
Cale coregrafică inedită by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9527_a_10852]
-
se plimba cu satanamobilul, dar care, semnificativ, de fapt stătea pe loc și doar într-un târziu îi sărea în spinare lui Iov. Ceea ce a încărcat însă întregul spectacol cu o frumusețe cutremurătoare, abia sugerată în textul original, a fost finalul, în care Iov își exprimă dorul purtat în sufletul pentru divinitate, dincolo de toate pătimirile. Cu spectacolul O vară fierbinte pe Iza, de la Tea-trul Național din Cluj-Napoca, ne aflăm într-un spațiu apropiat nouă, dar ale cărui rădăcini coboară în vremuri
Cale coregrafică inedită by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9527_a_10852]
-
socială parcursă în toate etapele ei, din 1860 până în octombrie 1954, data ultimei file din jurnalul lui Rafael Gheorghiu, martor al contemporaneității imediate a autorului. Dar nici "Cronica Mare", cu toată monumentalitatea ei, nu era un capăt de drum. La finalul ei, se spune că aceasta este numai începutul altei serii. Chiar autorul, ieșind din postura de voce neutră, se adresează direct cititorului: "Cartea aceasta, cititorule, nu poate fi decât intrarea și prima treaptă a unei istorii încă și mai necesare
Perfidia realismului critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9520_a_10845]
-
patrulea, în re major, se sprijină pe limpezimea, pe eficiența gândirii artistice. Este expresia vie a unei inteligente și necondiționate implicări ce asigură, spre exemplu, strălucirea diamantină în realizarea Preludiului în mi major de Johann Sebastian Bach, miniatură oferită în finalul concertului la cererea insistentă a publicului.
Tineri performeri by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9550_a_10875]
-
profesorii prezintă o gândire etalată, explicativă, legată strâns și desfășurată metodic, el are una fulgerătoare, cu sfârșitul unei fraze modificând complet începutul, prin secționarea circuitului silogistic. Volta finală descumpănește și, în aceeași măsură, încântă, șocul inițial fiind dublat printr-unul final, invers orientat. Cu sângele pus în mișcare de acest mic duș scoțian, cu jeturi reci și fierbinți, cititorul trece, aproape în transă, la paragraful următor... Livius Ciocârlie, critic literar fiind (și încă unul dintre cei mai buni), nu-și permite
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
spirit național tutelar, după cum nici Miorița nu e un mit fondator. Lumea lui e o ficțiune superbă, rezistentă, o alcătuire fără cusur, iar nu un reality show. Cu o răbdare pe măsura farmecului, Ioana Pârvulescu nu încetează să explice, la finalul fiecărui eseu, diferențele. "}ara Miticilor nu e România contemporană lui Caragiale, ci una din multele ei dubluri fictive, care-și joacă rolul puțin mai stângaci decât protagonista din istoria reală. Mitică (neapărat alături de un amic nedespărțit) nu are urmași literari
Lumea lui Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9561_a_10886]
-
timpului meu. Prizonieri ai întunericului. Uneori, și sunetele o iau razna. Sînt dizarmonice, chinuitoare. Se topesc, se rup. Sau înnebunesc de-a binelea și repetă, la infinit, parcă, același cîntec, aceeași temă. Vocile bărbaților și femeilor se armonizează tulburător, spre final, într-un canon care răsună ca într-un templu. Cine sau ce este dincolo de cortina de fier? Nu știu. Sau mi-e frică să o spun. Dincoace, pe scenă, este performanța unui spectacol orchestrat de Mihai Măniuțiu și Vava Ștefănescu
Prizonierat și alienare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9549_a_10874]
-
Marianei Codruț - dacă se poate vorbi de așa ceva - este acela că deși oferă o consistentă senzație de déja vu (ca modalitate de construcție a poemului, dar și prin intertextualitate) poezia încalcă până la urmă cu nonșalanță toate regulile generaționiste fiind, în final, destul de greu de clasat. Nu este mai puțin adevărat că hibridul textualisto-vitalist produce efecte poetice dintre cele mai notabile, grație sensibilității câtuși de puțin comune a autoarei. Micuțul volum Ultima patrie (mai degrabă o plachetă în care versurile nu ocupă
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
dublurile lor) pot să moară și să-și reia apoi cursul vieții, rejoacă episoade ale trecutului lor sau sunt preocupate de clipa prezentă, se supun unui destin tragic (ca în Cartea a cincea. Pedeapsa) sau sunt lăsate în voia unui final deschis, al cărui elogiu îl face ultima parte, Sub coroana boreală. "Specie a posibilului" - după părerea lui George Pelimon (unul dintre cei doi) - romanul înseriază fidel dorințele personajului, "ceea ce ar fi vrut să trăiască și anii nu i-au permis
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
să fie consumat, se așază apoi temeinic la ospățul oferit de către moda vremii, facilitată de un orizont îngust de așteptare al unui public mai mult ori mai puțin gregar, urcă înspre zenitul unui parcurs fie fulminant, fie discret, pentru ca în final să înceapă coborâșul, speriați fiind de numărul tot mai mare al epigonilor, dacă nu chiar al imitatorilor. Jazz-ul, se știe, e o poveste cu negri, în timp ce rock-ul e invenția albilor. Ca și muzica savantă, în care nu prea
Dincolo de lojă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9592_a_10917]
-
să încerc nici o clipă sentimentul ultim amintit. Probabil nu mi-ar fi ușor dacă ar trebui să ajut oameni străini, dar oricum nu sunt de o sensibilitate exagerată. Și totuși am resimțit din plin dezgustul declanșat de acțiunile scenice din finalul acestui "spectacol". M-am simțit chiar agresată de faptul că am fost pusă în situația de a asista, fără voia mea, la consumarea actului fiziologic al unui străin. Una dintre cele patru persoane intrate în scenă a ținut în mână
Simplă fiziologie și atât by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9593_a_10918]
-
ca sute de mii de români, că americanii vor reveni în forță pentru a-i scoate de sub ocupația sovietică, iar cînd americanii sosesc, Doiaru, - nume de gangster indigen -, nu vrea cu nici un chip să-i lase să plece. Abia în final, ceea ce pare o încăpățînare prostească combinată cu versatilitatea și tăria de caracter a imbecilității - "Asta-i gara mea, ia bagă-i pe linia a doua că m-am enervat" - se dovedește o acțiune coerentă, o revanșă pentru iluziile pierdute, iar
Balcania Dream: Un certain regard by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9594_a_10919]
-
altfel la curent cu aventura din biroul oval a președintelui Clinton și cu ultimele episoade din telenovela Esmeralda, căpitanul Jones primește dreptul de a părăsi gara și-i abandonează pe locuitori unui mic război civil, unde Doiaru este ucis. Pe final, se aprind artificiile cu care primarul sconta să-și sperie adversarii și să declanșeze conform planului intervenția în forță a trupelor americane. Teatrul de război kosovar s-a mutat în mica localitate, unde localnicii se ciomăgesc de zor precum confrații
Balcania Dream: Un certain regard by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9594_a_10919]
-
opune opțiunea pentru istoria națională (Mihai și Ștefan). Comicul contrastului dintre patosul istoric și normalitatea socială a numelui e atins de propunerea Horia și Cloșca (respinsă doar pentru că nu există și un al treilea copil, care să primească numele Crișan). Finalul textului contrazice moda culturală a numelor istorice, revenind la banalitatea tradiției - a numelor calendaristice creștine ("După lungi dezbateri, se adoptă: Gheorghe și Dumitru"). Mai tîrziu (în Titanic Vals, 1932), Tudor Mușatescu reia tema caragialiană, prin personajele marcate onomastic de preferințele
Onomastica și moda culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9611_a_10936]
-
inventat aproape nimic, doar am dezvoltat unele fascicule de viață. Eu nu am născocit aceste lucruri, ele sunt niște produse ale realității noastre. Toate personajele din piesa mea au drept prototipuri oameni concreți, care s-au născut în Republica Moldova." Dincolo de finalul înduioșător și sec al acestei de-clarații, să încercăm, totuși, să înțelegem acel frisonant și individual "de ce" care planează asupra Oamenilor nimănui. Primele argumente - pe care le veți pasa, desigur, cu bună știință, dar nu și cu bună-credință - țin de stricta
Dramaturgi ai nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9602_a_10927]
-
candoare ce suntem - tentați de întâmplările și melodramele pieselor sale. Că Alexandru ajunge să îngrijească, pe bani mulți, un bătrân hemiparezic și totalmente țicnit căruia îi povestește viața sa - atâta câtă mai e - este, bineînțeles, un detaliu expresiv. Că, spre final, rolurile se inversează, iar italianul alienat se vădește a se fi prefăcut nebun dintr-o enormă silă față de cei din jurul său, e o mutare cu adevărat formidabilă. El a fost singurul capabil să asculte totul, singurul îndeajuns de histrion încât
Dramaturgi ai nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9602_a_10927]