7,075 matches
-
În același an, în noiembrie, Maiorescu îi propunea lui Macedonski să scrie un pamflet în care să-l atace pe Eminescu; urma să iasă scandal (primele două pagini din Convorbiri literare erau deja pregătite cu descrierea conflictului și cu scrisori imaginare ale publicului indignat) și ediția în trei volume ce aștepta cuminte în tiparniță s-ar fi vândut ca pâinea caldă, îmbogățind deopotrivă literatura română și pe mentorul „Junimii“. În schimbul hârtiei, Macedonski ar fi primit zece la sută din încasări. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înspăimânta și pe mine. Pe ei i-aș fi împușcat întâi cu mitraliera mea virtuală, nu pe Ceaușescu; i-aș fi stârpit creștinește, cu milă și fără patimă, împreună cu toate neamurile lor zgomotoase. Aș fi trecut cu propriul meu buldozer, imaginar, dar incasabil, prin pasta de carne, motorină și prefabricate, strivind femeile rujate violent și îndesându-le cocurile înălțate tovărășește, fugărind bărbații neghiobi, obosiți, râgâind de spaimă și beție, terminându-le plozii pișăcioși care scuipau pe holuri și-aruncau câte-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și câtă minciună se adunase printre straturile prăfuite ale vieții și paginilor. Mă luptam deci cu mine însumi, cu întinderea bolnavă și nesfârșită a creierului, care îmi croia din nimic hărți colosale, pregătit să miște armate și să poarte bătălii imaginare cu oricine ar fi îndrăznit să-l contrarieze. Distrugeam continente, nu țări. Îmi colonizam memoria cu răutăți și bucurii, rescriam povestea altora așa cum aș fi dorit eu să aibă loc, apoi mi-o însușeam, devenind vedeta simpatică sau antieroul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
virtual, prin tunelele encefalului sau în catifeaua roz a meningelui. Găsisem o scuză, mai știam câțiva ca mine. Nici unul nu ajunsese la doctor. La urma-urmei, exact ca și Mihnea, Cezar sau Cătălin, mă răfuiam cu propriile nemulțumiri, aveam șurubelnița mea imaginară pe care o răsuceam în carnea patriei ori de câte ori mă simțeam nedreptățit sau îndepărtat. Căutam un țap ispășitor, sacul de box de consistență și dimensiuni naționale pe care să-mi încerc loviturile, ca și cum aș fi privit în oglindă. Mă înlocuiam singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unui melc! Ia zi, Maria, unde l-ai găsit pe istețul ăsta, în frigiderul familiei?“ „Hai, nu te mai prosti, desfă odată hârtia!“ Mihnea a tras o măsuță lângă pat, departe de sticlă și pahare. A suflat peste niște particole imaginare de praf, apoi a întins hârtia. Avea dreptate. Nu era un plan de bloc. Ne-am aplecat cu toții peste măsuță. Hârtia arăta obosită, o culoare murdară, de pergament pătat. Mihnea ținea bine de capete, să nu se ruleze la loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ascuțite, cu gratii groase de fier, și purtând un nume cu rezonanță veche, aproape secretă: Simotta; Herăstrăul pustiu, îngropat în ceață, pe care l-am străbătut de mână cu maică-mea, înainte de a-mi conduce acolo toate iubitele reale sau imaginare - toată grozăvia asta de țară-oraș, cu întinderi nesfârșite și granițe spulberate, îmi aparținea, lipită de suflet ca tuberculoza de plămânii unui bolnav. Memoria n-o lăsa să moară, dar nici n-o mai putea învia. Fiecare om, fiecare an trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în realitate, nu mi-am pus costum. Tricou, o cămașă curată, descheiată la gât. Sacou pe deasupra. Blugii bleumarin închis, de la Steilmann. O pereche de ghete: de fetru bineînțeles. Mă simțeam liber în ele, sportiv. Pieptănătura, umerii sacoului scuturați de scame imaginare, ca Otilia pe reverele lui Pascalopol. Gulerul cămășii îndreptat. Păream onorabil și onest. Cât să-l conving pe tânărul Lupu. Și, fie vorba între noi, nici taică-meu nu reușea să arunce cu Istoria lui Călinescu, pentru că, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de proză pentru Cetatea literară (ăsta era un ziar de epocă, mai degrabă obscur, condus de Camil). Văzând că Rebreanu îl tot amână, Camil s-a hotărât să umple el spațiul de pagină rămas liber. Așa că a scris niște scrisori imaginare, venite, chipurile, din partea unei cititoare. A parfumat scrisorile și le-a semnat mărunt, cu litera T.“ „Un adevărat plastograf.“, a constatat Maria. „Așa se face istoria literaturii, cu minciuni și fraude intelectuale.“ „Plastografia asta se cheamă interpretare. Sau, cum scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
flatat. Mergeam cu capul înainte; necazurile de-aici începeau. Inventam discret, continuu, agreabil. Cu cât debitam mai multe năzdrăvănii, cu-atât inspiram mai multă convingere. Mă bucuram de ceva succes. Cel mai bine mergea cu femeile, centrul micului meu univers imaginar. Le alegeam cu grijă și blândețe, pregătit să le depăn câte-o poveste (uneori, să și ascult): o privire vioaie sau lăsată ostentativ în jos; un tremur imperceptibil al vocii; o fustă cuminte, la mijlocul distanței dintre genunchi și coapse. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu hernia sau rinichiul căzut. Pentru femei, alegeam boli nobile: la patru ani, mă pricopsisem cu-o dublă pneumonie (prin urmare nu puteam intra-n fumul discotecii), iar gâtul, bântuit de faringite și laringite pe cât de cronice, pe-atât de imaginare, mă supăra încă de pe vremea școlii generale (pretext ideal pentru a nu vorbi înainte de-a face sex). Peste toate, domneau migrenele: subite, violente, ușor de înțeles; mă scoteau din orice încurcătură, simplu și eficient. Le foloseam permanent, inclusiv la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Indivizii te puteau plimba oriunde, sucindu-ți mințile plăcut și insesizabil: de la filosofia lui Maiorescu, la rujul Emiliei Răchitaru, și de la mustața lui Caragiale, la bâtele Fraților Jderi. Din paginile romanelor, îți explicau dedesubturile vieții, amestecând personaje, versuri, citate, întâmplări imaginare, ca și cum ar fi ajuns în posesia unor răspunsuri infailibile, demne de-a fi împărtășite și altora, cu precădere fetelor cu 20 de ani mai tinere. Le auzeai cuvintele sobru, moale, ca un sărut pe ureche și nu-ți mai dezlipeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă dăruiesc nimănui prea repede (și, în orice caz, fără un cost de întrebuințare semnificativ); ambiția mea, să obțin femeia dorită (uneori și visată), fără nici un efort. În condițiile astea, e lesne de înțeles că fetele și femeile, reale sau imaginare, veneau ele la mine tot timpul: superbe, atrase, respinse. Lista începea, freudian, cu maică-mea (pe care, în termeni clari și categorici, vroiam s-o separ de taică-meu și s-o iau de soție), și se termina cu Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
votcă și zecile de fotografii. Toate astea le-aș fi făcut senin, excitat, convins că-mi sunt destinate, ca un vraf de scrisori peste care dai din greșeală. Maria mă cucerise. Odată ajunși împreună, franchețea ei erotică și cumințenia mea imaginară se contopeau într-un amestec pervers și-amețitor, ca două schițe ale aceleiași dorințe. Experimentam plăcerile tuturor celor care mă precedaseră și-n locul cărora nu apucasem să fiu: intens, credincios, fără să-i suflu un cuvânt. Singurul motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea unor fire de păr imaginare. Țăcănitul freudian al foarfecilor, prosoapele fierbinți, sertarele cu spirt și mărunțiș purtau toate un aer intim, curat, de prăvălie cu aparate de tortură. Îți închipuiai brațele prinse de niște clame de fier, corpul ridicat din pedală cu tot cu scaun, până-n tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adânci bătrâneți, depozitarul corpurilor cu care mă înșela în gând sau în pat, proba incontestabilă că iremediabilul (așa cum îl înțelegea ea) se petrecuse și nimic nu mai era de făcut. (Cum să-i fi spus că, în zilnicele mele aventuri imaginare, o trădam de mii de ori mai divers și mai ingenios decât o făcuse ea în realitate?) Pe altă linie cerebrală de fugă, încăpățânarea mea de a rămâne lângă ea, rezistența la ideea de a-mi intersecta cu altcineva fragmentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecuse la un moment dat prin cazarma amfiteatrelor. În sfârșit, mai sărea în ochi un detaliu, care îmi dădea cu-adevărat de gândit. Că omul cita din Holban (unul din favoriții mei), se înțelege: coincidență. Că pomenea de aventurile lui imaginare (blânde și inofensive), la fel: cu toții trăim din fantasme. Dar că tipul făcea teoria soft-ului sufletesc fără să trimită sau să citeze, asta nu mai mergea: aici, intrusul mă copiase pur și simplu, cu tupeu și nerușinare. Mai întâlnisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minte de stinge...“ „N-aș crede. Și, la urma-urmei, minciuna e-o formă alternativă a realității. O variantă. Nimic n-o face mai puțin validă decât adevărul. Iar tipul ăsta acționează la greu, mișcă sonde, lame și prisme.“ „Ipotetic vorbind. Imaginar. Cuțite de-astea imaginare pot să mânuiesc și eu.“, am protestat și mi se părea că pe bună-dreptate. „Poetul nostru aviator trăiește-n două lumi sau, mai bine zis, într-o lume cu două seturi de imaginații. Ai auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aș crede. Și, la urma-urmei, minciuna e-o formă alternativă a realității. O variantă. Nimic n-o face mai puțin validă decât adevărul. Iar tipul ăsta acționează la greu, mișcă sonde, lame și prisme.“ „Ipotetic vorbind. Imaginar. Cuțite de-astea imaginare pot să mânuiesc și eu.“, am protestat și mi se părea că pe bună-dreptate. „Poetul nostru aviator trăiește-n două lumi sau, mai bine zis, într-o lume cu două seturi de imaginații. Ai auzit de teoria lui Urey?“ „Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tu. Indivizii cu dereglări în paleocortex nu fac diferența între realitate și ficțiune. Ei trăiesc la interfață, pe muchiile minții. Ca noi, când traversăm Custura Sărății. Se mișcă pe-o lamă de cuțit. După unii, multe din dezechilibrele reale sau imaginare ale lumii ar fi generate chiar de ei: falii, cutremure, alunecări de teren. Fenomene extreme. Meteorologie mentală.“ „În profitul cui?“ „Asta nu mai știu. Nici nu vreau să mă gândesc. Poate e doar demență, un accident de suprafață corticală, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu scene semi-reale sau le născoceam de-a dreptul: un sărut într-un cinematograf, o vorbă bună după o ceartă cu maică-sa la telefon, un buchet de flori lăsat de 8 Martie pe noptieră. O imobilizam într-un pat imaginar, aducându-i cadouri peste cadouri, mângâieri și frânturi de conversații flatante, care nu avuseseră niciodată loc, gesturi și vorbe alese, măsluite cu luni, zile și ore, din ce în ce mai greu de refuzat. Cu temerile, mergea chiar mai ușor, trebuia doar să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apărute, desigur, din vina sau imprudența ei. În fiecare noapte, o vastă campanie de cucerire a lumii de dincolo de timpane se punea în mișcare, ca o armată avansând decisiv spre teritoriul râvnit. Ca mijloace de apărare, Maria întrebuința gemetele, dialogurile imaginare cu atacatorii, îmbrățișările sufocante (venea peste mine în pat și, după ce mă strângea cu toată forța, mă împingea cu picioarele până rămâneam pe cinci centimetri de așternut). Dacă nici o metodă nu dădea rezultate, recurgea la ultima soluție: brațele îndoite deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urma să aibă loc a doua zi, dar mie îmi plăcea să verific dinainte terenul. Merita să tatonez zona, să văd ce mi se pregătise. Sau să mă plimb pur și simplu, să-mi limpezesc ideile, ca un mare scriitor imaginar. Am cotit la stânga pe Berggasse și m-am lăsat dus de pantă, pe lângă Muzeul Sigmund Freud, până pe Liechtensteinstrasse. Mai locuisem acolo, la numărul 126, în apartamentul unui doctor zbanghiu, care își instalase baia în bucătărie, salteaua direct pe parchet și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am făcut pe prostul. „Maxim de serios.“ Am luat o pauză, cât să-mi strâng și eu informațiile. Blocatarii lucrau cu bloggerii, nu degeaba pe fiecare clădire sau jurnal on-line străluceau inițialele Bl. Lifturile, pereții exteriori, geamurile, fațadele reale sau imaginare - toate fuseseră inscripționate cu sigla consorțiului. Blocatarii își furnizau informații reciproc, culegeau date de la cetățeni, le spionau programul cotidian, ocupațiile, numele, spațiul de locuit și numărul de persoane care veneau în vizită, și le postau apoi pe Internet sau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scoțând din manșetă căței și girafe de latex pentru copilașii uimiți. Lângă ei, își făceau veacul coșarii cu peruci fumigene și arlechinii drapați în romburi de ruj portocaliu și pudră albă de talc: ăștia stăteau nemișcați, încremeniți pe-un soclu imaginar, pentru a smulge 50 de cenți părinților. Abia la urmă apăreau plasatorii de bilete la Operă, deghizați în Mozart sau Salieri, cu partiturile clămpănind prin mulțime. Îi însoțeau cântăreții de mandolină, contrabas sau balalaică (după dexteritate și zona geografică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau creierul bolnav să le combini. Sau niște date precise, închise între coperțile unui dosar secret. Exista un asemena dosar? Fusese el în posesia doctorului Liviu Grosescu? I-l arătase și băiatului său? Sau totul nu era decât o poveste imaginară, o confuzie națională brodită de Economiștii Minții, așa cum Bidileanu Ovidiu brodea istoria în poeziile lui hipertrofice, încurcând nume, locuri și epoci? Nici Lepidopteros n-ar fi reușit să descurce ițele; oricum, dintr-un motiv doar de el știut, încetase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]