5,423 matches
-
minor unor repetate pedepse și privațiuni, atunci ele deschid drumul spre diferite acte și atitudini antisociale. Pentru majoritatea criminologilor, explicația actelor infracționale ale minorilor trebuie legată de procesul perturbării timpurii a relațiilor copil-părinți, copil-școală, copil-societate, adică în diferitele sentimente de frustrare pe care aceștia le-au resimțit la o fragedă vârstă. Psihologii atrag atenția asupra faptului că aceste eventuale influențe negative venite din partea mediului familial sau școlar au un impact deosebit mai ales la vârsta pubertară a conflictelor, când se produc
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de sine, când apar „numeroase cazuri de dezadaptare, de rupere a echilibrului psihic în favoarea emoționalității. Cercetarea fenomenului de frustrație la vârsta pubertății ne poate furniza, prin urmare, date valoroase referitoare la: gradul dezvoltării independenței tânărului și a toleranței acestuia la frustrare; dezvoltarea conștiinței răspunderii și a obligațiilor față de societate; nivelul de socializare și de integrare socio-morală etc. 4. Psihologia muncii, știință care se ocupă de problemele psihologice ale adaptării omului la mașină și ale mașinii la om, de relațiile existente în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
loc de muncă și la diferite stiluri manageriale. Cu cât răspunderea (sarcina) în ierarhie profesională, e mai mare, cu atât pronosticul asupra adaptabilității persoanei va fi mai greu de formulat, numărul mare de factori implicați diversificând posibilitățile de adaptare. Problema frustrării în muncă, a numeroaselor ei implicații, a fost cercetată de mulți psihologi, dintre care menționăm pe G. Friedman, J.A. Brown, F. Mavo, J. Tiffin, Ernes J. McCormick. Astfel, J.A. Brown, sesizând just faptul că muncitorul este întotdeauna membru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
alta, de sistemul de supraveghere, îndrumare și control, ca și de alți factori de natură psihosocială, a reușit să facă o descriere sugestivă, prin intermediul unor exemple interesante luate din domeniul muncii industriale, a celor patru caracteristici de bază ale comportamentului frustrării: „agresiunea”, „regresiunea”, „fixarea”, „resemnarea”. Ținând seama de faptul că între individ și microgrupul din care acesta face parte există o strânsă corelație, - psihologia grupului este condiționată de psihologia și motivația membrilor și, așa cum comportamentul fiecărui individ poartă amprenta psihologiei grupului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
autoritar”, „stilul democratic” , „stilul îngăduitor, permisiv - laissez-faire”), șeful grupului de muncă trebuie să aibă priceperea de a adopta comportamentul potrivit, cerut de fiecare împrejurare concretă din viața grupului său și de particularitățile psihice ale fiecăruia dintre subordonații săi. 5. Teoria frustrării interferează și cu o serie de probleme ale Antropologiei și Etnologiei care, în vederea caracterizării colectivităților umane, fac apel la studiul psihologic. Africa, Insulele Hawaii au HYPERLINK "constituit.de"constituit, de regulă, terenul de aplicare a tehnicilor psihologiei experimentale, îndeosebi a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
împrejurări: el poate să fie intim sfâșiat de judecata dublă și contradictorie făcută asupra actelor sale, pe de o parte, de consensul social, pe de HYPERLINK "alta.de"alta, de nivelul de aspirație individual. De aici și numeroasele ocazii de frustrare care nu pot fi neglijate, cu atât mai mult cu cât ele sunt permanente. Frontiera neprecisă între permis și interzis este, desigur, o sursă de nedumeriri. Este evident că, într-o societate ca cea capitalistă occidentală, impulsul social merge în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sub raport teoretic, deoarece cercetarea, comportării în timpul unei „blocări” sau a unui „conflict de interese” poate furniza date valoroase în legătură cu legile dinamicii psihice interne, cu mecanismele psihologice ale comportării etc. - aspecte psihologice indispensabile elaborării unei teorii științifice a personalității. Atunci când frustrarea nu capătă proporții excesive (producându-se în limite normale), ea constituie un factor natural deosebit de important pentru dezvoltarea armonioasă a personalității (ex. pentru formarea independenței, a inițiativei în raporturile cu semenii, a trăsăturilor moral-volitive de caracter). Când frustrarea devine, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
personalității. Atunci când frustrarea nu capătă proporții excesive (producându-se în limite normale), ea constituie un factor natural deosebit de important pentru dezvoltarea armonioasă a personalității (ex. pentru formarea independenței, a inițiativei în raporturile cu semenii, a trăsăturilor moral-volitive de caracter). Când frustrarea devine, însă, un fenomen nociv, ca rezultat al depășirii anumitor limite de intensitate și de durată, ea sporește dificultățile integrării socio-profesionale, amenințând echilibrul global al personalității. Anihilarea consecințelor negative ale frustrării severe pretinde dezvoltarea de către fiecare nu numai a gradului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
raporturile cu semenii, a trăsăturilor moral-volitive de caracter). Când frustrarea devine, însă, un fenomen nociv, ca rezultat al depășirii anumitor limite de intensitate și de durată, ea sporește dificultățile integrării socio-profesionale, amenințând echilibrul global al personalității. Anihilarea consecințelor negative ale frustrării severe pretinde dezvoltarea de către fiecare nu numai a gradului de toleranță, individuală la frustrare, dar și a unor aptitudini sociale, prin interiorizarea, în așa fel a valorilor și a normelor morale, încât ele să poată acționa ca motivații interioare. Integrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nociv, ca rezultat al depășirii anumitor limite de intensitate și de durată, ea sporește dificultățile integrării socio-profesionale, amenințând echilibrul global al personalității. Anihilarea consecințelor negative ale frustrării severe pretinde dezvoltarea de către fiecare nu numai a gradului de toleranță, individuală la frustrare, dar și a unor aptitudini sociale, prin interiorizarea, în așa fel a valorilor și a normelor morale, încât ele să poată acționa ca motivații interioare. Integrarea morală, a personalității nu se poate realiza, altfel spus, în afara unității dintre atitudinea interioară
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cele mai controversate: 1. În rapot de ce gen de obstacol trebuie legată conduita frustrației? 2. Trebuie să explicăm fenomenul de frustrație numai prin cauzele lui exterioare, numai prin „situația frustrantă”, sau și prin următorii doi factori: starea psihofiziologică rezultată prin frustrare, și reacțiile comportamentale determinate de frustrare? 3. Reprezintă „emoționalitatea” o particularitate caracteristică a frustrației, mai importantă chiar și de cât actul intelectual prin care se acordă situației frustrante înțelesul de eveniment frustrator de eveniment privator de un drept sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de ce gen de obstacol trebuie legată conduita frustrației? 2. Trebuie să explicăm fenomenul de frustrație numai prin cauzele lui exterioare, numai prin „situația frustrantă”, sau și prin următorii doi factori: starea psihofiziologică rezultată prin frustrare, și reacțiile comportamentale determinate de frustrare? 3. Reprezintă „emoționalitatea” o particularitate caracteristică a frustrației, mai importantă chiar și de cât actul intelectual prin care se acordă situației frustrante înțelesul de eveniment frustrator de eveniment privator de un drept sau de o anumită împlinire? 4. Se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
privat, cum ar fi: modul de percepere și interpretare a situațiilor obiective exterioare, nivelul de aspirații individuale, educația și experiența de viață a individului etc. Factorii menționați vor conferi obstacolului un anumit grad de periculozitate și un anumit înțeles, specific frustrării: privarea, deposedarea persoanei de un bun, de un drept. Numai privite lucrurile dintr-o astfel de perspectivă vom putea înțelege acele situații în care același fapt sau eveniment constituie pentru unii subiecți obstacole în calea, realizării unui scop sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de un drept, sau de satisfacția îndeplinirii unui scop. 2. „Ecuația psihologică personală” își pune amprenta pe toate aspectele interacțiunii persoanei cu ambianța, determinând: evaluarea situației frustrante, reactivitatea particulară a subsistemelor psiho-fiziologice angajate de situația, frustrantă, vulnerabilitatea, sau toleranța, la frustrare, alegerea modalităților de răspuns și de adaptare etc. Pornind de aici trebuie respinse încercările unor cercetători de a explica exclusiv fenomenul frustrației, fie numai prin „situația frustrantă”, fie prin „starea psihică” rezultată din actul privării, fie, în sfârșit, numai prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acestor aspecte (laturi) ale frustrației, care acționează, unitar, unul prin celălalt, formând de fapt cele trei componente de bază, în funcție de care fenomenul frustrației se impune a fi definit. Primul element, „situația frustrantă”, și cel de-al treilea, „răspunsul comportamental” la frustrare, sunt, așa cum vom vedea, mai ușor de definit, comparativ cu „starea psihofiziologică” rezultată din frustrare. „Situația, frustrantă” necesită, prezența, pe de o parte, a unui obiectiv (adică, scop, trebuință, necesitate, problemă etc.) în realizarea căruia subiectul trebuie să fie intens
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
trei componente de bază, în funcție de care fenomenul frustrației se impune a fi definit. Primul element, „situația frustrantă”, și cel de-al treilea, „răspunsul comportamental” la frustrare, sunt, așa cum vom vedea, mai ușor de definit, comparativ cu „starea psihofiziologică” rezultată din frustrare. „Situația, frustrantă” necesită, prezența, pe de o parte, a unui obiectiv (adică, scop, trebuință, necesitate, problemă etc.) în realizarea căruia subiectul trebuie să fie intens motivat, iar pe de altă parte a unui obstacol, extern sau intern, real sau imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a unor trebuințe, tendințe secundare (ex. nevoia, de recunoaștere a realizărilor noastre, dorința de autorealizare profesională, de a fi stimat și respectat de semeni etc.), vorbim de frustrația secundară, caracteristică, lumii umane. „Reacția subiectului la situația frustrantă constituie răspunsul la frustrare. Trebuie arătat ca situația frustrantă influențează în mod diferit organismele supuse privării, deoarece subiecții se deosebesc în ceea ce privește măsura în care sunt frustrați într-o situație standard (aceste diferente sunt decise de structura personalității fiecăruia și de experiența, personală anterioară în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
deși modificările funcțiilor sale organo-vegetative pot să confirme ritmul crescut al activității psihice. Nu există, deci întotdeauna, o corelație perfectă, în plan obiectiv, între „situația frustranta” și „starea, de frustrație”, și nici între „starea de frustrație” și „reacția comportamentală” la frustrare. Desigur că explicația trebuie căutată, în faptul deja menționat că toate elementele componente ale fenomenului de frustrație (și anume: „situația frustranta”, „starea de frustrație”, „comportamentul reacțional” rezultat) își definesc conținutul și specificitatea mai ales în raport cu structura, și specificul personalității subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
își definesc conținutul și specificitatea mai ales în raport cu structura, și specificul personalității subiectului frustrat, mai precis în funcție de: modul lui de a percepe și interpreta situația frustrantă; intensitatea motivelor și importanța scopului de realizat; capacitatea de impresionare și de rezistență la frustrare; starea funcțională a organismului în momentul frustrării; particularitățile psihofiziologice care marchează, deosebirile temperamentale sau tipologice etc. Altfel spus, diferențele în stările de frustrație sunt decise nu atât de obstacol, de natura și forța de acționare a acestuia, cât mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în raport cu structura, și specificul personalității subiectului frustrat, mai precis în funcție de: modul lui de a percepe și interpreta situația frustrantă; intensitatea motivelor și importanța scopului de realizat; capacitatea de impresionare și de rezistență la frustrare; starea funcțională a organismului în momentul frustrării; particularitățile psihofiziologice care marchează, deosebirile temperamentale sau tipologice etc. Altfel spus, diferențele în stările de frustrație sunt decise nu atât de obstacol, de natura și forța de acționare a acestuia, cât mai ales de deosebirile care există între subiecții frustrați
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
justificate de un bun, sau de un drept. Explicarea acestei componente psihologice a fenomenului de frustrație („starea de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată din frustrare/privare se obiectivează totdeauna în reacții fiziologice specifice stării de frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări ale nivelului excitabilității sistemului nervos (în special, a hipotalamusului), ale secreției de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în cazul anumitor tipologii umane, cum sunt cele impresionabile/ sugestibile, sau cele egocentrice, revendicative. Trebuie menționate și situațiile, e drept mai rare, când scorul comportamentului motivat nu este conștientizat; în astfel de împrejurări subiectul respectiv va resimți consecințele emoționale ale frustrării, fără să fie în stare să descopere cauzele adevărate. 3. Mulți dintre cercetătorii frustrației văd în „emoționalitate în afectul puternic, particularitatea tipică a frustrației. De exemplu, English H. și English Ava C., când definesc frustrația au în vedere tocmai această
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ivită ia aspectul unui conflict de nerezolvat, în cursul căruia energia depusă crește, emoțiile devin mai intense, iar activitatea este redirecționată. Așadar, nu este suficient să definim frustrația numai prin faptul blocării unei tendințe, dorințe, aspirații etc.: situația obiectivă de frustrare este frustrantă numai dacă ea este interpretată de către subiect ca privatoare, sau arbitrară. „Emoționalitatea” este strâns legătă, deci, de actul interpretării, de conștiința importanței motivelor, a scopurilor activității și a dificultăților ce țin de evenimentul frustrant. Dar „emoționalitatea” poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în felul acesta, un câmp afectiv intens deoarece nu este de loc ușor să punem ordine în lumea dorințelor și intereselor noastre, să le ierarhizăm după criterii valorice. Deoarece frustrația este însoțită de o creștere a tensiunii psihice, toleranța la frustrare implică un proces inhibitoriu, care depinde de aptitudinea subiectului de a suporta această tensiune fără a recurge la moduri de răspunsuri neadecvate. În acest sens, se poate vorbi de existența unor diferențe individuale, de anumite praguri de toleranță la frustrare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrare implică un proces inhibitoriu, care depinde de aptitudinea subiectului de a suporta această tensiune fără a recurge la moduri de răspunsuri neadecvate. În acest sens, se poate vorbi de existența unor diferențe individuale, de anumite praguri de toleranță la frustrare. Determinanții toleranței la frustrare nu sunt cunoscuți încă în suficientă măsură. Desigur că aceștia vizează atât aspectul gravității blocării (există, în această privință, pentru fiecare individ o zonă, cuprinsă între două intensități de stres, în cadrul căreia răspunsul individual este adecvat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]